Ferdinand I al celor Două Sicilii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ferdinand I
Rege al celor Două Sicilii
Ferdinand cu Muntele Vezuviu în fundal
Ferdinand cu Muntele Vezuviu în fundal
Rege al celor Două Sicilii
Domnie 12 decembrie 1816 – 4 ianuarie 1825
Predecesor Carol al III-lea al Spaniei
Succesor Francisc I al celor Două Sicilii
Căsătorit(ă) cu Maria Carolina a Austriei
Lucia Migliaccio de Floridia
Urmași
Maria Theresa, Împărăteasă romano-germană
Maria Luisa, Mare Ducesă de Toscana
Carlo, Duce de Calabria
Francisc I al celor Două Sicilii
Maria Christina, regină a Sardiniei
Maria Amalia, regină a Franței
Maria Antonia, Prințesă de Asturia
Leopold, Prinț de Salerno
Nume complet
Ferdinando Antonio Pasquale Giovanni Nepomuceno Serafino Gennaro Benedetto
Casa regală Casa de Bourbon-Două Sicilii
Tată Carol al III-lea al Spaniei
Mamă Maria Amalia de Saxonia
Naștere 12 ianuarie 1751(1751-01-12)
Neapole
Deces 4 ianuarie 1825 (73 de ani)
Neapole
Înmormântare Basilica Santa Chiara, Neapole

Ferdinand I (12 ianuarie 17514 ianuarie 1825) a fost rege al Neapolelui, Siciliei și a celor Două Sicilii din 1759 până la moartea sa. A fost al treilea fiu al regelui Carol al Neapolelui, Siciliei și celor Două Sicilii și a soției lui Maria Amalia de Saxonia. La 6 octombrie 1759, tatăl său care i-a succedat fratelui său pe tronul Spaniei, a abdicat de la conducerea celor 3 regate în favoarea fiului său Ferdinand (fiul cel mare al regelui, Infantele Felipe, era întârziat mintal iar al doilea fiu, Carol era destinat moștenirii tronului Spaniei).

Copilărie[modificare | modificare sursă]

Ferdinand în 1760, la vârsta de nouă ani.

Ferdinand s-a născut la Neapole și a crescut în mijlocul multor dintre monumentele ridicate acolo de către tatăl său, care pot fi văzute și astăzi: Palatele din Portici, Caserta și Capodimonte.

Ferdinand a fost al treilea fiu al părinților săi, și era de așteptat ca fratele său cel mare Carol să moștenească Neapole și Sicilia. Când tatăl său a urcat pe tronul Spaniei în 1759 el a abdicat în Neapole în favoarea lui Ferdinand, în conformitate cu tratatele care interzic unirea celor două coroane. Pentru că Ferdinand avea opt ani, s-a înființat un consiliu de regență condus de toscanul Bernardo Tanucci. Acesta din urmă, un om capabil, ambițios, care dorea să păstreze guvernul cât mai mult posibil în propriile mâini, a neglijat în mod intenționat educația tânărului rege, și l-a încurajat în dragostea lui pentru plăcere, lene și devotamentul său excesiv față de sportul în aer liber.[1]

Domnie[modificare | modificare sursă]

Minoratul lui Ferdinand s-a sfârșit în 1767 și prima sa măsură a fost să expulzeze iezuiții. Anul următor el s-a căsătorit cu Arhiducesa Maria Carolina, fiica împărătesei Maria Tereza. Prin contractul de căsătorie, regina avea un cuvânt de spus în Consiliul de Stat, după nașterea primului ei fiu, iar ea s-a folosit de acest mijloc de influență politică.

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Acton, Harold (1957). The Bourbons of Naples (1731-1825) (ed. 2009). London: Faber and Faber. p. 150. ISBN 9780571249015