Comuna Grințieș, Neamț
| Grințieș | |
| — Comună — | |
| 47º1’53’’ N 25º53’3 E [1] | |
|---|---|
|
|
|
| Țară |  România |
| Județ | Neamț |
|
|
|
| SIRUTA | |
|
|
|
| Localități componente | Bradu, Grințieș, Poiana |
|
|
|
| Populație (2002) | |
| - Total | 2,581 locuitori |
|
|
|
| Site: Portalul Primăriei Grințieș | |
modifică  |
|
Grințieș este o comună situată pe valea râului Bistricioara, în partea de vest a județului Neamț, în zona centrală a Carpaților Orientali din Moldova, România.
Toponimul Grintieș este considerat că se datorează[2] termenului german «Die Grentze», însemnînd graniță, dat de către austrieci pe vremea Imperiului Habsburgic.
Generalități[modificare]
Comuna se întinde la vest de la pâraiele Prisecani și Pintec, de o parte și de alta a râului Bistricioara, pâna la vărsarea acestuia în lacul de acumulare Izvorul Muntelui.
La nord, delimitarea de Comuna Poiana Teiului urmează Rîpa Morii ce urcă din albia râului Bistricioara, culmile Hurduga și Mucileanu, continuând cu Obcina Raiului până la vârful La Fag. De aici, tot la nord, urmează delimitarea de Comuna Borca prin Preluca Dreptului și Obcina Grințieșului, până la vârful Grințieșul Mare .
Limta nord-vestică urmează cumpăna apelor dintre bazinele Grințieșul Mare - Bradu și Valea Seacă - Bărăsău, spre comuna Tulgheș.
La sud și est, Obcina Schitului delimiteză comuna Grințieș de comunele Bicazu Ardelean și Ceahlău.
Satul Poiana - reședința comunei - este situat la 47º1’53’’ latitudine nordica și 25º53’3 longitudine estică[1].
Căi de comunicație și localități importante în jur[modificare]
Comuna este strabatută de în principal de DN15 care traversează Carpații Orientali, mergând spre Bicaz Piatra Neamț și Bacău. Acesta face joncțiunea la viaductul de la Poiana Largului cu DN17B spre Vatra Dornei și cu DN15C spre Târgu Neamț.
Altă cale de acces din localitatea Grințieș este DJ155F care se ramifică din DN15 și face legătura cu stațiunea Durău.
Centrul comunei se află la 80 km de Piatra Neamț, 54 km de Bicaz, 56 km de Târgu Neamț, 95 km de Vatra Dornei, 34 km de Borsec și 59 km de Toplița.
Repere geomorfologice hidrografice și climatice[modificare]
Axa principală a localității este formată de valea râului Bistricioara, iar munții sunt fragmentați de văi adânci de până la 600 m, săpate de numeroșii afluenți ai acesteia.
Spre nord în stânga Bistricioarei, relieful format din șisturi cristaline este alcătuit din ultimele culmi ale Munților Bistriței, dintre care Grințieșul Mare are altitudinea de 1762m iar Hurduga altitudinea de 1382m.
În dreapta spre sud, culmea principală o formează Obcina Schitului, cu altitudini care ajung la 1200m la Obcina Lacurilor.
În vestul comunei, culmile cristaline căptușite cu calcare și dolomite, formează vârfuri cum ar fi Măgura cu altitudinea de 1548m, Pietrele Roșii și Piatra Mocilor, cu altitudini de până la 1300m.
În partea de nord-est, culmile au un aspect de plai, cu altitudini de 1300-1400m. Proeminente apar vârfurile Preluca Dreptului, La Fag și Frasinului.
Organizare administrativă[modificare]
Reședința comunei este satul Poiana.
Este organizată administrativ in satele Grințieș, Poiana și Bradu;
Populație[modificare]
La recensământul din anul 2002[3], populația comunei alcătuia 2581 locuitori. Persoanele sub 15 ani alcătuiau 17.55% pe când persoanele peste 59 de ani alcătuiau 26.46% din populația totală. Etnicii români reprezentau 99.77 % din total.
