Sari la conținut

Lepră

Modifică legăturile
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lepră

Erupție cutanată pe torace și abdomen cauzată de lepră
SpecialitateBoli infecțioase
Factori de riscContact apropiat cu o persoană cu lepră, traiul în sărăcie[1][2]
SimptomeLeziuni cutanate, neuropatie, slăbiciune musculară, paralizie parțială, orbire, scăderea capacității de a percepe durerea[1]
CauzeMycobacterium leprae sau Mycobacterium lepromatosis[3][4]
TratamentTerapie multidrog[3]
MedicațieRifampicină, dapsonă, clofazimină[1]
Clasificare și resurse externe
ICD-9-CM030[5]
030.9[5]  Modificați la Wikidata
OMIM607572
DiseasesDB8478
MedlinePlus001347
Patient UKLepră
MeSH IDD007918[5]  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Lepra, cunoscută și sub denumirea de boala Hansen, este o boală infecțioasă cronică determinată de bacteriile Mycobacterium leprae sau Mycobacterium lepromatosis.[3][6] Infecția afectează predominant nervii periferici, pielea, mucoasa căilor respiratorii superioare și ochii.[3] Afectarea nervilor periferici determină pierderea nocicepției (sensibilitatea la durere), ceea ce favorizează traumatismele repetate și infecțiile secundare prin plăgi neobservate, putând conduce în timp la distrugerea tisulară și pierderea unor segmente ale extremităților.[1] Alte manifestări clinice includ slăbiciunea musculară și afectarea vederii.[1] Debutul simptomelor este variabil, putând surveni în decurs de un an de la infectare sau după o perioadă de incubație de 20 de ani sau mai mult.[3]

În cursul evoluției bolii pot apărea reacții leproase acute, care reprezintă episoade inflamatorii imun-mediate. Aceste reacții pot determina agravarea rapidă a leziunilor cutanate și a afectării nervoase și constituie principala cauză de apariție a dizabilităților permanente asociate leprei, necesitând recunoaștere și tratament prompt.

Transmiterea leprei are loc de la persoană la persoană, însă necesită un contact strâns și prelungit.[1][7] Boala are o infectivitate scăzută, iar aproximativ 95% dintre persoanele expuse la M. leprae nu dezvoltă boală clinic manifestă.[8] Transmiterea se produce cel mai probabil prin picături respiratorii eliminate prin tuse sau prin contact cu secrețiile nazale ale persoanelor cu boală activă.[7][8] Susceptibilitatea individuală este influențată de factori genetici și de competența sistemului imun.[8][9] Lepra nu se transmite transplacentar și nici prin contact sexual.[7] După inițierea terapiei multidrog, persoanele cu lepră devin rapid necontagioase. Boala este mai frecvent întâlnită în rândul populațiilor care trăiesc în condiții socio-economice precare.[1]

Din punct de vedere clinic și bacteriologic, lepra este clasificată în două forme principale: lepra paucibacilară și lepra multibacilară, diferențiate prin încărcătura bacteriană.[1] Lepra paucibacilară se caracterizează prin prezența a cel mult cinci leziuni cutanate hipopigmentate, asociate cu hipoestezie sau anestezie locală, în timp ce lepra multibacilară se manifestă prin mai mult de cinci leziuni cutanate.[1] Diagnosticul este confirmat prin evidențierea bacililor acido-alcoolo-rezistenți într-o biopsie cutanată.[1]

Lepra este o boală curabilă prin terapie multidrog.[3] Tratamentul leprei paucibacilare constă în administrarea de dapsonă, rifampicină și clofazimină pe o durată de șase luni.[8] În cazul leprei multibacilare, aceleași medicamente sunt administrate timp de 12 luni.[8] În situații selectate pot fi utilizate și alte antibiotice.[1] Toate aceste tratamente sunt furnizate gratuit de către Organizația Mondială a Sănătății.[3] Diagnosticul precoce și inițierea rapidă a tratamentului reprezintă elemente esențiale pentru prevenirea dizabilităților fizice asociate leprei, în special a deformărilor și a pierderii funcționale a membrelor.

Lepra nu este o boală cu contagiozitate ridicată.[10] Persoanele diagnosticate pot locui împreună cu familiile lor și pot participa la activități educaționale și profesionale.[11] În anii 1980 existau aproximativ 5,2 milioane de cazuri la nivel mondial, însă până în anul 2020 numărul acestora a scăzut la mai puțin de 200.000.[3][12][13] Majoritatea cazurilor noi sunt raportate în 14 țări, India reprezentând peste jumătate din totalul acestora.[1][3] În perioada 1994–2014, aproximativ 16 milioane de persoane au fost vindecate de lepră la nivel global.[3] Izolarea persoanelor afectate în așa-numitele colonii de leproși, o practică cu caracter istoric, nu este susținută de dovezi științifice, însă persistă în anumite regiuni din India,[14] China,[15] Japonia,[16] Africa,[10] și Thailanda.[17]

Lepra afectează omenirea de mii de ani.[1] Denumirea bolii provine din cuvântul grecesc λέπρα (lépra), derivat din λεπίς (lepís, „solz”), iar termenul „boala Hansen” face referire la medicul norvegian Gerhard Armauer Hansen.[1] Din punct de vedere istoric, lepra a fost asociată cu un stigmat social profund, care continuă să constituie o barieră majoră în calea auto-prezentării la medic, a diagnosticului precoce și a accesului la tratament.[3] Lepra este clasificată drept boală tropicală neglijată.[18] Ziua Mondială a Leprozei a fost instituită în 1954 pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la impactul bolii asupra persoanelor afectate.[19][3] Strategiile contemporane de sănătate publică urmăresc eliminarea leprei ca problemă de sănătate publică prin depistare activă, tratament gratuit, prevenirea dizabilităților și combaterea stigmatizării. Disciplina care studiază lepra și tratamentul acesteia se numește leprologie.

În Tichilești, județul Tulcea, se află singurul sanatoriu pentru cei bolnavi de lepră din România și ultimul din Europa.[20]

Semne și simptome

[modificare | modificare sursă]

Manifestările clinice întâlnite în diferitele forme de lepră includ rinoree, xeroză a scalpului, tulburări de vedere, leziuni cutanate, slăbiciune musculară și eritem cutanat, precum și îngroșarea difuză, netedă și lucioasă a pielii feței și a țesuturilor pavilionului auricular și ale mâinilor. Leziunile cutanate sunt localizate cu predilecție la nivelul zonelor mai reci ale corpului, precum fața, urechile și extremitățile. Alte semne clinice includ pierderea sensibilității la nivelul degetelor de la mâini și picioare, îngroșarea palpabilă a nervilor periferici, aplatizarea piramidei nazale ca urmare a distrugerii cartilajului nazal, precum și modificări ale fonației și ale altor componente ale articulării vorbirii.[21] De asemenea, pot apărea atrofia testiculară, secundară afectării directe sau inflamatorii a țesutului testicular, și disfuncția erectilă.[22]

Debutul leprei este variabil interindividual.[8] Perioada medie de incubație este de aproximativ cinci ani, însă manifestările clinice pot surveni atât în primul an de la infectare, cât și după un interval de până la 20 de ani.[3] Frecvent, primul semn clinic observabil constă în apariția unor macule sau plăci cutanate hipopigmentate ori roz, caracteristic asociate cu hipoestezie sau anestezie termică, algică și tactilă.[23] Aceste leziuni cutanate pot fi însoțite sau precedate de afectare nervoasă periferică, de tip neuropatie senzitiv-motorie cu predominanță senzitivă, manifestată prin parestezii, hipoestezie sau durere la nivelul extremităților.[23][24] Severitatea afectării nervoase se poate accentua în contextul reacțiilor leproase imun-mediate.

Infecțiile secundare, bacteriene sau virale, apărute pe fondul infecției primare și al pierderii sensibilității protectoare, pot determina distrucție tisulară progresivă, conducând la scurtarea și deformarea degetelor de la mâini și picioare, ca urmare a resorbției cartilajului și a țesuturilor moi.[25][26] Variabilitatea manifestărilor clinice și a evoluției bolii este influențată în mod semnificativ de statusul imun de bază al gazdei.[27]

Aproximativ 30% dintre persoanele afectate de lepră dezvoltă afectare nervoasă periferică.[28] Leziunile nervoase sunt potențial reversibile atunci când tratamentul este instituit precoce, însă devin ireversibile în cazul întârzierii terapiei adecvate cu câteva luni. Afectarea nervilor poate determina deficit motor, cu pierderea funcției musculare și apariția paraliziilor. Totodată, tulburările de sensibilitate, în special anestezia, favorizează apariția traumatismelor repetate, a infecțiilor recurente, a ulcerațiilor cronice și a deformărilor articulare.[28] Având în vedere impactul major al neuropatiei asupra prognosticului funcțional, evaluarea neurologică periodică reprezintă o componentă esențială a monitorizării pacienților cu lepră.

Cauză

[modificare | modificare sursă]

Mycobacterium leprae și Mycobacterium lepromatosis

[modificare | modificare sursă]
Mycobacterium leprae, unul dintre agenții etiologici ai leprei: fiind o bacterie acid-alcoolo-rezistentă, Mycobacterium leprae apare colorată în roșu la utilizarea colorația Ziehl–Neelsen.

Mycobacterium leprae și Mycobacterium lepromatosis sunt agenții etiologici ai leprei.[28] Mycobacterium leprae rămâne agentul etiologic predominant al leprei la nivel global, în timp ce M. lepromatosis este implicată într-un număr mult mai redus de cazuri raportate. M. lepromatosis a fost identificată relativ recent, fiind izolată în anul 2008 dintr-un caz fatal de lepră lepromatoasă difuză.[4][29] Din punct de vedere clinic și histopatologic, infecțiile produse de M. lepromatosis sunt indistincte de cele cauzate de M. leprae.[30]

Mycobacterium leprae este o bacterie aerobă, bacilară, acido-alcoolo-rezistentă, caracterizată printr-un perete celular bogat în lipide cerate, specific genului Mycobacterium.[31] Atât M. leprae, cât și M. lepromatosis sunt patogeni intracelulari obligați și nu pot fi cultivați pe medii artificiale in vitro, în afara țesuturilor gazdei.[4][32] În scop de cercetare, aceste micobacterii pot fi menținute prin inoculare la anumite animale de laborator, în special șoareci și tatuși.[33][34] Omul reprezintă principalul rezervor al infecției cu M. leprae.

