Carol al V-lea al Franței

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Carol al V-lea
Karel V van Frankrijk.jpg
Rege al Franței
Domnie 8 aprilie 1364 – 16 septembrie 1380
Încoronare 19 mai 1364
Predecesor Ioan al II-lea
Succesor Carol al VI-lea
Căsătorit(ă) cu Ioana de Bourbon
Urmași Carol al VI-lea al Franței
Ludovic I, Duce de Orléans
Caterina de Valois
Casa regală Casa de Valois
Tată Ioan al II-lea al Franței
Mamă Bonne de Boemia
Naștere 21 ianuarie 1338(1338-01-21)
Vincennes, Franța
Deces 16 septembrie 1380 (42 de ani)
Beauté-sur-Marne, Franța
Înmormântare Biserica Saint Denis

Carol al V-lea cel Înțelept (franceză: Charles le Sage, n. 21 ianuarie 1338, Vincennes — d. 16 septembrie 1380, Beauté-sur-Marne) a fost monarh al Franței din Casa de Valois care a domnit din 1364 până la moartea sa. Domnia sa marcheaza sfârșitul primei faze a Războiului de 100 de Ani.

Carol al V-lea s-a remarcat ca unul dintre marii regi din perioada acestui lung conflict, datorită faptului că a pus accent pe pregătirea militară și a fost ajutat de generalii săi. Aceștia erau conetabilii Du Guesclin și Clisson, care au reușit să realizeze o strategie elaborată împotriva englezilor, construind pe teritoriul francez mai multe fortificații care aveau rolul de a evita lupta și de a-i obliga pe soldații englezi să își irosească forțele. Planul anterior a funcționat atât de bine încât s-au recuperat aproape toate teritoriile pierdute in fața englezilor.

Franța a fost favorizată și de incapacitatea de a se crea un imperiu continental englez, dar în special de faptul că Anglia a pierdut titlul de "regină a mărilor" din cauza slăbiciunilor diplomatice ale noului prinț care au dus la o coaliție franco-castiliană. După aceea o flotă a britanicilor a fost distrusă la La Rochelle, si corăbiile continentalilor puteau intra pe Tamisa. Ele atacau orașele de pe coastă și au pornit perioada de glorie franceză în Războiul de 100 de Ani.

Copilărie[modificare | modificare sursă]

Château de Vincennes, locul nașterii viitorului rege Carol al V-lea.

Carol s-a născut la Château de Vincennes situat în afara Parisului. A fost fiul cel mare al Prințului Ioan. La momentul nașterii sale Franța era guvernantă de bunicul său, regele Filip al VI-lea. Mama sa a fost Prințesa Bonna de Boemia, fiica regelui Ioan I de Bohemia. Carol a fost educat la Curte împreună cu ceilalți băieți de vârsta lui și cu care va rămâne apropiat de-a lungul vieții: unchiul său Filip, Duce de Orléans (cu numai doi ani mai mare decît el), cei trei frați ai săi Ludovic, Ioan și Filip, Louis de Bourbon, Edward și Robert de Bar, Godfrey de Brabant, Louis I Conte de Étampes, Louis de Évreux, Jean și Charles de Artois, Charles de Alençon și Philip de Rouvres. Viitorul rege a fost extrem de inteligent, dar cu un fizic slab, cu pielea palidă și un corp subțire, prost proporționat. Acest lucru era în contrast puternic cu tatăl său, care era înalt, puternic și cu un păr roșiatic.

Delfin[modificare | modificare sursă]

Humbert al II-lea, Delfin de Viennois, ruinat din cauza incapacității sale de a mări taxele după o cruciadă în Palestina, și fără copii după moartea singurului său fiu, a decis să vândă Dauphiné, care era un fief al Sfântului Imperiu Roman. Cum nici papa nici împăratul nu au vrut să cumpere, tranzacția a fost încheiată cu Filip al VI-lea.

În conformitate cu Tratatul de la Romans, Dauphiné urma să fie deținută de un fiu al viitorului rege Ioan cel Bun. Deci, Carol, fiul cel mare al lui Ioan a devenit primul Delfin. La vârsta de doisprezece ani, el a fost imediat confruntat cu exercitarea puterii în timpul șederii la Grenoble (10 decembrie 1349 până în martie 1350). La câteva zile după sosirea sa, oamenii din Grenoble au fost invitați la Place Notre-Dame, unde a fost ridicată o platformă. Tânărul Carol, așezat lângă episcopul Jean de Chissé, a primit jurământul de credință al oamenilor. În schimb, el a promis în mod public să respecte carta comunității și a confirmat libertățile acordate de Humbert al II-lea, care înainte de a semna abdicarea a acordat o ultimă amnistie tuturor deținuților, cu excepția celor condamnați la pedeapsa cu moartea.

