Ceres (planetă pitică): Diferență între versiuni

Ceres ( /ˈtʃe.res/ ; ^[18] desemnarea planetei minore : 1 Ceres ) este o planetă pitică din centura de asteroizi dintre orbitele lui Marte și Jupiter. A fost primul asteroid descoperit, la 1 ianuarie 1801, de Giuseppe Piazzi la Observatorul Astronomic din Palermo din Sicilia. Considerat inițial o planetă, a fost reclasificat ca asteroid în anii 1850 după descoperirea a zeci de alte obiecte pe orbite similare. În 2006, a fost reclasificat din nou ca o planetă pitică – singura care este mereu în interiorul orbitei lui Neptun – pentru că, la 940 km (580 mi) în diametru, este singurul asteroid suficient de mare pentru ca gravitația sa să-l mențină ca un sferoid în echilibru hidrostatic.

Dimensiunea mică a lui Ceres înseamnă că, chiar și la cea mai mare strălucire, este prea slab pentru a fi văzut cu ochiul liber, cu excepție pe un cer extrem de întunecat. Magnitudinea sa aparentă variază de la 6,7 la 9,3, atingând un maxim la opoziție (când este cel mai aproape de Pământ) o dată la fiecare perioadă sinodică de 15 până la 16 luni. Fomele sale de relief sunt abia vizibile chiar și cu cele mai puternice telescoape și se știa puțin despre ele până când nava spațială robotică NASA Dawn s-a apropiat de Ceres pentru misiunea sa orbitală în 2015.

Dawn a descoperit că suprafața lui Ceres este un amestec de gheață și minerale hidratate, cum ar fi carbonați și argilă. Datele gravitaționale sugerează că Ceres este parțial diferențiat într-o manta/miez noroioase (rocă cu gheață) și o scoarță mai puțin densă, dar mai puternică, care este are cel mult 30% gheață în volum. Dimensiunea mică a lui Ceres înseamnă că orice ocean intern de apă lichidă pe care l-ar fi avut cândva a înghețat probabil până acum. Totuși, nu este complet înghețat: saramure curg încă prin mantaua exterioară și ajung la suprafață, permițând criovulcanilor precum Ahuna Mons să se formeze cu o rată de aproximativ unul la fiecare 50 de milioane de ani. Acest lucru face din Ceres cel mai apropiat corp criovulcanic cunoscut de Soare, iar saramurele oferă un habitat potențial pentru viața microbiană.

În ianuarie 2014, în jurul lui Ceres fost detectate emisii de vapori de apă, creând o atmosferă slabă, cunoscută sub numele de exosferă. Acest lucru a fost neașteptat, deoarece asteroizii de obicei nu emit vapori, un semn distinctiv al cometelor.

Istorie

Descoperire

În anii dintre acceptarea heliocentrismului și descoperirea lui Neptun, mai mulți astronomi au susținut că legile matematice au prezis existența unei planete ascunse sau lipsă între orbitele lui Marte și Jupiter. În 1596, astronomul teoretic Johannes Kepler a crezut că raporturile dintre orbitele planetare se vor conforma doar cu proiectul lui Dumnezeu cu adăugarea a două planete: una între Jupiter și Marte și una între Venus și Mercur. ^[19] Alți teoreticieni, precum Immanuel Kant, s-au gândit dacă decalajul a fost creat de gravitația lui Jupiter; în 1761, astronomul și matematicianul Johann Heinrich Lambert a întrebat: „Și cine știe dacă deja lipsesc planete care au plecat din vastul spațiu dintre Marte și Jupiter? Reține atunci corpurile cerești, precum la fel de bine ca Pământul, că cei mai puternici îi supără pe cei mai slabi și Jupiter și Saturn sunt destinați să jefuiască pentru totdeauna?” ^[19]

În 1772, astronomul german Johann Elert Bode, citând pe Johann Daniel Titius, a publicat o procesiune numerică cunoscută sub numele de legea Titius–Bode (acum discreditată); o formulă care părea să prezică orbitele planetelor cunoscute, dar pentru un decalaj inexplicabil între Marte și Jupiter. ^[20] ^[21] Modelul a prezis că ar trebui să existe o altă planetă cu o rază orbitală aproape de 2,8 unități astronomice (AU), sau 420 milioane km, de la Soare. ^[21] Legea Titius – Bode a câștigat mai multă credință odată cu descoperirea lui William Herschel a lui Uranus aproape de distanța prezisă pentru o planetă dincolo de Saturn. ^[20] În 1800, un grup condus de Franz Xaver von Zach, editor al revistei germane de astronomie Monatliche Correspondenz (Corespondența lunară), a trimis cereri către 24 de astronomi cu experiență (pe care el i-a numit „poliția cerească”), ^[21] cerându-le să-și combine eforturile și să înceapă o căutare metodică a planetei așteptate. ^[21] Deși nu l-au descoperit pe Ceres, au găsit ulterior asteroizii 2 Pallas, 3 Juno și 4 Vesta. ^[21]

Unul dintre astronomii selectați pentru căutare a fost Giuseppe Piazzi, un preot catolic la Academia din Palermo, Sicilia. Înainte de a primi invitația sa de a se alătura grupului, Piazzi l-a descoperit pe Ceres pe 1 ianuarie 1801. ^[22] Căuta „cea de-a 87-a [stea] din Catalogul stelelor zodiacale ale domnului la Caille ”, ^[23], dar a descoperit că „era precedată de alta”. ^[23] În loc de o stea, Piazzi găsise un obiect asemănător unei stele în mișcare, despre care a crezut mai întâi că era o cometă. ^[24] Piazzi l-a observat pe Ceres de 24 de ori, ultima dată pe 11 februarie 1801, când boala i-a întrerupt munca. El și-a anunțat descoperirea pe 24 ianuarie 1801 în scrisori către doar doi colegi astronomi, compatriotul său Barnaba Oriani din Milano și Bode din Berlin. ^[25] El l-a raportat ca o cometă, dar „din moment ce mișcarea sa este atât de lentă și destul de uniformă, m-am gândit de mai multe ori că ar putea fi ceva mai bun decât o cometă”. ^[23] În aprilie, Piazzi a trimis observațiile sale complete lui Oriani, Bode și astronomului francez Jérôme Lalande. Informația a fost publicată în ediția din septembrie 1801 a Monatliche Correspondenz. ^[24]

Până în acel moment, poziția aparentă a lui Ceres se schimbase (în cea mai mare parte din cauza mișcării Pământului în jurul Soarelui) și era prea aproape de strălucirea Soarelui pentru ca alți astronomi să confirme observațiile lui Piazzi. Spre sfârșitul anului, Ceres ar fi trebuit să fie din nou vizibil, dar după atât de mult timp a fost greu de prezis poziția exactă. Pentru a-l recupera pe Ceres, matematicianul Carl Friedrich Gauss, pe atunci în vârstă de 24 de ani, a dezvoltat o metodă eficientă de determinare a orbitei. ^[26] În câteva săptămâni, el a prezis calea lui Ceres și i-a trimis rezultatele lui von Zach. La 31 decembrie 1801, von Zach și colegul polițist ceresc Heinrich WM Olbers l-au găsit pe Ceres aproape de poziția prezisă și astfel l-au recuperat. ^[26] La 2,8 UA de Soare, Ceres părea să se potrivească aproape perfect cu legea Titius – Bode; cu toate acestea, Neptun, descoperit odată în 1846, era cu 8 UA mai aproape decât se prevedea, ceea ce a determinat majoritatea astronomilor să concluzioneze că legea a fost o coincidență. ^[27]

Primii observatori au putut calcula dimensiunea lui Ceres cu o eroare de un ordin de mărime. Herschel i-a subestimat diametrul la 260 kilometri (160 mi) în 1802, în timp ce în 1811 astronomul german Johann Hieronymus Schröter l-a supraestimat ca fiind de 2,613 kilometri (1,624 mi). ^[28] Abia în anii 1970, când fotometria în infraroșu a permis măsurători mai precise ale albedo-ului său, diametrul lui Ceres a fost determinat cu o erore de 10% din valoarea sa reală de 939. km. ^[28]

Nume și simbol

Numele propus de Piazzi pentru descoperirea sa a fost Ceres Ferdinandea : Ceres, după zeița romană a agriculturii, a cărei casă pământească și cel mai vechi templu se afla în Sicilia; și Ferdinandea în onoarea monarhului și patronului lui Piazzi, regele Ferdinand al III-lea al Siciliei. ^[29] Acesta din urmă nu era acceptabil de alte națiuni și a fost abandonat. Înainte de recuperarea lui Ceres de către von Zach în decembrie 1801, von Zach s-a referit la planetă ca Hera, iar Bode l-a numit Juno. În ciuda obiecțiilor lui Piazzi, aceste nume au câștigat curent în Germania înainte ca existența obiectului să fie confirmată. Odată ce-a fost, astronomii s-au stabilit pe numele lui Piazzi. ^[30]

Formele adjectivale ale lui Ceres sunt Cererian ^[31] ^[32] și Cererean, ^[33] ambele pronunțate /tʃe.reˈre̯an/. ^[34] ^[35] Ceriul, un element pământ rar descoperit în 1803, a fost numit după Ceres. ^[36] ^[b]

Simbolurile pentru Ceres și Pallas, așa cum sunt tipărite în 1802

Vechiul simbol astronomic al lui Ceres, folosit încă în astrologie, este o seceră, ⟨⚳⟩ ^[38] ^[39] Secera a fost unul dintre simbolurile clasice ale zeiței Ceres și a fost sugerat, aparent independent, de von Zach și Bode în 1802. ^[40] Ca formă este asemănător simbolului ⟨♀⟩ al planetei Venus, dar cu o întrerupere în cerc. Avea diverse variante grafice minore, inclusiv o formă inversată Format:Angbr ⚳ ⟩ tipărită ca „C” (litera inițială în numele Ceres ) cu un semn plus. Simbolul generic de asteroizi al unui disc numerotat, ⟨①⟩, a fost introdus în 1867 și a devenit rapid norma. ^[38] ^[41] Secera a fost înviată în uz astrologic în 1973. ^[42]

Clasificare

Mărimile relative ale celor mai mari 4 asteroizi. Ceres este primul din stânga.

Ceres (stânga jos), Luna și Pământul, arătați la scară

Categorizarea lui Ceres s-a schimbat de mai multe ori și a fost subiectul unor dezacorduri. Bode credea că Ceres este „planeta dispărută” pe care și-a propus-o să existe între Marte și Jupiter. ^[43] Lui Ceres i s-a atribuit un simbol planetar și a rămas listat ca planetă în cărțile și tabelele de astronomie (împreună cu Pallas, Juno și Vesta) timp de peste jumătate de secol. ^[44]

Pe măsură ce alte obiecte au fost descoperite în vecinătatea lui Ceres, astronomii au început să bănuiască că Ceres reprezintă primul dintr-o nouă clasă de obiecte. ^[45] În 1802, odată cu descoperirea lui Pallas, Herschel a inventat termenul de asteroid (" asemănător stelelor ") pentru aceste corpuri, ^[46] scriind că "seamănă atât de mult cu stele mici încât cu greu pot fi distinse de ele, chiar și cu telescoape foarte bune. ". ^[47] În 1852, astronomul Johann Franz Encke, în Berliner Astronomisches Jahrbuch, declarând că sistemul tradițional de acordare a simbolurilor planetare este prea greoi pentru aceste noi obiecte, a introdus în schimb un nou sistem de plasare a numerelor înaintea numelor lor în ordinea descoperirii. Inițial, sistemul de numerotare a început cu al cincilea asteroid, 5 Astraea, ca număr 1, dar în 1867 Ceres a fost adoptat în noul sistem sub numele 1 Ceres. ^[46]

Până în anii 1860, astronomii au acceptat pe scară largă că există o diferență fundamentală între planetele majore și asteroizii precum Ceres, deși cuvântul „planetă” nu a fost încă definit cu precizie. ^[48] Apoi, în 2006, dezbaterea din jurul lui Pluto a dus la apeluri pentru o definiție a „planetei” și la posibila reclasificare a lui Ceres, poate chiar la reinstalarea sa ca planetă. ^[49] O propunere înaintea Uniunii Astronomice Internaționale (IAU), organismul global responsabil de nomenclatura și clasificarea astronomică, a definit o planetă ca „un corp ceresc care (a) are o masă suficientă pentru ca gravitația sa să depășească forțele corpului rigid, astfel încât își asumă o formă de echilibru hidrostatic (aproape rotundă) și (b) se află pe orbită în jurul unei stele și nu este nici o stea, nici un satelit al unei planete". ^[50] Dacă această rezoluție ar fi fost adoptată, ea ar fi făcut din Ceres a cincea planetă în ordine de la Soare; ^[51] dar pe 24 august 2006, adunarea a adoptat cerința suplimentară conform căreia o planetă trebuie să fi „ curățat vecinătatea orbitei sale”. Prin această definiție, Ceres nu este o planetă deoarece nu-și domină orbita, împărțind-o așa cum o face cu miile de alți asteroizi din centura de asteroizi și constituind doar aproximativ 25% din masa totală a centurii. ^[52] Corpurile care au îndeplinit prima definiție propusă, dar nu și a doua, cum ar fi Ceres, au fost în schimb clasificate drept planete pitice. ^[52]

Orbită

Ceres urmează o orbită între Marte și Jupiter, aproape de mijlocul centurii de asteroizi, cu o perioadă orbitală (an) de 4,6 ani pământeni. În comparație cu alte planete și planete pitice, orbita lui Ceres este moderat (deși nu drastic) înclinată față de cea a Pământului, cu o înclinație ( i ) de 10,6° (comparativ cu 7° pentru Mercur și 17° pentru Pluto) și alungită, cu o excentricitate ( e ) = 0,08 (comparativ cu 0,09 pentru Marte).

Se credea odată că Ceres este un membru al familiei de asteroizi Gefion, ^[53] ai căror membri împărtășesc elemente orbitale proprii similare, sugerând o origine comună printr-o coliziune de asteroizi cu ceva timp în trecut. Mai târziu s-a descoperit că Ceres are o compoziție diferită față de membrii familiei Gefion ^[53] și pare a fi doar un intrus, având întâmplător elemente orbitale similare, dar nu o origine comună. ^[54] Se crede că lipsa unei familii de asteroizi a lui Ceres se datorează proporției mari de gheață din compoziția sa, care, dacă ar fi fost fragmentată, s-ar fi sublimat complet de-a lungul vârst Sistemului Solar. ^[55]

Rezonanțe

Datorită maselor lor mici și separărilor mari, obiectele din centura de asteroizi cad rareori în rezonanțe gravitaționale unele cu altele. ^[56] Cu toate acestea, Ceres este capabil să captureze alți asteroizi în rezonanțe temporare 1:1 (făcându-i troieni temporari), pentru perioade de la câteva sute de mii până la mai mult de două milioane de ani. Au fost identificate 50 de astfel de obiecte. ^[57]

Ceres este aproape de o rezonanță orbitală de 1:1 cu Pallas (perioadele lor orbitale adecvate diferă cu 0,2%), dar nu suficient de aproape pentru a fi semnificativă pe perioade de timp astronomice. ^[58]

Rotație și înclinare axială

Regiuni în umbră permanentă capabile să acumuleze gheață la suprafță

Perioada de rotație a lui Ceres (ziua Cereriană) este de 9 ore și 4 minute. Are o înclinare axială de 4°. ^[10] Aceasta este suficient de mică pentru ca regiunile polare ale lui Ceres să conțină cratere permanent umbrite, de la care se așteaptă să acționeze ca capcane reci și să acumuleze gheață în timp, similar cu ceea ce se întâmplă pe Lună și pe Mercur. Se așteaptă ca aproximativ 0,14% din moleculele de apă eliberate de la suprafață să ajungă în capcane, sărind în medie de trei ori înainte de a scăpa sau de a fi prinse. ^[10]

Dawn, prima navă spațială care l-orbitat pe Ceres, a stabilit că axa polară nordică este îndreptată către ascensia dreaptă 19 h 25 m 40,3 s (291,418°), declinație +66° 45' 50" (aproximativ 1,5 grade față de Delta Draconis ), ceea ce înseamnă o înclinare axială de 4°. ^[59] Pe parcursul a 3 milioane de ani, influența gravitațională a lui Jupiter și Saturn a declanșat schimbări ciclice în înclinarea axială a lui Ceres, variind de la 2 la 20 de grade, ceea ce înseamnă că efectele sezoniere au avut loc în trecut, ultima perioadă de activitate sezonieră estimată la acum 14.000 de ani. Acele cratere care rămân în umbră în perioadele de înclinare axială maximă sunt cel mai probabil să-și rețină apa de-a lungul vârstei Sistemului Solar. ^[60]

Geologie

Ceres este cel mai mare asteroid din centura principală de asteroizi. A fost clasificat ca un asteroid de tip C sau carbonic, și, datorită prezenței mineralelor argiloase, ca un asteroid de tip G. ^[61] Compoziția sa este similară, deși nu identică, cu cea a meteoriților condrite carbonate. ^[62] Ca formă este un sferoid aplatizat, cu un diametru ecuatorial cu 8% mai mare decât diametrul său polar. Măsurătorile de la sonda spațială Dawn au găsit un diametru mediu de 939,4 kilometri (583,7 mi) și o masă de 7000939000000000000♠9.39 ×10²⁰ kg. ^[63] Acest lucru îi dă Ceres o densitate de 7000216000000000000♠2.16 g/cm³, sugerând că un sfert din masa sa este gheață. ^[64] Ceres cuprinde aproape o treime din masa estimată 7000300000000000000♠3.0±0.2 a centurii de asteroizi și are de 3½ ori masa următorului asteroid, Vesta, dar are numai 1,3% din masa Lunii. Este cel puțin aproape de a fi în echilibru hidrostatic, deși unele abateri de la o formă de echilibru nu au fost încă explicate. ^[65] Presupunând că este în echilibru, Ceres este singura planetă pitică care se află întotdeauna în interiorul orbitei lui Neptun. ^[64] Are aproximativ dimensiunea obiectului mare trans-neptunian Orcus (deși este de 1,5 ori mai masiv) ^[66] și are suprafața Argentinei. ^[c] Modelarea a sugerat că materialul de rocă al lui Ceres este parțial diferențiat și că poate posedă un miez mic, ^[67] ^[68], dar datele sunt în concordanță cu o manta de silicați hidratați și niciun miez. ^[65]

Suprafață

Compoziție

Hartă compozițională a lui Ceres în culoare falsă. Derivat din primul ciclu de cartografiere de la o altitudine de 1.470 km (915 mi). Utilizează o combinație de filtre violet (440 nm) infraroșu apropiat (750 nm) și infraroșu (920 nm).

