Dialectul săsesc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Dialectul săsesc (în dialectul săsesc saksesch, în germană sächsisch) este limba vorbită de coloniștii germani care au populat teritoriile Pământului crăiesc (în latină fundus regius) începând din secolul al XII-lea și până în secolul al XIV-lea. Acest dialect, care a fost folosit până în secolul al XX-lea în aproximativ 240 de localități întemeiate de sași, își are originea de bază în graiurile francone de pe cursul mijlociu al Rinului la care s-au adăugat pe parcursul procesului de colonizare elemente din Germania centrală, de est și de sud.[1]

„...În 800 de ani, dialectul săsesc a trebuit să se dezvolte în mod obligatoriu, prin imigrări și emigrări, prin climă și prin contactele cu vecinii de munte și de șes, ca un tip de limbă nouă și care nu mai apare sub această formă nicăieri în lume, astfel încât numai pedanteria se mai poate aștepta azi, după 800 de ani, să se fi păstrat <<identitatea>> inițială. Cuvântul vrăjit care dezleagă și această ghicitoare se numește evoluție.”
G.O.Kisch - Siebenbürgen im Lichte der Sprache, în: Archiv, vol.45, 1929, p.188.

Origini[modificare | modificare sursă]

Încercările lingviștilor care au dorit să găsească în evoluția dialectului săsesc o periodizare, se pot sintetiza în următoarele faze stabilite de Andreas Scheiner:

  • originea renană a cărei amprentă se stabilește după anul 1141.
  • asimiliarea elementelor saxone după anul 1241.
  • influența Reformei luterane de după anul 1522, introdusă de către Johannes Honterus precum și a limbii germane moderne.
  • limpezirea și conturarea dialectului după anul 1666 când Johannes Tröster publică la Nürnberg: „Das Alt und Neu-Teutsche Dacia”.[2]

Așezarea geografică a localităților populate de sași precum și locul de origine al coloniștilor și-a pus amprenta asupra limbii localnicilor. Astfel, K.Rein după lungi investigații a stabilit că influența limbii vorbite în sudul Germaniei asupra graiurilor din nordul Transilvaniei constituie diferența principală față de graiurile vorbite în sudul Transilvaniei.[3] Specialiștii deosebesc două dialecte:

Modul de autoadministrare și uneori izolarea geografică a diferitelor localități a generat o „policromie” de graiuri săsești locale. Cu toate acestea, dialectul vorbit a ajuns în cele din urmă la o structură unitară, chiar dacă unele caracteristici ale sale sunt datorate unor regiuni mai restrânse. Ca și alte dialecte care s-au dezvoltat departe de teritoriile de origine, dialectul săsesc a păstrat o mulțime de forme lingvistice medievale care sunt inexistente sau foarte rare în Germania. Lexicul săsesc pe lângă fondul principal de cuvinte de proveniență germană mai conține și:

  • cuvinte care au înțeles diferit față de cuvintele din limba literară germană.
  • cuvinte specifice săsești.
  • cuvinte dispărute din limba germană și din alte dialecte.
  • cuvinte dialectale germane.
  • cuvinte preluate din limba română și limba maghiară.[5]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Th.Nägler - Așezarea sașilor în Transilvania - București, Editura Kriterion, 1992, p.175.
  2. ^ A.Scheiner - Denkzeiten siebenburgisch-sachsischer Sprachgeschichte - în: Korrespondenzblatt des Vereins fur siebenburgische Landeskunde, vol.49, 1926, p.72-77; K.K.Klein - Das Ratsel der siebenburgischen Sprachgeschichte - în: Transsylvanica, p.90-139.
  3. ^ K. Rein - Der bairische Anteil am Siebenburgisch-Sachsischen nach den Karten des Siebenburgisch-sachsischen Sprachatlasses, în: Sudostdeutsches Archiv, 1963.
  4. ^ Th.Nägler - Așezarea sașilor în Transilvania - București, Editura Kriterion, 1992, p.176.
  5. ^ B.Capesius - Wesen und Werden des Siebenburgisch-Sachsischen, vol.8/1, 1965, p.19 și 22-25.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • A.Scheiner - Denkzeiten siebenburgisch-sachsischer Sprachgeschichte - în: Korrespondenzblatt des Vereins fur siebenburgische Landeskunde, 1926.

Legături externe[modificare | modificare sursă]