Camera Deputaților din România este una din cele două camere a Parlamentului bicameral al României . La fel ca și cealaltă cameră, Senatul , Camera Deputaților este aleasă prin vot universal , liber, secret și direct de către cetățenii cu drept de vot ai României . În prezent, Camera Deputaților din România se află alături de Senatului României în Palatul Parlamentului din București .
Adunarea deputaților a fost înființată ca și cameră inferioară a Parlamentului român, prin Constituția din 1866 .[ 1] [ 2]
Modul de alegere și de funcționare a suferit modificări de-a lungul timpului.[ 2]
În urma adoptării Constituției de la 1938 , Camera Deputaților, numită Reprezentanța Națională , reprezenta corpul legislativ prin care Regele României își exercita puterea legislativă . Constituția și, implicit, Reprezentanța, vor fi suspendate în perioada Statului Național-Legionar .
După lovitura de stat a Regelui Mihai , va avea loc o revenire la Constituția din 1923 . Acest status va fi schimbat de decretul nr. 2218 din 13 iulie 1946 , prin care Senatul urma să fie desființat. Reprezentanța era reorganizată ca Adunarea Deputaților , fiind singura cameră a Parlamentului .[ 3]
Camera Deputaților, asemenea Senatului , este condusă de un Birou Permanent, format din președinte, vicepreședinți, secretari și chestori .
Președintele Camerei Deputaților are drepturi disciplinare asupra celorlalți membrii ai Camerei sale, acesta putând impune anumite sancțiuni cu scopul menținerii bunei desfășurări a ședințelor. În caz de necesitate, Președintele poate cere Biroului Permanent sancțiuni mai severe, precum excluderea temporară a deputatului din ședințele Camerei.[ 4]
Chestorii exercită controlul financiar asupra cheltuielilor efectuate de Cameră.[ 5]
Compoziția Camerei Deputaților la începutul mandatului în 2024.
Observație: structura menționată este cea de la începutul mandatului.
Partid
%
Locuri
CDR
35,56
23,9
7,58
1,45
1,45
0,87
0,29
122
PDSR
26,53
91
USD
15,45
53
UDMR
7,28
25
PRM
5,53
19
PUNR
5,24
18
Minorități
4,37
15
Total
100
343
Partid
%
Locuri
FDSN
34,31
117
CDR
24,04
12,02
3,81
3,22
2,93
1,17
0,87
82
FSN
12,6
43
PUNR
8,79
30
UDMR
7,91
27
PRM
4,69
16
PSM
3,81
13
Minorități
3,81
13
Total
100
341
Președinte : Marcel Ciolacu (PSD )
Vicepreședinți : Sorin Grindeanu (PSD ), Alexandru Rafila (PSD ), Florin Roman (PNL ), Cristina Prună (USR )
Secretari : Daniel Suciu (PSD ), Cristian Buican (PNL ), Andrei Lupu (USR ), Ovidiu Ganț (FDGR /Minorități Naționale)
Chestori : Marius Budăi (PSD ), George Țuță (PNL ), Sereș Deneș (UDMR ), Antonio Andrușceac (AUR )
Deputații sunt reuniți în grupuri parlamentare. Dintr-un grup parlamentar trebuie să facă parte cel puțin 10 membri. Grupurile parlamentare sunt un indiciu în ceea ce privește componența politică a Camerei Deputaților.
Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare
Comisia pentru buget, finanțe și bănci
Comisia pentru industrii și servicii
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice
Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale
Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic
Comisia pentru muncă și protecție socială
Comisia pentru sănătate și familie
Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport
Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
Comisia juridică, de disciplină și imunități
Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională
Comisia pentru politică externă
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții
Comisia pentru regulament
Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor
Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați
Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării
Comisia pentru afaceri europene
^ Constituția din 1866 adoptată sub suzeranitate otomană Arhivat în 30 iulie 2014 , la Wayback Machine ., Grigore Adriana Diana, Historia , accesat la 19 iulie 2014
^ a b „copie arhivă” . Arhivat din original la 2 iunie 2020 . Accesat în 19 iulie 2014 .
^ Bădescu, 2023, p. 45
^ Bădescu, p. 348
^ Bădescu, p. 328
^ Roberta Anastase, revocată din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Valeriu Zgonea, noul președinte al Camerei [nefuncțională ] , 4 iulie 2012, România liberă , accesat la 4 iulie 2012
^ Valeriu Zgonea a fost ales președinte al Camerei Deputaților , 3 iulie 2012, Liviu Dadacus, Ziarul financiar , accesat la 4 iulie 2012
^ Luminita Pirvu (29 mai 2019 ), „UPDATE PSD își păstrează majoritatea: Marcel Ciolacu este noul președinte al Camerei Deputaților - Politic” , HotNews.ro , accesat în 29 mai 2019
Din însemnările unui fost reporter parlamentar. Camera deputaților. 1919-1939: (Note și memorii). , Ion Constantinescu, Editura politică, 1973