Ilia Ilici Mecinikov
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Născut | 15 mai 1845 lângă Harkov, Ucraina |
|---|---|
| Decedat | 15 iulie 1916 Paris |
| Domeniu | Microbiologie |
| Alma Mater | Universitatea din Harkov |
| Cunoscut pentru | Studii asupra fagocitozei |
| Premii |  Premiul Nobel pentru Medicină, (1908) |
Ilia Ilici Mecinikov (în rusă: Илья Ильич Мечников, în ucrainiană: Ілля Ілліч Мечніков) (n. 15 mai 1845 - d. 15 iulie 1916)[1] a fost microbiolog, imunolog, anatomist şi zoolog rus, cu rădăcini evreieşti şi româno-greceşti, cunoscut pentru cercetări de pionierat în domeniul sistemului imunitar şi pentru descoperirea tratamentului holerei. Pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei, în 1908 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Medicină.[2]
Cuprins |
[modifică] Biografie
Mecinikov s-a născut la Ivanovka, un sat de lângă Harkov, Ucraina (pe atunci, Imperiul Ţarist). Tatăl său, Ilia Ivanovici Mecinikov a fost ofiţer cu gradul de colonel în Garda Imperială. Tatăl său era de provenienţă rusă, cu rădăcini moldoveneşti, şi de îndepărtată origine greacă. El a fost un urmaş al lui Iuri Ivanovici Milescu-Spafarii, care era nepot al cărturarului, diplomatului şi călătorului moldovean Nicolae Milescu Spătarul. Fiul lui Iuri Milescu-Spafarii ar fi schimbat numele românesc rusificat Spafarii = Spătarul prin cel rusesc Mecinik = purtător de spadă, de unde provine numele de familie Mecinikov. Mama savantului, Emilia Lvovna Nevahovici a fost fiica scriitorului Lev (Yehuda Leib) Nevahovici, evreu convertit la creştinism în 1806. Încă de mic, Ilia era pasionat de ştiinţele naturii. După publicarea lucrării lui Charles Darwin, Originea speciilor, Mecinikov a devenit unul din susţinătorii teoriei evoluţiei.
A studiat ştiinţele naturii la Universitatea din Harkov, apoi a plecat în Germania, pe insula Helgoland (de la Marea Nordului) unde a studiat fauna marină, după care şi-a continuat studiile la Universitatea din Giessen, apoi la Göttingen şi, în final, la Academia din München. A mai studiat şi la Institutul de Biologie Marină de la Napoli, primind o bursă din partea Rusiei. În 1867 s-a întors în Rusia şi a fost numit doctor docent la Universitatea din Odessa, dar la scurt timp se mută la Universitatea din St. Petersburg. În 1870 revine la Odessa ca să preia funcţia de profesor titular de zoologie şi anatomie comparată.
Prima sa soţie, Ludmila Feodorovna (cu care se căsătorise în 1869), suferea de tuberculoză şi s-a stins din viaţă în 1873. Decesul ei, la care s-au adăugat şi alte probleme, i-au provocat lui Mecinikov o puternică depresie şi acesta a încercat să se sinucidă luând o mare cantitate de opium. Reuşeste să depăşească această perioadă dificilă a vieţii şi reîncepe munca de cercetare la Odessa în 1875, an în care se recăsătoreşte cu Olga Belokopitova. În 1880 aceasta se îmbolnăveşte de febră tifoidă. Acest lucru, împreună cu alte probleme (disputele aprinse cu colegii, insatisfacţiile profesionale, situaţia politică a ţării şi starea precară a sănătăţii sale), îi cauzează o nouă dezechilibrare psihică, urmată de o nouă tentativă suicidară: Mecinikov se infectează cu sângele unui bolnav de febră tifoidă cu speranţa că îşi va găsi sfârşitul. Dar, după o perioadă de suferinţă, îşi revine şi, în 1882 reîncepe munca sa de cercetare la Messina, Sicilia.
În 1888 se duce la Institutul Pasteur unde rămâne până la sfârşitul vieţii, în 1904 ajungând la funcţia de vice-director al acestui institut.
