Țipțeri

Primăria și case țipțerești din centrul orașului Levoča (Leutschau), fosta reședință a comitatului istoric Szepes

Țipțerii (în germană Zipser, Zipser Deutsche sau Zipser Sachsen), numiți alternativ în terminologia istorică maghiară și sașii din Sepeș (în maghiară Szepesi Szászok, szepességi szászok sau cipszerek și în slovacă Spišský Nemci), sunt o minoritate de etnie germană din Slovacia și România (regiunile istorice Maramureș și Bucovina, respectiv județele Maramureș și Suceava).

Substantivul românesc țipțer este o adaptare fonetică a termenului german Zipser (pronunțat „țipsăr”), care provine de la comitatul Zips (atunci Szepes în Regatul Ungariei, azi Spiš, în Slovacia), ținutul de proveniență a acestui grup. Țipțerii sunt parte a germanilor din Slovacia sau germanii carpatini (germană Karpatendeutsche, alternativ Mantaken) precum și a germanilor din România (germană Rumäniendeutsche).

Istorie

Centrul vechi al orașului Banská Bystrica (Neusohl)

Țipțerii au fost colonizați în Bazinul Carpatic în secolul al XIII-lea de regii ungari împreună cu sașii transilvăneni. Limba lor este foarte apropiată de dialectul săsesc transilvănean, o variantă arhaică a limbii germane de jos care s-a dezvoltat izolat de celelalte dialecte germane și din cauza colonizării timpurii și a distanțelor mari de teritoriul de origine, astfel că diferă profund atât de limba germană standard cât și de variantele dialectelor germane de jos vorbite în zilele noastre.

Țipțerii sunt în mod tradițional mineri, fiind colonizați de regii ungari în zonele miniere pentru a întări mineritul în zonele nordice a regatului (teritoriul Slovaciei de azi). Variantele maghiare ale denumirilor localităților țipțere conțin adeseori cuvântul „bánya”, („mină”). În zonele populate de primii țipțeri s-au stabilit ulterior numeroase comunități germane venite din Westfalia, limba și cultura lor fiind influențată puternic și de acest element (de unde provin cele mai mari diferențe lingvistice dintre dialectul țipțer și dialectul săsesc transilvănean).

Deși nu au înființat scaune proprii, a existat Universitatea Săsească din Zips care a fost baza organizatorică a autonomiei țipțerilor. Țipțerii au avut drepturi și privilegii colective asemănătoare sașilor transilvăneni, profitând de o autonomie largă în ceea ce privește administrația localităților, legislația, jurisdicția și organizarea bisericească.

Prima diplomă regală care a garantat libertatea și privilegiile țipțerilor a fost emisă de Ștefan al V-lea al Ungariei în 1274, privilegiile lor colective fiind confirmate ulterior și de Carol Robert de Anjou în 1312 și 1328. Legislația proprie a țipțerilor a fost stabilită în scris pentru prima dată în 1370 în documentul întitulat Zipser Willkür, prima antologie completă a legilor țipțerilor.

Pe teritoriul României de azi

Biserica romano-catolică „Sf. Ana” din Vișeu de Sus (Oberwischau). În acest lăcaș de cult se celebrează în mod regulat și azi slujbe în limba germană.

Primii țipțeri au fost colonizați de regele Andrei al III-lea al Ungariei în zonele miniere din Maramureș, cel de al doilea val ajungând aici mult mai târziu, în secolul secolul al XVII-lea, respectiv în secolul al XVIII-lea, când țipțerii din zonele tradiționale țipțere au obținut dreptul de a se stabili și în alte zone ale Imperiului Habsburgic. Tot în această perioadă sunt colonizați țipțeri și în Bucovina.

Majoritatea țipțerilor au ajuns, deci, în Maramureș în contextul proiectului de colonizare a zonei inițiat de administrația imperială austriacă începând cu 1776. Imigrarea s-a făcut în valuri. La începutul secolului al XIX-lea colonizarea țipțerilor a fost extinsă la Ducatul Bucovinei. Țipțerii veniți în 1805 s-au stabilit la Pojorâta și Fundu Moldovei (Luisenthal), cei veniți în 1808 la Prisaca Dornei (Eisenau), iar cei veniți în 1809 la Dragoșa și Valea Stânei lângă Frumosu. La Gura Putnei a existat o colonie de țipțeri, cu denumirea de Karlsberg. Alți țipțeri s-au stabilit la Solca (Solka) și la Voievodeasa (Fürstenthal) Ultimii coloniști au venit pe la 1829.

Îndeletnicirea principală a țipțerilor colonizați în secolele XVII-XIX este prelucrarea lemnului. Pe Valea Vaserului, țipțerii plantau molid, aveau grijă de pepiniere, exploatau lemn, trimiteau plute pe apă la vale până la Sighet, Vișeu și Borșa, construiau plute pe apă, construiau drumuri și poduri de lemn. La muncile mai ușoare ajutau și femeile.

