Carol al VII-lea al Franței

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Carol al VII-lea
Rege al Franței
Charles VII by Jean Fouquet 1445 1450.jpg
Portret al lui Carol al VII-lea, de Jean Fouquet, tempera pe lemn, Muzeul Luvru, Paris, c. 1445–1450
Date personale
Născut 22 februarie 1403(1403-02-22)
Paris, Franța
Decedat (58 de ani)
Mehun-sur-Yèvre, Franța
Înmormântat Biserica Saint Denis
Părinți Carol al VI-lea al Franței
Isabeau de Bavaria Modificați la Wikidata
Frați și surori Marie, Prioress of Poissy[*]
Caterina de Valois
Isabella de Valois
Michelle of Valois[*]
Joan of France, Duchess of Brittany[*]
Marguerite, bâtarde de France[*]
Louis, Dauphin of France, Duke of Guyenne[*]
Jean Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Maria de Anjou
Copii Ludovic al XI-lea
Caterina a Franței, contesă de Charolais
Iolanda, Ducesă de Savoia
Magdalena, Prințesă de Viana
Carol, Duce de Berry
Ioana, Ducesă de Bourbon
Cetățenie Franța Modificați la Wikidata
Religie creștinism Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară Casa de Valois
Domnie
Domnie 21 octombrie 1422–22 iulie 1461
Încoronare 17 iulie 1429
Predecesor Carol al VI-lea
Succesor Ludovic al XI-lea

Carol al VII-lea (n. 22 februarie 1403 – d. 22 iulie 1461), numit Victoriosul (franceză le Victorieux)[1] a fost rege al Franței din 1422 până la moartea sa.[2]

A fost membru al Casei de Valois, fiu al regelui Carol al VI-lea însă succesiunea sa la tronul Franței a rămas discutabilă de ocupația engleză din nordul Franței. Cu toate acestea, a fost încoronat la Reims în 1429 prin eforturile Ioanei d'Arc de a elibera Franța de englezi. Domnia sa târzie a fost marcată de luptele cu fiul său, Ludovic al XI-lea.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Mama lui Carol, Isabeau de Bavaria, împreună cu doamnele de onoare

Născut la Paris, Carol a fost al cincilea fiu al regelui Carol al VI-lea al Franței și a Isabelei de Bavaria-Ingolstadt. Cei patru frați mai mari: Carol (1386), Carol (1392–1401), Ludovic (1397–1415) și Ioan (1398–1417) deținuseră fiecare titlul de Delfin al Franței, moștenitor al tronului.[3] Carol a devenit Delfin al Franței în 1417 la vârsta de 15 ani; a devenit duce de Touraine, a primit Ducatul de Berry și Poitou.

Aproape imediat ce a devenit Delfin, Carol a trebuit să părăsească Parisul în mai 1418 după ce soldații lui Ioan al II-lea de Burgundia au încercat să invadeze orașul. Anul următor, Carol a încercat o reconciliere cu Ducele întâlnindu-l la podul de la Pouilly, în apropiere de Melun, în iulie 1419. Cei doi s-au întâlnit din nou la 10 septembrie 1419 pe podul de la Montereau. Ducele, în ciuda istoriei lor anterioare, s-a dovedit încrezător în tânărul său văr, presupunând că întâlnirea va fi pașnică și diplomatică și și-a adus doar o mică escortă; oamenii Delfinului l-au ucis. Implicarea lui Carol a rămas discutabilă deși el a susținut că nu știa de intenția oamenilor săi. A urmat o dușmănie de moarte între familia lui Carol al VI-lea și Ducii de Burgundia.

