Gheorghe Rákóczi I

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gheorghe Rákóczi I
Principe al Transilvaniei
George I (György) Rákóczi (1593-1648) - Rembrandt van Rijn & Jan Gillisz. van Vliet.jpg
Gheorghe Rákóczi I (1593-1648)
(gravură de Rembrandt și Jan Gillisz van Vliet)
Domnie 1630 - 1648
Nume complet Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász
Născut 8 iunie 1593
Flag of the Habsburg Monarchy.svgSzerencs, Comitatul Zemplén, Ungaria Regală
Decedat 11 octombrie 1648, (55 de ani)
Flag of Transylvania before 1918.svg Alba Iulia, Comitatul Alba, Principatul Transilvaniei
Predecesor Ștefan Bethlen
Succesor Gheorghe Rákóczi al II-lea
Căsătorit cu Katalin Bethlen (?)
Zsuzsanna Lorántffy (1616)
Urmași
  • Sámuel Rákóczi (1617–1618)
  • Gheorghe Rákóczi al II-lea (1621–1660)
  • Sigismund Rákóczi (1622–1652)
  • Francisc Rákóczi (1624–1632)
Tată Sigismund Rákóczi
Mamă Anna Gerendi
Frați Pál Rákóczi[*], Zsigmond Rákóczi[*]
Înmormântat Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia

Gheorghe Rákóczi I de Felsővadász (în maghiară I. Rákóczi György, în germană Georg I. Rákóczi, cunoscut și ca Gheorghe Rákóczi cel bătrân (n. 1593, la Szerencs – d. 1648) a fost principe al Transilvaniei între anii 1630-1648.

În timpul domniei sale, ca și în timpul domniei principilor Gabriel Bethlen sau Gheorghe Rákóczi al II-lea, principatul Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană a cunoscut o epocă de înflorire economică și de afirmare politică și culturală, întărindu-se puterea centrală. A promovat o politica absolutistă care a fost dublată de tendința de răspândire a calvinismului. Conform ideilor Calvinismului a sprijinit folosirea limbii materne în liturgie și în învățământ, nu numai în cazul comunității maghiare ci și în cazul românilor și sașilor. La îndemnul lui și pe cheltuielile Principatului s-a tipărit în tipografia domnească de la Alba Iulia prima traducere completă a Noului Testament în limba română, Noul Testament de la Bălgrad, cunoscut și sub denumirea de Biblia Rakocziana. De numele lui se leagă înființarea în 1669 a sistemului educațional elementar în limba română, bazat pe școli primare („népiskola”), după ce soția lui, Zsuzsanna Lórántffy a înființat prima școală românească (medie) la Făgăraș (în 1657).[1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Viața lui până la tron[modificare | modificare sursă]

Blazonul lui Gheorghe Rákóczi I

A fost descendent al Familiei Rákóczi, tatăl lui fiind Sigismund Rákóczi, principele Transilvaniei între 1544 și 1608, maică-sa (cea de a doua soție a principelui Sigismund) a fost Anna Gerendi. Tatăl lui l-a trimis încă în copilărie (la 12 ani) în curtea domnească al principelus István Bocskai, la Cașovia unde s-a împrietenit cu Gabriel Báthory și cu Gabriel Bethlen care și-au copilărit și ei în curtea principelui (ulterior toți trei au devenit, la rând, principi ai Transilvaniei). În 1615 a fost numit prim-ișpanul Comitatului Borsod, apoi căpitanul cetății de la Ónod. La 18 aprilie 1616 s-a căsătorit cu Zsuzsanna Lorántffy primind ca zestre și pe Sárospatak, care din cauza lui și urmașilor săi a devenit un centru educațional și religios important al calvinismului maghiar. În 1619 s-a alăturat între primii principelui Gabriel Bethlen în campania împotriva trupelor habsburgice, conduse de Ferdinand al II-lea, a participat și la asediul Vienei, care a eșuat din cauza învingerii lui de cozacii lui Gheorghe Homonnai Drugeth. Ca urmare, Gabriel Bethlen a oprit asediul Vienei, s-a întors în Transilvania) și l-a înlocuit, retrăgându-i și rangul de căpitan, dar în același timp, ca răsplată, l-a primit în consiliul sfătuitor al principatului. Ca cel mai fidel adept al principelui Bethlen, în 1625 Gheorghe Rákóczi a primit sarcina de onoare ca să-i ceară mâna Ecaterinei de Brandenburg în numele principelui și să o aducă în Transilvania.

