Cavalerie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cavaleria este formată din unităţi militare călare. Termenul de cavalerie provine din cuvântul francez cavalerie, care provine din termenul italian cavalleria. Aceasta este o derivaţie din cuvântul cavaliere (călăreţ).

De obicei termenul se referă doar la trupe care folosesc cai sau cămile drept mijloace de transport, nu însă şi alte animale (de ex. elefanţi de război). Un infanterist călare sau un ofiţer de artilerie nu face parte din cavalerie, la fel precum nici vânătorul de munte, care călăreşte animalul de povară. Nici artileria călare nu face parte din cavalerie.

Din timpurile cele mai vechi, cavaleria a avut avantajul mobilităţii sporite, avantaj care a multiplicat eficacitatea până şi a celor mai mici forţe, permiţându-le să evite, să surprindă şi să copleşească, să se retragă şi să scape potrivit cerinţelor de moment. Un bărbat care lupta călare avea de asemenea avantajul unei mai mari înălţimi, greutăţi, viteze şi masă inerţială faţă de un adversar din infanterie.

[modifică] Origini

Înainte de Epoca Fierului, rolul cavaleriei pe câmpul de luptă era îndeplinit de care de luptă uşoare. Aceste care au apărut în cultura Sintaşta-Petrovka în Asia Centrală şi s-au răspândit prin intermediul indo-iranienilor nomazi. carul de luptă a fost adoptat rapid de popoarele sedentare atât ca tehnologie militară cât şi ca obiect ceremonial şi de statut, mai ales de faraonii din Regatul Nou precum şi de regii asirieni and Babilonieni.

Strategii şi-au dat seama de timpuriu de puterea şi mobilitatea unităţilor călare, dar era dificil încă de a menţine forţe mari şi de incapacitatea cailor (atunci de obicei mici) de a a purta armură grea. Tacticile de cavalerie au fost o inovaţie a nomazilor ecveştri din Asia Centrală şi din stepa iraniană şi triburile de păstori precum popoarele persane parţi şi sarmaţi.

Cavalerie asiriană

Fotografia arată cavaleria asiriană în basoreliefuri din 865-860 î.Hr. Pe atunci, călăreţii nu foloseau pinteni, şa sau scăriţă. A lupta călare a era mult mai greu decât simpla călărie. Cavalerii acţionau în perechi: frâiele arcaşului călare erau controlate de mâna vecinului său. Încă de pe atunci, cavaleria utiliza sabie, scut şi arc.

Încă din 490 î.Hr. a fost crescută o rasă de cai în Media care putea transporta oameni cu armură considerabilă (Herodot 7,40 & 9,20). Dar caii mari încă erau o raritate pe atunci. Cu excepţia carelor de luptă ale sciţilor, carele de luptă nu mai erau folosite de perşi pe timpul campaniilor lui Alexandru cel Mare.

[modifică] Grecia antică şi Macedonia

Plecarea unui războinic; o amforă ateniană datată 550 - 540 î.Hr.

Pentru detalii, vezi articolul hippeisvezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Cavaleria a jucat un rol relativ minor în Grecia Antică, unde luptele aveau loc între trupe formate în principal din infanterie grea. Totuşi, Tesalia era cunoscută pentru cavaleria de calitate din regiune, iar războaiele ulterioare, atât împotriva cât şi împreună cu perşii i-au făcut pe greci să înţeleagă valoarea cavaleriei în luptă. Autorul şi soldatul atenian Xenophon, de exemplu, propunea crearea unei forţe de cavalerie mici, dar bine antrenate, şi în acest scop a scris mai multe lucrări despre tactica folosirii cavaleriei.

Pe de altă parte, regatul macedonean de la nord de Grecia şi-a dezvoltat puternic cavaleria, culminând cu hetairoi lui Filip al II-lea şi Alexandru cel Mare. În afară de această cavalerie grea, macedonenii foloseau şi cavalerie uşoară, prodromoi, mai ales pentru misiuni de cercetare. Folosite împreună cu falanga şi cu diferite tipuri de infanterie uşoară, l-au dus pe Alexandru prin Persia, Bactria către nord-vestul Indiei.