Mihail G. Cantacuzino

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Mihail G. Cantacuzino (n. 6 aprilie 1867, București – d. 28 august 1928, București)[1]:p. 83) a fost un politician și ministru român și primar al Bucureștiului în perioada decembrie 1904 - martie 1907.

A fost fiul cel mai mare al lui Gheorghe Gr. Cantacuzino („Nababul”) și primul soț al Marucăi Cantacuzino. Ca și tatăl său, M. G. Cantacuzino a fost un membru marcant al Partidului Conservator, deputat, primar al Capitalei, ministru de Justiție în anii 1910-1913 și din nou în anii 1916-1918, în guvernul de uniune națională format de liberalii lui I.C. Brătianu și conservatorii-democrați ai lui Take Ionescu. În 1922, împreună cu alți membri ai partidului lui Take Ionescu, a intrat în Partidul Național Român, devenindu-i vicepreședinte pentru organizațiile din Vechiul Regat. Persoană activă, cu ambiții în viață politică, era cunoscut de contemporanii săi ca un afemeiat notoriu.[2]

În august 1928, Mihail Cantacuzino a sfârșit într-un accident de automobil, în timp ce se deplasa de la Călimănești spre mănăstirea Cornetu.[2]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Gheorghe Bezviconi, Necropola capitalei, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, București, 1968
  2. ^ a b http://www.memoria.ro/marturii/perioade_istorice/perioada_celui_de-al_doilea_razboi_mondial/amintirile_unei_printese_(1940_-1950)/837/ Amintirile unei printese (1940 -1950) - memoria.ro] Autor: Maruca Cantacuzino, accesat pe 5 mai 2016

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Constantin F. Robescu (2)
Primar al Bucureștiului
aprilie 1907 - iunie 1907

Succesor:
C. Costescu Comăneanu (interimar)