Francisc I al Austriei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Francisc al II-lea (SIR)
Francisc I al Austriei
Franz II Kaiser.jpg
Rege al Ungariei și al Boemiei
Domnie 1 martie 1792 – 2 martie 1835
Încoronare 14 iulie 1792, Frankfurt
Predecesor Leopold II
Succesor Ferdinand V
Sfântul Imperiu Roman
Domnie 5 iulie 1792 – 6 august 1806
Predecesor Leopold II
Împărat al Austriei
Domnie 11 august 1804 – 2 martie 1835
Succesor Ferdinand V
Căsătorit(ă) cu Elisabeta de Württemberg
Maria Theresa de Neapole
Maria Ludovika de Austria-Este
Caroline Augusta de Bavaria
Urmași Arhiducesa Ludovika Elisabeth
Marie Louise, împărăteasă a Franței
Ferdinand I
Arhiducesa Marie Caroline
Arhiducesa Caroline Ludovika
Maria Leopoldina, împărăteasă a Braziliei
Clementina, Prințesă de Salerno
Arhiducele Joseph Franz Leopold
Marie Caroline, Prințesă Moștenitoare de Saxonia
Arhiducele Franz Karl
Arhiducesa Maria Anna
Arhiducele Johann Nepomuk
Arhiducesa Amalie Theresa
Nume complet
Franciscus Josephus Carolus
Casa regală Casa de Habsburg-Lorena
Tată Leopold II
Mamă Maria Luisa a Spaniei
Naștere 12 februarie 1768(1768-02-12)
Florența
Deces 2 martie 1835 (67 de ani)
Viena

Francisc I al Austriei (în germană Franz Joseph Karl von Habsburg-Lothringen) din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n. 12 februarie 1768, Florența - d. 2 martie 1835, Viena) a fost primul împărat al Imperiului Austriac (1804-1835) și, înainte de aceasta, ultimul împărat romano-german al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană (1792-1806), sub numele de Francisc al II-lea (Franz II). Alături de demnitatea de împărat, a fost totodată rege al Boemiei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei etc.

A fost fiul împăratului Leopold al II-lea (1747-1792) și al soției acestuia, Maria Luiza de Spania.

Francisc I și-a continuat rolul de opozant marcant al Franței în timpul razboaielor napoleoniene și a mai suferit cateva înfrângeri dupǎ Austerlitz. Căsatoria ficei sale Maria Luiza de Austria cu Napoleon din rațiuni de stat pe 10 martie 1810 este cu certitudine cea mai severǎ înfrângere. Dupǎ abdicarea lui Napoleon ca urmare a războiului celei de-a sasea coaliții, Austria a participat drept statul proeminent al "Sfintei Aliațe" la Congresul de la Viena, care a fost marcat vizibil de Kemens Wenzel, cancelarul lui Francisc, prinț de Metternich. Epilogul acesteia este trasarea unei noi harți a Europei si restaurarea domeniilor stravechi ale lui Francisc (cu excepția Sfântului Imperiu de natiune germana, care fusese dizolvat).

Titlu[modificare | modificare sursă]

După 1806 a folosit titulatura:

„Eu, Francisc I, prin grație divină Împărat al Austriei, Rege al Ierusalimului, Ungariei, Boemiei, Dalmației, Croației, Slavoniei, Galiției și Lodomeriei, Arhiduce de Austria, Duce de Lorena, Salzburg, Würzburg, Franconia, Styria, Carinthia si Carniola, Mare Duce de Cracovia, Mare Principe al Transilvaniei; Marcgraf al Moraviei, Duce de Sandomir, Masovia, Lublin, Silezia Superioara și Inferioară, Auschwitz și Zator, Teschen și Friule, Prinț de Berchtesgaden și Mergentheim, Prinț de Habsburg, Gorizia și Gradisca și al Tirolului, Markgraf al Lusației Inferioare și Superioare și al Istriei”

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Portret al lui Francisc de Johan Zoffany, 1775

Francisc a fost fiul împăratului Leopold al II-lea (1747–1792) și a soției acestuia, Maria Luisa a Spaniei (1745–1792), fiica regelui Carol al III-lea al Spaniei.

Francisc s-a născut la Florența, capitala Toscanei, unde tatăl lui domnea ca Mare Duce din 1765. Deși el a avut o copilărie fericită înconjurat de mulți frați,[1], familia lui știa că Francisc urma să fie viitorul împărat (unchiul său Iosif nu avea nici un moștenitor în viață din cele două căsătorii), așa încât în 1784 tânărul arhiduce a fost a trimis la Curtea imperială de la Viena, să fie educat și să se pregătească pentru viitorul său rol.[2]

Împăratul Iosif al II-lea însuși a preluat educația și dezvoltarea lui Francisc. Regimul lui disciplnar a fost un contrast puternic cu indulgenta curte florentină a lui Leopold. Împăratul a scris că Francisc era "pipernicit în creștere", "încet în dexteritatea corporală și comportament", și "nici mai mult, nici mai puțin decât copilul răsfățat al unei mame".

