Ocna Dejului, Cluj

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ocna Dejului)
Salt la: Navigare, căutare
Ocna Dejului
—  Sat  —
Ocna Dejului
Ocna Dejului
Ocna Dejului se află în România
Ocna Dejului
Ocna Dejului
Ocna Dejului (România)
Localizarea satului pe harta României
Ocna Dejului se află în Județul Cluj
Ocna Dejului
Ocna Dejului
Ocna Dejului (Județul Cluj)
Localizarea satului pe harta județului Cluj
Coordonate: Coordonate: 47°06′56″N 23°51′33″E / 47.11556°N 23.85917°E / 47.11556; 23.8591747°06′56″N 23°51′33″E / 47.11556°N 23.85917°E / 47.11556; 23.85917

Țară Flag of Romania.svg România
Județ Actual Cluj county CoA.png Cluj
Municipiu ROU CJ Dej CoA.png Dej

SIRUTA 55026
Atestare 1291

Altitudine 350 m.d.m.

Populație (2011)
 - Total 2.372 locuitori

Fus orar EET (+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (+3)
Cod poștal 405201
Prefix telefonic +40 x64[1]

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata
Ocna Dejului pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773
Josephinische Landaufnahme pg053.jpg

Ocna Dejului, colocvial Ocna Dej, mai demult Ocne (în dialectul săsesc Okne, în germană Salzdorf, Salzgruben, în maghiară Désakna) este o localitate componentă a municipiului Dej din județul Cluj, Transilvania, România.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Așezarea fortificată preistorică din punctul „Huhui” este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.

Lăcașuri de cult[modificare | modificare sursă]

  • Biserica Romano-Catolică, din secolul al XVIII-lea.
  • Biserica "Sf. Gheorghe" (1776), str. Salbelor.

Ambele biserici sunt înscrise pe lista monumentelor istorice din județul Cluj (2010).

Resurse naturale[modificare | modificare sursă]

Zăcământul de sare gemă, exploatat din timpuri imemoriale, apare ca extremitate a tortonianului salifer din partea de nord-vest a Transilvaniei, sub forma unui orizont nediapirizat, situat aproape de suprafață, cu grosimi ce variază între 10 și 160 m. Conturarea masivului de sare s-a făcut în limitele zonei exploatate prin lucrări subterane sau cercetate prin lucrări de explorare de suprafață (cca 4 km pe direcție nord-sud și cca 2 km pe direcție est-vest). Orizontul sării acoperă însă, foarte probabil (fără discontinuități), întreaga platformă puțin tectonizată dintre Beclean-Dej-Gherla.

Pe teritoriul acestei localități se găsesc izvoare sărate, saramura fiind întrebuințată din vechi timpuri de către localnici.

Lacuri antroposaline[modificare | modificare sursă]

Lacuri antroposaline s-au format pe locul unor foste exploatări de sare surpate.

a) sectorul nordic: Lacul Toroc-Cabdic și fostul Lac nr.1.

b) sectorul sudic: Lacul Iosif, Lacul Ștefan, Lacul Mina Mare.

Economie[modificare | modificare sursă]

Tehnica de deschidere a ocnelor conice de sare din Ardeal[modificare | modificare sursă]

Înainte de deschiderea unei noi ocne de sare în Ardeal și Maramureș[2], se făceau deobicei foraje de explorare. Dacă până la adâncimea de 36 m (18 Klafter = 18 stânjeni) nu se intercepta sarea, se renunța la proiect, din cauza adâncimii prea mari a puțurilor. Ideal era ca solul să aibă o grosime de max. 10-12 m (5-6 stânjeni). La un rezultat pozitiv al primului foraj, se executa un al doilea, la o distanță de 6 m (3 stânjeni) de primul, pentru stabilirea exactă a grosimii stratului acoperitor deasupra celui de al doilea puț. Al doilea puț se amplasa preferențial la aceeași cotă cu primul sau cu max. 4-6 m (2-3 stânjeni) diferență de nivel față de primul puț. Un puț era rezervat pentru intrarea și ieșirea minierilor din ocne (cu ajutorul unor frânghii de cânepă), iar celălalt puț pentru extragerea sării din subteran. Puțurile se săpau cu profil patratic, fiecare latură având 2,8 m (9 pași; 1 pas = 0,3 m) până la o adâncime de 4 m (2 stânjeni) sub contactul steril-sare, după care se lărgea treptat pe următorii 4 m (2 stânjeni), cu profil tot patratic. Aici se făcea așa-numitul “fundament”, din bârne de lemn incastrate în sare, pe care se sprijinea întregul puț. Apoi se arma puțul, de jos în sus, la început cu un amestec de argilă, pleavă și lână de oaie (pentru impermeabilizarea pereților), după care cu bârne (grinzi) de lemn. Grosimea armăturilor era de 0,3 m (1 pas), astfel ca profilul efectiv al puțului se reducea în final de la 2,8 x 2,8 m la 2,5 x 2,5 m. De la nivelul steril-sare în jos pereții se căptușeau cu piele de bivol, care împiedeca contactul direct al apei cu pereții de sare. Apa care picura totuși în mină era captată și scoasă la suprafață. De la nivelul “fundamentului” în jos se săpa cu profil tot mai lărgit, conic, așa că după alți cca 8 m (4 stânjeni) cele 2 puțuri alăturate se uneau. De aici, mina lua o formă conică-ogivală cu secțiunea pe cât posibil circulară (care nu se realiza practic decât rar). Mina se declara gata pentru exploatare numai după ce un agent al administrației salinei, stând pe un bulgăre de sare în mijlocul ocnei, nu mai putea atinge tavanul ocnei cu ciocanul. Din acest moment, salariul tăietorilor de sare scădea de la 4,5 creițari (4,5 Kreuzer) pentru fiecare bloc de sare, la obișnuitul tarif de 1,5 creițari. Ocna era dată atunci oficial în funcțiune, primind totodată un nume. Costurile de deschidere ale unei ocne de sare se ridicau deobicei la peste 5.000 florini (guldeni) de argint.

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Simon András, Gáll Enikő, Tonk Sándor, Lászlo Tamás, Maxim Aurelian, Jancsik Péter, Coroiu Teodora (2003). Atlasul localităților județului Cluj. Cluj-Napoca: Editura Suncart. ISBN 973-86430-0-7 
  • Dan Ghinea (2000). Enciclopedia geografică a României. București: Editura Enciclopedică. ISBN 978-973-45-0396-4 

Cristina Albinetz, Ocna Dej-studiu monografic, Editura Galaxia Gutenberg, 2010, isbn 978-973-141-285-6.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
  2. ^ Sursă: „Beitrag zur Mineralgeschichte von Siebenbürgen“ de Johann Fichtel (1780)

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Reportaje