Principe al Transilvaniei[modificare | modificare sursă]

După moartea lui Bethlen, Transilvania a fost condusă inițial de iure de văduva lui, Ecaterina de Brandenburg (însă de facto de guvernatorul Ștefan Bethlen). La inițiativa guvernatorului Dieta a demis-o forțat pe Ecaterina și l-a ales principe pe însuși Ștefan Bethlen, care însă i-a oferit deja tronul lui Gheorghe Rákóczi, dacă acesta îl ajută în schimbarea principesei carismatice, dar incompetente în politică, solicitare trimisă și la Poarta Otomană. Deoarece Sultanului și Poartei Otomane le era indiferentă persoana principelui și nevoind să decidă în locul dietei (sau doar din greșeală) au trimis în Transilvania două diplome de numire, ambele legale și valabile prin care le-au numit principe al Transilvaniei de fapt pe fiecare dintre cele două persoane canditate: Ștefan și Ghorghe.
Profitând de situația neclară, Ecaterina de Brandenburg a avut ocazia să ia însăși decizia privitoare la persoana succesorului său, deoarece ei i-a aparținut dreptul (ca principesă demisionată) să citească în fața Dietei de la Sighișoara actul de numire al noului principe. Ca „răsplată” pentru Ștefan Bethlen (care sprijinise demisionarea ei), Ecaterina a ales să anunțe dintre cele două numiri, la fel de valabile, cea a lui Gheorghe Rákóczi. Cu acest gest oficial s-a încheiat disputa la succesiune și în același timp și domnia scurtă al lui Ștefan Bethlen care a durat astfel doar două luni.

Gheorghe Rákóczi și Zsuzsanna Lorántffy

După numirea lui pe 1 decembrie 1630, Gheorghe Rákóczi a luat înapoi averile ajunse din proprietatea principatului în mâna magnaților, dar a și confiscat o serie de proprietăți nobiliare (mai ales celor pe care nu i-a considerat că sunt destul de fideli) cu care a înbogățit atât principatul cât și propria sa familie. Domnia lui autoritară și strictă s-a bazat pe avere și pe forța lui militară. În 1636 Ștefan Bethlen a încercat să-l înlocuiască, pentru care a obținut și sprijinul Pașei de la Buda care i-a promis și acordul Poartei Otomane, față de care Principatul Transilvaniei era de iure vasal. În 1636 însă pozițiile lui Gheorghe Rákóczi au fost deja atât de stabile încât nu a acceptat tentativa celor doi de a-l înlocui și în Bătălia de la Salonta i-a învins pe turci.
În 1644 a participat la Războiul de Treizeci de Ani de partea Alianței Protestante. După o serie de succese militare totuși a ales să se retragă în Transilvania la îndemnul sultanului care nu a vrut ca un stat vasal al Porții Otomane să se amestece în luptele catolico-protestante. Ca urmare, Rákóczi a încheiat Pacea de la Linz cu Ferdinand al III-lea, conform căruia a primit ca răsplată comitatele Abaúj, Bereg, Borsod, Ung și Zemplén în feuda Principatului pe durata domniei sale. Profitând de consecințele păcii de la Linz, Gheorghe Rákóczi a extins libertatea religioasă și asupra acestor comitate, sprijinind prin aceasta îndeosebi cultele protestante (de care au profitat și ortodocșii). Înainte de domnia lui (temporară), pe aceste teritorii a regatului ungar (dominat de regi catolici Habsburgi) a fost aplicat principiul „Cuius regio eius religio”, adică țărănimea care locuia pe teritoriul domniei unui nobil (mai ales iobagii și jelerii, dar uneori și țăranii liberi) au fost convertiți forțat (prin lege) la confesiunea stăpânului teritoriului respectiv.
Rákóczi a garantat prin lege dreptul țărănimii de a-și alege liber „templul” (adică cultul la care aparțin), indiferent de religia stăpânului lor feudal. Această practică s-a inspirat din legislația transilvăneană, unde țăranii (inclusiv iobagii) au beneficiat și ei, deja de mult timp, de libertatea religioasă - de exemplu iobagii maghiari, secui, români sau sași nu erau forțați să treacă la catolicism, calvinism, lutheranism sau unitarianism, chiar dacă stăpânul domeniului aparținea la una dintre aceste biserici și aveau dreptul de a ridica biserică proprie pe pământul stăpânului lor.
În urma deciziilor lui Rákóczi s-a întărit protestantismul în comitatele răsăritene ale Ungariei Regale, iar comunitățile românești și cele rusine și-au menținut apartenența la biserica ortodoxă, spre deosebire de teritoriile Ungariei Regale.

Tot în cadrul Păcii de la Linz a obținut dreptul de a domni pe teritoriile comitatelor Sătmar și Sălaj, acest drept putând fi moștenit și de urmașii săi pe tronul Transilvaniei. În urma acestor condiții ale păcii de la Linz s-a introdus în vocabularul administrației transilvănene termenul de Partium, pentru a le denumi teritoriile din Regatul Ungariei, stăpânite de facto de principi transilvăneni.