Infecții naturale au fost documentate la primate neumane (inclusiv cimpanzeul african, mangabeiul funinginiu și macacul cynomolgus), la tatuși,[35] precum și la veverițele roșii.[36] Analiza tipării multilocus a secvențelor (MLST) efectuată pe tulpini de M. leprae izolate de la tatuși indică o origine umană relativ recentă, de cel mult câteva sute de ani.[37] Pe această bază, se consideră că tatușii au dobândit inițial infecția accidental, probabil de la primii exploratori europeni ai Americilor.[38] Ulterior, transmiterea incidentală s-a menținut în populația de tatuși, iar infecția poate fi retransmisă la om, lepra fiind astfel recunoscută drept o boală zoonotică. Transmiterea zoonotică documentată are relevanță epidemiologică în principal în anumite regiuni geografice, precum sudul Statelor Unite.[38]

În noiembrie 2016, veverițele roșii (Sciurus vulgaris), specie amenințată în Marea Britanie, au fost identificate ca fiind infectate cu M. leprae.[39] S-a emis ipoteza că comerțul intens cu blănuri de veveriță roșie, foarte apreciate în perioada medievală, ar fi contribuit la răspândirea leprei în Europa medievală.[40] În sprijinul acestei ipoteze, un craniu datând din perioada pre-normandă, excavat în 2017 la Hoxne, Suffolk, a conținut ADN aparținând unei tulpini de M. leprae foarte apropiate genetic de cea identificată la veverițele roșii contemporane de pe insula Brownsea.[40][41]

Factori de risc

[modificare | modificare sursă]

Cel mai important factor de risc pentru dezvoltarea leprei este contactul apropiat și prelungit cu o persoană infectată.[3] Transmiterea necesită, de regulă, un contact repetat în timp. Persoanele expuse unui pacient cu lepră prezintă un risc de aproximativ 5–8 ori mai mare de a dezvolta boala comparativ cu populația generală.[2] Lepra apare mai frecvent în rândul celor care trăiesc în sărăcie.[1] Lepra este mai frecvent întâlnită în rândul populațiilor care trăiesc în condiții socio-economice defavorizate, asociere explicată prin supraaglomerare, acces limitat la servicii medicale și întârzierea diagnosticului.[1] Totuși, nu toate persoanele infectate cu M. leprae dezvoltă manifestări clinice.[42][43]

Factorii care compromit funcția imună, precum malnutriția, afecțiunile concomitente sau anumite mutații genetice, pot crește susceptibilitatea la apariția leprei.[2] Infecția cu HIV nu pare să crească riscul de dezvoltare a leprei.[44] Anumiți factori genetici ai gazdei au fost asociați cu predispoziția pentru dezvoltarea formelor lepromatoase sau tuberculoide ale bolii.[45]

Transmitere

[modificare | modificare sursă]

Transmiterea leprei are loc în principal în urma unui contact apropiat și de durată cu persoane infectate. Calea predominantă de transmitere este cea respiratorie, prin tractul respirator superior.[8][46] Deși cercetările mai vechi indicau pielea ca principală poartă de intrare, datele mai recente susțin preponderent transmiterea pe cale respiratorie.[47] Infecția se produce prin inhalarea bacililor eliminați în secrețiile căilor aeriene superioare.[48]

Lepra nu se transmite pe cale sexuală și nici transplacentar, de la mamă la făt.[3][7] Majoritatea persoanelor (aproximativ 95%) expuse la M. leprae nu dezvoltă boala; contactul ocazional, precum strângerea mâinii sau simpla proximitate, nu determină transmiterea.[3][49] Persoanele diagnosticate sunt considerate necontagioase la aproximativ 72 de ore după inițierea terapiei multidrog adecvate.[50]

Sunt descrise două posibile căi de eliminare a M. leprae din organismul uman: pielea și mucoasa nazală, însă importanța relativă a acestora nu este pe deplin clarificată. În formele lepromatoase se observă un număr mare de bacili localizați profund în derm, dar nu este cert dacă aceștia ajung la suprafața pielii în cantități suficiente pentru transmitere.[51] Oamenii pot dobândi infecția cu M. leprae de la tatuși prin manipularea acestora sau prin consumul de carne de tatuș.[52][53] Mecanismul exact al transmiterii zoonotice nu este pe deplin elucidat.[7][54][55]

Genetică

[modificare | modificare sursă]
Denumire Locus OMIM Genă
LPRS1 10p13 OMIM 609888
LPRS2 6q25 OMIM 607572 PARK2, PACRG
LPRS3 4q32 OMIM 246300 TLR2
LPRS4 6p21.3 OMIM 610988 LTA
LPRS5 4p14 OMIM 613223 TLR1
LPRS6 13q14.11 OMIM 613407

Nu toate persoanele infectate sau expuse la M. leprae dezvoltă lepră, iar factorii genetici joacă un rol semnificativ în determinarea susceptibilității la infecție.[56] Cazurile de lepră tind să se agregheze familial, iar numeroase variante genetice au fost identificate ca fiind asociate cu boala.[56] La multe persoane expuse, răspunsul imun este suficient pentru a elimina bacteriile în stadiile precoce ale infecției, înainte de apariția simptomelor severe.[57]

Factorii genetici influențează nu doar susceptibilitatea la infecție, ci și tipul de răspuns imun, determinând poziționarea bolii pe spectrul clinic al leprei. Defectele genetice ale imunității mediate celular pot favoriza dezvoltarea manifestărilor clinice după expunerea la bacterie.[58] Regiunea genomică implicată în această variabilitate este, de asemenea, asociată cu boala Parkinson, fapt care a condus la ipoteza existenței unei posibile legături biochimice între cele două afecțiuni.[58]

Patogeneză

[modificare | modificare sursă]

Majoritatea complicațiilor leprei rezultă din afectarea nervilor periferici, o caracteristică patogenetică centrală a bolii. Leziunile nervoase apar atât prin invazia directă a bacteriei Mycobacterium leprae, care prezintă un tropism marcat pentru nervii periferici, cât și prin răspunsul imun al gazdei, care generează inflamație locală și sistemică.[28] Deși mecanismele moleculare exacte nu sunt pe deplin elucidate,[13] s-a demonstrat că M. leprae se leagă de celulele Schwann, ceea ce conduce la lezarea fibrelor nervoase, incluzând demielinizarea și degenerescența axonală secundară inflamației și ischemiei locale, cu scăderea conducerii nervoase.[59]

Această neurotropie este mediată de mai multe mecanisme moleculare, printre care expresia unei proteine de legare a lamininei și a glicolipidului fenolic 1 (PGL-1) pe suprafața M. leprae. Aceste structuri interacționează cu laminina din teaca nervilor periferici, facilitând invazia și persistența bacteriană la nivel neural.[59]

În cadrul răspunsului imun al gazdei, M. leprae este fagocitată de macrofage; totuși, capacitatea de eliminare bacteriană depinde de tipul răspunsului imun predominant. Incapacitatea bacteriei de a fi cultivată in vitro limitează studiul direct al patogenezei și evaluarea mecanismelor de răspuns la tratament. În stadiile incipiente ale bolii sunt afectate în principal fibrele nervoase autonome și senzitive mici ale pielii.[28] Afectarea fibrelor autonome determină tulburări de sudorație și modificări trofice cutanate, manifestate clinic prin alopecie locală, anhidroză și hipoestezie, cu diminuarea percepției temperaturii și a atingerii.

Pe măsura progresiei bolii, afectarea nervilor periferici poate determina uscăciunea accentuată a pielii, agravarea tulburărilor de sensibilitate și apariția slăbiciunii musculare sau a paraliziei în teritoriile inervate.[28] Fisurile cutanate asociate pot deveni porți de intrare pentru infecții secundare, care, în lipsa îngrijirii adecvate, pot produce distrucții tisulare suplimentare.[28] O proporție semnificativă a leziunilor nervoase apare în contextul reacțiilor leproase acute, mai degrabă decât ca rezultat al replicării bacilare continue, subliniind rolul inflamației în evoluția dizabilității.

Imunologie

[modificare | modificare sursă]

Lepra se caracterizează prin răspunsuri imune polarizate ale gazdei, distribuite de-a lungul unui spectru Th1–Th2, care stă la baza formelor clinicopatologice definite în clasificarea Ridley–Jopling. Această polarizare explică variabilitatea clinică marcată a bolii și diferențele majore de încărcătură bacilară dintre formele paucibacilare și multibacilare. La polul tuberculoid (TT/BT), predomină imunitatea mediată celular, caracterizată prin producția de citokine Th1, în special IL-12, IFN-γ și TNF-α. Aceste citokine activează macrofagele, favorizează formarea granuloamelor și limitează multiplicarea bacilară. La polul lepromatos (BL/LL), predomină un profil imun Th2/regulator, cu producție crescută de IL-4 și IL-10, imunitate celulară deficitară, încărcătură bacilară crescută și diseminare extensivă.[60] Polarizarea răspunsului imun este influențată de funcția celulelor prezentatoare de antigen și de recunoașterea ligandilor micobacterieni prin receptorii Toll-like, în special heterodimerii TLR1/2 exprimați pe macrofage, celule dendritice și celule Schwann. Activarea acestor receptori favorizează diferențierea Th1 în formele paucibacilare, în timp ce circuitele reglatoare bogate în IL-10 atenuează răspunsurile efectoare în formele multibacilare.[60]

Aspectele histopatologice reflectă fidel aceste stări imune. Leziunile tuberculoide prezintă granuloame bine organizate, alcătuite din macrofage epitelioide și celule gigante multinucleate, înconjurate de infiltrate dense de limfocite T; bacilii sunt rari sau absenți în colorațiile uzuale. În contrast, leziunile lepromatoase sunt caracterizate prin infiltrate difuze de macrofage vacuolate („spumoase”) încărcate cu numeroși bacili, inclusiv agregate de tip globi, cu puține celule citotoxice și un microambient tisular permisiv.[61] Funcțional, macrofagele prezintă programe distincte de activare de-a lungul spectrului bolii. Fenotipurile microbicide, producătoare de oxid nitric, sunt predominante la polul Th1, în timp ce macrofagele cu activare alternativă (tip M2), bogate în lipide, domină la polul Th2/regulator.[60]

Pe lângă axa Th1–Th2, alte componente ale răspunsului imun contribuie la controlul infecției și la lezarea tisulară. Răspunsurile Th17/IL-17, mai frecvente în lepra tuberculoidă, se asociază cu inflamația granulomatoasă. În schimb, limfocitele T reglatoare FoxP3+ și căile mediate de TGF-β și IL-10 sunt mai proeminente în formele multibacilare, unde pot suprima imunitatea protectoare.[60][61] Episoadele inflamatorii acute, cunoscute sub denumirea de reacții leproase, reprezintă deviații bruște ale acestui continuum imunologic și constituie o cauză majoră de afectare nervoasă. Reacțiile de tip 1 (reacții de inversiune), frecvente în formele borderline, implică intensificarea inflamației mediate Th1, cu edem al leziunilor preexistente și neurită. Reacțiile de tip 2 (eritem nodos lepros) sunt episoade inflamatorii sistemice asociate cu încărcătură antigenică ridicată și formarea de complexe imune, manifestate prin febră, noduli subcutanați dureroși, neutrofilie și afectare de organ; patogenia acestora implică creșteri ale TNF-α, IL-6 și IL-8 și infiltrate tisulare bogate în neutrofile.[60][61]

Dincolo de imunitatea mediată celular, imunitatea umorală și subpopulațiile de limfocite B sunt implicate în patogeneza leprei. Celulele B de tip B-1, celulele B din zona marginală și celulele Be1 sunt mai frecvente în leziunile tuberculoide și în reacțiile de tip 1 decât în formele lepromatoase, reacțiile de tip 2 și formele indeterminate, în concordanță cu un profil inflamator orientat Th1. Celulele B reglatoare producătoare de IL-10 sunt rare.[62] Aceste date extind înțelegerea mecanismelor imune implicate în patogeneza leprei, în special la polul paucibacilar al bolii.[62]

Diagnostic

[modificare | modificare sursă]
Evaluarea sensibilității cutanate cu monofilament.