[modifică] Contribuţii
Pe când se afla în Germania, Mecinikov a studiat înmultirea sexuată şi asexuată a parazitului broaştei, Ascaris nigrovenosa. La Napoli, împreuna cu un alt coleg rus, a studiat bureţii marini, iar la Spezia a studiat steaua de mare.
Devine interesat apoi în studiul microbilor şi mai ales al sistemului imunitar. În 1882 renunţă la funcţia sa de la Universitatea din Odessa şi pune bazele unui laborator în Messina pentru a studia embriologia comparată, unde descoperă fagocitoza, în urma experienţelor efectuate pe larvele stelelor de mare. În ţesutul intestinului unei anemone de mare, descoperă celule care secretă un colorant ciudat. Mecinikv îşi dă seama că este vorba de lupta împotriva agentului patogen. Propune introduce termenul de "macrofage" pentru celulele care le distrug pe cele străine ce patrund în organism şi de "microfage" pentru cele care astăzi sunt cunoscute sub denumirea de granulocite neutrofile. Aşadar, Mecinikov este primul care şi-a dat seama de importanţa celulelor pentru apărarea imunitară.
Teoria sa era radicală: anumite celule albe devoreaza corpusculii dăunători, cum ar fi bacteriile. Însă celebrii vânatori de microbi din Occident, Pasteur, Behring iau în derâdere rezultatele sale.
Mecinikov a descoperit mecanismul imunităţii contra bacteriilor şi rolul globulelor albe (fagocitoza), astfel încât reuşeste să trateze şi să combată holera.
La Institutul Pasteur studiază modalitatea de obţinere a celebrului vaccin contra rabiei. Tot aici, împreună cu Émile Roux, lucrează asupra produsului Calomel, un fel de unguent care avea proprietatea de a preveni contractarea sifilisului. A studiat şi acesta boală venerică făcând teste pe maimuţe antropoide.
Mecinikov a mai elaborat o teorie conform căreia îmbătrânirea este cauzată de o bacterie toxică aflată în intestine şi că acidul lactic ar putea prelungi viaţa[3]. S-a stins din viaţă în 1916 la 71 de ani (destul de mult fata de speranţa de viaţă a acelei epoci).
[modifică] Scrieri
- 1892: Patologia comparativă a inflamaţiilor;
- Elie Metchnikoff, Études sur la nature de l'homme, Paris, Masson, 1904
- Elie Metchnikoff, Trois fondateurs de la médicine moderne, Paris, Alcan, 1933
- Elie Metchnikoff, L'immunité dans les maladies infectiuses, Paris, Mason, 1901
- Elie Metchnikoff, Quelques remarques sur le lait aigri, Paris, Remy,1908
- Elie Metchnikoff, Souvenirs, Moscou, Editions en langues étrangers, 1959
[modifică] Importanta operei sale
Descoperirea fagocitozei i-a adus, în 1908, Premiul Nobel pentru Medicină. De asemenea, cercetările sale în domeniul unicelularelor i-au adus o mare notorietate.
Studiile privind bacteriile acidului lactic au fost continuate de savantul japonez Minoru Shirota. Acesta, pornind de la cercetările lui Mecinikov, şi-a dedicat întreaga viaţă studierii efectului pozitiv al acestor microorganisme asupra tranzitului intestinal şi asupra sănătăţii în general iar în 1935 a reuşit să izoleze aceste bacterii şi să creeze un nou tip de produs lactat a cărui reţetă este valabilă şi astăzi. În 1919, la Moscova a fost fondat Institutul Mecinikov pentru maladii infecţioase.
[modifică] Bibliografie
Olga Metchnikoff, La vie d'Elie Metchnikoff, Paris, Hachette, 1920
[modifică] Note
- ^ Stil vechi: 3 mai 1845 - 2 iulie 1916.
- ^ În acelaşi an şi Paul Ehrlich a primit acelaşi premiu.
- ^ De aceea el consuma lapte acru in fiecare zi.
[modifică] Legături externe
- ro Ascendenţa românească a unui premiat Nobel
- en Biografie la Nobelprize.org
- de Scurtă biografie
- ru Vadim Teliţân, Despre familia Mecinikov, articol în Nauka Izvestia, 2005
|
||||||||