În anii adolescenței, Carol a fost remarcat pentru curaj și pentru stilul său de a conduce: după ce a devenit Delfin, a condus o armată împotriva Angliei, îmbrăcat în roșu, alb și albastru, culori ce reprezentau Franța. În 1421 două evenimente au rupt încrederea în el: a fost forțat, spre marea lui rușine, să se retragă din bătălia împotriva lui Henric al V-lea al Angliei și părinții săi l-au dezmoștenit din funcția de moștenitor al tronului susținând că era copilul unei aventuri extraconjugale a mamei sale. Umilit, Delfinul a căutat protecție în sudul Franței, la Iolanda de Aragon, așa numita regină a celor patru regate; s-a căsătorit cu fiica ei Maria.

La moartea regelui Carol al VI-lea, succesiunea era în cumpănă: dacă Delfinul era legitim, atunci avea drepturi asupra tronului; dacă nu, atunci moștenitorul era Ducele de Orléans care era în captivitate în Anglia. În plus, Tratatul de la Troyes semnat de Carol al VI-lea în 1420 mandata ca tronul să treacă lui Henric al VI-lea al Angliei, fiul lui Henric al V-lea și al Caterinei de Valois, fiica lui Carol al VI-lea.

Carol a pretins pentru sine titlul de rege al Franței. Un ajutor important l-a primit de la puternica și bogata familie a soției sale Maria d'Anjou (1404–1463), în particular de la soacra sa regina Iolanda de Aragon. În ciuda afecțiunii pe care Carol a avut-o pentru soția sa, marea iubire a fost metresa sa, Agnès Sorel.

Carol și Filip cel Bun, Duce de Burgundia, au semnat Tratatul de la Arras în urma căruia Carol și-a atins scopul - că nici un prinț de sânge nu va recunoaște pe Henric al VI-lea al Angliei ca rege al Franței.[4]

Rege al Franței[modificare | modificare sursă]

Franța în 1429

Carol este primul rege care reușește să-și creeze o armată permanentă. În 1444 Carol și Henric au încheiat un armistițiu. Deși acum englezii își limitau pretențiile la Normandia și Guyenne, Carol nu a vrut o pace definitivă și a acordat regelui Angliei mâna fiicei lui René I al Neapolelui, Margareta de Anjou.

Cei cinci ani de armistițiu (1444-1449) au fost fructificați de Carol pentru restaurarea regatului în toate domeniile. Cu ajutorul fiului său, Ludovic, el a îndreptat bandele de soldați care jefuiau Franța către Germania.

Copii[modificare | modificare sursă]

Carol și Maria de Aragon au avut 13 copii:

  • Ludovic (3 iulie 1423 - 30 august 1483), a devenit regele Ludovic al XI-lea al Franței
  • Jean de Franța (1425-1425)
  • Radegonde de Franța (1428-1444)
  • Ecaterina de Franța (1428-1446), s-a căsătorit în 1440 cu Carol Temerarul
  • Jacques de Franța (1432-1437)
  • Iolanda de Franța (1434-1478), s-a căsătorit în 1452 cu viitorul duce Amadeus al IX-lea de Savoia. Când soțul ei a murit, ea a devenit regentă de Savoia.
  • Ioana a Franței (1435-1482), s-a căsătorit în 1452 cu viitorul duce Ioan al II-lea de Bourbon
  • Philippe de Franța (1436-1436)
  • Marguerite de Franța (1437-1438)
  • Jeanne de Franța (7 septembrie 1438 - 26 decembrie 1446)
  • Marie de Franța (7 septembrie 1438 - 14 februarie 1439)
  • Madeleine de Franța, (1443-1495), s-a căsătorit în 1462 cu Gaston de Foix, prinț de Viane
  • Carol de Franța (1446-1472)

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Wagner, John A., Encyclopedia of the Hundred Years War, (Greenwood Press:Westport, 2006), 89.
  2. ^ Charles Cawley, Medieval Lands, France, Capetian Kings
  3. ^ Wagner, 89.
  4. ^ Brady, Thomas A., Handbook of European History 1400–1600, Vol.2, (E.J.Brill:Leiden, 1994), 373.