În regiunile în care lepra este endemică, diagnosticul de lepră se stabilește atunci când o persoană prezintă cel puțin unul dintre următoarele criterii:

  • leziune cutanată sugestivă pentru lepră, asociată cu pierdere senzorială obiectivată clinic;[3]
  • frotiu cutanat pozitiv pentru bacili acido-alcoolo-rezistenți.[3]

Leziunile cutanate pot fi unice sau multiple și sunt, de regulă, hipopigmentate, mai rar eritematoase sau cu colorație cuprică.[3] Din punct de vedere morfologic, acestea pot fi plane (macule), reliefate (papule) sau formațiuni solide proeminente (noduli).[3] Tulburările de sensibilitate la nivelul leziunilor cutanate constituie un criteriu central de diagnostic diferențial, permițând diferențierea leprei de alte dermatoze hipopigmentate, precum pitiriazisul versicolor.[3][63]

Îngroșarea nervilor periferici este frecvent întâlnită în lepră și poate fi asociată cu hipoestezie, anestezie și deficit motor. În anumite contexte clinice, afectarea nervoasă periferică manifestată prin îngroșarea nervilor și tulburări senzitive poate constitui criteriu diagnostic, chiar și în absența unor leziuni cutanate tipice. În schimb, slăbiciunea musculară izolată, fără modificări cutanate caracteristice și fără tulburări senzitive, nu este considerată un semn diagnostic fiabil.[3]

În anumite cazuri, evidențierea bacililor acido-alcoolo-rezistenți ai leprei în frotiurile cutanate (prelevate de obicei din lobul urechii sau din leziuni active) este considerată diagnostică. Cu toate acestea, în practica clinică curentă, diagnosticul este stabilit cel mai frecvent pe baza criteriilor clinice, fără confirmare de laborator.[3] Atunci când diagnosticul este stabilit într-un stadiu în care pacientul prezintă deja dizabilități vizibile atribuibile leprei, acesta este considerat tardiv și se asociază cu un risc crescut de sechele permanente.[28]

În țările sau regiunile cu prevalență scăzută a leprei, precum Statele Unite ale Americii, diagnosticul este adesea întârziat din cauza nivelului redus de familiaritate a personalului medical cu boala și cu manifestările sale clinice.[64] Diagnosticul precoce și inițierea promptă a tratamentului previn afectarea nervoasă — element cardinal al leprei — și dizabilitatea asociată.[3][64]

În prezent, nu există un test recomandat pentru diagnosticarea leprei latente la persoanele asimptomatice.[8] Doar o proporție redusă dintre persoanele cu infecție latentă prezintă titruri detectabile de anticorpi anti-PGL-1.[42] ADN-ul bacterian Mycobacterium leprae poate fi detectat prin metode bazate pe reacția de polimerizare în lanț (PCR).[65] Totuși, detectarea ADN-ului bacterian prin PCR nu permite diferențierea între infecția activă, colonizare sau infecția latentă și, utilizată izolat, nu este suficientă pentru stabilirea diagnosticului. Această metodă poate fi însă utilă pentru identificarea persoanelor cu risc crescut de a dezvolta sau transmite lepra, precum cele cu un număr redus de leziuni sau cu prezentare clinică atipică.[65][66] Abordări recente explorează utilizarea inteligenței artificiale ca instrument de sprijin în diagnosticul leprei.[67]

Clasificare

[modificare | modificare sursă]

Sunt utilizate mai multe sisteme de clasificare a leprei, care prezintă suprapuneri conceptuale și au implicații directe asupra conduitei terapeutice și duratei tratamentului:

  • Sistemul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) clasifică pacienții cu cel mult cinci leziuni cutanate și fără bacili detectabili în frotiurile cutanate drept cazuri de lepră paucibacilară („pauci-” indică o cantitate mică), iar pacienții cu mai mult de cinci leziuni sau cu bacili identificați drept cazuri de lepră multibacilară.[68]
  • Clasificarea Ridley–Jopling descrie cinci forme clinico-imunologice ale leprei, reflectând spectrul răspunsului imun al gazdei.[69][70][71]
  • Clasificarea ICD-10, deși elaborată de OMS, utilizează sistemul Ridley–Jopling și include suplimentar o categorie de lepră nedeterminată („I”).[51]
  • În vocabularul MeSH sunt utilizate trei grupe principale de clasificare.
OMS Ridley–Jopling ICD-10 MeSH Descriere Testul cu lepromină
Paucibacilară tuberculoidă („TT”),
borderline
tuberculoidă („BT”)		 A30.1, A30.2 Tuberculoidă Caracterizată prin una sau mai multe macule și plăci cutanate hipopigmentate, asociate cu pierderea sensibilității cutanate, ca urmare a afectării nervilor periferici de către răspunsul imun al gazdei. Forma TT se caracterizează prin formarea de granuloame bogate în celule epitelioide. În această formă de lepră, Mycobacterium leprae este absent din leziuni sau prezent în cantități foarte mici. Este forma cu evoluția clinică cea mai favorabilă.[59][72] Pozitiv
Multibacilară intermediară
borderline
(„BB”)		 A30.3 Borderline Lepra borderline are o severitate intermediară și reprezintă cea mai frecventă formă clinică. Leziunile cutanate sunt similare celor din lepra tuberculoidă, însă sunt mai numeroase și mai neregulate; leziuni extinse pot interesa un membru întreg. Afectarea nervilor periferici, manifestată prin slăbiciune musculară și tulburări de sensibilitate, este frecventă. Această formă este instabilă din punct de vedere imunologic și poate evolua fie către lepra lepromatoasă, fie poate suferi o reacție de reversie, cu evoluție către forma tuberculoidă. Negativ
Multibacilară borderline lepromatoasă („BL”),
și lepromatoasă („LL”)		 A30.4, A30.5 Lepromatoasă Asociată cu leziuni cutanate simetrice, noduli, plăci, îngroșarea dermului și afectarea frecventă a mucoasei nazale, manifestată prin congestie nazală și epistaxis. Afectarea nervilor periferici devine, de regulă, evidentă tardiv. În stadiile avansate pot apărea madaroza (pierderea sprâncenelor și a genelor).[73] Forma LL se caracterizează prin absența celulelor epitelioide în leziuni și prin prezența unui număr mare de bacili. Reprezintă varianta clinică cea mai severă, cu afectare generalizată a pielii, mucoaselor, ochilor, nervilor periferici, ganglionilor limfatici și organelor interne.[59][72] Lepra histoidă este o variantă rară a leprei lepromatoase multibacilare. Negativ

Lepra se poate manifesta și prin afectare exclusiv neurală, în absența leziunilor cutanate.[3][74][75][76][77][78]

Complicații

[modificare | modificare sursă]

Lepra determină pierdere de substanță tisulară și deformări progresive prin afectarea terminațiilor nervoase periferice, cu pierderea sensibilității protectoare, în special a sensibilității dureroase (nociceptive), și creșterea riscului de traumatisme repetate. Absența nocicepției împiedică recunoașterea precoce a leziunilor minore, care pot progresa neobservate.[79]

Traumatismele repetate pot fi urmate de suprainfecții, determinând distrucții tisulare secundare și, în timp, scurtarea degetelor, a degetelor de la picioare și, în cazuri avansate, a segmentelor membrelor. Aceste modificări nu sunt rezultatul invaziei directe a țesuturilor de către bacil, ci consecința cumulativă a traumatismelor, infecțiilor secundare și proceselor inflamatorii cronice.[79] Rezultatul este apariția unor dizabilități funcționale semnificative, cu impact major asupra mobilității, autonomiei și calității vieții persoanelor afectate.

Prevenție

[modificare | modificare sursă]
Afiș de prevenție a leprei în India.

Depistarea precoce a leprei este esențială, deoarece afectarea fizică și neurologică poate deveni ireversibilă chiar și după vindecarea infecției.[3] Măsurile de prevenție farmacologică pot reduce riscul de apariție a bolii, fără a elimina complet posibilitatea infectării, în special în rândul persoanelor care locuiesc în aceeași gospodărie cu pacienți diagnosticați cu lepră și, probabil, și în rândul altor persoane aflate în contact apropiat cu aceștia.[13] Aceste intervenții sunt aplicate în principal în cadrul programelor de control al leprei din zone endemice. În acest context, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă administrarea chimioprofilaxiei persoanelor care au avut contact strâns cu un pacient cu lepră.[8] Schema de chimioprofilaxie recomandată constă într-o doză unică de rifampicină, administrată adulților și copiilor cu vârsta peste 2 ani care nu sunt diagnosticați cu lepră sau tuberculoză.[8] Această intervenție este asociată cu o reducere a incidenței infecției de aproximativ 57% în primii doi ani și de aproximativ 30% pe o perioadă de șase ani.[8]

Vaccinul Bacillus Calmette–Guérin (BCG), utilizat în principal pentru prevenirea tuberculozei, conferă o protecție încrucișată variabilă împotriva leprei.[80] Gradul de protecție diferă în funcție de regiune și de contextul epidemiologic. Eficacitatea vaccinului BCG în prevenirea leprei este estimată între 26% și 41% pe baza studiilor clinice controlate și la aproximativ 60% pe baza studiilor observaționale, existând dovezi că administrarea a două doze poate oferi un nivel de protecție mai ridicat decât o singură doză.[81][82] În anul 2018, OMS a concluzionat că vaccinarea BCG la naștere reduce riscul de apariție a leprei și a recomandat această măsură în țările cu incidență ridicată a tuberculozei și a leprei.[83]

Pentru persoanele care locuiesc în aceeași gospodărie cu un pacient cu lepră, administrarea unei doze de rapel BCG poate fi luată în considerare în anumite contexte epidemiologice specifice, fără a constitui o recomandare universală. În aceste situații, doza de rapel poate crește nivelul protecției imune cu aproximativ 56%.[84][85] În paralel, cercetările pentru dezvoltarea unor vaccinuri mai eficiente și mai specifice împotriva leprei sunt în curs.[13][86][87][88]

Un vaccin experimental, denumit LepVax, a intrat în studii clinice în anul 2017. Primele rezultate favorabile privind siguranța și imunogenitatea, obținute într-un studiu realizat pe 24 de participanți, au fost publicate în 2020.[89][90] LepVax se află în prezent în faze incipiente de evaluare clinică și nu este disponibil pentru utilizare curentă. Dacă eficacitatea clinică va fi confirmată în studii ulterioare, acesta ar putea deveni primul vaccin specific împotriva leprei disponibil pentru uz clinic.

În ansamblu, aceste intervenții se înscriu în strategiile globale de sănătate publică care urmăresc reducerea transmiterii și eliminarea leprei ca problemă de sănătate publică.

Tratament

[modificare | modificare sursă]
Colonia de leproși din Culion, situată în orașul vechi Culion din provincia Palawan, Filipine, a adăpostit una dintre cele mai mari populații de persoane afectate de lepră din Asia, numărul acestora fiind estimat la aproximativ 3.500–4.000 la începutul secolului al XX-lea.[92][93][91][92]
Medicamente antileproase utilizate în terapia multidrog (MDT): scheme terapeutice standard din 2010.