Compoziția suprafeței lui Ceres este omogenă la scară globală și este bogată în carbonați și filosilicați amoniatați care au fost modificați de apă ^[69], deși gheața din regolit variază de la aproximativ 10% la latitudini polare până la mult mai uscat, chiar la fără gheață, în regiunile ecuatoriale. ^[69]

Studiile care utilizează telescopul spațial Hubble arată că grafitul, sulful și dioxidul de sulf sunt prezente pe suprafața lui Ceres. Grafitul este evident rezultatul deriorării spațiale de pe suprafața mai veche a lui Ceres; ultimii doi sunt volatili în condiții Cereriane și ar fi de așteptat fie să scape rapid, fie să se așeze în capcane reci și sunt în mod evident asociate cu zone cu activitate geologică relativ recentă. ^[70]

Tolinele, formate din iradierea ultravioletă a compușilor simpli de carbon, au fost detectate pe Ceres în craterul Ernutet, ^[71] și cea mai mare parte a suprafeței apropiate a planetei pitice este extrem de bogată în carbon, la aproximativ 20% din masă. ^[72] Conținutul de carbon este de peste cinci ori mai mare decât în meteoriții condrite carbonate analizați pe Pământ. ^[72] Carbonul de suprafață prezintă dovezi că este amestecat cu produse ale interacțiunilor rocă-apă, cum ar fi argile. ^[72] Această chimie sugerează că Ceres s-a format într-un mediu rece, poate în afara orbitei lui Jupiter, și că s-a acumulat din materiale ultra-bogate în carbon în prezența apei, ceea ce ar putea oferi condiții favorabile chimiei organice. ^[72]

Cratere

Dawn a dezvăluit că Ceres are o suprafață cu multe cratere, deși cu mai puține cratere mari decât se aștepta. ^[75] Modelele bazate pe formarea centurii actuale de asteroizi sugerau că Ceres ar trebui să posede 10 până la 15 cratere mai mari de 400 kilometri (250 mi) în diametru. ^[75] Cel mai mare crater confirmat de pe Ceres, bazinul Kerwan, are 284 kilometri (176 mi). ^[76] Motivul cel mai probabil pentru aceasta este relaxarea vâscoasă a crustei, care aplatizează încet impacturile mai mari. ^[75]

Regiunea polară nordică a lui Ceres prezintă mult mai multe cratere decât regiunea ecuatorială, cu regiunea ecuatorială de est în special, comparativ ușor craterizată. ^[77] Frecvența mărimii totale a craterelor între 20 și 100 km (10 și 60 mi) este în concordanță cu faptul că au avut originea în Marele bombardament târziu, cu cratere din afara regiunilor polare antice probabil șterse de criovulcanismul timpuriu. ^[77] Trei bazine mari de mică adâncime (planitiae) cu margini degradate sunt probabil cratere erodate. ^[78] Cea mai mare, Vendimia Planitia, cu 800 kilometri (500 mi), ^[79] este, de asemenea, cea mai mare formă de relief unică de pe Ceres. ^[80] Două dintre cele trei au concentrații de amoniu mai mari decât media. ^[78]

Criovulcanism

Ahuna Mons are o înălțime estimată de 5 km pe cea mai abrupă parte.^[81]

Icy patches against a grey, flat background

Cerealia și Vinalia Faculae

Ceres are un munte proeminent, Ahuna Mons ; acest vârf pare a fi un criovulcan și are puține cratere, ceea ce sugerează o vârstă maximă de cel mult 240 de milioane de ani. ^[82] Câmpul său gravitațional relativ ridicat sugerează că este dens și, prin urmare, este compus mai mult din rocă decât din gheață și că plasarea sa se datorează probabil diapirismului unei suspensii de saramură și particule de silicat din partea superioară a mantalei. ^[83] Este aproximativ antipod față de bazinul Kerwan. Energia seismică din impactul de formare a lui Kerwan s-ar fi putut concentra pe partea opusă a lui Ceres, fracturând straturile exterioare ale crustei și facilitând mișcarea criomagmei de înaltă vâscozitate (formată din gheață noroioasă înmuiată de conținutul său de săruri) pe suprafață. ^[84] Kerwan arată dovezi ale efectelor apei lichide din cauza topirii prin impact a gheții subterane. ^[85]

O simulare pe computer din 2018 sugerează că criovulcanii de pe Ceres, odată formați, se retrag din cauza relaxării vâscoase pe parcursul a câteva sute de milioane de ani. Echipa a identificat 22 de forme de relief ca fiind candidați puternici pentru criovulcani relaxați de pe suprafața lui Ceres. ^[86] ^[87] Yamor Mons, un vârf străvechi, cu cratere, seamănă cu Ahuna Mons, în ciuda faptului că este mult mai vechi, deoarece se află în regiunea polară nordică a lui Ceres, unde temperaturile mai reci împiedică relaxarea vâscoasă a crustei. ^[88] Modelele sugerează că, în ultimele miliarde de ani, pe Ceres s-a format un criovulcan, în medie, la fiecare 50 de milioane de ani. ^[88] Erupțiile nu sunt distribuite uniform peste Ceres, dar pot fi legate de bazinele de impact antice. ^[88] Modelul sugerează că, spre deosebire de descoperirile de la Ahuna Mons, criovulcanii Cererieni trebuie să fie compuși din material mult mai puțin dens decât media pentru crusta lui Ceres, altfel relaxarea vâscoasă observată nu ar putea avea loc. ^[86]

Un număr neașteptat de mare de cratere Cereriene au gropi centrale, probabil din cauza proceselor criovulcanice, în timp ce altele au vârfuri centrale. ^[89] Sute de puncte luminoase ( faculae ) au fost observate de Dawn, cele mai strălucitoare situate la mijlocul Craterului Occator de 80 kilometri (50 mi). ^[90] Punctul luminos din centrul lui Occator se numește Cerealia Facula, ^[91] și grupul de puncte luminoase la est de el, Vinalia Faculae. ^[92] Occator posedă o groapă cu o lățime de 9 – 10 km parțial umplută de un dom central. Domul datează de dinaintea faculaelor și se datorează probabil înghețului unui rezervor subteran, comparabil cu pingourile din regiunea arctică a Pământului. ^[93] ^[94] O ceață apare periodic deasupra lui Cerealia, susținând ipoteza că un fel de gheață de degajare sau sublimare a format punctele luminoase. ^[95] În martie 2016, Dawn a găsit dovezi definitive ale moleculelor de apă pe suprafața lui Ceres la craterul Oxo. ^[96]

Pe 9 decembrie 2015, oamenii de știință de la NASA au raportat că punctele luminoase de pe Ceres se pot datora unui tip de sare, în special saramură evaporată care conține sulfat de magneziu hexahidrat (MgSO ₄ · 6H ₂ O); s-a constatat că petele sunt, de asemenea, asociate cu argile bogate în amoniac. ^[97] Spectrele în infraroșu apropiat ale acestor zone luminoase au fost raportate în 2017 ca fiind în concordanță cu o cantitate mare de carbonat de sodiu ( Na
2CO
3) și cantități mai mici de clorură de amoniu ( NH
4Cl) sau bicarbonat de amoniu ( NH
4HCO
3). ^[98] ^[99] S-a sugerat că aceste materiale provin din cristalizarea saramurilor care au ajuns la suprafață. ^[100] În august 2020, NASA a confirmat că Ceres era un corp bogat în apă, cu un rezervor adânc de saramură care s-a infiltrat la suprafață în sute de locații ^[101] provocând „puncte luminoase”, inclusiv cele din craterul Occator. ^[102]

Forme de relief tectonice

Deși Ceres nu are tectonica plăcilor ^[103], cu marea majoritate a formelor sale de relief fiind legate fie de impacturi, fie de activitatea criovulcanică, mai multe forme de relief potențial tectonice au fost identificate cu titlu provizoriu pe suprafața sa, în special în emisfera sa estică. Samhain Catenae, fracturi liniare la scară kilometrică de pe suprafața lui Ceres, nu au nicio legătură aparentă cu impacturile și au o asemănare mai puternică cu lanțurile de cretere gropi, care indică falii normale îngropate. De asemenea, mai multe cratere de pe Ceres au funduri de mică adâncime, fracturate, compatibile cu intruziunea criomagmatică. ^[104]

Bolovani

Dawn a observat 4.423 de bolovani mai mari de 105 metri (344 ft) în diametru pe suprafața lui Ceres. Acești bolovani s-au format probabil prin impacturi și, prin urmare, se găsesc în interiorul sau în apropierea craterelor, deși nu toate craterele conțin bolovani. Bolovanii mai mari sunt mai numeroși la latitudini mai mari. Bolovanii de pe Ceres sunt fragili și se degradează rapid din cauza stresului termic (în zori și amurg, temperatura suprafeței se schimbă rapid) și a impacturilor meteoritice. Vârsta lor maximă este calculată a fi de 150 de milioane de ani, mult mai scurtă decât durata de viață a bolovanilor de pe Vesta. ^[105]

Structura interna

a cutaway image of the interior of Ceres — Model în trei straturi al structurii interne a lui Ceres:
Scoarță exterioară groasă (gheță, săruri, minerale hidratate)
Lichid bogat în sare (*saramură*) și rocă
Manta (rocă hidratată)

Geologia activă a lui Ceres este condusă de gheață și saramură. Se estimează că apa care scapă din rocă are o salinitate de aproximativ 5%. În total, Ceres este aproximativ 50% apă în volum (comparativ cu 0,1% pentru Pământ) și 73% rocă în masă. ^[16]

Cele mai mari cratere ale lui Ceres sunt adânci de câțiva kilometri; incompatibil cu o suprafață puțin adâncă bogată în gheață. Faptul că suprafața a păstrat cratere de aproape 300 kilometri (200 mi) în diametru indică faptul că stratul cel mai exterior al lui Ceres este de aproximativ 1000 de ori mai puternic decât gheața. Acest lucru este în concordanță cu un amestec de silicați, săruri hidratate și clatrați de metan, cu cel mult aproximativ 30% gheață în volum. ^[106] ^[107]

Măsurătorile gravitaționale de la Dawn au generat trei modele concurente pentru interiorul lui Ceres. ^[108] În modelul cu trei straturi, se crede că Ceres este alcătuit dintr-o manta noroioasă interioară de rocă hidratată, cum ar fi argile, un strat intermediar care cuprinde un amestec noroios de saramură și rocă până la o adâncime de cel puțin 100 kilometri (60 mi), și o crustă exterioară cu o grosime de 40 kilometri (25 mi) de gheață, săruri și minerale hidratate. ^[109] Nu este posibil să ne dăm seama dacă interiorul profund al lui Ceres conține lichid sau un miez de material dens bogat în metal, ^[110] dar densitatea centrală scăzută sugerează că poate păstra o porozitate de aproximativ 10%. ^[108] Un studiu a estimat densitățile miezului și ale mantalei/scoarței la 2,46–2,90 și 1,68–1,95 g/cm ³, respectiv, mantaua și scoarța împreună având 70–190 kilometri (40–120 mi) grosime. Este de așteptat doar deshidratarea parțială (expulzarea gheții) din miez, deși densitatea mare a mantalei în raport cu gheața reflectă îmbogățirea acesteia în silicați și săruri. ^[9] Adică, nucleul (dacă există), mantaua și scoarța constau toate din rocă și gheață, deși în proporții diferite.

Compoziția minerală a lui Ceres poate fi determinată (indirect) doar pentru cei 100 kilometri (60 mi) exteriori. Crusta exterioară solidă cu o grosime de 40 km este un amestec de gheață, săruri și minerale hidratate. Sub acesta se află un strat care poate conține o cantitate mică de saramură. Aceasta se extinde până la o adâncime de cel puțin 100 kilometri (60 mi) limita de detectare. Sub aceasta se crede că este o manta dominată de roci hidratate, cum ar fi argile. ^[111]

Într-un model cu două straturi, Ceres constă dintr-un miez de condrule și o manta de gheață amestecată cu particule solide de dimensiunea micronilor ("noroi"). Sublimarea gheții la suprafață ar lăsa un depozit de particule hidratate de aproximativ 20 de metri grosime. Intervalul de diferențiere este în concordanță cu datele, de la un nucleu mare, de 360 kilometri (220 mi) de 75% condrule și 25% particule și o manta de 75% gheață și 25% particule, până la un mic nucleu de 85 kilometri (53 mi) format aproape în întregime din particule și o manta de 30% gheață și 70% particule. Cu un miez mare, limita miez-manta trebuie să fie suficient de caldă pentru buzunarele de saramură. Cu un miez mic, mantaua ar trebui să rămână lichidă sub 110 kilometri (68 mi). În acest caz din urmă, o înghețare de 2% a rezervorului de lichid ar comprima suficient lichidul pentru a forța o parte la suprafață, producând criovulcanism. ^[112]

Un al doilea model cu două straturi notează că datele Dawn sunt în concordanță cu o diferențiere parțială a lui Ceres într-o crustă bogată în volatile și o manta mai densă de silicați hidratați. O gamă de densități pentru scoarță și manta poate fi calculată din tipurile de meteoriți despre care se crede că l-au afectat pe Ceres. Cu meteoriți din clasa CI (densitate 2,46 g/cm ³ ), scoarța ar avea o grosime de aproximativ 70 kilometri (40 mi) și o densitate de 1,68 g/ ^cm3 ; cu meteoriți din clasa CM (densitate 2,9 g/cm ³ ), scoarța ar avea o grosime de aproximativ 190 kilometri (120 mi) și o densitate de 1,9 g/cm ³. Modelarea cea mai potrivită dă o scoarța cu o grosime de aproximativ 40 kilometri (25 mi) și cu o densitate de aproximativ 1,25 g/ ^cm3 și o densitate manta/miez de aproximativ 2,4 g/ ^cm3. ^[113]

Vezi și

Colonizarea lui Ceres

Referințe

^ Schmadel, Lutz (2003). Dictionary of minor planet names (ed. 5th). Germany: Springer. p. 15. ISBN 978-3-540-00238-3. Arhivat din original la 16 februarie 2021. Accesat în 21 ianuarie 2021.
^ „On The New Planet Ceres”. A Journal of Natural Philosophy, Chemistry, and the Arts (în engleză). 1802. Accesat în 29 mai 2022.
^ Souami, D.; Souchay, J. (iulie 2012). „The solar system's invariable plane”. Astronomy & Astrophysics. 543: 11. Bibcode:2012A&A...543A.133S. doi:10.1051/0004-6361/201219011 . A133.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite jpl_sbdb
^ „AstDyS-2 Ceres Synthetic Proper Orbital Elements”. Department of Mathematics, University of Pisa, Italy. Arhivat din original la 21 noiembrie 2011. Accesat în 1 octombrie 2011.
^ ^a ^b „Asteroid Ceres P_constants (PcK) SPICE kernel file”. NASA Navigation and Ancillary Information Facility. Arhivat din original la 28 iulie 2020. Accesat în 8 septembrie 2019.
^ ^a ^b ^c ^d ^e Calculated based on known parameters:
Surface area: 4πr²