Confesiunea Ortodoxă era îmbrățișată de 99.34 % din populație.
Activități economice[modificare]
Modul de utilizare al terenurilor:
- Mai puțin de 23 % suprafață agricolă, din care sub 14 % sunt terenuri arabile iar restul fânețe sau pășuni. Se cultivă în principal porumbul, cartofii și rar legumele. Activitatea de pomicultură se caracterizează prin cultivarea mărului și părului.
- Fond forestier - cea mai mare parte.
Funcția economică de bază este industria de tăiere și prelucrare a lemnului, iar funcția secundară este agricultura zoopastorală. Există patru puncte de colectare lapte. În comerț își desfășoară activitatea un număr de operatori care acoperă aproape toată gama de produse alimentare și nealimentare de consum.
Există câteva pensiuni turistice.
Ca resurse subterane naturale[4] în comuna Grințieș se identifică roci calcaroase, conglomerate și gresii și în apropiere spre Tulgheș, zăcăminte de uraniu.
Servicii sociale[modificare]
În comuna Grințieș funcționează:
- Școala de Arte și Meserii Grințieș cu clasele I-X, Școala Bradu cu clasele I-IV și Grădinița Grințieș.
- Două cămine culturale, unul în satul Poiana construit în anul 1962 și unul în satul Bradu construit în anul 1975.
Localitatea beneficiază de un oficiu poștal, un punct bancar, o stație de carburanți, un dispensar veterinar, un punct de colectare a deșeurilor.
Există un sistem centralizat de alimentare cu apă, la care locuințele din comună au parțial acces[5].
Istoric[modificare]
Datele rezultate în urma săpăturilor arheologice atestă existența unei culturi străvechi, aparținând perioadei paleoliticului superior și mezolitic. Pe o terasă înaltă a dealulului Frasinul aflat în stânga râului Bistricioara în locul numit Lutărie, s-au descoperit unelte tipice din perioada aurignacianului superior (def.[6]). Pe terasele pâraielor dezgolite de o puternică eroziune care a avut loc în perioada Riss-Wurn (def.[6]), au fost descoperite arme și unelte din silex (cuțite, dăltițe, răzuitoare ), dovezi care atestă existența unei culturi de tip gravettian (def.[6]).
Cea mai veche mențiune documentară cu referire directă la o așezare în această regiune, se găsește într-un hrisov a lui Ștefan cel Mare datat din 13 februarie 1458. În secolul al XV-lea acest domeniu situat la granița cu Transilvania era pe de-antregul domnesc[2].
Procesul lent de populare[2] al așezărilor de pe valea Bistricioarei a fost unul dependent de apropierea de Bazinul Transilvan. Unii dintre oieri (numiți tuțuieni și cu prezență sezonieră obișnuită), s-au stabilit aici atunci când situația politico-socială transilvăneană nu a mai fost pe placul lor. Se înregistrează un aflux mare de fugari - bine primiți de autorități dată fiind densitatea redusă a localnicilor - mai ales în secolul al XVIII-lea. Catagrafiile - cu începere din 1772 îi consemnează pe ardeleni (pe unii cu nume și pe alții cu poreclele: bârsan, ungurean, sălăgean, almășan, etc... Venirea transfugilor s-a desfășurat pe poteci, de cele mai multe ori știute doar de localnici și care erau numite "vama cucului".
Atestarea documentară datează din anii 1737 în scrierile lui Dimitrie Cantemir, 1771 în documentele lui B. Awer, completate de A. Vonw Enzely în „ General Karte Von Siebenburgen- 1789". Sunt menționate astfel așezările Grinziescul Vălenilor, Grinziescul Buzeteskhiților și Kilibizo. Satul Grințieșul Mare este menționat pentru prima dată în 1794 în „Pomelnicul bisericii din Grințieș, întocmit de către Teodosie Zugravu.