Denumirea de țipțeri s-a extins de la primii veniți în sec. XVIII și la cei care au imigrat în Maramureș mai târziu, din localitățile Gmunden, Bad Ischl, Bad Goisern și Ebensee, localități din Austria Superioară. Locuitorii, stabiliți pe Valea Vasarului (în germană Wassertal), pe râul Vaser, vorbesc un dialect deosebit de dialectul săsesc, puternic influențat de vorbirea din Austria Superioară.

În anul 1940, în urma tratativelor ruso-germane, a fost decisă repatrierea germanilor din Bucovina. Astfel, de exemplu, între 14-18 noiembrie 1940, țipțerii din Fundu Moldovei au fost înmatriculați în "Listele de repatriere conform tratativelor cu guvernul regal român". Din această evidență, rezultă că au plecat 1118 germani și 3 români (din mariaje mixte). După terminarea războiului, majoritatea țipțerilor s-au întors în comună, însă din cauza condițiilor social-politice ale vremii, cei mai mulți s-au reîntors în Germania.

Ca toate celelalte grupuri constitutive ale comunității germane din România, țipțerii sunt reprezentați la nivel politic și cultural în cadrul statului român de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR/DFDR).

Interesant de știut că vacile din rasa Brună de Maramureș provin din vacile brune aduse în 1881 de țipțeri, care au fost încrucișate cu Mocănițe și Sure de Stepă.

Dialectul și literatura țipțer

Dialectul țipțer este idiomul vorbit de coloniștii germani care au populat teritoriile din zona Zips, respectiv și alte zone miniere din nordul regatului istoric ungar începând din secolul al XIII-lea și până în secolul al XIV-lea, ajungând ulterior (în secolul al XVII-lea, respectiv în secolul al XVIII-lea) și în Maramureș, Bucovina și anumite teritorii din Moldova. Acest dialect, care a fost folosit până în secolul al XX-lea, își are originea de bază în graiurile francone de pe cursul mijlociu al Rinului la care s-au adăugat pe parcursul procesului de colonizare elemente din Westfalia. Pe lângă substratul lingvistic german de jos evoluat sub o influență puternică westfaliană, dialectul țipțer conține și o serie de preluări din limba maghiară și din cea slovacă, iar comunitățile lor de pe teritoriul României de azi folosesc și preluări din limba română.

Țipțerii au creat o importantă literatură în dialectul lor, cel mai important poet țipțer fiind Lëndners Ernst von Kejsenmark (cunoscut și ca Ernest Lindner sau Ernő Lindner), poet romantic țipțer numit adeseori „Petőfi al țipțerilor”, care în creațiile sale lirice a îmbinat formele poetice clasice cu folclorul țipțer. Lingvistul Imre Kövi a realizat și un dicționar al limbii țipțer, rămas în manuscris până în zilele noastre.

Între culegătorii de folclor al țipțerilor se numără etnologul și teologul Anton-Joseph Ilk, emigrat în 1998 în Austria.

Bibliografie

• Anton-Joseph Ilk, Jonann Traxler, Geschichte des deutschen Schulwesens von Oberwischau, [Istoria învățământului german din Vișeu de Sus], Nürnberg, 2009
• Claus Stephani, Oben im Wassertal. Eine Zipser Chronik (Sus în Valea Vaserului. O cronică a țipțerilor), 1970
• Dieter Stellmacher: Niederdeutsch. Formen und Forschungen. Max Niemeyer Verlag, Tübingen. 1981. ISBN 3-484-10415-5
• Ilyés Zoltán: A nemzeti identitás és az etnikus tradíció változásai és szimbolikus megjelenítésük szintjei egy szlovákiai német közösségben Arhivat în 20 aprilie 2022, la Wayback Machine.
• https://web.archive.org/web/20120216191859/http://www.mtaki.hu/docs/ter_es_terep_04/ter_es_terep_iv_11_illyes.pdf Ilyés Zoltán: A Szepesség a szepesieké. Szepesi német autonómiatörekvések és lojalitáskényszerek a két világháború között
• Ilyés Zoltán: Szórványkutatás, szórványértelmezés
• György Kövér: Biedermeier cipszer családtörténet In: Kőfallal, sárpalánkkal… Rendi társadalom–polgári társadalom 7. a Hajnal István kör kiadványa, Debrecen, 1993.
• Demkó Kálmán: A szepesi jog. (Zipser Willkühr.) Keletkezése, viszonya országos jogunkhoz és a németországi anyajoghoz. (PDF)

Vezi și

• Șvabi sătmăreni
• Șvabi bănățeni
• Sași
• Zips