Volume: 4/3πr³

Surface gravity: GM/r²

Escape velocity: √2GM/r

Rotation velocity: rotation period/circumference
^ Mao, X.; McKinnon, W. B. (2018). „Faster paleospin and deep-seated uncompensated mass as possible explanations for Ceres' present-day shape and gravity”. Icarus. 299: 430–442. Bibcode:2018Icar..299..430M. doi:10.1016/j.icarus.2017.08.033.
^ ^a ^b Park, R. S.; Konopliv, A. S.; Bills, B. G.; Rambaux, N.; Castillo-Rogez, J. C.; Raymond, C. A.; Vaughan, A. T.; Ermakov, A. I.; Zuber, M. T. (3 august 2016). „A partially differentiated interior for (1) Ceres deduced from its gravity field and shape”. Nature. 537 (7621): 515–517. Bibcode:2016Natur.537..515P. doi:10.1038/nature18955. PMID 27487219.
^ ^a ^b ^c Schorghofer, N.; Mazarico, E.; Platz, T.; Preusker, F.; Schröder, S. E.; Raymond, C. A.; Russell, C. T. (6 iulie 2016). „The permanently shadowed regions of dwarf planet Ceres”. Geophysical Research Letters. 43 (13): 6783–6789. Bibcode:2016GeoRL..43.6783S. doi:10.1002/2016GL069368.
^ Konopliv, A.S.; Park, R.S.; Vaughan, A.T.; Bills, B.G.; Asmar, S.W.; Ermakov, A.I.; Rambaux, N.; Raymond, C.A.; Castillo-Rogez, J.C.; Russell, C.T.; Smith, D.E.; Zuber, M.T. (2018). „The Ceres gravity field, spin pole, rotation period and orbit from the Dawn radiometric tracking and optical data”. Icarus. 299: 411–429. Bibcode:2018Icar..299..411K. doi:10.1016/j.icarus.2017.08.005.
^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Li2006
^ Rivkin, A. S.; Volquardsen, E. L.; Clark, B. E. (2006). „The surface composition of Ceres: Discovery of carbonates and iron-rich clays” (PDF). Icarus. 185 (2): 563–567. Bibcode:2006Icar..185..563R. doi:10.1016/j.icarus.2006.08.022. Arhivat din original (PDF) la 28 noiembrie 2007. Accesat în 8 decembrie 2007.
^ „Dwarf Planet 1 Ceres Information”. TheSkyLive.com. Arhivat din original la 31 martie 2019. Accesat în 26 noiembrie 2017.
^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite AstDys-object
^ ^a ^b JC Castillo Rogez; CA Raymond; CT Russell; Dawn Team (2017). „Dawn at Ceres: What Have We Learned?” (PDF). NASA, JPL. Arhivat din original (PDF) la 8 octombrie 2018. Accesat în 19 iulie 2021.
^ „Surface temperature of dwarf planet Ceres: Preliminary results from Dawn” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 30 august 2021. Accesat în 25 mai 2021.
^ „Ceres”. Oxford Dictionaries. Oxford University Press.
^ ^a ^b Hoskin, Michael (26 iunie 1992). „Bode's Law and the Discovery of Ceres”. Observatorio Astronomico di Palermo "Giuseppe S. Vaiana". Arhivat din original la 16 noiembrie 2007. Accesat în 5 iulie 2007.
^ ^a ^b Hoskin, Michael (26 iunie 1992). „Bode's Law and the Discovery of Ceres”. Observatorio Astronomico di Palermo "Giuseppe S. Vaiana". Arhivat din original la 16 noiembrie 2007. Accesat în 5 iulie 2007.
^ ^a ^b ^c ^d ^e Hogg, Helen Sawyer (1948). „The Titius-Bode Law and the Discovery of Ceres”. Journal of the Royal Astronomical Society of Canada. 242: 241–246. Bibcode:1948JRASC..42..241S. Arhivat din original la 18 iulie 2021. Accesat în 18 iulie 2021.
^ Landau, Elizabeth (26 ianuarie 2016). „Ceres: Keeping Well-Guarded Secrets for 215 Years”. NASA. Arhivat din original la 24 mai 2019. Accesat în 26 ianuarie 2016.
^ ^a ^b ^c Hoskin, Michael (26 iunie 1992). „Bode's Law and the Discovery of Ceres”. Observatorio Astronomico di Palermo "Giuseppe S. Vaiana". Arhivat din original la 16 noiembrie 2007. Accesat în 5 iulie 2007.
^ ^a ^b Forbes, Eric G. (1971). „Gauss and the Discovery of Ceres”. Journal for the History of Astronomy. 2 (3): 195–199. Bibcode:1971JHA.....2..195F. doi:10.1177/002182867100200305. Arhivat din original la 18 iulie 2021. Accesat în 18 iulie 2021.
^ Cunningham, Clifford J. (2001). The first asteroid: Ceres, 1801–2001. Star Lab Press. ISBN 978-0-9708162-1-4. Accesat în 23 octombrie 2015.
^ ^a ^b Forbes, Eric G. (1971). „Gauss and the Discovery of Ceres”. Journal for the History of Astronomy. 2 (3): 195–199. Bibcode:1971JHA.....2..195F. doi:10.1177/002182867100200305. Arhivat din original la 18 iulie 2021. Accesat în 18 iulie 2021.
^ Michael Martin Nieto (1972). The Titius-Bode Law of Planetary Distances: Its History and Theory. Pergamon Press. ISBN 9781483159362. Accesat în 23 septembrie 2021.
^ ^a ^b Hughes, David W (1994). „The Historical Unravelling of the Diameters of the First Four Asteroids”. Quarterly Journal of the Royal Astronomical Society. 35: 331–344. Bibcode:1994QJRAS..35..331H. Arhivat din original la 2 august 2021. Accesat în 2 august 2021.
^ Forbes, Eric G. (1971). „Gauss and the Discovery of Ceres”. Journal for the History of Astronomy. 2 (3): 195–199. Bibcode:1971JHA.....2..195F. doi:10.1177/002182867100200305. Arhivat din original la 18 iulie 2021. Accesat în 18 iulie 2021.
^ Foderà Serio, G.; Manara, A.; Sicoli, P. (2002). „Giuseppe Piazzi and the Discovery of Ceres” (PDF). În W. F. Bottke Jr.; A. Cellino; P. Paolicchi; R. P. Binzel. Asteroids III. Tucson, Arizona: University of Arizona Press. pp. 17–24. Accesat în 25 iunie 2009.
^ Rüpke, Jörg (2011). A Companion to Roman Religion. John Wiley and Sons. pp. 90–. ISBN 978-1-4443-4131-7. Accesat în 23 octombrie 2015.
^ „Dawn Spacecraft Finds Traces of Water on Vesta”. Sci-Tech Daily. 21 septembrie 2012. Arhivat din original la 23 septembrie 2021. Accesat în 23 septembrie 2021.
^ Rivkin et al. (2012) "The Surface Composition of Ceres", in Christopher Russell & Carol Raymond, eds., The Dawn Mission to Minor Planets 4 Vesta and 1 Ceres, p. 109.
^ William Thomas Thornton (1878) "Epode 16", Word for word from Horace, page 314
^ E.g.
^ „Cerium: historical information”. Adaptive Optics. Arhivat din original la 9 aprilie 2010. Accesat în 27 aprilie 2007.
^ "Cerium". Oxford English Dictionary. Oxford University Press. 2nd ed. 1989.
^ ^a ^b Forbes, Eric G. (1971). „Gauss and the Discovery of Ceres”. Journal for the History of Astronomy. 2 (3): 195–199. Bibcode:1971JHA.....2..195F. doi:10.1177/002182867100200305. Arhivat din original la 18 iulie 2021. Accesat în 18 iulie 2021.
^ JPL/NASA (22 aprilie 2015). „What is a Dwarf Planet?”. Jet Propulsion Laboratory. Accesat în 19 ianuarie 2022.
^ Clifford Cunningham (2015) Discovery of the First Asteroid, Ceres.
^ Gould, B. A. (1852). „On the symbolic notation of the asteroids”. Astronomical Journal. 2 (34): 80. Bibcode:1852AJ......2...80G. doi:10.1086/100212.
^ Eleanor Bach (1973) Ephemerides of the asteroids: Ceres, Pallas, Juno, Vesta, 1900–2000.
^ Hoskin, Michael (26 iunie 1992). „Bode's Law and the Discovery of Ceres”. Observatorio Astronomico di Palermo "Giuseppe S. Vaiana". Arhivat din original la 16 noiembrie 2007. Accesat în 5 iulie 2007.
^ Hilton, James L. (17 septembrie 2001). „When Did the Asteroids Become Minor Planets?”. US Naval Observatory. Arhivat din original la 6 noiembrie 2007. Accesat în 16 august 2006.
^ Hoskin, Michael (26 iunie 1992). „Bode's Law and the Discovery of Ceres”. Observatorio Astronomico di Palermo "Giuseppe S. Vaiana". Arhivat din original la 16 noiembrie 2007. Accesat în 5 iulie 2007.
^ ^a ^b Hilton, James L. (17 septembrie 2001). „When Did the Asteroids Become Minor Planets?”. US Naval Observatory. Arhivat din original la 6 noiembrie 2007. Accesat în 16 august 2006.
^ Herschel, William (6 mai 1802). „Observations on the two lately discovered celestial Bodies”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. 92: 213–232. Bibcode:1802RSPT...92..213H. doi:10.1098/rstl.1802.0010. JSTOR 107120.
^ Hilton, James L. (17 septembrie 2001). „When Did the Asteroids Become Minor Planets?”. US Naval Observatory. Arhivat din original la 6 noiembrie 2007. Accesat în 16 august 2006.
^ Connor, Steve (16 august 2006). „Solar system to welcome three new planets”. NZ Herald. Arhivat din original la 19 iulie 2021. Accesat în 19 iulie 2021.
^ Gingerich, Owen (16 august 2006). „The IAU draft definition of "Planet" and "Plutons"”. IAU. Arhivat din original la 27 august 2008. Accesat în 27 aprilie 2007.
^ „The IAU Draft Definition of Planets And Plutons”. SpaceDaily. 16 august 2006. Arhivat din original la 6 septembrie 2009. Accesat în 27 aprilie 2007.
^ ^a ^b „In Depth | Ceres”. NASA Solar System Exploration. Arhivat din original la 21 aprilie 2019. Accesat în 21 aprilie 2019.
^ ^a ^b Cellino, A. (2002). „Spectroscopic Properties of Asteroid Families” (PDF). Asteroids III. University of Arizona Press. pp. 633–643 (Table on p. 636). Bibcode:2002aste.book..633C. Accesat în 6 august 2011. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)
^ Kelley, M. S.; Gaffey, M. J. (1996). „A Genetic Study of the Ceres (Williams #67) Asteroid Family”. Bulletin of the American Astronomical Society. 28: 1097. Bibcode:1996DPS....28.1009K.
^ Julie C. Castillo-Rogez; et al. (31 d.Hr.). „Ceres: Astrobiological Target and Possible Ocean World”. Astrobiology. 20 (2): 269–291. Bibcode:2020AsBio..20..269C. doi:10.1089/ast.2018.1999. PMID 31904989.
^ Christou, A. A. (2000). „Co-orbital objects in the main asteroid belt”. Astronomy and Astrophysics. 356: L71–L74. Bibcode:2000A&A...356L..71C.
^ Christou, A. A.; Wiegert, P. (ianuarie 2012). „A population of Main Belt Asteroids co-orbiting with Ceres and Vesta”. Icarus. 217 (1): 27–42. Bibcode:2012Icar..217...27C. doi:10.1016/j.icarus.2011.10.016. ISSN 0019-1035.
^ Kovačević, A. B. (2011). „Determination of the mass of Ceres based on the most gravitationally efficient close encounters”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. 419 (3): 2725–2736. Bibcode:2012MNRAS.419.2725K. doi:10.1111/j.1365-2966.2011.19919.x.
^ Russell, C. T., Raymond, C. A. (21 iulie 2015). „05. Dawn Explores Ceres Results from the Survey Orbit” (PDF). NASA. Arhivat din original (PDF) la 5 septembrie 2015. Accesat în 23 septembrie 2021.
^ „Ice in Ceres' Shadowed Craters Linked to Tilt History”. NASA Solar System Exploration. 2017. Arhivat din original la 15 mai 2021. Accesat în 15 mai 2021.
^ Parker, J. W.; Stern, Alan S.; Thomas Peter C.; et al. (2002). „Analysis of the first disk-resolved images of Ceres from ultraviolet observations with the Hubble Space Telescope”. The Astronomical Journal. 123 (1): 549–557. Bibcode:2002AJ....123..549P. doi:10.1086/338093.
^ Thomas B. McCord, Francesca Zambon (15 ianuarie 2019). „The surface composition of Ceres from the Dawn mission”. Icarus. 318: 2–13. Bibcode:2019Icar..318....2M. doi:10.1016/j.icarus.2018.03.004. Arhivat din original la 20 mai 2021. Accesat în 25 iulie 2021.
^ Rayman, Marc D. (28 mai 2015). „Dawn Journal, 28 May 2015”. Jet Propulsion Laboratory. Arhivat din original la 30 mai 2015. Accesat în 29 mai 2015.
^ ^a ^b Nola Taylor Redd (23 mai 2018). „Ceres: The Smallest and Closest Dwarf Planet”. space.com. Arhivat din original la 5 septembrie 2021. Accesat în 25 iulie 2021.
^ ^a ^b Raymond, C.; Castillo-Rogez, J.C.; Park, R.S.; Ermakov, A.; Bland, M.T.; Marchi, S.; Prettyman, T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M.C. (septembrie 2018). „Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution” (PDF). European Planetary Science Congress. 12. Accesat în 19 iulie 2020. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)
^ Brown, Michael E.; Butler, Bryan J. (22 ianuarie 2018). „Medium-sized satellites of large Kuiper belt objects”. The Astronomical Journal. 156 (4): 164. Bibcode:2018AJ....156..164B. doi:10.3847/1538-3881/aad9f2.
^ Neumann, W.; Breuer, D.; Spohn, T. (2 decembrie 2015). „Modelling the internal structure of Ceres: Coupling of accretion with compaction by creep and implications for the water-rock differentiation” (PDF). Astronomy & Astrophysics. 584: A117. Bibcode:2015A&A...584A.117N. doi:10.1051/0004-6361/201527083. Arhivat din original (PDF) la 22 august 2016. Accesat în 10 iulie 2016.
^ Bhatia, G.K.; Sahijpal, S. (2017). „Thermal evolution of trans-Neptunian objects, icy satellites, and minor icy planets in the early solar system”. Meteoritics & Planetary Science. 52 (12): 2470–2490. Bibcode:2017M&PS...52.2470B. doi:10.1111/maps.12952.
^ ^a ^b Raymond, C.; Castillo-Rogez, J.C.; Park, R.S.; Ermakov, A.; Bland, M.T.; Marchi, S.; Prettyman, T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M.C. (septembrie 2018). „Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution” (PDF). European Planetary Science Congress. 12. Accesat în 19 iulie 2020. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)
^ „Sulfur, Sulfur Dioxide, Graphitized Carbon Observed on Ceres”. spaceref.com. 3 septembrie 2016. Accesat în 8 septembrie 2016.
^ L. E. Kissick; G. Acciarini; H. Bates; et al. (2020). „Sample Return From A Relic Ocean World: The Calthus Mission To Occator Crater, Ceres” (PDF). 51st Lunar and Planetary Science Conference. Arhivat din original (PDF) la 26 octombrie 2020. Accesat în 1 februarie 2020.
^ ^a ^b ^c ^d Marchi, S.; Raponi, A.; Prettyman, T. H.; De Sanctis, M. C.; Castillo-Rogez, J.; Raymond, C. A.; Ammannito, E.; Bowling, T.; Ciarniello, M. (2018). „An aqueously altered carbon-rich Ceres”. Nature Astronomy. 3 (2): 140–145. doi:10.1038/s41550-018-0656-0.
^ Landau, Elizabeth (28 iulie 2015). „New Names and Insights at Ceres”. NASA. Arhivat din original la 6 ianuarie 2016. Accesat în 28 iulie 2015.
^ „Name Changed on Ceres”. USGS. 7 decembrie 2016. Arhivat din original la 19 august 2021. Accesat în 19 august 2021.
^ ^a ^b ^c Marchi, S.; Ermakov, A. I.; Raymond, C. A.; Fu, R. R.; O'Brien, D. P.; Bland, M. T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M. C.; Bowling, T. (26 iulie 2016). „The missing large impact craters on Ceres”. Nature Communications. 7: 12257. Bibcode:2016NatCo...712257M. doi:10.1038/ncomms12257. PMC 4963536 . PMID 27459197.
^ David A. Williams, T. Kneiss (decembrie 2018). „The geology of the Kerwan quadrangle of dwarf planet Ceres: Investigating Ceres' oldest, largest impact basin”. Icarus. 316: 99–113. Bibcode:2018Icar..316...99W. doi:10.1016/j.icarus.2017.08.015. Arhivat din original la 16 august 2021. Accesat în 16 august 2021.
^ ^a ^b Strom, R.G., S. Marchi and R. Malhotra (2018). „Ceres and the Terrestrial Planets Impact Cratering Record” (PDF). Icarus. 302: 104–108. Bibcode:2018Icar..302..104S. doi:10.1016/j.icarus.2017.11.013. Arhivat din original (PDF) la 16 aprilie 2021. Accesat în 15 august 2021.
^ ^a ^b Raymond, C.; Castillo-Rogez, J.C.; Park, R.S.; Ermakov, A.; Bland, M.T.; Marchi, S.; Prettyman, T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M.C. (septembrie 2018). „Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution” (PDF). European Planetary Science Congress. 12. Accesat în 19 iulie 2020. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)
^ Marchi, S.; Ermakov, A. I.; Raymond, C. A.; Fu, R. R.; O'Brien, D. P.; Bland, M. T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M. C.; Bowling, T. (26 iulie 2016). „The missing large impact craters on Ceres”. Nature Communications. 7: 12257. Bibcode:2016NatCo...712257M. doi:10.1038/ncomms12257. PMC 4963536 . PMID 27459197.
^ „Hanami Planum on Ceres”. NASA. 23 d.Hr.. Arhivat din original la 29 septembrie 2021. Accesat în 17 august 2021.
^ „PIA20348: Ahuna Mons Seen from LAMO”. Jet Propulsion Lab. 7 martie 2016. Arhivat din original la 11 martie 2016. Accesat în 14 aprilie 2016.
^ Michael T. Sori, Hanna G. Sizemore; et al. (decembrie 2018). „Cryovolcanic rates on Ceres revealed by topography”. Nature Astronomy. 2 (12): 946–950. Bibcode:2018NatAs...2..946S. doi:10.1038/s41550-018-0574-1. Accesat în 17 august 2021.
^ Julie C. Castillo-Rogez; et al. (31 d.Hr.). „Ceres: Astrobiological Target and Possible Ocean World”. Astrobiology. 20 (2): 269–291. Bibcode:2020AsBio..20..269C. doi:10.1089/ast.2018.1999. PMID 31904989.
^ Ruesch, O.; Platz, T.; Schenk, P.; McFadden, L. A.; Castillo-Rogez, J. C.; Quick, L. C.; Byrne, S.; Preusker, F.; OBrien, D. P. (2 septembrie 2016). „Cryovolcanism on Ceres”. Science. 353 (6303): aaf4286. Bibcode:2016Sci...353.4286R. doi:10.1126/science.aaf4286. PMID 27701087.
^ David A. Williams, T. Kneiss (decembrie 2018). „The geology of the Kerwan quadrangle of dwarf planet Ceres: Investigating Ceres' oldest, largest impact basin”. Icarus. 316: 99–113. Bibcode:2018Icar..316...99W. doi:10.1016/j.icarus.2017.08.015. Arhivat din original la 16 august 2021. Accesat în 16 august 2021.
^ ^a ^b Michael T. Sori, Hanna G. Sizemore; et al. (decembrie 2018). „Cryovolcanic rates on Ceres revealed by topography”. Nature Astronomy. 2 (12): 946–950. Bibcode:2018NatAs...2..946S. doi:10.1038/s41550-018-0574-1. Accesat în 17 august 2021.
^ Sori, Michael M.; Byrne, Shane; Bland, Michael T.; Bramson, Ali M.; Ermakov, Anton I.; Hamilton, Christopher W.; Otto, Katharina A.; Ruesch, Ottaviano; Russell, Christopher T. (2017). „The vanishing cryovolcanoes of Ceres”. Geophysical Research Letters. 44 (3): 1243–1250. Bibcode:2017GeoRL..44.1243S. doi:10.1002/2016GL072319. Arhivat din original (PDF) la 29 septembrie 2021. Accesat în 25 august 2019.
^ ^a ^b ^c „Ceres takes life an ice volcano at a time” (în engleză). University of Arizona. 17 septembrie 2018. Arhivat din original la 9 noiembrie 2020. Accesat în 22 aprilie 2019.
^ „News – Ceres Spots Continue to Mystify in Latest Dawn Images”. NASA/JPL. Arhivat din original la 25 iulie 2021. Accesat în 25 iulie 2021.
^ „USGS: Ceres nomenclature” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 15 noiembrie 2015. Accesat în 16 iulie 2015.
^ „Cerealia Facula”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology Research Program. Parametru necunoscut |entry-url= ignorat (ajutor)
^ „Vinalia Faculae”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology Research Program. Parametru necunoscut |entry-url= ignorat (ajutor)
^ Landau, Elizabeth; McCartney, Gretchen (24 iulie 2018). „What Looks Like Ceres on Earth?”. NASA. Arhivat din original la 31 mai 2021. Accesat în 26 iulie 2021.
^ Paul Schenk, Hanna Sizemore; et al. (1 martie 2019). „The central pit and dome at Cerealia Facula bright deposit and floor deposits in Occator crater, Ceres: Morphology, comparisons and formation”. Icarus. 320: 159–187. Bibcode:2019Icar..320..159S. doi:10.1016/j.icarus.2018.08.010.
^ Rivkin, Andrew (21 iulie 2015). „Dawn at Ceres: A haze in Occator crater?”. The Planetary Society. Arhivat din original la 14 mai 2016. Accesat în 8 martie 2017.
^ Redd, Nola Taylor. „Water Ice on Ceres Boosts Hopes for Buried Ocean [Video]”. Scientific American. Arhivat din original la 7 aprilie 2016. Accesat în 7 aprilie 2016.
^ Landau, Elizabeth (9 decembrie 2015). „New Clues to Ceres' Bright Spots and Origins”. phys.org. Arhivat din original la 9 decembrie 2015. Accesat în 10 decembrie 2015.
^ Vu, Tuan H.; Hodyss, Robert; Johnson, Paul V.; Choukroun, Mathieu (iulie 2017). „Preferential formation of sodium salts from frozen sodium-ammonium-chloride-carbonate brines – Implications for Ceres' bright spots”. Planetary and Space Science. 141: 73–77. Bibcode:2017P&SS..141...73V. doi:10.1016/j.pss.2017.04.014.
^ McCord, Thomas B.; Zambon, Francesca (2019). „The surface composition of Ceres from the Dawn mission”. Icarus. 318: 2–13. Bibcode:2019Icar..318....2M. doi:10.1016/j.icarus.2018.03.004.
^ Quick, Lynnae C.; Buczkowski, Debra L.; Ruesch, Ottaviano; Scully, Jennifer E. C.; Castillo-Rogez, Julie; Raymond, Carol A.; Schenk, Paul M.; Sizemore, Hanna G.; Sykes, Mark V. (1 martie 2019). „A Possible Brine Reservoir Beneath Occator Crater: Thermal and Compositional Evolution and Formation of the Cerealia Dome and Vinalia Faculae”. Icarus. 320: 119–135. Bibcode:2019Icar..320..119Q. doi:10.1016/j.icarus.2018.07.016. Arhivat din original la 29 septembrie 2021. Accesat în 9 iunie 2021.
^ N.T. Stein; B.L. Ehlmann (1 martie 2019). „The formation and evolution of bright spots on Ceres”. Icarus. 320: 188–201. Bibcode:2019Icar..320..188S. doi:10.1016/j.icarus.2017.10.014.
^ McCartney, Gretchen (11 august 2020). „Mystery solved: Bright areas on Ceres come from salty water below”. Phys.org. Arhivat din original la 11 august 2020. Accesat în 12 august 2020.
^ „Ceres takes life an ice volcano at a time” (în engleză). University of Arizona. 17 septembrie 2018. Arhivat din original la 9 noiembrie 2020. Accesat în 22 aprilie 2019.
^ Buczkowski, D.; Scully, J. E. C.; Raymond, C. A.; Russell, C. T. (decembrie 2017). „Exploring Tectonic Activity on Vesta and Ceres”. American Geophysical Union, Fall Meeting 2017, Abstract #P53G-02. 2017. Bibcode:2017AGUFM.P53G..02B. Arhivat din original la 29 septembrie 2021. Accesat în 19 august 2021.
^ Schröder, Stefan E; Carsenty, Uri; Hauber, Ernst; Raymond, Carol; Russell, Christopher (mai 2021). „The brittle boulders of dwarf planet Ceres”. Planetary Science Journal. 2 (3): 111. Bibcode:2021PSJ.....2..111S. doi:10.3847/PSJ/abfe66. Arhivat din original la 26 mai 2021. Accesat în 26 mai 2021.
^ Raymond, C.; Castillo-Rogez, J.C.; Park, R.S.; Ermakov, A.; Bland, M.T.; Marchi, S.; Prettyman, T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M.C. (septembrie 2018). „Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution” (PDF). European Planetary Science Congress. 12. Accesat în 19 iulie 2020. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)
^ Michael T. Bland; Carol A. Raymond; et al. (2016). „Composition and structure of the shallow subsurface of Ceres revealed by crater morphology”. Nature Geoscience. 9 (7): 538–542. Bibcode:2016NatGe...9..538B. doi:10.1038/ngeo2743. Arhivat din original la 15 septembrie 2021. Accesat în 15 septembrie 2021.
^ ^a ^b JC Castillo Rogez; CA Raymond; CT Russell; Dawn Team (2017). „Dawn at Ceres: What Have We Learned?” (PDF). NASA, JPL. Arhivat din original (PDF) la 8 octombrie 2018. Accesat în 19 iulie 2021.
^ „Catalog Page for PIA22660”. photojournal.jpl.nasa.gov. Arhivat din original la 21 aprilie 2019. Accesat în 21 aprilie 2019.
^ „PIA22660: Ceres' Internal Structure (Artist's Concept)”. Photojournal. Jet Propulsion Laboratory. 14 august 2018. Arhivat din original la 21 aprilie 2019. Accesat în 22 aprilie 2019.
^ „PIA22660: Ceres' Internal Structure (Artist's Concept)”. Photojournal. Jet Propulsion Laboratory. 14 august 2018. Arhivat din original la 21 aprilie 2019. Accesat în 22 aprilie 2019.
^ M. Neveu and S. J. Desch (2016) 'Geochemistry, thermal evolution, and cryovolanism on Ceres with a muddy ice mantle'. 47th Lunar and Planetary Science Conference
^ Raymond, C.; Castillo-Rogez, J.C.; Park, R.S.; Ermakov, A.; Bland, M.T.; Marchi, S.; Prettyman, T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M.C. (septembrie 2018). „Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution” (PDF). European Planetary Science Congress. 12. Accesat în 19 iulie 2020. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)

