Religia dacilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Religia geto-dacilor pare să fi fost henoteistă [1] sau monoteistă, centrată in jurul zeului suprem Zalmoxis[2]. Din cele 160 de nume sacre ale tracilor atestate de greci si latini, numai unul este specific tracilor nordici (geto-dacii) [3]. Există și opinia că religia lor ar fi fost politeistă fiindcă izvoarele se referă la mai multe nume de divinități (v. mai jos).

Zalmoxis / Zamolxis[modificare | modificare sursă]

Zalmoxis (numit de către unii dintre ei si Gebeleizis[4]) era zeul suprem. El a fost numit de diferite surse de-a lungul timpului: reformator mitic, profet, mare pontif, rege, medic, zeu Grecii l-au numit chiar și „șarlatan”, sclav al lui Pitagora. Întrucât Zalmoxis a trăit cu mult înaintea lui Pitagora, potrivit lui Herodotus [4], întâlnirea lui Zalmoxis cu Pitagora nu pare să fi fost posibilă.

Potrivit surselor din antichitate și Zalmoxis și Deceneu au călătorit in Egypt de unde au primit învățăturile religioase [1]. Pitagora a primit și el învățături de la preoții egipteni iar similaritatea doctrinelor i-a făcut pe grecii antici să susțină o apropiere Zalmoxis-Pitagora

Religia geto-dacilor se caracterizează prin următoarele[3]

  1. credința in Zalmoxis[4]
  2. aniconism (include si interdicția scrisului religios[3])
  3. rolul important al muzicii[3]
  4. resurectia ciclica a zeului suprem[3]
  5. ritualuri privind "imortalizarea"[3]
  6. inițierea ([3]vezi si Eliade, Istoria Religiilor)

Chiar și ritualul de a trimite „mesageri” la Zalmoxis confirmă credința în viața de dincolo, mesagerii urmând a-l intâlni pe Zalmoxis. Ritualul se presupune că se desfășura în incinta sacra circulară din Sarmizegetusa, la fiecare patru ani. Sacrificații erau aruncati în trei sulițe îndreptate cu vârful în sus, iar mesajele destinate lui Zalmoxis erau încredințate cât timp mesagerul mai era in viață[4]

Zalmoxis i-a instruit pe geto-daci în medicină. Discipolii săi sunt menționați de Platon care relatează concepția zalmoxiana "nu poți să vindeci trupul fără a ține seama de suflet[5] Invățăturile cuprindeau și cunoștințe profunde și complexe de psihologie, (astronomie, matematică și medicină).

Iamblichus a spus ca Zalmoxis a lăsat învățături discipolilor, în formă scrisă. [6] Jordanes în Getica afirmă și el existența legilor și a invățăturilor scrise la geto-daci, atribuindu-le lui Deceneu [7]

Despre Zalmoxis legenda spune că s-a retras intr-o peșteră (sub ceasul solar din ceramică de la Sarmizegetusa se presupune că ar fi existat o grotă, apoi, în Peștera Pahomie, numită și Peștera lui Zamolxis sau Peștera Polovragi) unde ar fi stat timp de patru ani ca sihastru.

Legendele din Valea Oltețului susțin că Peștera Polovragi, aflată in inima muntelui și a cărei lungime depășește zece kilometri, ar fi făcut legatură cu Transilvania, în apropierea sanctuarului de la Sarmizegetusa. În acele timpuri din antichitate existau oameni care își trăiau viața izolați de ceilalți, în condiții aspre, într-o stare de meditație și curățenie morală. De altfel și dacii se rugau în liniștea și întelepciunea munților suri, trecerea lor lăsând dovezi vizibile și în zilele noastre (Ceahlău, Grădiștea Muncelui, Munții Apuseni). Retragerea în sânul naturii poate fi interpretată ca perioadă de refacere psihică și fizică a lui Zamolxe, după ce și-a dus misiunea la sfârșit, și nu metodă de a se face divinizat.