Pentru tratamentul leprei sunt disponibili mai mulți agenți antileproși cu activitate bactericidă și bacteriostatică. Pentru toate persoanele diagnosticate cu lepră este recomandată o schemă terapeutică standard cu trei medicamente, constând în rifampicină, dapsonă și clofazimină, administrată timp de șase luni în cazul leprei paucibacilare și timp de 12 luni în cazul leprei multibacilare.[8] Terapia multidrog (MDT) este foarte eficientă, iar pacienții devin necontagioși după administrarea primei doze lunare de rifampicină.[3]

MDT este sigură și ușor de administrat în condiții de teren, fiind disponibilă sub formă de blistere etichetate calendaristic, ceea ce facilitează aderența terapeutică.[3] Totuși, pot apărea dificultăți de aderență la copiii mici, care pot întâmpina probleme în înghițirea mai multor comprimate solide.[93] Rata recăderilor după finalizarea tratamentului rămâne scăzută.[3]

Tratamentul combinat accelerează eradicarea infecției și reduce riscul selecției tulpinilor bacteriene rezistente la medicamente. Toate cele trei medicamente din schema standard au activitate antibacteriană, rifampicina având cea mai puternică activitate bactericidă. Administrarea rifampicinei se face lunar, deoarece aceasta induce enzimele hepatice și determină creșterea metabolizării dapsonelor, cu reducerea concentrației plasmatice a acesteia.[94] Prin mecanismul său de inducție enzimatică, rifampicina poate interacționa cu alte medicamente, motiv pentru care este necesară monitorizarea clinică pe durata tratamentului.

Rezistența la schema terapeutică standard cu trei medicamente a fost raportată în mai multe țări, însă numărul cazurilor este redus.[95] Persoanele cu lepră rezistentă la rifampicină pot fi tratate cu medicamente de linia a doua, precum fluorochinolonele, minociclina sau claritromicina; în aceste situații, durata tratamentului este de aproximativ 24 de luni, din cauza activității bactericide mai reduse a acestor agenți.[96] În prezent, dovezile privind beneficiile și riscurile potențiale ale regimurilor terapeutice alternative pentru lepra rezistentă la medicamente sunt limitate.[8]

La persoanele cu afectare nervoasă periferică, utilizarea încălțămintei de protecție contribuie la prevenirea ulcerelor plantare și a infecțiilor secundare.[28] Încălțămintea din pânză pare a fi mai eficientă decât cizmele din PVC.[29] Nu s-au identificat diferențe semnificative între pantofii cu talpă de tip double rocker și imobilizarea cu aparat gipsat subgenunchial.[28]

Aplicarea topică de ketanserină pare să favorizeze vindecarea ulcerelor într-o măsură mai mare comparativ cu crema cu clioquinol sau pasta cu zinc, însă nivelul dovezilor este limitat.[28] Aplicarea topică de fenitoină determină o ameliorare mai accentuată a modificărilor cutanate comparativ cu pansamentele simple cu soluție salină.[28] Managementul ulcerelor cronice și al complicațiilor asociate leprei necesită o abordare multidisciplinară, care include tratament medical, măsuri de reabilitare și educația pacientului.

Evoluție și prognostic

[modificare | modificare sursă]

Deși lepra este o boală curabilă încă de la mijlocul secolului al XX-lea, lipsa tratamentului adecvat poate conduce la dizabilități fizice permanente și la leziuni ireversibile ale nervilor periferici, pielii, ochilor și membrelor.[3] Dizabilitățile asociate leprei sunt în mare măsură prevenibile prin diagnostic și tratament precoce, însă devin frecvent ireversibile atunci când inițierea terapiei este întârziată. Afectarea oculară poate determina deficite de vedere și, în cazuri severe, orbire. În condițiile administrării unui tratament adecvat, prognosticul vital al persoanelor cu lepră este excelent.

În pofida contagiozității reduse și a patogenității scăzute, lepra rămâne asociată cu un nivel semnificativ de stigmatizare socială și discriminare.[97] Stigmatizarea asociată leprei este recunoscută ca o problemă majoră de sănătate publică și de drepturile omului și poate limita participarea persoanelor afectate la viața socială, profesională și comunitară, având un impact negativ asupra relațiilor familiale și sociale.[97]

Persoanele diagnosticate cu lepră prezintă un risc crescut de afectare a sănătății mintale, incluzând tulburări anxioase și depresive.[97] Discriminarea și excluderea socială pot contribui la dificultăți de integrare profesională, la insecuritate financiară și la izolare socială.[97] În acest context, programele de reabilitare medicală, psihologică și socială joacă un rol esențial în ameliorarea funcționalității, creșterea autonomiei și facilitarea reintegrării sociale a persoanelor afectate.

Intervențiile care vizează reducerea discriminării și combaterea stigmatizării asociate leprei, alături de asigurarea accesului la diagnostic precoce, tratament adecvat și servicii de reabilitare, contribuie în mod semnificativ la îmbunătățirea prognosticului funcțional, a stării de sănătate mintală și a calității vieții persoanelor afectate.[98]

Epidemiologie

[modificare | modificare sursă]
Cazuri noi de lepră raportate în 2016.[99][100]
Ani de viață ajustați în funcție de dizabilitate (DALY) atribuiți leprei, la 100.000 de locuitori, în 2004.[101]

     Fără date

     < 1,5

     1,5–3

     3–4,5

     4,5–6

     6–7,5

     7,5–9

     9–10,5

     10,5–12

     12–13,5

     13,5–15

     15–20

     > 20

În anul 2018 au fost raportate la nivel mondial 208.619 cazuri noi de lepră, reprezentând o ușoară scădere față de anul precedent.[102] În 2015, aproximativ 94% dintre cazurile noi au fost concentrate în 14 țări.[103] India a raportat cel mai mare număr de cazuri noi, reprezentând aproximativ 60% din totalul cazurilor notificate, urmată de Brazilia (13%) și Indonezia (8%).[103] Deși incidența globală a leprei se află pe un trend descendent, boala rămâne endemică în anumite regiuni ale lumii, inclusiv în Brazilia, Asia de Sud (India, Nepal, Bhutan), unele zone din Africa (Tanzania, Madagascar, Mozambic) și în regiunea Pacificului de Vest.[103] În Statele Unite ale Americii sunt diagnosticate anual aproximativ 150–250 de cazuri, majoritatea asociate cu expunerea anterioară în zone endemice sau cu migrația.[104]

În anii 1960 au fost înregistrate zeci de milioane de cazuri de lepră, perioadă în care Mycobacterium leprae a dezvoltat rezistență la dapsonă, principalul agent terapeutic utilizat la acel moment.[3][13] Ulterior, implementarea terapiei multidrog (MDT), împreună cu inițiativele internaționale – precum „Strategia globală pentru reducerea poverii bolii datorate leprei” a Organizației Mondiale a Sănătății – și programele coordonate de Federația Internațională a Asociațiilor Antileproase, alături de strategiile naționale de control, au condus la o reducere substanțială atât a prevalenței, cât și a incidenței bolii.[13][105]

Deși lepra a fost „eliminată ca problemă de sănătate publică” în multe țări, conform definiției OMS (prevalență <1 caz la 10.000 de locuitori), boala nu a fost eradicată și continuă să fie transmisă în anumite comunități. Prezența cazurilor la copii este considerată un indicator epidemiologic al transmiterii active în comunitate.

Estimarea și monitorizarea cazurilor noi de lepră sunt dificile din cauza perioadei lungi de incubație, a întârzierilor frecvente în stabilirea diagnosticului după debutul clinic, precum și a stigmatizării și a accesului limitat la servicii medicale în regiunile afectate, factori care pot contribui la subraportarea cazurilor.[106] În acest context, pentru evaluarea poverii bolii se utilizează prevalența înregistrată.[107]

Prevalența înregistrată constituie un indicator proxy al poverii leprei, deoarece reflectă numărul cazurilor active diagnosticate și aflate sub tratament cu terapie multidrog (MDT) la un moment dat.[107] Rata prevalenței este definită ca numărul cazurilor înregistrate pentru tratament MDT raportat la populația în care acestea apar, evaluată la un moment specific.[107] Scăderea prevalenței reflectă în principal eficiența tratamentului MDT, în timp ce incidența oferă informații privind dinamica transmiterii bolii.

An 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022 2023 2024
Numărul de cazuri noi raportate[108] 296.479 258.980 252.541 249.018 244.797 228.488 224.344 232.847 215.636 213.861 211.945 217.927 210.973 208.613 202.166 127.506 140.546 174.059 182.792 215.636

Infecția animalelor

[modificare | modificare sursă]

Între 15 și 20% dintre tatu cu nouă benzi (Dasypus novemcinctus) din centrul sudic al Statelor Unite ale Americii sunt purtători ai M. leprae.[109][110] Din cauza temperaturii corporale scăzute, țesuturile lor conțin de obicei un număr masiv de organisme, care ajută la răspândirea infecției. În 1971 s-a demonstrat pentru prima dată că tatu dezvoltă lepră după inocularea cu M. leprae.[111] Din cauza armurii prezentă pe aceștia, leziunile cutanate sunt dificil de constatat.[112] Abraziunile din jurul ochilor, nasului și picioarelor sunt cele mai frecvente semne. Tatu infectați constituie un rezervor mare de M. leprae. Aceștia pot fi o sursă de infecție pentru unii oameni din SUA sau din alte locații din aria de răspândire a tatușilor. În lepra tatușilor, leziunile nu persistă la locul de intrare la animale; M. leprae se multiplică în macrofagele de la locul inoculării și în ganglionii limfatici.[113]

Tatușii au fost utilizați în cercetările imunologice pentru combaterea leprei. Printre reactivii notabili se numără interleukina-2 recombinantă și reactivii interferon-gamma recombinanți.[114] În plus, aceștia au fost cheie și au fost modele utile de lepră pentru studii privind neuropatia.[115] În procedurile clinice, cum ar fi testele electrofiziologice de conducere nervoasă, funcția nervoasă a tatușilor a fost evaluată în mod corespunzător.[116] În ciuda studiilor menționate privind relația tatușilor cu neuropatia și alte efecte ale leprei, există încă o lipsă de studii adecvate asupra tatușilor, iar prin efectuarea unor analize mai specifice tatușilor, se poate obține o înțelegere mai bună a efectelor leprei asupra lor și, eventual, asupra oamenilor. Tatușii sunt o componentă cheie a cercetării moderne privind lepra.