Legături externe

en Ceres (planetă pitică) la JPL Small-Body Database

Descoperire · Diagrama orbitei (Java) · Caracteristici orbitale · Parametri fizici

Eroare la citare: Există etichete <ref> pentru un grup numit „lower-alpha”, dar nu și o etichetă <references group="lower-alpha"/>

[1] Schmadel, Lutz (2003). Dictionary of minor planet names (ed. 5th). Germany: Springer. p. 15. ISBN 978-3-540-00238-3. Arhivat din original la 16 februarie 2021. Accesat în 21 ianuarie 2021.

[2] „On The New Planet Ceres”. A Journal of Natural Philosophy, Chemistry, and the Arts (în engleză). 1802. Accesat în 29 mai 2022.

[Souami_Souchay_2012-3] Souami, D.; Souchay, J. (iulie 2012). „The solar system's invariable plane”. Astronomy & Astrophysics. 543: 11. Bibcode:2012A&A...543A.133S. doi:10.1051/0004-6361/201219011 . A133.

[jpl_sbdb-4] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite jpl_sbdb

[Ceres-POE-5] „AstDyS-2 Ceres Synthetic Proper Orbital Elements”. Department of Mathematics, University of Pisa, Italy. Arhivat din original la 21 noiembrie 2011. Accesat în 1 octombrie 2011.

[SPICE-6] „Asteroid Ceres P_constants (PcK) SPICE kernel file”. NASA Navigation and Ancillary Information Facility. Arhivat din original la 28 iulie 2020. Accesat în 8 septembrie 2019.

[fact2-7] Calculated based on known parameters:
Surface area: 4πr²

Volume: 4/3πr³

Surface gravity: GM/r²

Escape velocity: √2GM/r

Rotation velocity: rotation period/circumference

[Mao2018-8] Mao, X.; McKinnon, W. B. (2018). „Faster paleospin and deep-seated uncompensated mass as possible explanations for Ceres' present-day shape and gravity”. Icarus. 299: 430–442. Bibcode:2018Icar..299..430M. doi:10.1016/j.icarus.2017.08.033.

[Park2016-9] Park, R. S.; Konopliv, A. S.; Bills, B. G.; Rambaux, N.; Castillo-Rogez, J. C.; Raymond, C. A.; Vaughan, A. T.; Ermakov, A. I.; Zuber, M. T. (3 august 2016). „A partially differentiated interior for (1) Ceres deduced from its gravity field and shape”. Nature. 537 (7621): 515–517. Bibcode:2016Natur.537..515P. doi:10.1038/nature18955. PMID 27487219.

[Schorghofer2016-11] Schorghofer, N.; Mazarico, E.; Platz, T.; Preusker, F.; Schröder, S. E.; Raymond, C. A.; Russell, C. T. (6 iulie 2016). „The permanently shadowed regions of dwarf planet Ceres”. Geophysical Research Letters. 43 (13): 6783–6789. Bibcode:2016GeoRL..43.6783S. doi:10.1002/2016GL069368.

[Icarus2017-12] Konopliv, A.S.; Park, R.S.; Vaughan, A.T.; Bills, B.G.; Asmar, S.W.; Ermakov, A.I.; Rambaux, N.; Raymond, C.A.; Castillo-Rogez, J.C.; Russell, C.T.; Smith, D.E.; Zuber, M.T. (2018). „The Ceres gravity field, spin pole, rotation period and orbit from the Dawn radiometric tracking and optical data”. Icarus. 299: 411–429. Bibcode:2018Icar..299..411K. doi:10.1016/j.icarus.2017.08.005.

[Li2006-13] Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Li2006

[Rivkin2006-14] Rivkin, A. S.; Volquardsen, E. L.; Clark, B. E. (2006). „The surface composition of Ceres: Discovery of carbonates and iron-rich clays” (PDF). Icarus. 185 (2): 563–567. Bibcode:2006Icar..185..563R. doi:10.1016/j.icarus.2006.08.022. Arhivat din original (PDF) la 28 noiembrie 2007. Accesat în 8 decembrie 2007.

[TheSkyLive-15] „Dwarf Planet 1 Ceres Information”. TheSkyLive.com. Arhivat din original la 31 martie 2019. Accesat în 26 noiembrie 2017.

[AstDys-object-16] Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite AstDys-object

[Dawn2017-17] JC Castillo Rogez; CA Raymond; CT Russell; Dawn Team (2017). „Dawn at Ceres: What Have We Learned?” (PDF). NASA, JPL. Arhivat din original (PDF) la 8 octombrie 2018. Accesat în 19 iulie 2021.

[18] „Surface temperature of dwarf planet Ceres: Preliminary results from Dawn” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 30 august 2021. Accesat în 25 mai 2021.

[19] „Ceres”. Oxford Dictionaries. Oxford University Press.

[hoskin2-20] Hoskin, Michael (26 iunie 1992). „Bode's Law and the Discovery of Ceres”. Observatorio Astronomico di Palermo "Giuseppe S. Vaiana". Arhivat din original la 16 noiembrie 2007. Accesat în 5 iulie 2007.

[hoskin-21] Hoskin, Michael (26 iunie 1992). „Bode's Law and the Discovery of Ceres”. Observatorio Astronomico di Palermo "Giuseppe S. Vaiana". Arhivat din original la 16 noiembrie 2007. Accesat în 5 iulie 2007.

[Hogg1948-22] Hogg, Helen Sawyer (1948). „The Titius-Bode Law and the Discovery of Ceres”. Journal of the Royal Astronomical Society of Canada. 242: 241–246. Bibcode:1948JRASC..42..241S. Arhivat din original la 18 iulie 2021. Accesat în 18 iulie 2021.

[NASA-20160126-23] Landau, Elizabeth (26 ianuarie 2016). „Ceres: Keeping Well-Guarded Secrets for 215 Years”. NASA. Arhivat din original la 24 mai 2019. Accesat în 26 ianuarie 2016.

[hoskin3-24] Hoskin, Michael (26 iunie 1992). „Bode's Law and the Discovery of Ceres”. Observatorio Astronomico di Palermo "Giuseppe S. Vaiana". Arhivat din original la 16 noiembrie 2007. Accesat în 5 iulie 2007.

[Forbes1971-25] Forbes, Eric G. (1971). „Gauss and the Discovery of Ceres”. Journal for the History of Astronomy. 2 (3): 195–199. Bibcode:1971JHA.....2..195F. doi:10.1177/002182867100200305. Arhivat din original la 18 iulie 2021. Accesat în 18 iulie 2021.

[26] Cunningham, Clifford J. (2001). The first asteroid: Ceres, 1801–2001. Star Lab Press. ISBN 978-0-9708162-1-4. Accesat în 23 octombrie 2015.

[Forbes19712-27] Forbes, Eric G. (1971). „Gauss and the Discovery of Ceres”. Journal for the History of Astronomy. 2 (3): 195–199. Bibcode:1971JHA.....2..195F. doi:10.1177/002182867100200305. Arhivat din original la 18 iulie 2021. Accesat în 18 iulie 2021.

[28] Michael Martin Nieto (1972). The Titius-Bode Law of Planetary Distances: Its History and Theory. Pergamon Press. ISBN 9781483159362. Accesat în 23 septembrie 2021.

[hughues-29] Hughes, David W (1994). „The Historical Unravelling of the Diameters of the First Four Asteroids”. Quarterly Journal of the Royal Astronomical Society. 35: 331–344. Bibcode:1994QJRAS..35..331H. Arhivat din original la 2 august 2021. Accesat în 2 august 2021.

[Forbes19713-30] Forbes, Eric G. (1971). „Gauss and the Discovery of Ceres”. Journal for the History of Astronomy. 2 (3): 195–199. Bibcode:1971JHA.....2..195F. doi:10.1177/002182867100200305. Arhivat din original la 18 iulie 2021. Accesat în 18 iulie 2021.

[31] Foderà Serio, G.; Manara, A.; Sicoli, P. (2002). „Giuseppe Piazzi and the Discovery of Ceres” (PDF). În W. F. Bottke Jr.; A. Cellino; P. Paolicchi; R. P. Binzel. Asteroids III. Tucson, Arizona: University of Arizona Press. pp. 17–24. Accesat în 25 iunie 2009.

[32] Rüpke, Jörg (2011). A Companion to Roman Religion. John Wiley and Sons. pp. 90–. ISBN 978-1-4443-4131-7. Accesat în 23 octombrie 2015.

[33] „Dawn Spacecraft Finds Traces of Water on Vesta”. Sci-Tech Daily. 21 septembrie 2012. Arhivat din original la 23 septembrie 2021. Accesat în 23 septembrie 2021.

[34] Rivkin et al. (2012) "The Surface Composition of Ceres", in Christopher Russell & Carol Raymond, eds., The Dawn Mission to Minor Planets 4 Vesta and 1 Ceres, p. 109.

[35] William Thomas Thornton (1878) "Epode 16", Word for word from Horace, page 314

[36] E.g.

[37] „Cerium: historical information”. Adaptive Optics. Arhivat din original la 9 aprilie 2010. Accesat în 27 aprilie 2007.

[38] "Cerium". Oxford English Dictionary. Oxford University Press. 2nd ed. 1989.

[Forbes19714-40] Forbes, Eric G. (1971). „Gauss and the Discovery of Ceres”. Journal for the History of Astronomy. 2 (3): 195–199. Bibcode:1971JHA.....2..195F. doi:10.1177/002182867100200305. Arhivat din original la 18 iulie 2021. Accesat în 18 iulie 2021.

[41] JPL/NASA (22 aprilie 2015). „What is a Dwarf Planet?”. Jet Propulsion Laboratory. Accesat în 19 ianuarie 2022.

[42] Clifford Cunningham (2015) Discovery of the First Asteroid, Ceres.

[43] Gould, B. A. (1852). „On the symbolic notation of the asteroids”. Astronomical Journal. 2 (34): 80. Bibcode:1852AJ......2...80G. doi:10.1086/100212.

[44] Eleanor Bach (1973) Ephemerides of the asteroids: Ceres, Pallas, Juno, Vesta, 1900–2000.