După moartea lui Iosif al II-lea în 1790, tatăl lui Francisc a devenit Împărat. Francisc, la vârsta de 22 de ani a avut un gust timpuriu de putere, acționând în calitate de adjunct al lui Leopold la Viena, în timp ce împăratul a traversat Imperiul încercând să-i recâștige pe cei înstrăinați de politicile fratelui său.[3] Solicitarea și-a spus cuvântul și în iarna anului 1791 împăratul s-a îmbolnăvit. Sănătatea lui s-a înrăutățit treptat de-a lungul începutului anului 1792; în după-amiaza zilei de 1 martie Leopold a murit la vârsta de 44 de ani. Francisc, abia trecut de 24, era acum împărat, mult mai devreme decât se aștepta.

Domnia[modificare | modificare sursă]

Domnia sa a fost marcată de rivalitatea cu Franța revoluționară și napoleoniană. Abia urcat pe tron, a primit vestea sumbră a decapitării mătușii sale, regina Maria-Antoaneta, în timpul terorii Revoluției Franceze. În anii următori, Austria s-a confruntat militar cu Franța, fiind învinsă de geniul militar al lui Napoleon I Bonaparte. Prin Tratatul de la Campo-Formio (27 octombrie 1797), cedează Franței teritoriile de la stânga Rinului, în schimbul Veneției și Dalmației. Semnează Tratatul de la Lunneville (9 februarie 1801), care dizolvă Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană. Apoi, în timpul celei de-a Doua Coaliții Antinapoleoniene, înfruntă din nou Franța suferind o severă înfrângere în bătălia de la Austerlitz (2 decembrie 1805).

La 11 august 1804 se declară împărat ereditar al Austriei, iar la 6 august 1806, în urma creării Confederației renane și dispariției Sfântului Imperiu Roman, renunță la titlul de împărat romano-german luând numele de Francisc I (Franz I).

În 1809 atacă din nou Franța, profitând de cursul nefavorabil al intervenției militare napoleoniene din Spania.

În 1814, își atacă pentru a patra și ultima dată marele inamic, aliat fiind cu Anglia, Prusia și Rusia. În urma victoriei, este recunoscut rolul crucial al Austriei în obținerea acesteia, Francisc prezidând Congresul de la Viena, care a pus bazele Sfintei Alianțe.

Familia[modificare | modificare sursă]

A fost căsătorit de patru ori:

1. La 6 ianuarie 1788 s-a căsătorit cu Elisabeta de Württemberg (21 aprilie 1767 – 18 februarie, 1790), care a murit la nașterea fiicei sale, Ludovika (1790-1791).

2. La 15 septembrie 1790, s-a căsătorit cu verișoara lui primară atît pe parte maternă cât și paternă, Maria Theresia de Napoli și Sicilia (6 iunie 1772 – 13 aprilie 1807), fiica regelui Ferdinand I al Regatului celor Doua Sicilii, cu care a avut 12 copii din care doar 7 au ajuns la maturitate:

3. La 6 ianuarie 1808, s-a căsătorit cu o altă verișoara lui primară, Maria-Ludovika de Austria-Este (14 decembrie 1787 – 7 aprilie 1816), cu care nu a avut urmași. Ea era fiica Arhiducelui Ferdinand de Austria-Este și a Maria Beatrice d'Este, Prințesă de Modena.

4. La 29 octombrie 1816, s-a căsătorit cu Karolina Augusta de Bavaria (8 februarie 1792 – 9 februarie 1873), cu care nu a avut urmași. Ea era fiica regelui Maximilian I Iosif de Bavaria și mai fusese căsătorită cu regele Wilhelm I de Württemberg.

În 1810 își căsătorește fiica Maria-Louise cu vechiul său inamic, împăratul Napoleon I.

Din 1815 lasă "de facto" conducerea imperiului lui Metternich, ultimii 20 de ani de viață stând departe de problemele politice și economice.

Decesul[modificare | modificare sursă]

Este înmormântat în mormântul 57 din Cripta Imperială de la Viena, înconjurat de cele patru soții.

Monumente[modificare | modificare sursă]

Un bust al împăratului Francisc decorează zidul cetății Sibiului. Bustul original, vandalizat în anii 1990, a fost regăsit în anul 2008 în beciurile Prefecturii Sibiu.[4]

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Împărat al Sfântului Imperiu Roman
1792 - 1804

Succesor:
-


Predecesor:
-
Împărat al Austriei
1804 - 1835

Succesor:
Ferdinand I al Austriei