Există o stigmatizare în jurul tatușilor și al purtătorilor de lepră. Deoarece mulți oameni nu înțeleg foarte bine tatușii, este obișnuit ca oamenii să îi considere periculoși pentru societate și, prin urmare, să le prețuiască viața mai puțin decât a altor animale. A devenit tot mai frecvent ca oamenii să mănânce tatu crud sau insuficient gătit, ceea ce crește șansele ca, dacă nu este manipulat corespunzător și cu grijă, cineva să se infecteze.[117]

Un focar la cimpanzeii din Africa Occidentală a arătat că bacteria poate infecta o altă specie și poate avea gazde rozătoare suplimentare.[118] Studiile au demonstrat că boala este endemică în populația de veverițe roșii eurasiatice din Regatul Unit, M. leprae și M. lepromatosis apărând în populații diferite. Tulpina de M. leprae descoperită pe insula Brownsea este echivalată cu una despre care se crede că a dispărut din populația umană în epoca medievală.[119] În ciuda acestui fapt și a speculațiilor privind transmiterea trecută prin comerțul cu blănuri de veveriță, nu pare să existe un risc ridicat de transmitere de la veveriță la om. Deși lepra continuă să fie diagnosticată la imigranții în Regatul Unit, ultimul caz uman cunoscut de lepră, apărut în Regatul Unit, a fost înregistrat în urmă cu peste 200 de ani.[120]

S-a demonstrat că lepra poate reprograma celulele în modelele de șoareci[121][122] și tatuși,[123][124] similar modului în care celulele stem pluripotente induse sunt generate de factorii de transcripție Myc, Oct3/4, Sox2 și Klf4. Un studiu notabil realizat de Charles Shepard a folosit șoareci pentru a descoperi cum lepra, o infecție care are o preferință pentru zonele mai reci ale corpului, ar funcționa la un animal cu sânge cald. Acest studiu pe șoareci a ajutat la o mai bună înțelegere a modului în care funcționează lepra la oameni. Acesta a fost numit „Modelul șoarecelui”.[125] Principalele descoperiri au fost că, chiar și la șoarecii al căror sistem imunitar era grav afectat și cu un risc perceput de a dezvolta lepră, organismul era încă, în majoritatea cazurilor, capabil să combată lepra. Constatările sugerează că, la șoareci, organismul va folosi energia corpului lor pentru a combate lepra.[126] Folosind modelul șoarecelui, Shepard a reușit să efectueze noi cercetări privind lepra. Acest model poate fi acum folosit ca instrument pentru a studia în continuare M. leprae.[127] Modelul cu șoareci folosește un model animal mai ușor accesibil pentru a înțelege mai bine această boală complexă. Există și alte câteva modele emergente pentru M. leprae, inclusiv utilizarea altor animale, cum ar fi mamiferele, păsările și animalele cu sânge rece.[128] Aceste animale nu tind să dea rezultate la fel de bune ca tatușii și șoarecii, deoarece diferite animale au niveluri diferite de rezistență la boli.

Istorie

[modificare | modificare sursă]
Plăci cutanate eritematoase (forma nespecifică)

Boala este cunoscută din vechime, fiind amintită deja în primele izvoare scrise din istorie. Cercetările mai recente au stabilit că locul de origine a bolii este Africa de est. De aici boala s-a extins în Europa și Asia ajungând în India.

În Vechiul Testament, partea Leviticus (cartea 3-a a lui Moise), boala este descrisă amănunțit în capitolul XIII vers. 1-46. De menționat că aici lepra nu este considerată ca o boală diferită de alte boli dermatologice ca Lupus erythematodes, sau „Lupus vulgaris” (tuberculoză dermică), cauza fiind necunoscută datorită cunoștințelor medicale puține din acel timp.

Noile infecții cu lepră (2003)

Boala este amintită în Roma și Grecia antică. O preocupare deosebită cu această boală a fost în timpul lui Cicero. Mai târziu prin secolele VII și VIII boala este răspândită în rândul populației langobarde (popor germanic din nordul Italiei). Prin secolul IX și XI boala este amintită în Würzburg, Bremen sau colonia de leproși (Leprosorium) din Aachen.

Cruciadele fiind considerate ca unul din factorii importanți care au determinat răspândirea bolii în Evul Mediu, boala atinge un apogeu în secolul XIII și dispare la sfârșitul secolului al XVI-lea, lăsând bolnavii cu forma cronică de lepră.

Lepra se extinde în zona Caraibelor și pe continentul american prin colonizarea Americii[129] și comerțul cu sclavi. O extindere mare a bolii are loc în secolul XIX în Norvegia, atingând 2800 de leproși. În această perioadă este descoperit de medicul norvegian Hansen agentul etiologic.

Cazuri notabile

[modificare | modificare sursă]
Părintele Damian pe patul său de moarte, pe 14 aprilie 1889

Reprezentări în literatură și cultură

[modificare | modificare sursă]
  • august 1891 — Colecția de povestiri „Life's Handicap” de Rudyard Kipling are o povestire „The Mark of the Beast” (Semnul fiarei) în care un călător călare dă literalmente peste o colonie de leproși din India.[142]
  • 1909 — Jack London a publicat „Koolau the Leper” în Poveștile sale din Hawaiʻi despre Molokai și oamenii însemnați acolo în jurul anului 1893.
  • 1959 — Romanul Hawaii al autorului James Michener dramatizează așezarea de leproși din Molokai, inclusiv pe părintele Damian.
  • 1959 — Ben-Hur prezintă povestea mamei personajului principal, Miriam, și a surorii sale mai mici, Tirza, încarcerate de Imperiul Roman. Când sunt eliberate ani mai târziu, se îmbolnăvesc de lepră și părăsesc orașul pentru Valea Leproșilor, în loc să rămână și să se reunească cu Ben-Hur. Părăsesc colonia, iar când Iisus moare pe cruce, sunt vindecate în mod miraculos.
  • 1960 — Romanul A Burnt-Out Case al autorului englez Graham Greene are loc într-o colonie de leproși din Congoul Belgian. Povestea este, de asemenea, predominantă despre un arhitect dezamăgit care lucrează cu un medic la conceperea de noi leacuri și facilități pentru victimele mutilate ale leproșilor; și titlul se referă la starea de mutilare și desfigurare din cauza bolii.[143]
  • 1962 — Forugh Farrokhzad a realizat un documentar de 22 de minute despre o colonie de lepră din Iran, intitulat Casa este neagră. Filmul umanizează persoanele afectate și începe prin a spune că „nu există lipsă de urâțenie în lume, dar închizând ochii asupra urâțeniei, o vom intensifica”.
  • 1977 — Personajul principal din romanul Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul de Stephen R. Donaldson suferă de lepră. Afecțiunea sa pare a fi vindecată de magia tărâmului fantastic în care se află. El rezistă să creadă în realitatea acestuia, de exemplu, continuând să efectueze o supraveghere vizuală regulată a extremităților ca măsură de siguranță. Donaldson a dobândit experiență cu boala în tinerețe, în India, unde tatăl său lucra într-o misiune pentru persoanele cu lepră.
  • 1988 — Trupa de death metal Death lansează al doilea album intitulat „Leprosy”, cu o melodie tot „Leprosy”, ale cărei versuri vorbesc despre decăderea progresivă pe care o provoacă boala și despre izolarea socială la care sunt supuși oamenii infectați.
  • 2006 — Moloka'i este un roman de Alan Brennert despre o colonie de leproși din Hawaii. Acest roman urmărește povestea unei fetițe de șapte ani, luată de lângă familia ei și dusă în așezarea de leproși din Molokai.
  • 2009 — Squint: My Journey with Leprosy este un memoriu de Jose P. Ramirez.[144]

Politici publice

[modificare | modificare sursă]

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) menține, din anul 1954, un Comitet de experți pentru lepră, iar unul dintre obiectivele sale strategice este eliminarea leprei ca problemă de sănătate publică. În anul 2016, OMS a lansat documentul „Strategia globală privind lepra 2016–2020: accelerarea progresului către o lume fără lepră”.[145][146] În acest cadru, eliminarea leprei este definită ca reducerea prevalenței bolii la niveluri foarte scăzute, respectiv sub un caz la 10.000 de locuitori.[147] Strategia 2016–2020 a fost urmată de cadre strategice ulterioare ale OMS, care mențin obiectivele de întrerupere a transmiterii, prevenire a dizabilităților și reducere a impactului social al bolii.

Diagnosticul precoce și tratamentul prin terapie multidrog (MDT) constituie pilonii principali ai controlului leprei, iar extinderea accesului la MDT a determinat o reducere de aproximativ 45% a poverii globale a bolii.[148] OMS subliniază importanța integrării complete a activităților de prevenție, diagnostic, tratament și monitorizare a leprei în serviciile generale de sănătate publică, precum și necesitatea asigurării accesului echitabil la îngrijiri medicale, informații și servicii de reabilitare.[148]

Abordarea promovată de OMS include consolidarea sistemelor de sănătate, prin formarea și menținerea unei resurse umane competente în recunoașterea și managementul leprei, precum și un angajament politic coordonat și susținut. Acesta presupune cooperare între state, alinierea politicilor naționale și îmbunătățirea continuă a sistemelor de colectare, raportare și analiză a datelor epidemiologice, ca parte a unei supravegheri epidemiologice eficiente.[145]

Intervențiile recomandate includ:[145]

  • depistarea precoce a cazurilor, cu accent pe populația pediatrică, ca indicator al transmiterii active și pentru prevenirea dizabilităților;
  • consolidarea serviciilor de sănătate și îmbunătățirea accesului la îngrijiri pentru persoanele și grupurile vulnerabile sau marginalizate;

în țările endemice, măsuri suplimentare de control, inclusiv intensificarea screeningului contacților apropiați, optimizarea regimurilor terapeutice și intervenții sistematice pentru reducerea stigmatizării și discriminării asociate leprei.

Politicile OMS abordează lepra și din perspectiva drepturilor omului, subliniind necesitatea combaterii discriminării, promovării incluziunii sociale și respectării demnității persoanelor afectate. Prevenirea dizabilităților reprezintă un obiectiv central al politicilor actuale, fiind urmărită prin diagnostic precoce, tratamentul prompt al reacțiilor leproase și accesul la servicii de reabilitare medicală și socială.