[hoskin4-45] Hoskin, Michael (26 iunie 1992). „Bode's Law and the Discovery of Ceres”. Observatorio Astronomico di Palermo "Giuseppe S. Vaiana". Arhivat din original la 16 noiembrie 2007. Accesat în 5 iulie 2007.

[Hilton-46] Hilton, James L. (17 septembrie 2001). „When Did the Asteroids Become Minor Planets?”. US Naval Observatory. Arhivat din original la 6 noiembrie 2007. Accesat în 16 august 2006.

[hoskin5-47] Hoskin, Michael (26 iunie 1992). „Bode's Law and the Discovery of Ceres”. Observatorio Astronomico di Palermo "Giuseppe S. Vaiana". Arhivat din original la 16 noiembrie 2007. Accesat în 5 iulie 2007.

[Hilton2-48] Hilton, James L. (17 septembrie 2001). „When Did the Asteroids Become Minor Planets?”. US Naval Observatory. Arhivat din original la 6 noiembrie 2007. Accesat în 16 august 2006.

[49] Herschel, William (6 mai 1802). „Observations on the two lately discovered celestial Bodies”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. 92: 213–232. Bibcode:1802RSPT...92..213H. doi:10.1098/rstl.1802.0010. JSTOR 107120.

[Hilton3-50] Hilton, James L. (17 septembrie 2001). „When Did the Asteroids Become Minor Planets?”. US Naval Observatory. Arhivat din original la 6 noiembrie 2007. Accesat în 16 august 2006.

[51] Connor, Steve (16 august 2006). „Solar system to welcome three new planets”. NZ Herald. Arhivat din original la 19 iulie 2021. Accesat în 19 iulie 2021.

[52] Gingerich, Owen (16 august 2006). „The IAU draft definition of "Planet" and "Plutons"”. IAU. Arhivat din original la 27 august 2008. Accesat în 27 aprilie 2007.

[53] „The IAU Draft Definition of Planets And Plutons”. SpaceDaily. 16 august 2006. Arhivat din original la 6 septembrie 2009. Accesat în 27 aprilie 2007.

[mass-54] „In Depth | Ceres”. NASA Solar System Exploration. Arhivat din original la 21 aprilie 2019. Accesat în 21 aprilie 2019.

[Cellino-55] Cellino, A. (2002). „Spectroscopic Properties of Asteroid Families” (PDF). Asteroids III. University of Arizona Press. pp. 633–643 (Table on p. 636). Bibcode:2002aste.book..633C. Accesat în 6 august 2011. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)

[Kelley-56] Kelley, M. S.; Gaffey, M. J. (1996). „A Genetic Study of the Ceres (Williams #67) Asteroid Family”. Bulletin of the American Astronomical Society. 28: 1097. Bibcode:1996DPS....28.1009K.

[liebert-57] Julie C. Castillo-Rogez; et al. (31 d.Hr.). „Ceres: Astrobiological Target and Possible Ocean World”. Astrobiology. 20 (2): 269–291. Bibcode:2020AsBio..20..269C. doi:10.1089/ast.2018.1999. PMID 31904989.

[Christou-58] Christou, A. A. (2000). „Co-orbital objects in the main asteroid belt”. Astronomy and Astrophysics. 356: L71–L74. Bibcode:2000A&A...356L..71C.

[Christou2012-59] Christou, A. A.; Wiegert, P. (ianuarie 2012). „A population of Main Belt Asteroids co-orbiting with Ceres and Vesta”. Icarus. 217 (1): 27–42. Bibcode:2012Icar..217...27C. doi:10.1016/j.icarus.2011.10.016. ISSN 0019-1035.

[Kovačević-60] Kovačević, A. B. (2011). „Determination of the mass of Ceres based on the most gravitationally efficient close encounters”. Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. 419 (3): 2725–2736. Bibcode:2012MNRAS.419.2725K. doi:10.1111/j.1365-2966.2011.19919.x.

[presentation2-61] Russell, C. T., Raymond, C. A. (21 iulie 2015). „05. Dawn Explores Ceres Results from the Survey Orbit” (PDF). NASA. Arhivat din original (PDF) la 5 septembrie 2015. Accesat în 23 septembrie 2021.

[62] „Ice in Ceres' Shadowed Craters Linked to Tilt History”. NASA Solar System Exploration. 2017. Arhivat din original la 15 mai 2021. Accesat în 15 mai 2021.

[Parker2002-63] Parker, J. W.; Stern, Alan S.; Thomas Peter C.; et al. (2002). „Analysis of the first disk-resolved images of Ceres from ultraviolet observations with the Hubble Space Telescope”. The Astronomical Journal. 123 (1): 549–557. Bibcode:2002AJ....123..549P. doi:10.1086/338093.

[64] Thomas B. McCord, Francesca Zambon (15 ianuarie 2019). „The surface composition of Ceres from the Dawn mission”. Icarus. 318: 2–13. Bibcode:2019Icar..318....2M. doi:10.1016/j.icarus.2018.03.004. Arhivat din original la 20 mai 2021. Accesat în 25 iulie 2021.

[Rayman20150528-65] Rayman, Marc D. (28 mai 2015). „Dawn Journal, 28 May 2015”. Jet Propulsion Laboratory. Arhivat din original la 30 mai 2015. Accesat în 29 mai 2015.

[cerescomp-66] Nola Taylor Redd (23 mai 2018). „Ceres: The Smallest and Closest Dwarf Planet”. space.com. Arhivat din original la 5 septembrie 2021. Accesat în 25 iulie 2021.

[EPSC-67] Raymond, C.; Castillo-Rogez, J.C.; Park, R.S.; Ermakov, A.; Bland, M.T.; Marchi, S.; Prettyman, T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M.C. (septembrie 2018). „Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution” (PDF). European Planetary Science Congress. 12. Accesat în 19 iulie 2020. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)

[brown2018-68] Brown, Michael E.; Butler, Bryan J. (22 ianuarie 2018). „Medium-sized satellites of large Kuiper belt objects”. The Astronomical Journal. 156 (4): 164. Bibcode:2018AJ....156..164B. doi:10.3847/1538-3881/aad9f2.

[Neumann2015-70] Neumann, W.; Breuer, D.; Spohn, T. (2 decembrie 2015). „Modelling the internal structure of Ceres: Coupling of accretion with compaction by creep and implications for the water-rock differentiation” (PDF). Astronomy & Astrophysics. 584: A117. Bibcode:2015A&A...584A.117N. doi:10.1051/0004-6361/201527083. Arhivat din original (PDF) la 22 august 2016. Accesat în 10 iulie 2016.

[Bhatia2017-71] Bhatia, G.K.; Sahijpal, S. (2017). „Thermal evolution of trans-Neptunian objects, icy satellites, and minor icy planets in the early solar system”. Meteoritics & Planetary Science. 52 (12): 2470–2490. Bibcode:2017M&PS...52.2470B. doi:10.1111/maps.12952.

[EPSC2-72] Raymond, C.; Castillo-Rogez, J.C.; Park, R.S.; Ermakov, A.; Bland, M.T.; Marchi, S.; Prettyman, T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M.C. (septembrie 2018). „Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution” (PDF). European Planetary Science Congress. 12. Accesat în 19 iulie 2020. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)

[73] „Sulfur, Sulfur Dioxide, Graphitized Carbon Observed on Ceres”. spaceref.com. 3 septembrie 2016. Accesat în 8 septembrie 2016.

[organics_2018-74] L. E. Kissick; G. Acciarini; H. Bates; et al. (2020). „Sample Return From A Relic Ocean World: The Calthus Mission To Occator Crater, Ceres” (PDF). 51st Lunar and Planetary Science Conference. Arhivat din original (PDF) la 26 octombrie 2020. Accesat în 1 februarie 2020.

[Nature_12_2018-75] Marchi, S.; Raponi, A.; Prettyman, T. H.; De Sanctis, M. C.; Castillo-Rogez, J.; Raymond, C. A.; Ammannito, E.; Bowling, T.; Ciarniello, M. (2018). „An aqueously altered carbon-rich Ceres”. Nature Astronomy. 3 (2): 140–145. doi:10.1038/s41550-018-0656-0.

[NASA-20150728-el-76] Landau, Elizabeth (28 iulie 2015). „New Names and Insights at Ceres”. NASA. Arhivat din original la 6 ianuarie 2016. Accesat în 28 iulie 2015.

[ysolo-77] „Name Changed on Ceres”. USGS. 7 decembrie 2016. Arhivat din original la 19 august 2021. Accesat în 19 august 2021.

[marchi-78] Marchi, S.; Ermakov, A. I.; Raymond, C. A.; Fu, R. R.; O'Brien, D. P.; Bland, M. T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M. C.; Bowling, T. (26 iulie 2016). „The missing large impact craters on Ceres”. Nature Communications. 7: 12257. Bibcode:2016NatCo...712257M. doi:10.1038/ncomms12257. PMC 4963536 . PMID 27459197.

[kerwan-79] David A. Williams, T. Kneiss (decembrie 2018). „The geology of the Kerwan quadrangle of dwarf planet Ceres: Investigating Ceres' oldest, largest impact basin”. Icarus. 316: 99–113. Bibcode:2018Icar..316...99W. doi:10.1016/j.icarus.2017.08.015. Arhivat din original la 16 august 2021. Accesat în 16 august 2021.

[strom-80] Strom, R.G., S. Marchi and R. Malhotra (2018). „Ceres and the Terrestrial Planets Impact Cratering Record” (PDF). Icarus. 302: 104–108. Bibcode:2018Icar..302..104S. doi:10.1016/j.icarus.2017.11.013. Arhivat din original (PDF) la 16 aprilie 2021. Accesat în 15 august 2021.

[EPSC3-81] Raymond, C.; Castillo-Rogez, J.C.; Park, R.S.; Ermakov, A.; Bland, M.T.; Marchi, S.; Prettyman, T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M.C. (septembrie 2018). „Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution” (PDF). European Planetary Science Congress. 12. Accesat în 19 iulie 2020. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)

[marchi2-82] Marchi, S.; Ermakov, A. I.; Raymond, C. A.; Fu, R. R.; O'Brien, D. P.; Bland, M. T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M. C.; Bowling, T. (26 iulie 2016). „The missing large impact craters on Ceres”. Nature Communications. 7: 12257. Bibcode:2016NatCo...712257M. doi:10.1038/ncomms12257. PMC 4963536 . PMID 27459197.

[83] „Hanami Planum on Ceres”. NASA. 23 d.Hr.. Arhivat din original la 29 septembrie 2021. Accesat în 17 august 2021.

[PIA20348-84] „PIA20348: Ahuna Mons Seen from LAMO”. Jet Propulsion Lab. 7 martie 2016. Arhivat din original la 11 martie 2016. Accesat în 14 aprilie 2016.

[sori2-85] Michael T. Sori, Hanna G. Sizemore; et al. (decembrie 2018). „Cryovolcanic rates on Ceres revealed by topography”. Nature Astronomy. 2 (12): 946–950. Bibcode:2018NatAs...2..946S. doi:10.1038/s41550-018-0574-1. Accesat în 17 august 2021.

[liebert2-86] Julie C. Castillo-Rogez; et al. (31 d.Hr.). „Ceres: Astrobiological Target and Possible Ocean World”. Astrobiology. 20 (2): 269–291. Bibcode:2020AsBio..20..269C. doi:10.1089/ast.2018.1999. PMID 31904989.

[Ruesch2016-87] Ruesch, O.; Platz, T.; Schenk, P.; McFadden, L. A.; Castillo-Rogez, J. C.; Quick, L. C.; Byrne, S.; Preusker, F.; OBrien, D. P. (2 septembrie 2016). „Cryovolcanism on Ceres”. Science. 353 (6303): aaf4286. Bibcode:2016Sci...353.4286R. doi:10.1126/science.aaf4286. PMID 27701087.

[kerwan2-88] David A. Williams, T. Kneiss (decembrie 2018). „The geology of the Kerwan quadrangle of dwarf planet Ceres: Investigating Ceres' oldest, largest impact basin”. Icarus. 316: 99–113. Bibcode:2018Icar..316...99W. doi:10.1016/j.icarus.2017.08.015. Arhivat din original la 16 august 2021. Accesat în 16 august 2021.

[sori22-89] Michael T. Sori, Hanna G. Sizemore; et al. (decembrie 2018). „Cryovolcanic rates on Ceres revealed by topography”. Nature Astronomy. 2 (12): 946–950. Bibcode:2018NatAs...2..946S. doi:10.1038/s41550-018-0574-1. Accesat în 17 august 2021.

[vanishing-90] Sori, Michael M.; Byrne, Shane; Bland, Michael T.; Bramson, Ali M.; Ermakov, Anton I.; Hamilton, Christopher W.; Otto, Katharina A.; Ruesch, Ottaviano; Russell, Christopher T. (2017). „The vanishing cryovolcanoes of Ceres”. Geophysical Research Letters. 44 (3): 1243–1250. Bibcode:2017GeoRL..44.1243S. doi:10.1002/2016GL072319. Arhivat din original (PDF) la 29 septembrie 2021. Accesat în 25 august 2019.

[Sori-91] „Ceres takes life an ice volcano at a time” (în engleză). University of Arizona. 17 septembrie 2018. Arhivat din original la 9 noiembrie 2020. Accesat în 22 aprilie 2019.

[92] „News – Ceres Spots Continue to Mystify in Latest Dawn Images”. NASA/JPL. Arhivat din original la 25 iulie 2021. Accesat în 25 iulie 2021.

[93] „USGS: Ceres nomenclature” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 15 noiembrie 2015. Accesat în 16 iulie 2015.

[CF-94] „Cerealia Facula”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology Research Program. Parametru necunoscut |entry-url= ignorat (ajutor)

[VF-95] „Vinalia Faculae”. Gazetteer of Planetary Nomenclature. USGS Astrogeology Research Program. Parametru necunoscut |entry-url= ignorat (ajutor)

[NASA-20180724-96] Landau, Elizabeth; McCartney, Gretchen (24 iulie 2018). „What Looks Like Ceres on Earth?”. NASA. Arhivat din original la 31 mai 2021. Accesat în 26 iulie 2021.

[97] Paul Schenk, Hanna Sizemore; et al. (1 martie 2019). „The central pit and dome at Cerealia Facula bright deposit and floor deposits in Occator crater, Ceres: Morphology, comparisons and formation”. Icarus. 320: 159–187. Bibcode:2019Icar..320..159S. doi:10.1016/j.icarus.2018.08.010.

[98] Rivkin, Andrew (21 iulie 2015). „Dawn at Ceres: A haze in Occator crater?”. The Planetary Society. Arhivat din original la 14 mai 2016. Accesat în 8 martie 2017.

[99] Redd, Nola Taylor. „Water Ice on Ceres Boosts Hopes for Buried Ocean [Video]”. Scientific American. Arhivat din original la 7 aprilie 2016. Accesat în 7 aprilie 2016.

[NASA-20151209-el-100] Landau, Elizabeth (9 decembrie 2015). „New Clues to Ceres' Bright Spots and Origins”. phys.org. Arhivat din original la 9 decembrie 2015. Accesat în 10 decembrie 2015.

[101] Vu, Tuan H.; Hodyss, Robert; Johnson, Paul V.; Choukroun, Mathieu (iulie 2017). „Preferential formation of sodium salts from frozen sodium-ammonium-chloride-carbonate brines – Implications for Ceres' bright spots”. Planetary and Space Science. 141: 73–77. Bibcode:2017P&SS..141...73V. doi:10.1016/j.pss.2017.04.014.

[102] McCord, Thomas B.; Zambon, Francesca (2019). „The surface composition of Ceres from the Dawn mission”. Icarus. 318: 2–13. Bibcode:2019Icar..318....2M. doi:10.1016/j.icarus.2018.03.004.

[103] Quick, Lynnae C.; Buczkowski, Debra L.; Ruesch, Ottaviano; Scully, Jennifer E. C.; Castillo-Rogez, Julie; Raymond, Carol A.; Schenk, Paul M.; Sizemore, Hanna G.; Sykes, Mark V. (1 martie 2019). „A Possible Brine Reservoir Beneath Occator Crater: Thermal and Compositional Evolution and Formation of the Cerealia Dome and Vinalia Faculae”. Icarus. 320: 119–135. Bibcode:2019Icar..320..119Q. doi:10.1016/j.icarus.2018.07.016. Arhivat din original la 29 septembrie 2021. Accesat în 9 iunie 2021.

[104] N.T. Stein; B.L. Ehlmann (1 martie 2019). „The formation and evolution of bright spots on Ceres”. Icarus. 320: 188–201. Bibcode:2019Icar..320..188S. doi:10.1016/j.icarus.2017.10.014.

[PHY-20200811-105] McCartney, Gretchen (11 august 2020). „Mystery solved: Bright areas on Ceres come from salty water below”. Phys.org. Arhivat din original la 11 august 2020. Accesat în 12 august 2020.

[Sori2-106] „Ceres takes life an ice volcano at a time” (în engleză). University of Arizona. 17 septembrie 2018. Arhivat din original la 9 noiembrie 2020. Accesat în 22 aprilie 2019.

[107] Buczkowski, D.; Scully, J. E. C.; Raymond, C. A.; Russell, C. T. (decembrie 2017). „Exploring Tectonic Activity on Vesta and Ceres”. American Geophysical Union, Fall Meeting 2017, Abstract #P53G-02. 2017. Bibcode:2017AGUFM.P53G..02B. Arhivat din original la 29 septembrie 2021. Accesat în 19 august 2021.

[108] Schröder, Stefan E; Carsenty, Uri; Hauber, Ernst; Raymond, Carol; Russell, Christopher (mai 2021). „The brittle boulders of dwarf planet Ceres”. Planetary Science Journal. 2 (3): 111. Bibcode:2021PSJ.....2..111S. doi:10.3847/PSJ/abfe66. Arhivat din original la 26 mai 2021. Accesat în 26 mai 2021.

