Dinastia Ottoniană

Arborele genealogic al Ottonienilor potrivit manuscrisului Chronica Sancti Pantaleonis (reprezentând și fondatorul dinastiei Liudolf, sec. al XII-lea).

Dinastia Ottoniană sau Dinastia saxonă a fost o familie nobiliară saxonă din care au provenit împărații romano-germani ai Sfântul Imperiu Roman în perioada 919–1024 și al cărei nume provine de la împărații: Otto I, Otto al II-lea și Otto al III-lea. Dinastia a fost cunoscută și sub denumirea de Liudolfingi, după numele primului strămoș identificabil al familiei, Liudolf (d. 866). Dinastia ottoniană a fost în același timp prima dinastie imperială din Sfântul Imperiu Roman, fiind succesoarea Dinastiei Carolingiene a francilor și care este recunoscută în general ca fondatoare a Sfântului Imperiu Roman.

Arborele genealogic al Ottonilor

Origine

Deși nu a fost niciodată uns împărat, Henric I "Păsărarul" (Heinrich), duce de Saxonia, este considerat fondatorul dinastiei imperiale germane, întrucât alegerea sa ca rege al Germaniei a făcut posibil ca fiul său, Otto I să ajungă împărat. Începând cu Otto I, cei mai mulți regi ai Germaniei erau încoronați de papă și ca împărați (în germană Kaiser) romano-germani. Sub Ottoni, regatul francilor estici a devenit în cele din urmă Germania, cu rezultatul unificării ducatelor Lorena, Saxonia, Franconia, Suabia, Turingia și Bavaria, odată cu încoronarea imperială a lui Otto I din anul 962. Aceasta nu a fost totuși o restaurare a Imperiului Roman antic în Evul Mediu deoarece:

• Imperiul romano-german nu avea capitala la Roma, acest oraș italic era doar loc de încoronare al împăraților, fiind centrul bisericii catolice;
• Imperiul romano-german nu a avut o guvernare (administrație) centralizată asemenea Imperiului Roman;
• regii romano-germani care urmau să fie încoronați și la Roma, au asigurat temporar protecție Sfântului Scaunului, însă de-a lungul Evului Mediu rivalitatea dintre papalitate și aceștia a cauzat refuzul papilor de a-i încorona;
• ducatele germane de la nord de Alpi, de unde au provenit cei mai mulți dintre regi romano-germani aleși (deveniți împărați prin încoronare) au reușit până în 1871, când a luat naștere Imperiul German, să-și păstreze o semnificativă autonomie a guvernării.

După stingerea dinastiei ottoniene, odată cu moartea împăratului Henric al II-lea (1024), coroana a fost preluată de dinastia Saliană. Liutgarda, fiica împăratului Otto I s-a căsătorit cu ducele salian Conrad de Lorena (supranumit cel Roșu). Nepotul său a fost împăratul Conrad al II-lea (Konrad II).

Regi și împărați ottonieni:

• Henric "Păsărarul", d. 936
• Otto "cel Mare", d. 973
• Otto al II-lea, d. 983
• Otto al III-lea, d. 1002
• Henric al II-lea, d. 1024

Alți membri ai casei Liudolfingilor (Ottonilor):

• Liudolf, conte de Saxonia, d. 864/866
• Altfrid de Hildesheim, episcop de Hildesheim, d. 874
• Otto "cel Ilustru", duce de Saxonia, d. 912
• Gerberga de Saxonia, d. 954
• Henric I de Bavaria (Heinrich), duce de Bavaria, d. 955
• Liudolf de Suabia, duce de Suabia, d. 957
• Hedwiga de Saxonia (Hedwig), d. 965
• Bruno, arhiepiscop de Köln și duce de Lotharingia, d. 965
• Wilhelm, arhiepiscop de Mainz, d. 968
• Matilda (Mathilde), abatesă de Quedlinburg, d. 999
• Adelaida (Adelheid), abatesă de Quedlinburg, d. 1044
• Otto (Otto von Schwaben, Otto von Bayern), duce de Suabia și de Bavaria, d. 982
• Henric "cel Certăreț", duce de Bavaria, d. 995
• Bruno, episcop de Augsburg, d. 1029

Bibliografie

• Karl Leyser, Ottonian Government. în: The English Historical Review, 96 (octombrie 1981), p. 721-753.