Otto Fritz Meyerhof
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
|
| Născut | 12 aprilie 1884 Hanovra, Germania |
|---|---|
| Decedat | 6 octombrie 1951 Philadelphia, SUA |
| Rezidenţă |  Germania |
| Domeniu | Biochimie |
| Instituţie | Universitatea din Kiel, Universitatea Pennsylvania din Philadelphia. |
| Alma Mater | Universităţile din Strasbourg, Heidelberg |
| Cunoscut pentru | Stabilirea relaţiei dintre consumul de oxigen şi metabolismul acidului lactic din muşchi. |
| Premii |  Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1922 |
Otto Fritz Meyerhof (1884 - 1951) a fost medic şi biochimist german care a locuit în SUA. A devenit celebru prin cercetările sale, împreună cu Archibald Vivian Hill, asupra schimbului de substanţă din ţesutul muscular, motiv pentru care ambilor savanţi li s-a decernat, în 1922, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Otto Fritz Meyerhof s-a născut în aprilie 1884 la Hanovra, în casa comerciantului Felix Meyerhof, o familie instărita de evrei. La scurt timp după naşterea sa, familia s-a mutat la Berlin, unde a urmat Gimnaziul Wilhelm. La vârsta de 16 ani, Otto a suferit o complicaţie la rinichi şi a fost forţat să petreacă foarte mult timp la pat. În perioada sa de inactivitate, în care nu mai putea frecventa şcoala, Otto Meyerhof s-a apropiat foarte mult de mama sa şi şi-a dezvoltat mai mult latura sensibilă. Citea mult, scria poezii şi începuse să parcurgă o perioadă de dezvoltare artistică. O dată cu vindecarea bolii însă a ales să urmeze medicina, pe care a studiat-o la Freiburg, Berlin, Strasbourg şi Heidelberg.[1]
În 1909 şi-a dat doctoratul cu lucrarea Contribuţii la teoria psihologică a tulburărilor mintale. Profesor i-a fost Franz Nissl (pe atunci, director al Clinicii Universitare de Psihiatrie).
La Heidelberg, Meyerhof o intâlneşte pe Hedwig Schallenberg (pe atunci, studentă la matematici), cu care avea să se căsătorească în 1914. Au avut împreună o fiica şi doi fii. Aceştia vor fi medici în SUA. În 1912 se mută la Universitatea din Kiel, unde devine profesor în 1918.
În 1922 este răsplătit cu Premiul Nobel pentru Medicină, împreuna cu Archibald Vivian Hill, pentru cercetările în legătură cu metabolismul muscular şi cu procesul glicolizei.
În 1924 este numit director al institutului de Fiziologie în cadrul Institutului Kaiser Wilhelm din Berlin. în perioada 1929 - 1938, Meyerhof este director al Institutului Kaiser Wilhelm pentru Cercetări Medicale (astăzi, Max-Planck-Institut). În 1930, este numit director al Departamentului de Fiziologie în cadrul Institutului Kaiser Wilhelm.
Urmărit de regimul nazist (fiind evreu), în septembrie 1938, Meyerhof pleacă în Elveţia, apoi se mută la Paris, apoi, în 1940, în SUA, unde devine profesor-"invitat" la University of Pennsylvania din Philadelphia. Finanţat de Fundaţia Rockefeller, desfăşoară o intensă activitate de cercetare în domeniul chimiei fiziologice (biochimie) în cadrul prestigioasei universităţi americane. De asemenea, stimulat de soţie (care devenise pictor), Meyerhof îşi dedică timpul şi înclinaţiilor artistice şi literare.
Se stinge din viaţă la Philadelphia la 67 de ani, în urma unui atac de cord.
[modifică] Activitate
Deşi iniţial, Meyerhof era orientat către psihiatrie, stimulat de Otto Heinrich Warburg (el însuşi laureat Nobel în 1931 pentru descoperirea enzimelor respiratorii) se îndreaptă către fiziologie.
Principala sa temă de cercetare a constituit-o studiul schimbului de substanţă la nivelul ţesutului muscular. Împreuna cu Gustav Embden şi Jakub Karol Parnas, Meyerhof reuşeşte să explice mecanismul glicolizei.
Principala sa contribuţie, pentru care a obţinut şi Premiul Nobel, a fost stabilirea legăturii dintre consumul de oxigen şi formarea acidului lactic, la nivelul fibrei musculare. În acest domeniu de cercetare a colaborat cu Archibald Vivian Hill. Cei doi savanţi lucrau cu metode complementare: Hill analiza producerea de căldură la nivel muscular, iar Meyerhof, cerceta, prin metode chimice, consumul de oxigen şi transformarea hidraţilor de carbon în acid lactic. Meyerhof stabileşte că glicogenul, o formă de acumulare a glucozei, în cazul deficitului de oxigen, se transformă în acid lactic. O contribuţie în realizarea bilanţului energetic a adus-o cercetările lui Roland Schauer, care a stabilit cantitatea de energie obţinută prin arderea glucozei.
Ulterior, Karl Lohmann, lucrând în laboratorul lui Meyerhof, şi continuând cercetările acestuia, descoperă o nouă substanţă, foarte importantă în procesele biochimice care caracterizează metabolismul celular, adenozintrifosfatul ATP, substanţă care masoară energia biochimică.
Contribuţiile sale au pus bazele biochimiei moderne.
[modifică] Note
- ^ Revista Zoom, nr. 51 (Jurnalul Naţional)
[modifică] Legături externe
- en Biografie la NobelPrize.org
- en Biografie la Christian-Albrechts-Universität zu Kiel
- ro Zoom pe Nobel : Otto Meyerhof
|
||||||||