În 1792 Imperiul Habsburgic și-a împins granița dincolo de cumpăna apelor - la Prisecani în vestul comunei Grințies fiind instituite pichete de grăniceri și vamă[2].
Prin danii succesive, pământul a intrat în posesia mănăstirilor[2], mari proprietari de pe raza comunei Grințieș fiind[4] așadar mănăstirile, familia (1676-1855) boierilor Cantacuzini și familia (1855-1945) fostului domn Mihail Sturdza.
În 1864, când a început construirea unei mănăstiri grecești care devine ulterior biserică, apare vatra satului Poiana. Se formează atunci o comună numită Bistricioara, cu satele Bistricioara, Poiana, Grințieș și Bradu. Se păstrează acest nume al comunei aproape 100 de ani, până în 1957 când comuna se va numi Grințieș, cu satele Poiana, Grințieș și Bradu.
Locuitorii comunei și-au obținut foarte târziu dreptul de proprietate asupra pământului, prin legea rurală din anul 1864, prin reforma agrară din anul 1921 și cea din anul 1945[4].
Repere turistice, monumente și obiceiuri[modificare]
Locale[modificare]
Exisită două situri arheologice, unul lângă Școala generală Grințieș, și unul lângă moara din satul Bradu
Ca monument se află „Biserica Tuturor Sfinților" din Grințieș, construită în anul 1793.
Obiceiuri:
- Confruntare simbolică dintre haiducii lui Bujor și poteră în Ajun de Anul Nou și în ziua de Sfântul Vasile[7].
- Sărbătoarea Grințieșului
De vecinătate[modificare]
- Tulgheș: Bisericuța de lemn (1790) – unde se afla si „Cimitirul eroilor din primul razboi mondial”; Rezervația Pietrele Roșii (1215 m) - delataplanorism, ascensiuni,belvedere; Piatra Runcului (1425 m); Platoul Comarnicului; Rezervația de stejar
- Comuna Ceahlău: Palatul Cnejilor, Lacul Izvorul Muntelui, Stațiunea Durău
- Comuna Poiana Teiului: Piatra Teiului, bisericile de lemn din Poiana Teiului, Poiana Largului, Dreptu, Galu, Complexul monastic Petru Vodă (Mănăstirile Petru Vodă și Paltinu).
Vezi și[modificare]
Bibliografie[modificare]
- Portalul Primăriei Grințieș accesat 2012.06.09
Note[modificare]
- ^ a b Google Earth
- ^ a b c d e Biserica din Grintiesu Mare - o biserică smerită ce impresionează prin frumusete si simplitate, Monitorul de Neamț, 2012.09.22 accesat 2012.09.22
- ^ Recensământul populației și locuințelor accesat 2012.06.09
- ^ a b c Portalul PrimariaOline.ro despre Comuna Grințieș accesat 2012.06.09
- ^ Grințieș: La final, investițiile incluse în proiectul integrat, cotidianul Ceahlăul, 2011.12.05 accesat 2012.06.09
- ^ a b c Definiții:
- Aurignacian s.n. (Geol.) Primul subetaj al paleoliticului superior, caracterizat prin unelte de silex fin și prin apariția uneltelor de os. / din fr. aurignacien, cf. Aurignac – peșteră în Franța. Sursa: DN (1986)
- Interglaciațiunea RISS-WŰRM (durata de 45.000 ani) între 120.000-75.000 i.e.n.
- Cultura Gravettian: Fază (cca.28.000-23.000 î.e.n.) a paleoliticului superior european, care se caracterizează prin folosirea unor instrumente de piatră cu lame ascuțite pentru vânătoarea animalelor mari și a plaselor pentru vânătoarea animalelor mici
- ^ Sătenii din Grințieș umbă cu Banda lui Bujor din tată în fiu, cotidianul Adevărul, 2010.12.31 accesat 2012.06.09
Legături externe[modificare]
- Uraniul de la Grințieș, 5 iulie 2008, Andreea Tudorica, Jurnalul Național