La 8 aprilie 1350, la Tain-l'Hermitage, l-a vârsta de 12 ani, Delfinul s-a căsătorit cu verișoara sa, Ioana de Bourbon. Pentru această căsătorie consangvină (ambii coborau din Carol de Valois) s-a obținut aprobarea prealabilă a papei. Căsătoria a fost amânată de moartea mamei lui Carol, Bonne de Luxemburg și de bunica lui, Ioana de Burgundia, care au murit de ciumă. Delfinul însuși a fost grav bolnav din august până în luna decembrie 1349. Pentru a se încetini răspândirea ciumei care făcea ravagii în Europa, adunările au fost limitate astfel încât căsătoria a avut loc în privat.

Reapropiere de partidul reformist[modificare | modificare sursă]

Misiunea în Normandia[modificare | modificare sursă]

Carta Normandiei din 1315, confirmată în 1339 de Filip al VI-lea, garantează o largă autonomie Normandiei.

Carol a fost rechemat la Paris la moartea bunicului său Filip al VI-lea și a participat la încoronarea tatălui său Ioan cel Bun, la 26 septembrie 1350, la Reims. Legitimitatea lui Ioan cel Bun, și a dinastiei Valois în general, nu a fost unanimă. Tatăl lui, Filip al VI-lea, și-a pierdut credibilitatea cu dezastrele de la Crecy, Calais, ravagiile ciumei și a schimbării monetare necesară pentru a susține finanțele regale. Clanul regal trebuia să facă față opoziției din toate părțile în regat.

Prima facțiune a opoziției era condusă de Carol al II-lea al Navarei, numit "cel Rău", a cărui mamă Jeanne a II-a de Navara renunțase la coroana Franței pentru aceea a Navarei în 1328. Carol al II-lea al Navarei avea cea mai puternică descendență. Dornic să obțină coroana Franței, el a reușit să adune în jurul lui pe nemulțumiți. A fost sprijinit de rude și de aliați săi: Casa de Boulogne (și rudele lor din Auvergne), baronii Champagne loiali Jeannei a II-a de Navara, precum și de către adepți ai lui Robert de Artois. De asemenea el era susținut de Universitatea din Paris i de comercianții din nord-vest, unde comerțul pe canale era vital.

Normandia este o problemă în clanul regal. Din punct de vedere economic ducatul era dependent mai mult de comerțul maritim peste Canal decât de cel de transportul fluvial pe Sena. Normandia și Marea Britanie nu mai erau unite de 128 de ani (1204), însă proprietarii de terenuri (nobili și clerici) dețineau domenii pe ambele părți ale canalului (de la cucerirea normandă a Angliei și prin jocul succesiv de alianțe matrimoniale[1]). Clanurile nobiliare din Normandia s-au regrupat pentru a face față situației. Astfel ele au obținut o mare autonomie.

La 19 noiembrie 1350, Ioan cel Bun, regele încoronat al Franței, arestează și apoi îl execută pe Raoul de Brienne, conte de Guînes și conetabil al Franței. Se pare că el îi plătea tribut regelui Eduard al III-lea al Angliei, lucru catastrofal pentru noul rege și care ar fi deschis ușa pentru alte dezertări în tabară engleză. Pentru a evita aceste dezertări potențiale, cazul este soluționat în secret. Cu toate acestea, opacitatea totală care înconjoară executarea alimentează zvonurile. O mare parte a nobilimii din Normandia și numeroși susținători ai conetabilului s-au situat în tabăra normandă.

Regele Ioan îl deleagă în martie 1355 pe Delfin să organizeze apărarea Normandiei, lucru care necesită creșterea taxelor. Sarcina Delfinului a fost dificilă din cauza influența tot mai mari a lui Charles cel Rău, care a dobândit un statut similar cu cel al unui Duce, în conformitate cu Tratatul de la Mantes. Era foarte probabil să se alieze cu Eduard al III-lea al Angliei deschizând astfel poarta de acces spre Normandia englezilor. Delfinul a evitat războiul prin reconcilierea cu regele Navarei, care a fost întărită printr-o ceremonie la Curte, la 24 septembrie 1355. Eduard al III-lea a fost jignit de ultima trădare a lui Charles de Navara, iar debarcarea promisă nu a avut loc.[2].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ (Favier 1980, p. 140)
  2. ^ (Autrand 1994, p. 144-145)



Predecesor:
Ioan al II-lea
Regele Franței
13641380

Succesor:
Carol al VI-lea