[EPSC4-109] Raymond, C.; Castillo-Rogez, J.C.; Park, R.S.; Ermakov, A.; Bland, M.T.; Marchi, S.; Prettyman, T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M.C. (septembrie 2018). „Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution” (PDF). European Planetary Science Congress. 12. Accesat în 19 iulie 2020. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)

[110] Michael T. Bland; Carol A. Raymond; et al. (2016). „Composition and structure of the shallow subsurface of Ceres revealed by crater morphology”. Nature Geoscience. 9 (7): 538–542. Bibcode:2016NatGe...9..538B. doi:10.1038/ngeo2743. Arhivat din original la 15 septembrie 2021. Accesat în 15 septembrie 2021.

[Dawn20172-111] JC Castillo Rogez; CA Raymond; CT Russell; Dawn Team (2017). „Dawn at Ceres: What Have We Learned?” (PDF). NASA, JPL. Arhivat din original (PDF) la 8 octombrie 2018. Accesat în 19 iulie 2021.

[112] „Catalog Page for PIA22660”. photojournal.jpl.nasa.gov. Arhivat din original la 21 aprilie 2019. Accesat în 21 aprilie 2019.

[artist-113] „PIA22660: Ceres' Internal Structure (Artist's Concept)”. Photojournal. Jet Propulsion Laboratory. 14 august 2018. Arhivat din original la 21 aprilie 2019. Accesat în 22 aprilie 2019.

[artist2-114] „PIA22660: Ceres' Internal Structure (Artist's Concept)”. Photojournal. Jet Propulsion Laboratory. 14 august 2018. Arhivat din original la 21 aprilie 2019. Accesat în 22 aprilie 2019.

[115] M. Neveu and S. J. Desch (2016) 'Geochemistry, thermal evolution, and cryovolanism on Ceres with a muddy ice mantle'. 47th Lunar and Planetary Science Conference

[EPSC5-116] Raymond, C.; Castillo-Rogez, J.C.; Park, R.S.; Ermakov, A.; Bland, M.T.; Marchi, S.; Prettyman, T.; Ammannito, E.; De Sanctis, M.C. (septembrie 2018). „Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution” (PDF). European Planetary Science Congress. 12. Accesat în 19 iulie 2020. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor)

[1]

[4]

[2]

[3]

[5]

[6]

[7]

[8]

[a]

[10]

[11]

[12]

[16]

[17]

[13]

[14]

[15]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]

[33]

[34]

[35]

[36]

[b]

[38]

[39]

[40]

[41]

[42]

[43]

[44]

[45]

[46]

[47]

[48]

[49]

[50]

[51]

[52]

[53]

[54]

[55]

[56]

[57]

[58]

[59]

[60]

[61]

[62]

[63]

[64]

[65]

[66]

[c]

[67]

[68]

[69]

[70]

[71]

[72]

[73]

[74]

[75]

[76]

[77]

[78]

[79]

[80]

[81]

[82]

[83]

[84]

[85]

[86]

[87]

[88]

[89]

[90]

[91]

[92]

[93]

[94]

[95]

[96]

[97]

[98]

[99]