Sarmizegetusa[modificare | modificare sursă]

Sarmizegetusa, capitala statului geto-dacilor, a fost totodată sanctuar, centru spiritual, necropolă și altar al zeului suprem.

Simbolul lupului[modificare | modificare sursă]

Lupul, simbol al inteligenței, dreptății și nesupunerii, apare foarte des în viața dacilor. Ei foloseau capetele de lupi și șerpi pentru steagurile de luptă, sunetul produs în timpul alergării amplificând rezonanța sonoră. (Un tip de stindard similar era răspândit la sarmați, de la care l-au preluat diverse unități militare romane, de cavalerie, începând din secolul II d.Hr. sub denumirea „draco” (dragon, balaur); purtătorul de stindard tip draco se chema „draconarius”.)

Zeități[modificare | modificare sursă]

  • Gebeleizis – zeul fulgerului, tunetului, ploii. Era reprezentat ca un bărbat chipeș, uneori cu barbă. Fulgerele și tunetele erau manifestările sale.
  • Zamolxis (Zamolxe) – zeul suprem al geto-dacilor, zeul tărâmului de dincolo, al morților și al viilor, reprezentând lumea subterană și viața de după moarte.
  • Bendis – zeiță a Lunii, a pădurilor și a farmecelor, zeița dragostei și a maternității.
  • Derzis (Derzelas) – zeul sănătații.
  • Kotys (Cottyo) – zeița-mamă în mitologia traco-dacă.

Mărturii[modificare | modificare sursă]

Dar Herodot ne-a lăsat informații ample despre religia strămoșilor noștri:

Iată în ce fel se socot ei nemuritori: credința lor este că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zamolxis – divinitatea lor – pe care unii îl cred același cu Gebeleisis. Tot în al cincilea an aruncă sorții, și întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorțul îl trimit ca solie la Zamolxis, încredințându-i de fiecare dată toate nevoile lor. Trimitere solului se face astfel: câțiva dintre ei, așezându-se la rând, țin cu vârful în sus trei sulițe, iar alții, apucându-l de mâini și de picioare pe cel trimis la Zamolxis, îl leagănă de câteva ori și apoi, făcându-i vânt, îl aruncă peste vârfurile sulițelor. Dacă, în cădere, omul moare străpuns, rămân încredințați că zeul le este binevoitor; dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el trimit după un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viață. Când tună și fulgeră, tracii despre care este vorba trag cu săgețile în sus, spre cer, și își amenință zeul, căci ei nu recunosc vreun alt zeu afară de al lor.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Vasile Pârvan, Getica- o protoistorie a Daciei, Cvltvra națională, Bucvrești, 1926
  2. ^ The Oxford illustrated history of prehistoric Europe, de catre Barry Cunliffe, Oxford University Press, 2001. ISBN:0192854410, 9780192854414
  3. ^ a b c d e f g La divinité suprême des Thraco-Daces by Ph D Historian Sorin Paliga Sorin Paliga Dialogues d'histoire ancienne. 20.2, 1994, Paris : Diff. les Belles Lettres, ISBN 2251605452, 9782251605456
  4. ^ a b c d The history of Herodotus by Herodotus translated by George Rawlinson, Chicago, Encyclopaedia Britannica 1955
  5. ^ Platon: Charmide, 156a. Opere complete I, pg. 71, Humanitas 2001
  6. ^ The Complete Pythagoras Edited by Patrick Rousell for the World Wide Web (A full-text, public domain edition)
  7. ^ JORDANES THE ORIGIN AND DEEDS OF THE GOTHS translated by Charles C. Mierow

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dumitru Berciu, De la Burebista la Decebal, Editura politică, București, 1980
  • Diac. Prof. Dr. Emilian Vasilescu, Istoria religiilor, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982
  • Liviu Pandele, Transilvania - Terra Dacica, Editura Romprint
  • R. Vulcănescu, Mitologia română, Editura Academiei RSR, 1987
  • Hadrian Daicoviciu, Dacii ,Editura pentru Literatură, 1968

Legături externe[modificare | modificare sursă]