Deși a păstrat libertatea religiei în teritoriile aflate sub domnia lui, fiind calvinist devotat, a sprijinit cu toate puterea răspândirea ideilor calviniste, fiind considerat un protestan calvinist „ortodox”, adevărat dușman al puritanismului, al unitarianismului și al sâmbotismului. Rákóczi a fost considerat cel mai „cărturar” dintre principii Transilvaniei, în timpul domniei sale s-au tipărit cele mai multe cărți în Principatul Transilvaniei.

A murit la 11 octombrie 1648, fiind înmormântat în Catedrala din Alba Iulia.

Biblia Rakocziana și școlile românești[modificare | modificare sursă]

Traducerea în limba română a Noului Testament[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Rákóczi a sprijinit desfășurarea educației și vieții liturgice a românilor și sașilor în limba lor maternă, idee care își are rădăcinile în tradiția protestantă de a predica pentru fiecare popor în limba maternă.

Biblia Rakocziana, prima traducere a Noului Testament în limba română

Această idee provine atât din motive prectice (dorința de a converti toate popoarele la protestantism) cât și din principii teologice: fiecare credincios trebuie să aibă a relație proprie cu Dumnezeul, nu prin intermediatori (clerici, sfinți, etc.) ci în mod direct, prin înțelegerea profundă a mesajului și poruncilor Evangheliei, prin rugăciune și pocăință. Pentru a înțelege și a pătrunde îndrumările Evangheliei, fiecare creștin trebuie să aibă posibilitatea de a citi, de a auzi în limba maternă vorba lui Dumnezeu ca să fie capabil s-o înțeleagă. De aici provine una dintre cele cele cinci sola, și anume „Sola Scriptura”, adică Numai prin Scriptură, ceea ce înseamnă că Biblia e singurul Cuvânt inspirat și autoritar al lui Dumnezeu, fiind accesibilă tuturor, cu alte cuvinte, e limpede și se interpretează singură (doctrină ce se opune direct învățăturii Bisericii Romano-Catolice că Biblia poate fi interpretată corect numai de Sfânta Tradiție Apostolică, de Magisterium, adică papa, episcopii și de conciliile ecumenice).

Pe baza acestor idei profund umaniste și tipic protestante, unele principi ai transilvaniei au tematizat și mai înainte problematica liturgiei în biserica ortodoxă a românilor transilvăneni, Ioan Sigismund Zápolya fiind primul care i-a și poruncit clerului ortodox ca în privința limbii liturgice să treacă de la limba slavonă veche la vlahă (română), însă fără să facă ulterior orice demers în acest sens. Gheorghe Rákóczi a acționat mult mai ferm în acest sens: a poruncit traducerea Noului Testament chiar din banii principatului. Lucrările de traducere au fost făcute probabil de clerici români din Moldova sub îndrumarea lui Simion Ștefan, mitropolit al Ardealului și adept fidel al principelui Rákóczi. Noul Testament de la Bălgrad, numit și Biblia Rákócziana s-a tipărit 1648 la Alba Iulia, fiind prima traducere completă a Noului Testament în limba română. Din stilul, vocabularul și terminologia textului traducerii reiese - conform cercetărilor științifice - că la realizarea ei traducătorii s-au inspirat și din alte traduceri (cea mai importantă dintre aceste surse fiind traducerea lui Theodorus Beza) și s-a născut sub o puternică influență calvinistă.

Rolul lui în dezvoltarea învățământului în limba română[modificare | modificare sursă]

Principele Gheorghe Rákóczi și principesa Zsuzsanna, fiind puternic influențați de curentele vest-europene umanismului și ale protestantismului, au sprijinit dezvoltarea sistemului educațional în Transilvania și înființarea sistemului de învățământ și în limba română.
Zsuzsanna Lórántffy, stăpână a Cetății Făgărașului, a înființat o școală românească la Făgăraș în 1657 (prima școală românească dinȚara Făgărașului) care a funcționat sub patronajul principesei.[1]
În 1669, urmând îndemnul principelui Rákóczi, își deschid porțile o serie de școli elementare românești pe întregul teritoriu al principatului.

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Florentin Olteanu, Ana Mago, Lucreția Olteanu, Cetatea principeselor, In: Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, 720 de ani de istorie a Făgărașului, pp.51-57.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Florentin Olteanu, Ana Mago, Lucreția Olteanu, Cetatea principeselor, In: Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, 720 de ani de istorie a Făgărașului, Editor Iulian Marius Șchiopu, Editura ALTIP, Alba Iulia 2011. ISBN 978-973-117-337-5

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]