Cometă pierdută

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cometa Biela în februarie 1846, puțin după separarea sa în două fragmente.

O cometă pierdută este, în general, o cometă în prealabil observată și care a dispărut la ultima trecere a sa la periheliu, întrucât datele culese despre cometă sunt insuficiente pentru determinarea adecvată a traiectoriei și prezicerea poziției sale.

Cometele pierdute pot fi legate de asteroizii pierduți, deși calculele privitoare la orbitele diferitelor comete diferă prin prezența unor forțe non gravitaționale, cum sunt emisiile de gaze de către nucleul lor.

Unii astronomi s-au specializat în acest domeniu. Unul dintre ei, Brian G. Marsden, a prezis cu succes reîntoarcerea cometei care era considerată pierdută: Swift-Tuttle, în 1992.

Prin utilizarea de telescoape din ce în ce mai puternice, este acum posibil să se observe comete foarte îndepărtate și slab iluminate. De exemplu, cometa Hale-Bopp a fost vizibilă cu ochiul liber chiar și 18 luni de la trecerea sa în 1997[1]. Se estimează că va rămâne vizibilă cu cele mai puternice telescoape până în 2020, când va fi în jurul valorii de magnitudine aparentă de 30[2]. În orice caz, va fi considerată pierdută doar dacă la următoarea revenire, așteptată peste vreo 2300 de ani, nu va fi observată.

Alte fenomene pot conduce la pierderea unei comete.

Trecerea la periheliu[modificare | modificare sursă]

Când cometa trece foarte aproape de Soare, cum sunt cometele razante, aceasta poate să se evapore, să se fragmenteze sau să fuzioneze cu steaua.

Coliziune cu o planetă[modificare | modificare sursă]

Unele comete își termină cursa intrând în coliziune cu o planetă, îndeosebi Jupiter. Este ceea ce s-a întâmplat cu Shoemaker-Levy 9, în 1994.

Transformare în asteroid[modificare | modificare sursă]

Unele comete, după ce au făcut mii de tururi în jurul Soarelui, își pierd gazul și devin mici nuclee întunecate de piatră[3], care arată ca niște asteroizi. Este cazul lui Hypnos.

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ en M.R. Kidger, G. Hurst, N. James, (2004), in: Earth, Moon, and Planets, vol. 78, Nr. 1–3, The Visual Light Curve Of C/1995 O1 (Hale-Bopp) From Discovery To Late 1997 Spre text online
  2. ^ en Comet Hale-Bopp (February 7, 1997), Richard M. West, 7 februarie 1997, European Southern Observatory Spre text online
  3. ^ en "If comets melt, why do they seem to last for long periods of time?", Scientific American, November 16, 199

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]