@@ Linia 85: / Linia 85: @@
 ''[[Dawn (sondă spațială)|Dawn]]'', prima navă spațială care l-orbitat pe Ceres, a stabilit că axa polară nordică este îndreptată către ascensia dreaptă 19 h 25 m 40,3 s (291,418°), declinație +66° 45' 50" (aproximativ 1,5 grade față de [[Delta Draconis]] ), ceea ce înseamnă o înclinare axială de 4°. <ref name="presentation2">{{Citat web|url=https://nesf2015.arc.nasa.gov/sites/default/files/downloads/pdf/05.pdf|nume=Russell, C. T., Raymond, C. A.|titlu=05. Dawn Explores Ceres Results from the Survey Orbit|publisher=NASA|date=July 21, 2015|accessdate=2021-09-23|archiveurl=https://web.archive.org/web/20150905125337/http://nesf2015.arc.nasa.gov/sites/default/files/downloads/pdf/05.pdf|archivedate=5 September 2015}}</ref> Pe parcursul a 3 milioane de ani, influența gravitațională a lui Jupiter și Saturn a declanșat schimbări ciclice în înclinarea axială a lui Ceres, variind de la 2 la 20 de grade, ceea ce înseamnă că efectele sezoniere au avut loc în trecut, ultima perioadă de activitate sezonieră estimată la acum 14.000 de ani. Acele cratere care rămân în umbră în perioadele de înclinare axială maximă sunt cel mai probabil să-și rețină apa de-a lungul vârstei Sistemului Solar. <ref>{{Citat web|url=https://solarsystem.nasa.gov/news/572/ice-in-ceres-shadowed-craters-linked-to-tilt-history/|titlu=Ice in Ceres' Shadowed Craters Linked to Tilt History|date=2017|accessdate=2021-05-15|archiveurl=https://web.archive.org/web/20210515225206/https://solarsystem.nasa.gov/news/572/ice-in-ceres-shadowed-craters-linked-to-tilt-history/|lucrare=NASA Solar System Exploration|archivedate=15 May 2021}}</ref>
+== Geologie ==
+Ceres este cel mai mare asteroid din centura principală de asteroizi. A fost clasificat ca un asteroid [[Asteroid de tip C|de tip C]] sau carbonic, și, datorită prezenței mineralelor argiloase, ca un [[Asteroid de tip G|asteroid de tip G.]] <ref name="Parker2002">{{Citat revistă|nume=Parker|nume2=Stern, Alan S.|nume3=Thomas Peter C.|prenume=J. W.|an=2002|titlu=Analysis of the first disk-resolved images of Ceres from ultraviolet observations with the Hubble Space Telescope|journal=The Astronomical Journal|volum=123|număr=1|pagini=549–557|bibcode=2002AJ....123..549P|doi=10.1086/338093|display-authors=etal}}</ref> Compoziția sa este similară, deși nu identică, cu cea a meteoriților condrite carbonate. <ref>{{Citat revistă|nume=Thomas B. McCord, Francesca Zambon|dată=15 January 2019|titlu=The surface composition of Ceres from the Dawn mission|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20210520160515/https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0019103517303342|url=https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0019103517303342|journal=Icarus|volum=318|pagini=2–13|bibcode=2019Icar..318....2M|doi=10.1016/j.icarus.2018.03.004|access-date=25 July 2021|archive-date=20 May 2021}}</ref> Ca formă este un sferoid aplatizat, cu un diametru ecuatorial cu 8% mai mare decât diametrul său polar. Măsurătorile de la sonda spațială ''Dawn'' au găsit un diametru mediu de {{Conversie|939.4|km}} și o masă de {{Val|9.39}} ×10<sup>20</sup> kg. <ref name="Rayman20150528">{{Citat web|url=http://dawnblog.jpl.nasa.gov/2015/05/28/dawn-journal-may-28-2015/|nume=Rayman|titlu=Dawn Journal, 28 May 2015|publisher=[[Jet Propulsion Laboratory]]|date=28 May 2015|accessdate=29 May 2015|archiveurl=https://web.archive.org/web/20150530075157/http://dawnblog.jpl.nasa.gov/2015/05/28/dawn-journal-may-28-2015/|first1=Marc D.|archivedate=30 May 2015}}</ref> Acest lucru îi dă Ceres o densitate de {{Val|2.16}} g/cm<sup>3</sup>, sugerând că un sfert din masa sa este gheață. <ref name="cerescomp">{{Citat web|url=https://www.space.com/22891-ceres-dwarf-planet.html|nume=Nola Taylor Redd|titlu=Ceres: The Smallest and Closest Dwarf Planet|date=May 23, 2018|accessdate=2021-07-25|archiveurl=https://web.archive.org/web/20210905112623/https://www.space.com/22891-ceres-dwarf-planet.html|lucrare=space.com|archivedate=5 September 2021}}</ref> Ceres cuprinde aproape o treime din masa estimată {{Val|3.0|0.2}} a centurii de asteroizi și are de 3½ ori masa următorului asteroid, [[4 Vesta|Vesta]], dar are numai 1,3% din masa [[Luna|Lunii]]. Este cel puțin aproape de a fi în [[echilibru hidrostatic]], deși unele abateri de la o formă de echilibru nu au fost încă explicate. <ref name="EPSC">{{Citat carte|url-capitol=https://meetingorganizer.copernicus.org/EPSC2018/EPSC2018-645-1.pdf|arată-autori=4|nume=Raymond, C.|nume2=Castillo-Rogez, J.C.|nume3=Park, R.S.|nume4=Ermakov, A.|nume5=Bland, M.T.|nume6=Marchi, S.|nume7=Prettyman, T.|nume8=Ammannito, E.|nume9=De Sanctis, M.C.|dată=September 2018|capitol=Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution|titlu=European Planetary Science Congress|volum=12|data-accesării=19 July 2020}}</ref> Presupunând că este în echilibru, Ceres este singura planetă pitică care se află întotdeauna în interiorul orbitei lui Neptun. <ref name="cerescomp" /> Are aproximativ dimensiunea obiectului mare trans-neptunian Orcus (deși este de 1,5 ori mai masiv) <ref name="brown2018">{{Citat revistă|nume=Brown|nume2=Butler|prenume=Michael E.|prenume2=Bryan J.|dată=22 January 2018|titlu=Medium-sized satellites of large Kuiper belt objects|journal=The Astronomical Journal|volum=156|număr=4|pagini=164|bibcode=2018AJ....156..164B|doi=10.3847/1538-3881/aad9f2}}</ref> și are suprafața Argentinei. {{Efn|Approximately 85% the size of India, 40% of Australia, a third of the US or Canada, and 12× the UK}} [[Modelare matematică|Modelarea]] a sugerat că materialul de rocă al lui Ceres este parțial diferențiat și că poate posedă un [[Miez planetar|miez]] mic, <ref name="Neumann2015">{{Citat revistă|nume=Neumann|nume2=Breuer|nume3=Spohn|prenume=W.|prenume2=D.|prenume3=T.|dată=2 December 2015|titlu=Modelling the internal structure of Ceres: Coupling of accretion with compaction by creep and implications for the water-rock differentiation|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20160822053141/http://www.aanda.org/articles/aa/pdf/2015/12/aa27083-15.pdf|url=http://www.aanda.org/articles/aa/pdf/2015/12/aa27083-15.pdf|journal=Astronomy & Astrophysics|volum=584|pagini=A117|bibcode=2015A&A...584A.117N|doi=10.1051/0004-6361/201527083|access-date=10 July 2016|archive-date=22 August 2016}}</ref> <ref name="Bhatia2017">{{Citat revistă|nume=Bhatia|nume2=Sahijpal|prenume=G.K.|prenume2=S.|an=2017|titlu=Thermal evolution of trans-Neptunian objects, icy satellites, and minor icy planets in the early solar system|journal=Meteoritics & Planetary Science|volum=52|număr=12|pagini=2470–2490|bibcode=2017M&PS...52.2470B|doi=10.1111/maps.12952}}</ref>, dar datele sunt în concordanță cu o [[Manta (geologie)|manta]] de [[Silicat|silicați]] hidratați și niciun miez. <ref name="EPSC" />
+=== Suprafață ===
+==== Compoziție ====
+[[File:Cerescompositionmap.jpg|dreapta|miniatura|Hartă compozițională a lui Ceres în culoare falsă. Derivat din primul ciclu de cartografiere de la o altitudine de 1.470 km (915 mi). Utilizează o combinație de filtre violet (440 nm) [[Infraroșu|infraroșu apropiat]] (750 nm) și [[infraroșu]] (920 nm).]]
+Compoziția suprafeței lui Ceres este omogenă la scară globală și este bogată în [[Carbonat|carbonați]] și [[Silicat (mineral)|filosilicați amoniatați]] care au fost modificați de apă <ref name="EPSC2">{{Citat carte|url-capitol=https://meetingorganizer.copernicus.org/EPSC2018/EPSC2018-645-1.pdf|arată-autori=4|nume=Raymond, C.|nume2=Castillo-Rogez, J.C.|nume3=Park, R.S.|nume4=Ermakov, A.|nume5=Bland, M.T.|nume6=Marchi, S.|nume7=Prettyman, T.|nume8=Ammannito, E.|nume9=De Sanctis, M.C.|dată=September 2018|capitol=Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution|titlu=European Planetary Science Congress|volum=12|data-accesării=19 July 2020}}</ref>, deși gheața din [[regolit]] variază de la aproximativ 10% la latitudini polare până la mult mai uscat, chiar la fără gheață, în regiunile ecuatoriale. <ref name="EPSC2" />
+Studiile care utilizează [[telescopul spațial Hubble]] arată că [[Grafit|grafitul]], [[Sulf|sulful]] și [[Dioxid de sulf|dioxidul de sulf]] sunt prezente pe suprafața lui Ceres. Grafitul este evident rezultatul deriorării spațiale de pe suprafața mai veche a lui Ceres; ultimii doi sunt volatili în condiții Cereriane și ar fi de așteptat fie să scape rapid, fie să se așeze în capcane reci și sunt în mod evident asociate cu zone cu activitate geologică relativ recentă. <ref>{{Citat web|url=http://spaceref.com/ceres/sulfur-sulfur-dioxide-graphitized-carbon-observed-on-ceres.html|titlu=Sulfur, Sulfur Dioxide, Graphitized Carbon Observed on Ceres|publisher=spaceref.com|date=3 September 2016|accessdate=8 September 2016}}</ref>
+Tolinele, formate din [[iradierea]] ultravioletă a compușilor simpli de carbon, au fost detectate pe Ceres în craterul Ernutet, <ref name="organics 2018">{{Citat revistă|nume=L. E. Kissick|nume2=G. Acciarini|nume3=H. Bates|dată=2020|titlu=Sample Return From A Relic Ocean World: The Calthus Mission To Occator Crater, Ceres|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20201026101337/https://www.hou.usra.edu/meetings/lpsc2020/pdf/1291.pdf|url=https://www.hou.usra.edu/meetings/lpsc2020/pdf/1291.pdf|journal=51st Lunar and Planetary Science Conference|access-date=1 February 2020|archive-date=26 October 2020|display-authors=etal}}</ref> și cea mai mare parte a suprafeței apropiate a planetei pitice este extrem de bogată în carbon, la aproximativ 20% din masă. <ref name="Nature 12 2018">{{Citat revistă|nume=Marchi|nume2=Raponi|nume3=Prettyman|nume4=De Sanctis|nume5=Castillo-Rogez|nume6=Raymond|nume7=Ammannito|nume8=Bowling|nume9=Ciarniello|prenume=S.|prenume2=A.|prenume3=T. H.|prenume4=M. C.|prenume5=J.|prenume6=C. A.|prenume7=E.|prenume8=T.|prenume9=M.|an=2018|titlu=An aqueously altered carbon-rich Ceres|journal=[[Nature Astronomy]]|volum=3|număr=2|pagini=140–145|doi=10.1038/s41550-018-0656-0}}</ref> Conținutul de carbon este de peste cinci ori mai mare decât în meteoriții condrite carbonate analizați pe Pământ. <ref name="Nature 12 2018" /> Carbonul de suprafață prezintă dovezi că este amestecat cu produse ale interacțiunilor rocă-apă, cum ar fi argile. <ref name="Nature 12 2018" /> Această chimie sugerează că Ceres s-a format într-un mediu rece, poate în afara orbitei lui Jupiter, și că s-a acumulat din materiale ultra-bogate în carbon în prezența apei, ceea ce ar putea oferi condiții favorabile chimiei organice. <ref name="Nature 12 2018" />
+==== Cratere ====
+[[Fișier:PIA20918-Ceres-Dawn-GlobalMap-Annotated-20160926.jpg|dreapta|miniatura|Hartă topografică a lui Ceres. Cele mai joase funduri de cratere (indigo) și cele mai înalte vârfuri (albe) reprezintă o diferență de 15&nbsp;km (10&nbsp;mi) în elevație. <ref name="NASA-20150728-el">{{Citat web|url=http://www.jpl.nasa.gov/news/news.php?feature=4669|nume=Landau|titlu=New Names and Insights at Ceres|date=28 July 2015|accessdate=28 July 2015|archiveurl=https://web.archive.org/web/20160106220022/http://www.jpl.nasa.gov/news/news.php?feature=4669|first1=Elizabeth|lucrare=NASA|archivedate=6 January 2016}}</ref> „Ysolo Mons” a fost redenumit „Yamor Mons”. <ref name="ysolo">{{Citat web|url=https://astrogeology.usgs.gov/news/nomenclature/name-changed-on-ceres|titlu=Name Changed on Ceres|publisher=USGS|date=7 December 2016|accessdate=2021-08-19|archiveurl=https://web.archive.org/web/20210819131632/https://astrogeology.usgs.gov/news/nomenclature/name-changed-on-ceres|archivedate=19 August 2021}}</ref>]]
+''Dawn'' a dezvăluit că Ceres are o suprafață cu multe cratere, deși cu mai puține cratere mari decât se aștepta. <ref name="marchi">{{Citat revistă|nume=Marchi|nume2=Ermakov|nume3=Raymond|nume4=Fu|nume5=O'Brien|nume6=Bland|nume7=Ammannito|nume8=De Sanctis|nume9=Bowling|prenume=S.|prenume2=A. I.|prenume3=C. A.|prenume4=R. R.|prenume5=D. P.|prenume6=M. T.|prenume7=E.|prenume8=M. C.|prenume9=T.|dată=26 July 2016|titlu=The missing large impact craters on Ceres|journal=[[Nature Communications]]|volum=7|pagini=12257|pmid=27459197|pmc=4963536|bibcode=2016NatCo...712257M|doi=10.1038/ncomms12257}}</ref> Modelele bazate pe formarea centurii actuale de asteroizi sugerau că Ceres ar trebui să posede 10 până la 15 cratere mai mari de {{Conversie|400|km|mi}} în diametru. <ref name="marchi" /> Cel mai mare crater confirmat de pe Ceres, [[Kerwan (crater)|bazinul Kerwan]], are {{Conversie|284|km|mi}}. <ref name="kerwan">{{Citat revistă|nume=David A. Williams, T. Kneiss|dată=December 2018|titlu=The geology of the Kerwan quadrangle of dwarf planet Ceres: Investigating Ceres' oldest, largest impact basin|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20210816123323/https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0019103516305632?via%3Dihub|url=https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0019103516305632|journal=Icarus|volum=316|pagini=99–113|bibcode=2018Icar..316...99W|doi=10.1016/j.icarus.2017.08.015|access-date=16 August 2021|archive-date=16 August 2021}}</ref> Motivul cel mai probabil pentru aceasta este relaxarea vâscoasă a crustei, care aplatizează încet impacturile mai mari. <ref name="marchi" />
+Regiunea polară nordică a lui Ceres prezintă mult mai multe cratere decât regiunea ecuatorială, cu regiunea ecuatorială de est în special, comparativ ușor craterizată. <ref name="strom">{{Citat revistă|nume=Strom, R.G., S. Marchi and R. Malhotra|an=2018|titlu=Ceres and the Terrestrial Planets Impact Cratering Record|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20210416085015/https://arxiv.org/ftp/arxiv/papers/1804/1804.01229.pdf#:~:text=The%20total%20Ceres%20surface%20in,objects%20have%20the%20same%20origin|url=https://arxiv.org/ftp/arxiv/papers/1804/1804.01229.pdf#:~:text=The%20total%20Ceres%20surface%20in,objects%20have%20the%20same%20origin|journal=Icarus|volum=302|pagini=104–108|bibcode=2018Icar..302..104S|doi=10.1016/j.icarus.2017.11.013|access-date=15 August 2021|archive-date=16 April 2021}}</ref> Frecvența mărimii totale a craterelor între 20 și 100&nbsp;km (10 și 60&nbsp;mi) este în concordanță cu faptul că au avut originea în [[Marele bombardament târziu]], cu cratere din afara regiunilor polare antice probabil șterse de [[Criovulcan|criovulcanismul]] timpuriu. <ref name="strom" /> Trei bazine mari de mică adâncime (planitiae) cu margini degradate sunt probabil cratere erodate. <ref name="EPSC3">{{Citat carte|url-capitol=https://meetingorganizer.copernicus.org/EPSC2018/EPSC2018-645-1.pdf|arată-autori=4|nume=Raymond, C.|nume2=Castillo-Rogez, J.C.|nume3=Park, R.S.|nume4=Ermakov, A.|nume5=Bland, M.T.|nume6=Marchi, S.|nume7=Prettyman, T.|nume8=Ammannito, E.|nume9=De Sanctis, M.C.|dată=September 2018|capitol=Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution|titlu=European Planetary Science Congress|volum=12|data-accesării=19 July 2020}}</ref> Cea mai mare, [[Vendimia Planitia]], cu {{Conversie|800|km|mi}}, <ref name="marchi2">{{Citat revistă|nume=Marchi|nume2=Ermakov|nume3=Raymond|nume4=Fu|nume5=O'Brien|nume6=Bland|nume7=Ammannito|nume8=De Sanctis|nume9=Bowling|prenume=S.|prenume2=A. I.|prenume3=C. A.|prenume4=R. R.|prenume5=D. P.|prenume6=M. T.|prenume7=E.|prenume8=M. C.|prenume9=T.|dată=26 July 2016|titlu=The missing large impact craters on Ceres|journal=[[Nature Communications]]|volum=7|pagini=12257|pmid=27459197|pmc=4963536|bibcode=2016NatCo...712257M|doi=10.1038/ncomms12257}}</ref> este, de asemenea, cea mai mare formă de relief unică de pe Ceres. <ref>{{Citat web|url=https://www.nasa.gov/image-feature/jpl/pia21921/hanami-planum-on-ceres|titlu=Hanami Planum on Ceres|publisher=NASA|date=Mar 23, 2018|accessdate=2021-08-17|archiveurl=https://web.archive.org/web/20210929081231/https://www.nasa.gov/image-feature/jpl/pia21921/hanami-planum-on-ceres/|archivedate=29 September 2021}}</ref> Două dintre cele trei au concentrații de amoniu mai mari decât media. <ref name="EPSC3" />
+==== Criovulcanism ====
+{{multiple image
+| direction = vertical
+| align = right
+| header_align = center
+| caption_align = center
+| width = 210
+| image2 = PIA21913-DwarfPlanetCeres-OccatorCrater-SimulatedPerspective-20171212.jpg
+| alt2 = Icy patches against a grey, flat background
+| caption2 = Cerealia și Vinalia Faculae
+| image1 = PIA20348 crop - Ceres' Ahuna Mons top view.jpg
+| alt1 = A smooth-sided mountain rising from a grey surface
+| caption1 = [[Ahuna Mons]] are o înălțime estimată de 5 km pe cea mai abrupă parte.<!--
+    --><ref name="PIA20348">{{cite web |title=PIA20348: Ahuna Mons Seen from LAMO |url=http://photojournal.jpl.nasa.gov/catalog/PIA20348 |date=7 March 2016 |publisher=[[Jet Propulsion Lab]] |access-date=14 April 2016 |archive-date=11 March 2016 |archive-url=https://web.archive.org/web/20160311021119/http://photojournal.jpl.nasa.gov/catalog/PIA20348 |url-status=live }}</ref><!--
+    -->
+}}
+Ceres are un munte proeminent, [[Ahuna Mons]] ; acest vârf pare a fi un criovulcan și are puține cratere, ceea ce sugerează o vârstă maximă de cel mult 240 de milioane de ani. <ref name="sori2">{{Citat revistă|nume=Michael T. Sori, Hanna G. Sizemore|dată=December 2018|titlu=Cryovolcanic rates on Ceres revealed by topography|url=https://www.nature.com/articles/s41550-018-0574-1.epdf?sharing_token=Nwlx84GTnLjOF1KoSes2ZNRgN0jAjWel9jnR3ZoTv0PYVUjDF3e79_H5RmNko70bXcCu_OkZMLt5DIU6R3ZblD9kGTl4AJfDn-S2HX3sCSuOaVfgZN0_koPeO7jl0I49oCPMfyrcTdVkMWLMjzT0RlPOa-8PnfwC1yLDoVYghRjYIDbjlY3kOj95p2aOpVNNJPOSV97W0FPsaVV_7Ngo-eUoOuQ1DwYO2Oz68L8rvc3JlupDHsfcvDggnuY5PKUTQb8dwSxdK13cCriH8dViR6K7svgw4I_n8oaay75_y2o%3D&tracking_referrer=www.space.com|journal=Nature Astronomy|volum=2|număr=12|pagini=946–950|bibcode=2018NatAs...2..946S|doi=10.1038/s41550-018-0574-1|access-date=17 August 2021|display-authors=etal}}</ref> Câmpul său gravitațional relativ ridicat sugerează că este dens și, prin urmare, este compus mai mult din rocă decât din gheață și că plasarea sa se datorează probabil diapirismului unei suspensii de saramură și particule de silicat din partea superioară a mantalei. <ref name="liebert2">{{Citat revistă|nume=Julie C. Castillo-Rogez|nume2=Marc Neveu|dată=31 Jan 2020|titlu=Ceres: Astrobiological Target and Possible Ocean World|journal=Astrobiology|volum=20|număr=2|pagini=269–291|pmid=31904989|bibcode=2020AsBio..20..269C|doi=10.1089/ast.2018.1999|display-authors=1}}</ref> Este aproximativ antipod față de bazinul Kerwan. Energia seismică din impactul de formare a lui Kerwan s-ar fi putut concentra pe partea opusă a lui Ceres, fracturând straturile exterioare ale crustei și facilitând mișcarea criomagmei de înaltă vâscozitate (formată din gheață noroioasă înmuiată de conținutul său de săruri) pe suprafață. <ref name="Ruesch2016">{{Citat revistă|nume=Ruesch|nume2=Platz|nume3=Schenk|nume4=McFadden|nume5=Castillo-Rogez|nume6=Quick|nume7=Byrne|nume8=Preusker|nume9=OBrien|prenume=O.|prenume2=T.|prenume3=P.|prenume4=L. A.|prenume5=J. C.|prenume6=L. C.|prenume7=S.|prenume8=F.|prenume9=D. P.|dată=2 September 2016|titlu=Cryovolcanism on Ceres|journal=Science|volum=353|număr=6303|pagini=aaf4286|pmid=27701087|bibcode=2016Sci...353.4286R|doi=10.1126/science.aaf4286}}</ref> Kerwan arată dovezi ale efectelor apei lichide din cauza topirii prin impact a gheții subterane. <ref name="kerwan2">{{Citat revistă|nume=David A. Williams, T. Kneiss|dată=December 2018|titlu=The geology of the Kerwan quadrangle of dwarf planet Ceres: Investigating Ceres' oldest, largest impact basin|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20210816123323/https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0019103516305632?via%3Dihub|url=https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0019103516305632|journal=Icarus|volum=316|pagini=99–113|bibcode=2018Icar..316...99W|doi=10.1016/j.icarus.2017.08.015|access-date=16 August 2021|archive-date=16 August 2021}}</ref>