În anumite regiuni din India, reabilitarea bazată pe comunitate este susținută atât de autoritățile locale, cât și de organizațiile neguvernamentale. În aceste contexte, implicarea activă a comunității, sprijinul social și identitatea construită la nivel local sunt adesea preferate reintegrării instituționale, iar modelele de auto-gestionare și acțiune colectivă, independente de sprijinul guvernamental sau al ONG-urilor, s-au dovedit eficiente și sustenabile pe termen lung.[149]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Suzuki K, Akama T, Kawashima A, Yoshihara A, Yotsu RR, Ishii N (februarie 2012). „Current status of leprosy: epidemiology, basic science and clinical perspectives”. The Journal of Dermatology. 39 (2): 121–129. doi:10.1111/j.1346-8138.2011.01370.x. PMID 21973237.
  2. 1 2 3 Schreuder PA, Noto S, Richardus JH (ianuarie 2016). „Epidemiologic trends of leprosy for the 21st century”. Clinics in Dermatology. 34 (1): 24–31. doi:10.1016/j.clindermatol.2015.11.001. PMID 26773620.
  3. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 „Leprosy”. World Health Organization (WHO). Arhivat din original la . Accesat în .
  4. 1 2 3 „New Leprosy Bacterium: Scientists Use Genetic Fingerprint To Nail 'Killing Organism'”. ScienceDaily. . Arhivat din original la . Accesat în .
  5. 1 2 3 „lepră” (în engleză). en[*]. . Wikidata Q5282129. Arhivat din original la |archive-url= necesită |archive-date= (ajutor). Accesat în .
  6. ↑ Sotiriou MC, Stryjewska BM, Hill C (septembrie 2016). „Two Cases of Leprosy in Siblings Caused by Mycobacterium lepromatosis and Review of the Literature”. The American Journal of Tropical Medicine and Hygiene. 95 (3): 522–527. doi:10.4269/ajtmh.16-0076. PMC 5014252 Accesibil gratuit. PMID 27402522.
  7. 1 2 3 4 5 „Hansen's Disease (Leprosy) Transmission”. cdc.gov. . Arhivat din original la . Accesat în .
  8. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 Guidelines for the diagnosis, treatment and prevention of leprosy. World Health Organization. Regional Office for South-East Asia. . p. xiii. hdl:10665/274127 Accesibil gratuit. ISBN 978-92-9022-638-3.
  9. ↑ Montoya D, Modlin RL (). Learning from leprosy: insight into the human innate immune response. Advances in Immunology. 105. pp. 1–24. doi:10.1016/S0065-2776(10)05001-7. ISBN 978-0-12-381302-2. PMID 20510728.
  10. 1 2 Byrne JP (). Encyclopedia of pestilence, pandemics, and plaguesNecesită înregistrare gratuită. Westport, Conn.[u.a.]: Greenwood Press. p. 351. ISBN 978-0-313-34102-1.
  11. ↑ CDC (). „World Leprosy Day”. Centers for Disease Control and Prevention. Arhivat din original la . Accesat în .
  12. ↑ „Global leprosy situation, 2012”. Weekly Epidemiological Record. 87 (34): 317–328. august 2012. PMID 22919737.
  13. 1 2 3 4 5 6 Rodrigues LC, Lockwood DN (iunie 2011). „Leprosy now: epidemiology, progress, challenges, and research gaps”. The Lancet. Infectious Diseases. 11 (6): 464–470. doi:10.1016/S1473-3099(11)70006-8. PMID 21616456.
  14. ↑ Walsh F (). „The hidden suffering of India's lepers”. BBC News. Arhivat din original la .
  15. ↑ Lyn TE (). „Ignorance breeds leper colonies in China”. Independat News & Media. Arhivat din original la . Accesat în .
  16. ↑ Japonia a abrogat „legile privind prevenirea leprei” în 1996, însă foștii pacienți continuă să trăiască în sanatorii.
  17. ↑ Pisuthipan A (). „Forgotten victims of the virus”. Bangkok Post. Arhivat din original la . Accesat în .
  18. ↑ „Neglected Tropical Diseases”. cdc.gov. . Arhivat din original la . Accesat în .
  19. ↑ McMenamin D (). Leprosy and stigma in the South Pacific: a region-by-region history with first-person accounts. Jefferson, N.C.: McFarland. p. 17. ISBN 978-0-7864-6323-7. Arhivat din original la .
  20. ↑ „Viața celor 9 leproși din România, în Spitalul Leprozerie Tichilești” (în Romanian). jurnalul.ro. Accesat în .
  21. ↑ „Signs and Symptoms | Hansen's Disease (Leprosy) | CDC”. www.cdc.gov. . Arhivat din original la . Accesat în .
  22. ↑ „Pathogenesis and Pathology of Leprosy”. International Textbook of Leprosy. . Arhivat din original la . Accesat în .
  23. 1 2 WHO Expert Committee on Leprosy – Eight report (PDF). World Health Organization (WHO). . pp. 11–12. ISBN 978-92-4-120968-7. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  24. ↑ Talhari C, Talhari S, Penna GO (). „Clinical aspects of leprosy”. Clinics in Dermatology. 33 (1): 26–37. doi:10.1016/j.clindermatol.2014.07.002. PMID 25432808.
  25. ↑ Kulkarni GS (). Textbook of Orthopedics and Trauma (ed. 2nd). Jaypee Brothers Publishers. p. 779. ISBN 978-81-8448-242-3.
  26. ↑ „Q and A about leprosy”. American Leprosy Missions. Arhivat din original la . Accesat în . Cad degetele de la mâini și de la picioare atunci când cineva are lepră? Nu. Bacilul atacă terminațiile nervoase și distruge capacitatea organismului de a percepe durerea și traumatismele. În absența durerii, persoanele afectate se pot răni la foc, spini, pietre sau chiar la cești cu cafea fierbinte, fără să își dea seama. Leziunile se pot infecta și pot duce la pierdere de țesut. În timp, degetele de la mâini și de la picioare se scurtează și se deformează, pe măsură ce cartilajul este resorbit de organism.
  27. ↑ de Sousa JR, Sotto MN, Simões Quaresma JA (). „Leprosy As a Complex Infection: Breakdown of the Th1 and Th2 Immune Paradigm in the Immunopathogenesis of the Disease”. Frontiers in Immunology. 8. doi:10.3389/fimmu.2017.01635 Accesibil gratuit. PMC 5712391 Accesibil gratuit. PMID 29234318. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  28. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Reinar LM, Forsetlund L, Lehman LF, Brurberg KG (iulie 2019). „Interventions for ulceration and other skin changes caused by nerve damage in leprosy”. The Cochrane Database of Systematic Reviews. 2019 (7). doi:10.1002/14651858.CD012235.pub2. PMC 6699662 Accesibil gratuit. PMID 31425632. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  29. ↑ Ryan KU, Ray CJ, ed. (). Sherris Medical MicrobiologyAcces gratuit pentru testarea serviciului, necesită altfel abonament (ed. 4th). McGraw Hill. pp. 451–53. ISBN 978-0-8385-8529-0. OCLC 61405904.
  30. ↑ „Genomics Insights into the Biology and Evolution of Leprosy Bacilli”. International Textbook of Leprosy. . Arhivat din original la . Accesat în .
  31. ↑ McMurray DN (). „Mycobacteria and Nocardia”. În Baron S; et al. Baron's Medical Microbiology (ed. 4th). Univ of Texas Medical Branch. ISBN 978-0-9631172-1-2. OCLC 33838234. Arhivat din original la .
  32. ↑ Bhattacharya S, Vijayalakshmi N, Parija SC (octombrie 2002). „Uncultivable bacteria: implications and recent trends towards identification”. Indian Journal of Medical Microbiology. 20 (4): 174–177. doi:10.1016/S0255-0857(21)03184-4 Accesibil gratuit. PMID 17657065.
  33. ↑ „WHO | Microbiology: culture in vitro”. World Health Organization (WHO). Arhivat din original la . Accesat în .
  34. ↑ „The Armadillo Model for Leprosy”. International Textbook of Leprosy. . Arhivat din original la . Accesat în .
  35. ↑ Loughry WJ, Truman RW, McDonough CM, Tilak MK, Garnier S, et al. (2009) "Is leprosy spreading among nine-banded armadillos in the southeastern United States?" J Wildl Dis 45: 144–52.
  36. ↑ Meredith A, Del Pozo J, Smith S, Milne E, Stevenson K, McLuckie J (septembrie 2014). „Leprosy in red squirrels in Scotland”. The Veterinary Record. 175 (11): 285–286. doi:10.1136/vr.g5680. PMID 25234460.
  37. ↑ Monot M, Honoré N, Garnier T, Araoz R, Coppee JY, et al. (2005). "On the origin of leprosy". Science 308: 1040–42.
  38. 1 2 Han XY, Silva FJ (februarie 2014). „On the age of leprosy”. PLOS Neglected Tropical Diseases. 8 (2). doi:10.1371/journal.pntd.0002544 Accesibil gratuit. PMC 3923669 Accesibil gratuit. PMID 24551248. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  39. ↑ "Red squirrels in the British Isles are infected with leprosy bacilli" Arhivat în , la Wayback Machine., Dr. Andrej Benjak, Prof Anna Meredith and others. Science, 11 November 2016. . Retrieved 11 November 2016.
  40. 1 2 „Could squirrel fur trade have contributed to England's medieval leprosy outbreak?”. ScienceDaily. Arhivat din original la . Accesat în .
  41. ↑ Inskip S, Taylor GM, Anderson S, Stewart G (noiembrie 2017). „Leprosy in pre-Norman Suffolk, UK: biomolecular and geochemical analysis of the woman from Hoxne”. Journal of Medical Microbiology. 66 (11): 1640–1649. doi:10.1099/jmm.0.000606 Accesibil gratuit. PMID 28984227.
  42. 1 2 Penna ML, Penna GO, Iglesias PC, Natal S, Rodrigues LC (mai 2016). „Anti-PGL-1 Positivity as a Risk Marker for the Development of Leprosy among Contacts of Leprosy Cases: Systematic Review and Meta-analysis”. PLOS Neglected Tropical Diseases. 10 (5). doi:10.1371/journal.pntd.0004703 Accesibil gratuit. PMC 4871561 Accesibil gratuit. PMID 27192199. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  43. ↑ Alcaïs A, Mira M, Casanova JL, Schurr E, Abel L (februarie 2005). „Genetic dissection of immunity in leprosy”. Current Opinion in Immunology. 17 (1): 44–48. doi:10.1016/j.coi.2004.11.006. PMID 15653309.
  44. ↑ Lockwood DN, Lambert SM (ianuarie 2011). „Human immunodeficiency virus and leprosy: an update”. Dermatologic Clinics. 29 (1): 125–128. doi:10.1016/j.det.2010.08.016. PMID 21095536.
  45. ↑ „Epidemiology of Leprosy”. International Textbook of Leprosy. . Arhivat din original la . Accesat în .
  46. ↑ Chavarro-Portillo B, Soto CY, Guerrero MI (septembrie 2019). „Mycobacterium leprae's evolution and environmental adaptation”. Acta Tropica. 197. doi:10.1016/j.actatropica.2019.105041. PMID 31152726. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  47. ↑ Eichelmann K, González González SE, Salas-Alanis JC, Ocampo-Candiani J (septembrie 2013). „Leprosy. An update: definition, pathogenesis, classification, diagnosis, and treatment”. Actas Dermo-Sifiliograficas. 104 (7): 554–563. doi:10.1016/j.adengl.2012.03.028 Accesibil gratuit. PMID 23870850.
