Livezile, Bistrița-Năsăud

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Livezile (dezambiguizare).
Livezile
(Iad)
Jaad
—  Sat  —
Biserica evanghelică (monument istoric)
Biserica evanghelică (monument istoric)
Livezile (Iad) se află în România
{{{alt}}}
Livezile
(Iad)
Localizarea satului pe harta României
Livezile (Iad) se află în Județul Bistrița-Năsaud
{{{alt}}}
Livezile
(Iad)
Localizarea satului pe harta județului Bistrița-Năsăud
Coordonate: Coordonate: 47°10′55″N 24°34′52″E / 47.18194°N 24.58111°E / 47.18194; 24.5811147°10′55″N 24°34′52″E / 47.18194°N 24.58111°E / 47.18194; 24.58111

Țară  România
Județ Actual Bistrita-Nasaud county CoA.png Bistrița-Năsăud
Comună Livezile
Atestare 1311

Fus orar EET (UTC+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (UTC+3)
Cod poștal 427120
Prefix telefonic +40 x59 [1]

Livezile pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773(Click pentru imagine interactivă)
Livezile pe Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773
(Click pentru imagine interactivă)
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Livezile, Bistrița-Năsăud

Livezile, mai demult Iad, (în germană Jaad, în maghiară Jád) este un sat în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România. Este reședința comunei Livezile.

Așezare[modificare | modificare sursă]

Localitatea Livezile este situată la o distanță de 8 km est, de municipiul Bistrița.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Prima atestare documentară datează din anul 1311. Localitatea exista cu certitudine încă înainte de 1150, fiind una din primele așezări săsești din estul Transilvaniei.

În anul 1330 numărul plătitorilor de taxe era conform registrelor papale de impozite, de ca. 100.

În anii 1671 și 1685 au avut loc incursiuni tătare, însoțite de jafuri și distrugeri.

Anul 1688 a adus cu sine ieșirea din sfera de influență otomană și instaurarea administrației austriece.

La 1750 numărul locuitorilor era de peste 700.

În anul 1838 un mare incendiu a mistuit cele mai multe case ale satului.

La începutul secolului al XX-lea mulți sași transilvăneni au emigrat în Statele Unite ale Americii, între care și mulți iedeni.

Lăcașuri de cult[modificare | modificare sursă]

  • Părțile cele mai vechi ale Bisericii Evanghelice-Lutherane datează dinaintea Reformei protestante. În decursul timpului, biserica a fost extinsă și restaurată. Cel mai vechi pastor evanghelic al cărui nume s-a păstrat a fost Valentin Scharvarius, între 1561-1565. Ultimul pastor evanghelic al comunei a fost Andreas Domby, între 1977-1981.
  • Biserica românească a fost construită de greco-catolici în anul 1939. Edificiul a fost trecut de Statul Român în anul 1948 în folosința Bisericii Ortodoxe Române, odată cu scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma în afara legii. Lăcașul este folosit în prezent de comunitatea ortodoxă, care refuză restituirea lăcașului, deși Biserica Greco-Catolică este în continuare proprietar tabular, autoritățile comuniste nefăcând efortul de a opera modificarea de carte funciară.

Învățământ[modificare | modificare sursă]

Clădirea școlii evanghelice-lutherane a fost ridicată în anul 1856 și expropriată în anul 1948 de autoritățile comuniste.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Localitatea avea în anul 1930 1.638 de locuitori, dintre care 895 germani, 543 români, 143 țigani, 30 evrei și 25 maghiari. Sub aspect confesional populația era alcătuită din 997 evanghelici (luterani), 481 ortodocși, 77 greco-catolici, 30 mozaici, 29 reformați (calvini) și 24 romano-catolici.[2]

Ultimii germani au emigrat în anul 1990. Ponderea comunității rome a crescut sensibil.

Obiective turistice[modificare | modificare sursă]

  • Rezervația naturală “Comarnic” (5 ha).
  • Muzeul de sub poartă, deține o bogată și variată colecție de artă populară, o stână cu tot inventarul, o colecție de bâte ciobănești, cu ornamente de mare valoare.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă
  2. ^ Recensământul din 1930, vol. II, pag. 673.

Legături externe[modificare | modificare sursă]