+O simulare pe computer din 2018 sugerează că criovulcanii de pe Ceres, odată formați, se retrag din cauza relaxării vâscoase pe parcursul a câteva sute de milioane de ani. Echipa a identificat 22 de forme de relief ca fiind candidați puternici pentru criovulcani relaxați de pe suprafața lui Ceres. <ref name="sori22">{{Citat revistă|nume=Michael T. Sori, Hanna G. Sizemore|dată=December 2018|titlu=Cryovolcanic rates on Ceres revealed by topography|url=https://www.nature.com/articles/s41550-018-0574-1.epdf?sharing_token=Nwlx84GTnLjOF1KoSes2ZNRgN0jAjWel9jnR3ZoTv0PYVUjDF3e79_H5RmNko70bXcCu_OkZMLt5DIU6R3ZblD9kGTl4AJfDn-S2HX3sCSuOaVfgZN0_koPeO7jl0I49oCPMfyrcTdVkMWLMjzT0RlPOa-8PnfwC1yLDoVYghRjYIDbjlY3kOj95p2aOpVNNJPOSV97W0FPsaVV_7Ngo-eUoOuQ1DwYO2Oz68L8rvc3JlupDHsfcvDggnuY5PKUTQb8dwSxdK13cCriH8dViR6K7svgw4I_n8oaay75_y2o%3D&tracking_referrer=www.space.com|journal=Nature Astronomy|volum=2|număr=12|pagini=946–950|bibcode=2018NatAs...2..946S|doi=10.1038/s41550-018-0574-1|access-date=17 August 2021|display-authors=etal}}</ref> <ref name="vanishing">{{Citat revistă|nume=Sori|nume2=Byrne|nume3=Bland|nume4=Bramson|nume5=Ermakov|nume6=Hamilton|nume7=Otto|nume8=Ruesch|nume9=Russell|prenume=Michael M.|prenume2=Shane|prenume3=Michael T.|prenume4=Ali M.|prenume5=Anton I.|prenume6=Christopher W.|prenume7=Katharina A.|prenume8=Ottaviano|prenume9=Christopher T.|dată=2017|titlu=The vanishing cryovolcanoes of Ceres|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20210929081236/https://repository.arizona.edu/bitstream/handle/10150/623032/Sori_et_al-2017-Geophysical_Research_Letters.pdf;jsessionid=36FE8987BD3FBEC127C6BCE092D3B831?sequence=1|url=https://repository.arizona.edu/bitstream/10150/623032/1/Sori_et_al-2017-Geophysical_Research_Letters.pdf|journal=[[Geophysical Research Letters]]|volum=44|număr=3|pagini=1243–1250|bibcode=2017GeoRL..44.1243S|doi=10.1002/2016GL072319|access-date=25 August 2019|archive-date=29 September 2021}}</ref> Yamor Mons, un vârf străvechi, cu cratere, seamănă cu Ahuna Mons, în ciuda faptului că este mult mai vechi, deoarece se află în regiunea polară nordică a lui Ceres, unde temperaturile mai reci împiedică relaxarea vâscoasă a crustei. <ref name="Sori">{{Citat web|url=https://phys.org/news/2018-09-ceres-life-ice-volcano.html|titlu=Ceres takes life an ice volcano at a time|publisher=University of Arizona|date=17 September 2018|accessdate=22 April 2019|archiveurl=https://web.archive.org/web/20201109040853/https://phys.org/news/2018-09-ceres-life-ice-volcano.html|limbă=en-us|archivedate=9 November 2020}}</ref> Modelele sugerează că, în ultimele miliarde de ani, pe Ceres s-a format un criovulcan, în medie, la fiecare 50 de milioane de ani. <ref name="Sori" /> Erupțiile nu sunt distribuite uniform peste Ceres, dar pot fi legate de bazinele de impact antice. <ref name="Sori" /> Modelul sugerează că, spre deosebire de descoperirile de la Ahuna Mons, criovulcanii Cererieni trebuie să fie compuși din material mult mai puțin dens decât media pentru crusta lui Ceres, altfel relaxarea vâscoasă observată nu ar putea avea loc. <ref name="sori22" />
+Un număr neașteptat de mare de cratere Cereriene au gropi centrale, probabil din cauza proceselor criovulcanice, în timp ce altele au vârfuri centrale. <ref>{{Citat web|url=https://solarsystem.nasa.gov/news/602/ceres-spots-continue-to-mystify-in-latest-dawn-images/|titlu=News{{Snd}} Ceres Spots Continue to Mystify in Latest Dawn Images|accessdate=25 July 2021|archiveurl=https://web.archive.org/web/20210725110508/https://solarsystem.nasa.gov/news/602/ceres-spots-continue-to-mystify-in-latest-dawn-images/|lucrare=NASA/JPL|archivedate=25 July 2021}}</ref> Sute de puncte luminoase ( [[Faculă solară|faculae]] ) au fost observate de ''Dawn'', cele mai strălucitoare situate la mijlocul [[Craterul Occator|Craterului Occator]] de {{Conversie|80|km|mi}}. <ref>{{Citat web|url=http://planetarynames.wr.usgs.gov/images/ceres.pdf|titlu=USGS: Ceres nomenclature|accessdate=16 July 2015|archiveurl=https://web.archive.org/web/20151115202652/http://planetarynames.wr.usgs.gov/images/ceres.pdf|archivedate=15 November 2015}}</ref> Punctul luminos din centrul lui Occator se numește Cerealia Facula, <ref name="CF">{{GPN|15530|Cerealia Facula}}</ref> și grupul de puncte luminoase la est de el, Vinalia Faculae. <ref name="VF">{{GPN|15531|Vinalia Faculae}}</ref> Occator posedă o groapă cu o lățime de 9 &#x2013; 10 km parțial umplută de un dom central. Domul datează de dinaintea faculaelor și se datorează probabil înghețului unui rezervor subteran, comparabil cu [[Pingo|pingourile]] din regiunea arctică a Pământului. <ref name="NASA-20180724">{{Citat web|url=https://www.nasa.gov/feature/jpl/what-looks-like-ceres-on-earth|nume=Landau|titlu=What Looks Like Ceres on Earth?|date=24 July 2018|accessdate=26 July 2021|archiveurl=https://web.archive.org/web/20210531021809/https://www.nasa.gov/feature/jpl/what-looks-like-ceres-on-earth/|first1=Elizabeth|last2=McCartney|first2=Gretchen|lucrare=NASA|archivedate=31 May 2021}}</ref> <ref>{{Citat revistă|nume=Paul Schenk, Hanna Sizemore|dată=1 March 2019|titlu=The central pit and dome at Cerealia Facula bright deposit and floor deposits in Occator crater, Ceres: Morphology, comparisons and formation|journal=Icarus|volum=320|pagini=159–187|bibcode=2019Icar..320..159S|doi=10.1016/j.icarus.2018.08.010|display-authors=etal}}</ref> O ceață apare periodic deasupra lui Cerealia, susținând ipoteza că un fel de gheață de degajare sau sublimare a format punctele luminoase. <ref>{{Citat web|url=http://www.planetary.org/blogs/guest-blogs/2015/0721-dawn-at-ceres-a-haze-in-occator-rivkin.html|nume=Rivkin|titlu=Dawn at Ceres: A haze in Occator crater?|publisher=The Planetary Society|date=21 July 2015|accessdate=8 March 2017|archiveurl=https://web.archive.org/web/20160514052923/http://www.planetary.org/blogs/guest-blogs/2015/0721-dawn-at-ceres-a-haze-in-occator-rivkin.html|first1=Andrew|archivedate=14 May 2016}}</ref> În martie 2016, ''Dawn'' a găsit dovezi definitive ale moleculelor de apă pe suprafața lui Ceres la [[craterul Oxo]]. <ref>{{Citat web|url=http://www.scientificamerican.com/article/water-ice-on-ceres-boosts-hopes-for-buried-ocean-video/|nume=Redd|titlu=Water Ice on Ceres Boosts Hopes for Buried Ocean [Video]|accessdate=7 April 2016|archiveurl=https://web.archive.org/web/20160407113800/http://www.scientificamerican.com/article/water-ice-on-ceres-boosts-hopes-for-buried-ocean-video/|first1=Nola Taylor|lucrare=Scientific American|archivedate=7 April 2016}}</ref>
+Pe 9 decembrie 2015, oamenii de știință de la NASA au raportat că punctele luminoase de pe Ceres se pot datora unui tip de sare, în special saramură evaporată care conține [[sulfat de magneziu]] hexahidrat (MgSO <sub>4</sub> · 6H <sub>2</sub> O); s-a constatat că petele sunt, de asemenea, asociate cu argile bogate în amoniac. <ref name="NASA-20151209-el">{{Citat web|url=https://phys.org/news/2015-12-clues-ceres-bright.html|nume=Landau|titlu=New Clues to Ceres' Bright Spots and Origins|publisher=[[phys.org]]|date=9 December 2015|accessdate=10 December 2015|archiveurl=https://web.archive.org/web/20151209215813/http://phys.org/news/2015-12-clues-ceres-bright.html|first1=Elizabeth|archivedate=9 December 2015}}</ref> Spectrele [[Infraroșu|în infraroșu apropiat]] ale acestor zone luminoase au fost raportate în 2017 ca fiind în concordanță cu o cantitate mare [[Carbonat de sodiu|de carbonat de sodiu]] ( {{Chem|Na|2|CO|3}}) și cantități mai mici de [[clorură de amoniu]] ( {{Chem|N|H|4|Cl}}) sau [[bicarbonat de amoniu]] ( {{Chem|N|H|4|H|C|O|3}}). <ref>{{Citat revistă|nume=Vu|nume2=Hodyss|nume3=Johnson|nume4=Choukroun|prenume=Tuan H.|prenume2=Robert|prenume3=Paul V.|prenume4=Mathieu|dată=July 2017|titlu=Preferential formation of sodium salts from frozen sodium-ammonium-chloride-carbonate brines – Implications for Ceres' bright spots|journal=Planetary and Space Science|volum=141|pagini=73–77|bibcode=2017P&SS..141...73V|doi=10.1016/j.pss.2017.04.014}}</ref> <ref>{{Citat revistă|nume=McCord|nume2=Zambon|prenume=Thomas B.|prenume2=Francesca|an=2019|titlu=The surface composition of Ceres from the Dawn mission|journal=Icarus|volum=318|pagini=2–13|bibcode=2019Icar..318....2M|doi=10.1016/j.icarus.2018.03.004}}</ref> S-a sugerat că aceste materiale provin din cristalizarea saramurilor care au ajuns la suprafață. <ref>{{Citat revistă|nume=Quick|nume2=Buczkowski|nume3=Ruesch|nume4=Scully|nume5=Castillo-Rogez|nume6=Raymond|nume7=Schenk|nume8=Sizemore|nume9=Sykes|prenume=Lynnae C.|prenume2=Debra L.|prenume3=Ottaviano|prenume4=Jennifer E. C.|prenume5=Julie|prenume6=Carol A.|prenume7=Paul M.|prenume8=Hanna G.|prenume9=Mark V.|dată=2019-03-01|titlu=A Possible Brine Reservoir Beneath Occator Crater: Thermal and Compositional Evolution and Formation of the Cerealia Dome and Vinalia Faculae|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20210929081233/https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0019103517306371|url=https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0019103517306371|journal=Icarus|volum=320|pagini=119–135|bibcode=2019Icar..320..119Q|doi=10.1016/j.icarus.2018.07.016|access-date=9 June 2021|archive-date=29 September 2021}}</ref> În august 2020, NASA a confirmat că Ceres era un corp bogat în apă, cu un rezervor adânc de saramură care s-a infiltrat la suprafață în sute de locații <ref>{{Citat revistă|nume=N.T. Stein|nume2=B.L. Ehlmann|dată=1 March 2019|titlu=The formation and evolution of bright spots on Ceres|journal=Icarus|volum=320|pagini=188–201|bibcode=2019Icar..320..188S|doi=10.1016/j.icarus.2017.10.014}}</ref> provocând „puncte luminoase”, inclusiv cele din craterul Occator. <ref name="PHY-20200811">{{Citat știre|title=Mystery solved: Bright areas on Ceres come from salty water below|url=https://phys.org/news/2020-08-mystery-bright-areas-ceres-salty.html|prenume=Gretchen|nume=McCartney|data=11 August 2020|accessdate=12 August 2020|journal=[[Phys.org]]|archiveurl=https://web.archive.org/web/20200811150523/https://phys.org/news/2020-08-mystery-bright-areas-ceres-salty.html|archivedate=11 August 2020}}</ref>
+==== Forme de relief tectonice ====
+Deși Ceres nu are [[tectonica plăcilor]] <ref name="Sori2">{{Citat web|url=https://phys.org/news/2018-09-ceres-life-ice-volcano.html|titlu=Ceres takes life an ice volcano at a time|publisher=University of Arizona|date=17 September 2018|accessdate=22 April 2019|archiveurl=https://web.archive.org/web/20201109040853/https://phys.org/news/2018-09-ceres-life-ice-volcano.html|limbă=en-us|archivedate=9 November 2020}}</ref>, cu marea majoritate a formelor sale de relief fiind legate fie de impacturi, fie de activitatea criovulcanică, mai multe forme de relief potențial [[Tectonică|tectonice]] au fost identificate cu titlu provizoriu pe suprafața sa, în special în emisfera sa estică. Samhain Catenae, fracturi liniare la scară kilometrică de pe suprafața lui Ceres, nu au nicio legătură aparentă cu impacturile și au o asemănare mai puternică cu lanțurile de cretere gropi, care indică [[Falie|falii normale]] îngropate. De asemenea, mai multe cratere de pe Ceres au funduri de mică adâncime, fracturate, compatibile cu intruziunea criomagmatică. <ref>{{Citat revistă|nume=Buczkowski, D.; Scully, J. E. C.; Raymond, C. A.; Russell, C. T.|dată=December 2017|titlu=Exploring Tectonic Activity on Vesta and Ceres|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20210929081257/https://ui.adsabs.harvard.edu/abs/2017AGUFM.P53G..02B/abstract|url=https://ui.adsabs.harvard.edu/abs/2017AGUFM.P53G..02B/abstract|journal=American Geophysical Union, Fall Meeting 2017, Abstract #P53G-02|volum=2017|bibcode=2017AGUFM.P53G..02B|access-date=19 August 2021|archive-date=29 September 2021}}</ref>
+==== Bolovani ====
+''Dawn'' a observat 4.423 de bolovani mai mari de {{Conversie|105|m}} în diametru pe suprafața lui Ceres. Acești bolovani s-au format probabil prin impacturi și, prin urmare, se găsesc în interiorul sau în apropierea craterelor, deși nu toate craterele conțin bolovani. Bolovanii mai mari sunt mai numeroși la latitudini mai mari. Bolovanii de pe Ceres sunt fragili și se degradează rapid din cauza stresului termic (în zori și amurg, temperatura suprafeței se schimbă rapid) și a impacturilor meteoritice. Vârsta lor maximă este calculată a fi de 150 de milioane de ani, mult mai scurtă decât durata de viață a bolovanilor de pe Vesta. <ref>{{Citat revistă|nume=Schröder|nume2=Carsenty|nume3=Hauber|nume4=Raymond|nume5=Russell|prenume=Stefan E|prenume2=Uri|prenume3=Ernst|prenume4=Carol|prenume5=Christopher|dată=May 2021|titlu=The brittle boulders of dwarf planet Ceres|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20210526071956/https://arxiv.org/abs/2105.11841|url=https://arxiv.org/abs/2105.11841|journal=Planetary Science Journal|volum=2|număr=3|pagină=111|bibcode=2021PSJ.....2..111S|doi=10.3847/PSJ/abfe66|access-date=26 May 2021|archive-date=26 May 2021}}</ref>
+=== Structura interna ===
+[[Fișier:PIA22660-Ceres-DwarfPlanet-Inside-ArtistConcept-20180814.jpg|alt=a cutaway image of the interior of Ceres|dreapta|miniatura|Model în trei straturi al structurii interne a lui Ceres:{{Bulleted list|Scoarță exterioară groasă (gheță, săruri, minerale hidratate)|Lichid bogat în sare (''saramură'') și rocă|Manta (rocă hidratată)}}]]
+Geologia activă a lui Ceres este condusă de gheață și saramură. Se estimează că apa care scapă din rocă are o [[salinitate]] de aproximativ 5%. În total, Ceres este aproximativ 50% apă în volum (comparativ cu 0,1% pentru Pământ) și 73% rocă în masă. <ref name="Dawn2017">{{Citat web|url=http://sites.nationalacademies.org/cs/groups/ssbsite/documents/webpage/ssb_183286.pdf|nume=JC Castillo Rogez|titlu=''Dawn'' at Ceres: What Have We Learned?|date=2017|accessdate=2021-07-19|archiveurl=https://web.archive.org/web/20181008123813/http://sites.nationalacademies.org/cs/groups/ssbsite/documents/webpage/ssb_183286.pdf|last2=CA Raymond|last3=CT Russell|last4=Dawn Team|lucrare=NASA, JPL|archivedate=8 October 2018}}</ref>
+Cele mai mari cratere ale lui Ceres sunt adânci de câțiva kilometri; incompatibil cu o suprafață puțin adâncă bogată în gheață. Faptul că suprafața a păstrat cratere de aproape {{Conversie|300|km|-2}} în diametru indică faptul că stratul cel mai exterior al lui Ceres este de aproximativ 1000 de ori mai puternic decât gheața. Acest lucru este în concordanță cu un amestec de silicați, săruri hidratate și clatrați de metan, cu cel mult aproximativ 30% gheață în volum. <ref name="EPSC4">{{Citat carte|url-capitol=https://meetingorganizer.copernicus.org/EPSC2018/EPSC2018-645-1.pdf|arată-autori=4|nume=Raymond, C.|nume2=Castillo-Rogez, J.C.|nume3=Park, R.S.|nume4=Ermakov, A.|nume5=Bland, M.T.|nume6=Marchi, S.|nume7=Prettyman, T.|nume8=Ammannito, E.|nume9=De Sanctis, M.C.|dată=September 2018|capitol=Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution|titlu=European Planetary Science Congress|volum=12|data-accesării=19 July 2020}}</ref> <ref>{{Citat revistă|nume=Michael T. Bland|nume2=Carol A. Raymond|an=2016|titlu=Composition and structure of the shallow subsurface of Ceres revealed by crater morphology|urlarhivă=https://web.archive.org/web/20210915144834/https://www.nature.com/articles/ngeo2743|url=https://www.nature.com/articles/ngeo2743|journal=Nature Geoscience|volum=9|număr=7|pagini=538–542|bibcode=2016NatGe...9..538B|doi=10.1038/ngeo2743|access-date=15 September 2021|archive-date=15 September 2021|display-authors=etal}}</ref>
+Măsurătorile gravitaționale de la ''Dawn'' au generat trei modele concurente pentru interiorul lui Ceres. <ref name="Dawn20172">{{Citat web|url=http://sites.nationalacademies.org/cs/groups/ssbsite/documents/webpage/ssb_183286.pdf|nume=JC Castillo Rogez|titlu=''Dawn'' at Ceres: What Have We Learned?|date=2017|accessdate=2021-07-19|archiveurl=https://web.archive.org/web/20181008123813/http://sites.nationalacademies.org/cs/groups/ssbsite/documents/webpage/ssb_183286.pdf|last2=CA Raymond|last3=CT Russell|last4=Dawn Team|lucrare=NASA, JPL|archivedate=8 October 2018}}</ref> În modelul cu trei straturi, se crede că Ceres este alcătuit dintr-o [[Manta (geologie)|manta]] noroioasă interioară de rocă hidratată, cum ar fi argile, un strat intermediar care cuprinde un amestec noroios de saramură și rocă până la o adâncime de cel puțin {{Conversie|100|km|-1}}, și o crustă exterioară cu o grosime de {{Conversie|40|km|}} de gheață, săruri și minerale hidratate. <ref>{{Citat web|url=https://photojournal.jpl.nasa.gov/catalog/PIA22660|titlu=Catalog Page for PIA22660|accessdate=21 April 2019|archiveurl=https://web.archive.org/web/20190421180803/https://photojournal.jpl.nasa.gov/catalog/PIA22660|lucrare=photojournal.jpl.nasa.gov|archivedate=21 April 2019}}</ref> Nu este posibil să ne dăm seama dacă interiorul profund al lui Ceres conține lichid sau un miez de material dens bogat în metal, <ref name="artist">{{Citat web|url=https://photojournal.jpl.nasa.gov/catalog/PIA22660|titlu=PIA22660: Ceres' Internal Structure (Artist's Concept)|publisher=Jet Propulsion Laboratory|date=14 August 2018|accessdate=22 April 2019|archiveurl=https://web.archive.org/web/20190421180803/https://photojournal.jpl.nasa.gov/catalog/PIA22660|lucrare=Photojournal|archivedate=21 April 2019}}</ref> dar densitatea centrală scăzută sugerează că poate păstra o porozitate de aproximativ 10%. <ref name="Dawn20172" /> Un studiu a estimat densitățile miezului și ale mantalei/scoarței la 2,46–2,90 și 1,68–1,95&nbsp;g/cm <sup>3</sup>, respectiv, mantaua și scoarța împreună având {{Conversie|70|-|190|km|-1}} grosime. Este de așteptat doar deshidratarea parțială (expulzarea gheții) din miez, deși densitatea mare a mantalei în raport cu gheața reflectă îmbogățirea acesteia în silicați și săruri. <ref name="Park2016">{{Citat revistă|nume=Park|nume2=Konopliv|nume3=Bills|nume4=Rambaux|nume5=Castillo-Rogez|nume6=Raymond|nume7=Vaughan|nume8=Ermakov|nume9=Zuber|prenume=R. S.|prenume2=A. S.|prenume3=B. G.|prenume4=N.|prenume5=J. C.|prenume6=C. A.|prenume7=A. T.|prenume8=A. I.|prenume9=M. T.|dată=3 August 2016|titlu=A partially differentiated interior for (1) Ceres deduced from its gravity field and shape|journal=Nature|volum=537|număr=7621|pagini=515–517|pmid=27487219|bibcode=2016Natur.537..515P|doi=10.1038/nature18955}}</ref> Adică, nucleul (dacă există), mantaua și scoarța constau toate din rocă și gheață, deși în proporții diferite.
+Compoziția minerală a lui Ceres poate fi determinată (indirect) doar pentru cei {{Conversie|100|km|-1}} exteriori. Crusta exterioară solidă cu o grosime de 40 km este un amestec de gheață, săruri și minerale hidratate. Sub acesta se află un strat care poate conține o cantitate mică de saramură. Aceasta se extinde până la o adâncime de cel puțin {{Conversie|100|km|-1}} limita de detectare. Sub aceasta se crede că este o manta dominată de roci hidratate, cum ar fi argile. <ref name="artist2">{{Citat web|url=https://photojournal.jpl.nasa.gov/catalog/PIA22660|titlu=PIA22660: Ceres' Internal Structure (Artist's Concept)|publisher=Jet Propulsion Laboratory|date=14 August 2018|accessdate=22 April 2019|archiveurl=https://web.archive.org/web/20190421180803/https://photojournal.jpl.nasa.gov/catalog/PIA22660|lucrare=Photojournal|archivedate=21 April 2019}}</ref>
+Într-un model cu două straturi, Ceres constă dintr-un miez de condrule și o manta de gheață amestecată cu particule solide de dimensiunea micronilor ("noroi"). Sublimarea gheții la suprafață ar lăsa un depozit de particule hidratate de aproximativ 20 de metri grosime. Intervalul de diferențiere este în concordanță cu datele, de la un nucleu mare, de {{Conversie|360|km|}} de 75% condrule și 25% particule și o manta de 75% gheață și 25% particule, până la un mic nucleu de {{Conversie|85|km|}} format aproape în întregime din particule și o manta de 30% gheață și 70% particule. Cu un miez mare, limita miez-manta trebuie să fie suficient de caldă pentru buzunarele de saramură. Cu un miez mic, mantaua ar trebui să rămână lichidă sub {{Conversie|110|km}}. În acest caz din urmă, o înghețare de 2% a rezervorului de lichid ar comprima suficient lichidul pentru a forța o parte la suprafață, producând criovulcanism. <ref>M. Neveu and S. J. Desch (2016) 'Geochemistry, thermal evolution, and cryovolanism on Ceres with a muddy ice mantle'. 47th Lunar and Planetary Science Conference</ref>
+Un al doilea model cu două straturi notează că datele ''Dawn'' sunt în concordanță cu o diferențiere parțială a lui Ceres într-o crustă bogată în volatile și o manta mai densă de silicați hidratați. O gamă de densități pentru scoarță și manta poate fi calculată din tipurile de meteoriți despre care se crede că l-au afectat pe Ceres. Cu meteoriți din clasa CI (densitate 2,46 g/cm <sup>3</sup> ), scoarța ar avea o grosime de aproximativ {{Conversie|70|km|-1}} și o densitate de 1,68 g/ <sup>cm3</sup> ; cu meteoriți din clasa CM (densitate 2,9 g/cm <sup>3</sup> ), scoarța ar avea o grosime de aproximativ {{Conversie|190|km}} și o densitate de 1,9 g/cm <sup>3</sup>. Modelarea cea mai potrivită dă o scoarța cu o grosime de aproximativ {{Conversie|40|km}} și cu o densitate de aproximativ 1,25 g/ <sup>cm3</sup> și o densitate manta/miez de aproximativ 2,4 g/ <sup>cm3</sup>. <ref name="EPSC5">{{Citat carte|url-capitol=https://meetingorganizer.copernicus.org/EPSC2018/EPSC2018-645-1.pdf|arată-autori=4|nume=Raymond, C.|nume2=Castillo-Rogez, J.C.|nume3=Park, R.S.|nume4=Ermakov, A.|nume5=Bland, M.T.|nume6=Marchi, S.|nume7=Prettyman, T.|nume8=Ammannito, E.|nume9=De Sanctis, M.C.|dată=September 2018|capitol=Dawn Data Reveal Ceres' Complex Crustal Evolution|titlu=European Planetary Science Congress|volum=12|data-accesării=19 July 2020}}</ref>
 ==Vezi și==