  48. ↑ Joel Carlos Lastória JC, Milanez Morgado de Abreu MA (). „Leprosy: review of the epidemiological, clinical, and etiopathogenic aspects - Part 1”. An Bras Dermatol. 89 (2): 205–218. doi:10.1590/abd1806-4841.20142450 Accesibil gratuit. PMC 4008049 Accesibil gratuit. PMID 24770495.
  49. ↑ „Hansen's Disease (Leprosy) Transmission”. cdc.gov. . Arhivat din original la . Accesat în .
  50. ↑ Lockwood DN, Kumar B (iunie 2004). „Treatment of leprosy”. BMJ. 328 (7454): 1447–1448. doi:10.1136/bmj.328.7454.1447. PMC 428501 Accesibil gratuit. PMID 15205269.
  51. 1 2 "What Is Leprosy?"| from News-Medical.Net – Latest Medical News and Research from Around the World. Web. 20 November 2010. „What is Leprosy?”. News-Medical.net. . Arhivat din original la . Accesat în ..
  52. ↑ Harris, Gardiner (). „Armadillos Can Transmit Leprosy to Humans, Federal Researchers Confirm”. The New York Times (în engleză). ISSN 0362-4331. Accesat în .
  53. ↑ Guiden, Mary (). „New evidence that wild armadillos spread leprosy to humans”. News from the College of Veterinary Medicine and Biomedical Sciences (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
  54. ↑ Truman RW, Singh P, Sharma R, Busso P, Rougemont J, Paniz-Mondolfi A, Kapopoulou A, Brisse S, Scollard DM, Gillis TP, Cole ST (aprilie 2011). „Probable zoonotic leprosy in the southern United States”. The New England Journal of Medicine. 364 (17): 1626–1633. doi:10.1056/NEJMoa1010536. PMC 3138484 Accesibil gratuit. PMID 21524213.
  55. ↑ „Hansen's Disease (Leprosy) Transmission”. cdc.gov. . Arhivat din original la . Accesat în .
  56. 1 2 Cambri G, Mira MT (). „Genetic Susceptibility to Leprosy-From Classic Immune-Related Candidate Genes to Hypothesis-Free, Whole Genome Approaches”. Frontiers in Immunology. 9. doi:10.3389/fimmu.2018.01674 Accesibil gratuit. PMC 6062607 Accesibil gratuit. PMID 30079069. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  57. ↑ Cook GC (). Manson's tropical diseases (ed. 22nd). [Edinburgh]: Saunders. p. 1056. ISBN 978-1-4160-4470-3. Arhivat din original la .
  58. 1 2 Buschman, Ellen; Skamene, Emil (iunie 2004). „Linkage of leprosy susceptibility to Parkinson's disease genes”Necesită abonament cu plată. International Journal of Leprosy and Other Mycobacterial Diseases. 72 (2): 169–170. doi:10.1489/1544-581X(2004)072<0169:LOLSTP>2.0.CO;2 (inactiv ). PMID 15301585.
  59. 1 2 3 4 Bhat RM, Prakash C (). „Leprosy: an overview of pathophysiology”. Interdisciplinary Perspectives on Infectious Diseases. 2012. doi:10.1155/2012/181089 Accesibil gratuit. PMC 3440852 Accesibil gratuit. PMID 22988457. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  60. 1 2 3 4 5 Fróes Júnior, Luis Alberto Ribeiro; Trindade, Maria Ângela Bianconcini; Sotto, Mirian Nacagami (). „Immunology of leprosy”. International Reviews of Immunology. 41 (2): 72–83. doi:10.1080/08830185.2020.1851370. PMID 33241709.
  61. 1 2 3 Fróes Júnior, Luis Alberto Ribeiro; Sotto, Mirian Nacagami; Trindade, Maria Ângela Bianconcini (). „Leprosy: clinical and immunopathological characteristics”. Anais Brasileiros de Dermatologia. 97 (3): 338–347. doi:10.1016/j.abd.2021.08.006. PMC 9133310 Accesibil gratuit. PMID 35379512.
  62. 1 2 Fróes Júnior, Luis Alberto Ribeiro; Pagliari, Carla; Trindade, Maria Ângela Bianconcini; Sotto, Mirian Nacagami (). „B-cell subsets in leprosy lesions: unraveling the complex interplay”. Anais Brasileiros de Dermatologia. 100 (5). doi:10.1016/j.abd.2025.501184 Accesibil gratuit. PMC 12357089 Accesibil gratuit. PMID 40784052 Verificați valoarea |pmid= (ajutor). Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  63. ↑ Moschella SL, Garcia-Albea V (septembrie 2016). „International Textbook of Leprosy” (PDF). Differential Diagnosis of Leprosy. p. 3, Section 2.3. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  64. 1 2 U.S. Department of Health and Human Services, Health Resources and Services Administration. (n.d.). National Hansen's disease (leprosy) program. Retrieved from „National Hansen's Disease (Leprosy) Program”. Arhivat din original la . Accesat în .
  65. 1 2 Martinez AN, Talhari C, Moraes MO, Talhari S (aprilie 2014). „PCR-based techniques for leprosy diagnosis: from the laboratory to the clinic”. PLOS Neglected Tropical Diseases. 8 (4). doi:10.1371/journal.pntd.0002655 Accesibil gratuit. PMC 3983108 Accesibil gratuit. PMID 24722358. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  66. ↑ Tatipally S, Srikantam A, Kasetty S (octombrie 2018). „Polymerase Chain Reaction (PCR) as a Potential Point of Care Laboratory Test for Leprosy Diagnosis-A Systematic Review”. Tropical Medicine and Infectious Disease. 3 (4): 107. doi:10.3390/tropicalmed3040107 Accesibil gratuit. PMC 6306935 Accesibil gratuit. PMID 30275432.
  67. ↑ Quilter, Emily E. V.; Butlin, Cynthia Ruth; Carrion, Carme; Ruiz-Postigo, Jose-Antonio (). „The WHO Skin NTD mobile application – a paradigm shift in leprosy diagnosis through Artificial Intelligence?”. Leprosy Review. 95 (2): 1–3. doi:10.47276/lr.95.2.2024030 Accesibil gratuit. ISSN 2162-8807. Arhivat din original la . Accesat în . Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  68. ↑ „Leprosy”. www.who.int (în engleză). Accesat în .
  69. ↑ Singh N, Manucha V, Bhattacharya SN, Arora VK, Bhatia A (iunie 2004). „Pitfalls in the cytological classification of borderline leprosy in the Ridley-Jopling scale”. Diagnostic Cytopathology. 30 (6): 386–388. doi:10.1002/dc.20012. PMID 15176024.
  70. ↑ Ridley DS, Jopling WH (). „Classification of leprosy according to immunity. A five-group system”. International Journal of Leprosy and Other Mycobacterial Diseases. 34 (3): 255–273. PMID 5950347.
  71. ↑ James WD, Berger TG, Elston DM, Odom RB (). Andrews' Diseases of the Skin: clinical DermatologyAcces gratuit pentru testarea serviciului, necesită altfel abonament. Saunders Elsevier. pp. 344–46. ISBN 978-0-7216-2921-6.
  72. 1 2 Lastória JC, Abreu MA (). „Leprosy: a review of laboratory and therapeutic aspects--part 2”. Anais Brasileiros de Dermatologia. 89 (3): 389–401. doi:10.1590/abd1806-4841.20142460 Accesibil gratuit. PMC 4056695 Accesibil gratuit. PMID 24937811.
  73. ↑ Kumar, Bhushan; Uprety, Shraddha; Dogra, Sunil (). „Clinical Diagnosis of Leprosy”. International Textbook of Leprosy. Arhivat din original la . Accesat în .
  74. ↑ Jardim MR, Antunes SL, Santos AR, Nascimento OJ, Nery JA, Sales AM, Illarramendi X, Duppre N, Chimelli L, Sampaio EP, Sarno EP (iulie 2003). „Criteria for diagnosis of pure neural leprosy”. Journal of Neurology. 250 (7): 806–809. doi:10.1007/s00415-003-1081-5. PMID 12883921.
  75. ↑ Mendiratta V, Khan A, Jain A (). „Primary neuritic leprosy: a reappraisal at a tertiary care hospital”. Indian Journal of Leprosy. 78 (3): 261–267. PMID 17120509.
  76. ↑ Ishida Y, Pecorini L, Guglielmelli E (iulie 2000). „Three cases of pure neuritic (PN) leprosy at detection in which skin lesions became visible during their course”. Nihon Hansenbyo Gakkai Zasshi = Japanese Journal of Leprosy. 69 (2): 101–106. doi:10.5025/hansen.69.101 Accesibil gratuit. PMID 10979277.
  77. ↑ Mishra B, Mukherjee A, Girdhar A, Husain S, Malaviya GN, Girdhar BK (). „Neuritic leprosy: further progression and significance”. Acta Leprologica. 9 (4): 187–194. PMID 8711979.
  78. ↑ Talwar S, Jha PK, Tiwari VD (septembrie 1992). „Neuritic leprosy: epidemiology and therapeutic responsiveness”. Leprosy Review. 63 (3): 263–268. doi:10.5935/0305-7518.19920031 Accesibil gratuit. PMID 1406021.
  79. 1 2 „Embrace a village - FAQ”. . Arhivat din original la . Accesat în .
  80. ↑ Duthie MS, Gillis TP, Reed SG (noiembrie 2011). „Advances and hurdles on the way toward a leprosy vaccine”. Human Vaccines. 7 (11): 1172–1183. doi:10.4161/hv.7.11.16848. PMC 3323495 Accesibil gratuit. PMID 22048122.
  81. ↑ Setia MS, Steinmaus C, Ho CS, Rutherford GW (martie 2006). „The role of BCG in prevention of leprosy: a meta-analysis”. The Lancet. Infectious Diseases. 6 (3): 162–170. doi:10.1016/S1473-3099(06)70412-1. PMID 16500597.
  82. ↑ Merle CS, Cunha SS, Rodrigues LC (februarie 2010). „BCG vaccination and leprosy protection: review of current evidence and status of BCG in leprosy control”. Expert Review of Vaccines. 9 (2): 209–222. doi:10.1586/ERV.09.161. PMID 20109030.
  83. ↑ World Health Organization (iunie 2018). „BCG vaccine: WHO position paper, February 2018 - Recommendations”. Vaccine. 36 (24): 3408–3410. doi:10.1016/j.vaccine.2018.03.009. PMID 29609965.
  84. ↑ Moraes MO, Düppre NC (ianuarie 2021). „Leprosy post-exposure prophylaxis: innovation and precision public health”. The Lancet. Global Health. 9 (1): e8–e9. doi:10.1016/S2214-109X(20)30512-X Accesibil gratuit. PMID 33338461.
  85. ↑ Yamazaki-Nakashimada MA, Unzueta A, Berenise Gámez-González L, González-Saldaña N, Sorensen RU (august 2020). „BCG: a vaccine with multiple faces”. Human Vaccines & Immunotherapeutics. 16 (8): 1841–1850. doi:10.1080/21645515.2019.1706930. PMC 7482865 Accesibil gratuit. PMID 31995448.
  86. ↑ „Leprosy Vaccine”. American Leprosy Missions. Arhivat din original la . Accesat în .
  87. ↑ „Trial set for world's first leprosy vaccine”. The Guardian. . Arhivat din original la . Accesat în .
  88. ↑ „China's Mars plans, leprosy vaccine and self-driving taxis”. Nature. 537 (7618): 12–13. septembrie 2016. Bibcode:2016Natur.537...12.. doi:10.1038/537012a Accesibil gratuit. PMID 27582199.
  89. ↑ ClinicalTrials.gov NCT03302897 Phase 1 LEP-F1 + GLA-SE Vaccine Trial in Healthy Adult Volunteers
  90. ↑ Duthie MS, Frevol A, Day T, Coler RN, Vergara J, Rolf T, Sagawa ZK, Marie Beckmann A, Casper C, Reed SG (februarie 2020). „A phase 1 antigen dose escalation trial to evaluate safety, tolerability and immunogenicity of the leprosy vaccine candidate LepVax (LEP-F1 + GLA-SE) in healthy adults”. Vaccine. 38 (7): 1700–1707. doi:10.1016/j.vaccine.2019.12.050. PMID 31899025.
  91. ↑ Dr. Heiser, V., An American Doctor's Odyssey. W. W. Norton & Company, 1936
  92. ↑ Victor G. Heiser, "Leprosy in the Philippine Islands," Public Health Report, 24 (13 August 1909)
