Sainte-Chapelle

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Sainte-Chapelle, vedere generală (capela de sus)

La Sainte-Chapelle (Pronunție în franceză: /la sɛ̃t ʃapɛl/, în românește: Sfânta Capelă) este o capelă care a fost construită pe Île de la Cité, la Paris, la cererea Sfântului Ludovic, pentru a adăposti Cununa de Spini, un fragment al Sfintei Cruci, precum și alte diverse relicve ale Patimilor pe care le achiziționase.

O capelă sfântă este termenul prin care este denumită o capelă care are un eșantion din coroana de spini a lui Isus Hristos. Capela Sfântă (în franceză Sainte-Chapelle) de la Paris este cea mai cunoscută dintre acestea.

Împreună cu la Conciergerie, Capela Sfântă este unul dintre vechile vestigii ale palatului regal din Île de la Cité care se întindea pe locul unde se află acum Palatul Justiției din Paris.

În prezent, Sfânta Capelă este gerată de către Centrul Monumentelor Naționale din Franța, căruia i-a fost atribuită, cu titlu de donație prin Hotărârea din 2 aprilie 2008[1].

În medie, vreo 800.000 de vizitatori, de peste 40 de naționalități diferite, pășesc în fiecare an în acest monument gotic.

Arhitectură[modificare | modificare sursă]

Macheta Sfintei Capele expusă la Muzeul Monumentelor Franceze.
Faţada Sfintei Capele

Splendida Sainte-Chapelle, capodoperă a artei gotice, se află încorsetată între zidurile Palatului Justiției. Unii autori consideră că ea marchează apogeul acestei arte.

Planurile Sfintei Capele sunt probabil datorate lui Pierre de Montreuil, care a construit-o într-un timp record: din 1242[2] până în 1248[3].

Concepută ca o raclă prețioasă care trebuia să pună în evidență relicvele care erau păstrate în ea, Sainte-Chapelle, construită în palatul regal din Île de la Cité, trebuia să servească și de capelă regală. Construcția suprapune două capele, cea de jos pentru oamenii obișnuiți - servitorii palatului, iar cea de sus pentru anturajul regelui, potrivit cu uzajul curent în construirea palatelor regale din Evul Mediu. La început, capela de sus nu era, de altfel, accesibilă decât prin galeriile superioare ale palatului, Sfântul Ludovic neconstruind o scară publică.

Pentru construcția sa, Pierre de Montreuil a adus o adevărată inovație tehnică, armătura metalică, tehnică de construcție foarte avansată în epocă, întrucât nu a fost redescoperită decât în secolul al XX-lea[4].

La origine, o mică clădire anexă fusese ridicată în apropierea absidei. Nivelul inferior servea de sacristie[5], în timp ce încăperea situată la nivelul capelei de sus primea actele și pecețile regale. Această anexă a dispărut în 1777, în perioada reconstrucției curții celei mari.

Pe vârful acoperișului se găsește o statuie a Sfântului Arhanghel Mihail.

Capela de jos[modificare | modificare sursă]

Capela de jos

Capela de jos, dedicată Sfintei Fecioare Maria, era accesibilă personalului de serviciu și servește de suport capelei de sus. Este largă de 17 metri și înaltă de 7 metri. Bolta centrală a fost decorată, așa cum o vedem astăzi, în secolul al XIX-lea[6]. Partea de jos a plafonului, mărginită de stâlpi masivi care suportă întreaga greutate a edificiului, nu există decât pentru utilitatea funcțională și arhitecturală: să permită ușurarea la maximum a construcției suportând întreaga greutate a capelei de sus. Capela este pardosită cu dale de piatră care acoperă mormintele canonicilor.

Capela de sus[modificare | modificare sursă]

Capela de sus.

Inițial, capela de sus era accesibilă doar regelui, familiei regale, precum și personalului regal. În prezent, ca să intri în capela de sus, urci pe o scară în spirală, prin stânga. Zidurile capelei de sus sunt în totalitate suprimate și sunt înlocuite cu 15 vitralii largi care lasă să treacă lumina, acestea fiind separate doar de fasciculi subțiri de stâlpi de piatră sculptată cu ornamente. Fiecare stâlp susține câte o statuie a unuia din cei doisprezece apostoli care poartă fiecare câte una din cele douăsprezece cruci rituale folosite la sfințirea bisericii[6].Vitraliile, care sunt cele mai vechi din Paris[6], reprezintă scene religioase: acestea au fost alese în funcție de locul ocupat de personajele regale în cursul desfășurării slujbelor religioase, vitraliile evocându-l pe Regele David sau pe Regele Solomon fiind plasate în apropierea locului unde se așeza regele.

Vitraliile constituie un ansamblu omogen, ale căror dominante roșii și albastre dau strălucire distinsă acestei capele. Cele 1.134 de scene acoperă o suprafață de sticlă de 618 metri pătrați, formând o adevărată Biblie povestită în imagini[6].

