Matei, Bistrița-Năsăud

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Matei
—  Sat  —
Matei se află în România
{{{alt}}}
Matei
Localizarea satului pe harta României
Matei se află în Județul Bistrița-Năsaud
{{{alt}}}
Matei
Localizarea satului pe harta județului Bistrița-Năsăud
Coordonate: Coordonate: 46°58′54″N 24°15′59″E / 46.98167°N 24.26639°E / 46.98167; 24.2663946°58′54″N 24°15′59″E / 46.98167°N 24.26639°E / 46.98167; 24.26639

Țară  România
Județ Actual Bistrita-Nasaud county CoA.png Bistrița-Năsăud
Comună Matei

Fus orar EET (UTC+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (UTC+3)
Cod poștal 427135
Prefix telefonic +40 x59 [1]

Matei în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73.(Click pentru imagine interactivă)
Matei în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73.
(Click pentru imagine interactivă)

Matei, mai demult Mateiu (în dialectul săsesc Matesdref, Matesdraf, în germană Mathesdorf, Mathiasdorf, în maghiară Szentmáté, Máté ) este un sat în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Este reședința comunei Matei.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Primii locuitori de pe teritoriul satului au fost oamenii culturii Criș, veniți din Peninsula Balcanică pe la 5850 î. Chr. Ei au fost primii agricultori, aducând cu ei cultivarea cerealelor, capra și oaia domestică de talie mică și eventual porcul și vaca domestică. Ultimele două animale eventual au fost domesticite pe loc. Tot ei au adus tehnologia confecționării uneltelor de piatră șlefuită și a vaselor de lut ars. Ei au fost urmați de cultura ceramicii lineare cu note muzicale, cultura Petrești, sinteza Iclod-Petrești, cultura Coțofeni, bronzul timpuriu II., cultura Wietenberg, cultura Noua, grupul Gligorești, prima epocă a fierului, celți, daci de epocă romană, cultura Sântana de Mureș-Cerneahov, gepizi, slavi, unguri, sași, români, țigani, evrei, slovaci (ultimele trei naționalități au fost întotdeauna în număr mai redus față de unguri și români). Satul e amintit prima dată în 1391, ca proprietate a lui Janos, care probabil era urmașul familiei Sombori. Perindarea acestor culturi și neamuri pe teritoriul satului e atestat arheologic și/sau documentar. Astăzi majoritatea locuitorilor sunt unguri, urmați de români și sași.

Clădiri istorice[modificare | modificare sursă]

Biserica reformată, fostă catolică și apoi evanghelică, a fost construită în epoca romanică și apoi transformată cândva după 1300 în stil gotic. După începerea Reformei, sașii au trecut la luteranism, ei dispărând din sat după amintirile lor documentare din anii 1500-1600 cândva prin anii 1600. Odată cu începutul secolului XVIII., din Dârlos și di împrejurimile acestuia (județul Sibiu) au fost aduși alți unguri pentru a popula satul (prima amintire a ungurilor e din 1499, fiind amintiți Biro Andras și iobagul Janos. Ei sunt primii locuitori ai satului, amintiți documentar). Sașii sau ungurii au dărâmat sacristia bisericii și au spart în bucăți baptisteriul dăltuit din tuf vulcanic, ascunzându-l sub straturile de podea ale sacristiei. În secolul XVIII., nava bisericii a fost prevăzută cu plafon din scânduri de lemn și pe el au fost trecute diferite inscripții pictate despre renovări și donații. În jurul bisericii, în 2007 am observat 7 gropi comune sigure și 4 care pot aparține de acestea sau pot fi separate. Oasele din gropi nu sunt în ordine anatomică și un capăt sau ambele capete ale oaselor lipsesc. Asta înseamnă, că la un moment dat, sașii sau ungurii au scos cel puțin o parte a mormintelor din biserică și au îngropat oasele în gropi săpate în jurul bisericii. Odată cu ungurii sau pe urmă, au fost aduși în sat și români. După prima hartă făcută de armata Imperiului Habsburgic între 1769-1773, între acești ani, biserica greco-catolică Sfinții Mihail și Gavril nu exista încă. Aceasta era construită din lodbe și a fost distrusă de tornada din 13 mai 1912. Era orientată vest-est și se afla la marginea cimitirului (actualmente ortodox), în spatele actualei gospodării a lui Darlaczi Gyozo. La est de ea se mai poate vedea și azi o cruce de calcar cu inscripție chirilică. La sud de aceasta, lângă grădina lui Darlaczi Karoly, se află o piatră de căpătâi din gresie locală, purtând pe ea în caractere chirilice anul 1787. Conacul Haller e amintit prima dată în 1615, cînd deja exista de o anumită perioadă de timp. În 2001, când primele două încăperi ale pivniței au fost betonate pentru a se deschide magazin în pivniță, odată cu modificarea treptelor și reparația ușii, de undeva au scos și un fragment arhitectonic renascentist. Într-o hartă de prin anii 1980, conacul e amintit ca având tindă barocă. Conacul a trecut și prin mâna familiei Bethlen, Karolyi, Lazar. Azi găzduiește primăria, consiliul local și căminul cultural. Harta făcută de armata austriacă arată pe lângă el și alte construcții, dărâmate la diferite intervale de timp. În fața actualului cămin cultural a fost și o fântână arteziană, care în secolul XX. a dispărut sub umplutura adusă în curte, pentru a șterge urma conților unguri.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]