  93. ↑ da Silva Santos, Jocimar; da Costa Alves, Franciely; José Dos Santos Júnior, Efraim; Soares Sobrinho, José Lamartine; de La Roca Soares, Mônica Felts (). „Evolution of pediatric pharmaceutical forms for treatment of Hansen's disease (leprosy)”Necesită abonament cu plată. Expert Opinion on Therapeutic Patents (în engleză). 33 (1): 1–15. doi:10.1080/13543776.2023.2178301. ISSN 1354-3776. PMID 36755421.
  94. ↑ George J (). „Metabolism and interactions of antileprosy drugs”. Biochemical Pharmacology. 177 (July). doi:10.1016/j.bcp.2020.113993. PMID 32339493. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  95. ↑ „WHO: MDT and drug resistance”. World Health Organization (WHO). Arhivat din original la . Accesat în .
  96. ↑ Reibel F, Cambau E, Aubry A (septembrie 2015). „Update on the epidemiology, diagnosis, and treatment of leprosy”. Médecine et Maladies Infectieuses. 45 (9): 383–393. doi:10.1016/j.medmal.2015.09.002 Accesibil gratuit. PMID 26428602.
  97. 1 2 3 4 Somar P, Waltz MM, van Brakel WH (). „The impact of leprosy on the mental wellbeing of leprosy-affected persons and their family members - a systematic review”. Global Mental Health. 7. doi:10.1017/gmh.2020.3. PMC 7379324 Accesibil gratuit. PMID 32742673. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  98. ↑ Rao D, Elshafei A, Nguyen M, Hatzenbuehler ML, Frey S, Go VF (februarie 2019). „A systematic review of multi-level stigma interventions: state of the science and future directions”. BMC Medicine. 17 (1). doi:10.1186/s12916-018-1244-y Accesibil gratuit. PMC 6377735 Accesibil gratuit. PMID 30770756. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  99. ↑ „Global leprosy update, 2016: accelerating reduction of disease burden”. Weekly Epidemiological Record. 92 (35): 501–519. septembrie 2017. hdl:10665/258841 Accesibil gratuit. PMID 28861986.
  100. ↑ „Leprosy new case detection rates, 2016”. World Health Organization (WHO). Arhivat din original la . Accesat în .
  101. ↑ „Mortality and Burden of Disease Estimates for WHO Member States in 2002”. World Health Organization (WHO). . Arhivat din original (xls) la .
  102. ↑ „WHO | Leprosy: new data show steady decline in new cases”. WHO. Arhivat din original la . Accesat în .
  103. 1 2 3 „WHO | Global leprosy update, 2015: time for action, accountability and inclusion”. World Health Organization (WHO). Arhivat din original la . Accesat în .
  104. ↑ Maggie Veatch (). „Leprosy still lurks in United States, study says”. CNN. Arhivat din original la . Accesat în .
  105. ↑ „About ILEP”. ILEP. Arhivat din original la . Accesat în .
  106. ↑ „Epidemiology of Leprosy”. International Textbook of Leprosy. . Arhivat din original la . Accesat în .
  107. 1 2 3 Organization, World Health (). Epidemiology of leprosy in relation to control. Report of a WHO Study Group. World Health Organization technical report series. 716. World Health Organization. pp. 1–60. hdl:10665/40171 Accesibil gratuit. ISBN 978-92-4-120716-4. OCLC 12095109. PMID 3925646.
  108. ↑ „Number of new leprosy cases”. Organizația Mondială a Sănătății (OMS). . Arhivat din original la . Accesat în .
  109. ↑ Truman R (septembrie 2005). „Leprosy in wild armadillos”. Leprosy Review. 76 (3): 198–208. doi:10.47276/lr.76.3.198 Accesibil gratuit. PMID 16248207.
  110. ↑ Liang, Jiayu (). „Leprosy in Florida: medical experts monitoring unusual, new cases of Hansen's disease”. University of Florida Emerging Pathogens Institute.
  111. ↑ Adams, L. B. (). „Susceptibility and resistance in leprosy: Studies in the mouse model”. Immunological Reviews. 301 (1): 157–174. doi:10.1111/imr.12960. PMC 8252540 Accesibil gratuit. PMID 33660297.
  112. ↑ Truman R (septembrie 2005). „Leprosy in wild armadillos”. Leprosy Review. 76 (3): 198–208. doi:10.47276/lr.76.3.198 Accesibil gratuit. PMID 16248207.
  113. ↑ Truman R (septembrie 2005). „Leprosy in wild armadillos”. Leprosy Review. 76 (3): 198–208. doi:10.47276/lr.76.3.198 Accesibil gratuit. PMID 16248207.
  114. ↑ Adams, L. B. (). „Susceptibility and resistance in leprosy: Studies in the mouse model”. Immunological Reviews. 301 (1): 157–174. doi:10.1111/imr.12960. PMC 8252540 Accesibil gratuit. PMID 33660297.
  115. ↑ Truman, R. W.; Ebenezer, G. J.; Pena, M. T.; Sharma, R.; Balamayooran, G.; Gillingwater, T. H.; Scollard, D. M.; McArthur, J. C.; Rambukkana, A. (). „The armadillo as a model for peripheral neuropathy in leprosy”. ILAR Journal. 54 (3): 304–314. doi:10.1093/ilar/ilt050. PMC 4158350 Accesibil gratuit. PMID 24615444.
  116. ↑ Truman, R. W.; Ebenezer, G. J.; Pena, M. T.; Sharma, R.; Balamayooran, G.; Gillingwater, T. H.; Scollard, D. M.; McArthur, J. C.; Rambukkana, A. (). „The armadillo as a model for peripheral neuropathy in leprosy”. ILAR Journal. 54 (3): 304–314. doi:10.1093/ilar/ilt050. PMC 4158350 Accesibil gratuit. PMID 24615444.
  117. ↑ Truman R (septembrie 2005). „Leprosy in wild armadillos”. Leprosy Review. 76 (3): 198–208. doi:10.47276/lr.76.3.198 Accesibil gratuit. PMID 16248207.
  118. ↑ Truman R (septembrie 2005). „Leprosy in wild armadillos”. Leprosy Review. 76 (3): 198–208. doi:10.47276/lr.76.3.198 Accesibil gratuit. PMID 16248207.
  119. ↑ Truman R (septembrie 2005). „Leprosy in wild armadillos”. Leprosy Review. 76 (3): 198–208. doi:10.47276/lr.76.3.198 Accesibil gratuit. PMID 16248207.
  120. ↑ Truman R (septembrie 2005). „Leprosy in wild armadillos”. Leprosy Review. 76 (3): 198–208. doi:10.47276/lr.76.3.198 Accesibil gratuit. PMID 16248207.
  121. ↑ Truman R (septembrie 2005). „Leprosy in wild armadillos”. Leprosy Review. 76 (3): 198–208. doi:10.47276/lr.76.3.198 Accesibil gratuit. PMID 16248207.
  122. ↑ Truman R (septembrie 2005). „Leprosy in wild armadillos”. Leprosy Review. 76 (3): 198–208. doi:10.47276/lr.76.3.198 Accesibil gratuit. PMID 16248207.
  123. ↑ Truman R (septembrie 2005). „Leprosy in wild armadillos”. Leprosy Review. 76 (3): 198–208. doi:10.47276/lr.76.3.198 Accesibil gratuit. PMID 16248207.
  124. ↑ Truman R (septembrie 2005). „Leprosy in wild armadillos”. Leprosy Review. 76 (3): 198–208. doi:10.47276/lr.76.3.198 Accesibil gratuit. PMID 16248207.
  125. ↑ Adams, L. B. (). „Susceptibility and resistance in leprosy: Studies in the mouse model”. Immunological Reviews. 301 (1): 157–174. doi:10.1111/imr.12960. PMC 8252540 Accesibil gratuit. PMID 33660297.
  126. ↑ Adams, L. B. (). „Susceptibility and resistance in leprosy: Studies in the mouse model”. Immunological Reviews. 301 (1): 157–174. doi:10.1111/imr.12960. PMC 8252540 Accesibil gratuit. PMID 33660297.
  127. ↑ Adams, L. B. (). „Susceptibility and resistance in leprosy: Studies in the mouse model”. Immunological Reviews. 301 (1): 157–174. doi:10.1111/imr.12960. PMC 8252540 Accesibil gratuit. PMID 33660297.
  128. ↑ Adams, L. B. (). „Susceptibility and resistance in leprosy: Studies in the mouse model”. Immunological Reviews. 301 (1): 157–174. doi:10.1111/imr.12960. PMC 8252540 Accesibil gratuit. PMID 33660297.
  129. ↑ Robert I. Rotberg (). Population History and the Family: A Journal of Interdisciplinary History Reader. MIT Press. p. 132. ISBN 978-0-262-68130-8.
  130. ↑ Hamilton, Bernard (). The leper king and his Heirs: Baldwin IV and the Crusader Kingdom of Jerusalem. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-64187-6.
  131. ↑ Disease Selection: The Way Disease Changed the World. CABI. . p. 8. ISBN 978-1-78064-682-4.
  132. ↑ Bryant A (). Sekigahara 1600: The Final Struggle for Power (Campaign Series, 40). Osprey Publishing (UK). ISBN 978-1-85532-395-7. Accesat în .
  133. ↑ Ring, Barbra; Aubert, Elise; Winsnes, Hanna; Vogt, Johanne (). Aasen, Elisabeth, ed. Fra gamle dage: memoarer, dagbøker, salmer og dikt av kvinner ca. 1660-1880 (în norvegiană). Universitetsforlaget. pp. 69–75. ISBN 82-00-06250-3.
  134. ↑ The Colony: The Harrowing True Story of the Exiles of Molokai. New York: Simon and Schuster. . ISBN 978-0-7432-3301-9.
  135. 1 2 „A look at 6 contested historical events of Seychelles”. Seychelles News Agency. Arhivat din original la . Accesat în .
  136. 1 2 „Seychelles: 14 Inspiring Women of Seychelles”. Seychelles News Agency (Victoria). . Arhivat din original la . Accesat în .
  137. 1 2 „Nation Home”. Seychelles Nation. . Arhivat din original la . Accesat în .
  138. ↑ „Diocesan committee prepares to commemorate Josephine Cafrine's 109th death anniversary”. Seychelles Weekly. . Arhivat din original la . Accesat în .
  139. ↑ Cung giu Nguyên (). „Contemporary Vietnamese Writing”. Books Abroad. University of Oklahoma. 29 (1): 19–25. doi:10.2307/40093803. JSTOR 40093803.
  140. ↑ „5 Famous Spies Who Made Philippine History”. Esquiremag.ph. . Arhivat din original la . Accesat în .
  141. ↑ „Dimple Kapadia: The Bollywood actress who has overcome leprosy”. The Leprosy Mission Trust India. decembrie 2018. Accesat în .
  142. ↑ Fernandez, Jean (). „Recognizing the Leper: Hindu Myth, British Medicine, and the Crisis of Realism in Rudyard Kipling's "The Mark of the Beast"”. Victorian Review. 41: 89–105. doi:10.1353/vcr.2016.0011. Arhivat din originalNecesită abonament cu plată la . Accesat în .
  143. ↑ „A Burnt-Out Case | novel by Greene”. Encyclopedia Britannica. Arhivat din original la . Accesat în .
  144. ↑ Squint. Accesat în .
  145. 1 2 3 „WHO | The Global Leprosy Strategy”. WHO. Arhivat din original la . Accesat în .
  146. ↑ „The final push strategy to eliminate leprosy as a public health problem: questions and answers”. World Health Organization (WHO). . Arhivat din original la . Accesat în .
  147. ↑ „WHO | Elimination of leprosy FAQ”. WHO. Arhivat din original la . Accesat în .
  148. 1 2 „Leprosy elimination”. World Health Organization (WHO). Arhivat din original la . Accesat în .
  149. ↑ Staples J (). „Communities of the afflicted: constituting leprosy through place in South India”. Medical Anthropology. 33 (1): 6–20. doi:10.1080/01459740.2012.714021. PMID 24383749. Arhivat din original la . Accesat în .

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Lepră
Clasificare
Resurse externe
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lepră&oldid=17375544