Agatârși

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Agatârșii erau un popor de origine scito-iraniană semnalați în antichitate pe teritoriul Transilvaniei.

Localizare[modificare | modificare sursă]

Populație localizată de Herodot (IV;48) la izvoarele râului Maris. Același autor vorbește și de vecinatatea agatîrșilor cu sciții (IV; 100—IV; 125) ceea ce ar presupune situarea în afara arcului carpatic. Este de remarcat că cele doua localizari ale lui Herodot provin din perioade diferite; prima relatează situația din momentul prezenței acestuia la Olbia (450 ien), a doua se referă la perioada războiului scito-persan (514 i.e.n.) , ceea ce ar presupune o restrângere a ariei agatârșilor în cursul sec V i.e.n.

Arheologic, agatârșii au fost identificați în grupul de morminte de pe Mureșul superior, de tipul Ciumbrud, care prezintă trăsături aparte, în contrast cu zonele înconjuratoare. Mormintele au fost datate în perioada 550-450 i.e.n., ceea ce ar corespunde textelor. Analogii cu situația arheologica din Moldova centrală ar indica că agatârșii locuiau atât în Transilvania centrală, cât și la Est de Carpați, ceea ar fi în acord cu textele. Această accepțiune vagă ar putea fi interpretată ca reflectând existența unei puteri politice, o uniune de triburi, condusă de agatârși, în perioada 550-450 i.e.n. și care s-a opus expansionismului scitic.

Herodot îi amintește pe agâtirși în conflict cu sciții ( IV; 78; 100; 119; 125), fapt ce s-ar opune ipotezei moderne care îi consideră o ramura a sciților. Legenda transmisă de Herodot (IV; 10),după care Skytes și Agathirsos erau fii legendari ai lui Heracles, poate cel mult întări ipoteza că agatârșii erau iranieni, ca și sciții. Ei ar fi migrat spre apus sub presiunea sciților, în jurul anului 600 i.e.n. Herodot (IV, 104) îi apropie de traci, distingând totuși la agatârși unele trăsături aparte, cum ar fi gingășia, bogăția în aur și proprietatea comună asupra femeilor.

Numele s-a menținut în tradiția literară antică pînă târziu, în epoca romană, când unele izvoare îi localizează, pe agatârși, împreuna cu alte popoare dispărute la acea vreme (dar menționatee în texte în virtutea tradiției), undeva în spațiul eurasiatic (Dion. Perieg. 310-319; Ptol. Geogr. III, 10 si altii). Ca antroponim, numele de Agathyrsos apare în unele inscripții din sec. 1-2 e.n. din Italia (CIL XV, 461-470; CIL XIV 2161 si altele) poate, în amintirea legendarului fiu al lui [Heracles].

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Numele celei mai vechi populații consemnate în Transilvania, Agathirsoi (Agatârșii) înseamnă "conducătorii cu toiege" (thirsus = toiag). Ei se ocupau cu extragerea și prelucrarea metalelor. De acolo vine expresia „a conduce cu toiag de fier".

Ocupații[modificare | modificare sursă]

Herodot menționează în scrierile sale că agatârșii care s-au stabilit pe văile Mureșului superior și a Târnavelor prin secolul al VI-lea î.e.n., dețineau vii renumite. Colindele păstrate în folclorul din acest spațiu geografic ne comunică peste veacuri că locuitorii acestor meleaguri se ocupau cu plugărit, oierit și viticultură. Aristotel (Probl.XIX, 28) menționează că la agatârși legile se cântau, pentru a fi invățate pe dinafară. Poate același izvor a acreditat informația că agatârșii se tatuau, preluată și de textele târzii (Mela II, 10; Servius in Verg., Aen. IV, 146). Scito-agatârșii exploatau materiile din nisipurile aluvionare și zăcămintele de minereuri din zona Roșia Montană.

Legături externe[modificare | modificare sursă]