Ministerul Justiției (România)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ministerul Justiției
Ministerul justitiei.PNG
Primul ministru Costache Epureanu
Ministru actual Raluca Alexandra Prună
Fondat 1859

1859-1862 - Departamentul Dreptății sau Logofeția Dreptății

Din 1862 - Ministerul Justiției
Site oficial Site oficial

Ministerul Justiției (numit, în perioada 22 decembrie 2008 - 23 decembrie 2009, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care contribuie la buna funcționare a sistemului judiciar și la asigurarea condițiilor înfăptuirii justiției ca serviciu public, apărarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești (conform Art. 2 din Hotărârea Guvernului României nr. 652 din 27 mai 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, actualizată până la data de 19 mai 2016).

Ministrul actual (din noiembrie 2015) al justiției este Raluca Alexandra Prună.

Ministerul Justiției este membru a proiectului Vin Codurile [1]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Conform Arhivelor Naționale ale României, până în secolul al XIX-lea, sistemul judiciar statele predecesoare ale acestei țări nu avea un caracter independent și nu era exercitată de persoane specializate. Adoptarea Regulamentelor Organice în Țara Românească în anul 1831 și în Moldova în anul 1832 a conturat organizarea instituțională pe baza principiului separării puterilor în stat.[2] Astfel, puterea legislativă era încredințată Adunării Obștești, cea executivă domnului iar cea judecătorească tribunalelor care erau independente față de Adunare și domn.

Puterea judecătorească era exercitată prin intermediul următoarelor instituții:

1) Tribunalele de întâia instanță sau judecătoriile județelor;

2) Divanurile judecătorești, cu sediile în București și Craiova pentru Țara Românească și Iași pentru Moldova. La aceste instanțe se judecau apelurile împotriva hotărârilor judecătoriilor județene;

3) Judecătoriile de comerț;

4) Judecătoriile de poliție;

5) Înaltul Divan sau Înalta Curte de Apelație (din 1833 numit Divanul Domnesc). Aceasta era instanța supremă care judeca apelurile contra hotărârilor divanurilor judecătorești și judecătoriilor de comerț. Rejudecarea unui proces era posibilă numai în urma înaintării unei cereri către domn, care putea dispune reintrarea acestuia pe rol la Înaltul Divan.

6) Divanul de revizie.

Pentru perioada de început, activitatea Ministerului de Justiție (Departamentul Dreptății sau Logofeția Dreptății) avea rolul de a supraveghea și îndruma activitățile judecătorești, conducătorul departamentului, Marele logofăt (ministrul de justiție) fiind mijlocitor între instanțele judecătorești și domn.

Inițial, Ministerul Justiției era constituit dintr-un ministru, sau mare logofăt, un director înlocuitor al acestuia, conducătorul direct al celor trei birouri (mese) și un revizor judecătoresc.

În anul 1862, prin desființarea Divanului judecătoresc de la Iași, s-a creat un singur Minister de Justiție cu sediul la București .

Odată cu Unirea Principatelor din 1859, Ministerului Justiției a dobândit un set complex de atribuții, printre acestea numărându-se promulgarea legilor și păstrarea marelui sigiliu al statului pentru validarea legilor. Ministrul justiției era și șeful Ministerului Public. El avea sarcina de a supraveghea activitatea procurorilor, de a urmări delicte de diferite naturi, de a verifica aplicarea instrucțiunilor de procedură, de a supune domnului petițiile de grațiere sau reducere a pedepsei, de a primi cererile de naturalizare și transfera Adunării Elective și de a legaliza actele de stare civilă și pe cele judecătorești pentru străinătate.

Curtea de Casație și Justiție a luat ființă în 24 ianuarie 1861, aceasta având în jurisdicție toate tribunalele, curțile de apel și tribunalele militare iar prin legea din 4 iulie 1865 se dădea o nouă organizare instanțelor judecătorești.

Fondul arhivistic Ministerul Justiției care poate fi cercetat la Arhivele Naționale cuprinde documente create în anii 1823–1948. Materialul documentar cuprins în fond, este organizat pe părți structurale, așa cum acestea au fost înființate și au funcționat în conformitate cu legislația vremii.

Organizare[modificare | modificare sursă]

Următoarele instituții sunt subordonate Ministerului Justiției:[3]


Priorități strategice[modificare | modificare sursă]

Priorități strategice MJ

Schema priorităților strategice și planuri de acțiuni sectoriale ale Ministerul Justiției pe anul 2016





Buget[modificare | modificare sursă]

Bugetul aferent anului 2016, în sumă 3.112.594 mii lei este cu 15,55% mai mare decât bugetul aprobat inițial prin legea bugetului de stat în anul 2015, în sumă de 2.694.613 mii lei și cu aproximativ 11% mai mare decât bugetul rectificat aferent anului 2015, fără influențele determinate de titlurile executorii (tranșele aferente anului 2016 - 565.598 mii lei).


Personal[modificare | modificare sursă]

Numărul de posturi ocupate la data de 1 noiembrie 2015 este de 16.158 posturi, în următoarea structură: - Instanțe judecătorești – 13.788 posturi - Ministerul Justiției – aparat propriu – 306 posturi - Oficiul Național al Registrului Comerțului – 1.594 posturi - Direcția Națională de Probațiune – 387 posturi - Autoritatea Națională pentru Cetățenie – 83 posturi. În cursul lunii decembrie 2015, vor fi ocupate un număr de 53 posturi pentru absolvenți ai Școlii Naționale de Grefieri și 28 posturi judecători de judecătorii absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]