Vitraliile navei, înalte de 15,35 metri și largi de 4,70 metri, sunt împărțite în patru lansete deasupra cărora există câte o rozasă[7] cu șase lobi, precum și două elemente în formă de trifoi[8] cu patru foi. Ferestrele absidei, având o înălțime de 13,45 metri și o lărgime de 2,10 metri, nu comportă decât două lansete și trei elemente în formă de trifoi[9].

Scenele vitraliilor reprezintă:

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Relicve[modificare | modificare sursă]

Sfântul Ludovic a construit Sfânta Capelă cu scopul de a adăposti Sfânta Coroană, o bucată din Sfânta Cruce, precum și alte relicve adunate de Balduin al II-lea / Baudouin al II-lea[11], împăratul Constantinopolului (sau Baudouin al II-lea de Courtenay). Acesta le dăduse în gaj venețienilor, pentru un împrumut, iar Sfântul Ludovic le-a răscumpărat, întrucât Baudouin al II-lea nu a putut să facă față la scadență[6].

  • Sfânta Coroană / Coroana de Spini purtată de Hristos în timpul Patimilor, achiziționată în 1239, pentru suma de 135.000 de livre;
  • fragment din Sfânta Cruce;
  • Sfânta Lance și Sfântul Burete ale Patimilor;
  • relicve ale Preacuratei Fecioara Maria;
  • Icoana Mântuitorului, nefăcută de mână omenească[12] (Mandilion).

Toate aceste relicve / moaște nu se mai află în Sainte-Chapelle.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Arrêté du 2 avril 2008 portant attribution à titre de dotation de divers espaces dépendant d’ensembles immobiliers domaniaux, Journal officiel de la République française, Numéro 89 du 15 avril 2008, texte Numéro 20.
  2. ^ După alte surse, Sainte-Chapelle a fost construită între 1246 și 1248, când a fost sfințită. Vd., de exemplu, Le Robert encyclopédique des noms propres.
  3. ^ J.M. Leniaud, F. Perrot, La Sainte Chapelle, Nathan, Paris, 1991
  4. ^ Valérie Sasportas, Le sacre de la lumière à la Sainte-Chapelle, in Le Figaro, 20 iunie 2008, pagina 37; Articolul Le sacre de la lumière à la Sainte-Chapelle (on-line).
  5. ^ Sacristia este o încăpere în bisericile catolice în care se păstrează obiectele de cult, precum și hainele preoțești.
  6. ^ a b c d e Paris, Guide de tourisme Michelin, p. 99.
  7. ^ Rozasa sau rosace este o fereastră având formă circulară, de mari dimensiuni; rozasa este decorată cu vitralii. Are forma unei roze, adică forma unui trandafir.
  8. ^ Rozasă patrulobă
  9. ^ Rozasă trilobă
  10. ^ Camera de Conturi / Chambre de Comptes este înaintaşa Curţii de Conturi.
  11. ^ Balduin al II-lea / Baudouin al II-lea (născut pe la 1217, la Constantinopol, senior francez și împărat între 12281261, încoronat la 1240, înlăturat de pe tron la 1261 de Mihail al VIII-lea Paleologul, împăratul bizantin de la Niceea; a trăit în exil între 1261 și 1273 și decedat în 1273.
  12. ^ Jannic Durand, Les reliques de Constantinople, Dossier d'archéologie, juin 2001, vol 264, La Sainte-Chapelle, pp. 60-65, éditeur Faton.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Jean-Michel Leniaud, F. Perrot, La Sainte Chapelle, 2007, (editată în limba engleză și în limba franceză)
  • Despre restaurarea edificiului, să se consulte o altă lucrare a lui Jean-Michel Leniaud: Jean-Baptiste Lassus (1807-1857) ou le Temps retrouvé des cathédrales, Arts et Métiers graphiques, coll. « Bibliothèque de la Société française d'archéologie », Paris, 1980.
  • Valérie Sasportas, Le sacre de la lumière à la Sainte-Chapelle, in Le Figaro, 20 iunie 2008, pagina 37
  • Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, Tipărită cu binecuvântarea și prefața Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001.
  • La Sainte Bible, Nouvelle Édition publiée sous le patronage de la Ligue Catholique de L'Évangile et la direction de S. Ém. Le Cardinal Lienart [...], Paris, 1952.
  • Franța, Ghid complet, Editura Aquila'93, Oradea, 2007, pp. 120-121.
  • Paris, Guide de tourisme Michelin, Paris, 1989, ISBN 2-06-003521-X
  • Milena Ercole Pozzoli, Paris, Colecțiile Cotidianul. Cele mai iubite orașe, Editura Univers, București, 2008, ISBN 978-1-60257-122-8;
  • Le Robert encyclopédique des noms propres, Dictionnaire illustré, Le Robert, Paris, 2007, ISBN 2-84902-228-3
  • Le Petit Larousse illustré en couleurs, Larousse, Paris, 2007. ISBN 978-2-03-582502-5