Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman

Iosif al II-lea
Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Date personale
Născut	13 martie 1741 Hietzing, Viena, Austria
Decedat	20 februarie 1790 (48 de ani) Viena, Monarhia Habsburgică
Înmormântat	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maria Terezia a Austriei
Frați și surori	Arhiducesa Maria Carolina a Austriei[*]​ Arhiducesa Maria Elisabeta a Austriei[*]​ Arhiducesa Maria Josepha a Austriei Maria Carolina a Austriei Arhiducesa Maria Christina, Ducesă de Teschen Arhiducesa Maria Anna a Austriei Maria Antoaneta Arhiducesa Maria Amalia a Austriei Arhiducesa Maria Elisabeta a Austriei Arhiducesa Maria Ioana Gabriela a Austriei Archduchess Maria Carolina of Austria[*][[Archduchess Maria Carolina of Austria (possibly stillborn daughter of Empress Maria Theresa and Holy Roman Emperor Francis I Stephen (1748-1748))|​]] Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Carol Iosif al Austriei Arhiducele Maximilian Franz a Austriei Ferdinand, Duce de Modena
Căsătorit cu	Prințesa Isabella Maria de Parma (din 6 octombrie 1760) Maria Josepha de Bavaria (din 23 ianuarie 1765)
Copii	Arhiducesa Maria Tereza de Austria Archduchess Marie Christine of Austria[*][[Archduchess Marie Christine of Austria ((1763-1763))|​]]
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	conducător militar monarh
Limbi vorbite	germană
Apartenență nobiliară
Titluri	Împărat al Sfântului Imperiu Roman (1765–1790) Duce de Brabant (29 noiembrie 1780–20 februarie 1790)
Familie nobiliară	Habsburg-Lorena
Rege al Romanilor
Domnie	27 martie 1764 - 20 februarie 1790
Încoronare	3 aprilie 1764, Frankfurt
Predecesor	Francisc I
Succesor	Leopold al II-lea
Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Domnie	18 august 1765 – 20 februarie 1790
Predecesor	Francisc I
Succesor	Leopold al II-lea
Arhiduce al Austriei
Domnie	18 august 1765 – 20 februarie 1790
Predecesor	Francisc I
Succesor	Leopold al II-lea
Rege al Ungariei, Croației și al Boemiei
Domnie	29 noiembrie 1780 - 20 februarie 1790
Predecesor	Maria Tereza
Succesor	Leopold al II-lea
Semnătură

Iosif al II-lea (cu numele de botez Joseph Benedikt August Johann Anton Michael Adam, n. 13 martie 1741, Hietzing, Viena, Austria – d. 20 februarie 1790, Viena, Monarhia Habsburgică), aparținând Casei de Habsburg, a fost rege romano-german din 1764, împărat al Sfântului Imperiu Roman între i 1780 și 1790, perioadă în care a fost, de asemenea, rege neîncoronat al Ungariei, Boemiei și Croației.

Biografie

Origine

Iosif al II-lea (c. 1755)

A fost primul fiu al împărătesei Maria Tereza și al soțului acesteia, împăratul Francisc I, cooptat la conducerea Țărilor Ereditare Habsburgice după moartea tatălui său în anul 1765. Din cei șaisprezece copii ai cuplului imperial, Iosif a fost cel mai dificil de educat. Copil așteptat cu nerăbdare, după trei fete, nașterea sa a fost întâmpinată cu bucurie de Maria Tereza, care și-a făcut proiecte mari în ceea ce îl privește.

Iosif s-a născut în mijlocul primelor revolte din Războiul de Succesiune Austriacă. Educația sa reală i-a fost dată prin scrierile lui Voltaire, a enciclopediștilor francezi și prin exemplul regelui Frederic al II-lea al Prusiei. Pregătirea sa a fost conferită de oficiali guvernamentali, care l-au instruit în detaliile mecanice ale administrării numeroaselor sale state care compuneau dominioanele austriece și Sfântul Imperiu Roman. A avut o copilărie severă, mama sa nepregetând să-l bată cu mâna ei atunci când considera că fiul avea o purtare inacceptabilă.

Coregent

El a fost făcut membru al Consiliului de stat (Staatsrat) și a început să elaboreze documente pentru ca mama lui să le citească. Aceste documente conțin germenii politicii sale de mai târziu, și toate dezastrele care în cele din urmă l-au copleșit. Era pentru o toleranță religioasă, nerăbdător să reducă puterea bisericii, pentru a calma țărănimea de sarcinile feudale și să elimine restricțiile privind comerțul și știința. În acestea, el nu a fost diferit față de Frederic, sau de fratele și succesorul său, Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, la fel ca toți conducătorii luminați ai secolului al XVIII-lea. A încercat să-i elibereze pe iobagi, dar acest lucru s-a întâmplat după moartea sa.

Unde Iosif a fost diferit față de marii conducători contemporani, și unde el s-a înrudit cu iacobinii, a fost în intensitatea credinței sale în puterea statului, atunci când era controlată de rațiune. Totuși, ca un conducător absolutist el a fost, de asemenea, convins de dreptul său de a vorbi pentru stările necontrolate de legi. Moștenise de la mama sa credința că dinastia de Austria are o calitate augustă și pretindea să obțină orice își dorea pentru propria sa putere și interes. Contemporanii au spus despre el că era impresionant, dar nu neapărat în mod plăcut. Caracterul arogant al împăratului a fost evident și pentru Frederic al II-lea al Prusiei, care, după prima lor întâlnire din 1769, l-a descris ca fiind ambițios și capabil să pună lumea pe foc. Ministrul francez Vergennes, care l-a întâlnit pe Iosif când acesta a călătorit incognito în 1777, l-a considerat a fi "ambițios și despotic".

După moartea tatălui său în 1765, el a devenit împărat și a fost făcut co-regent de către mama sa în dominioanele austriece. Ca împărat nu a deținut puterea reală, mama sa crezând că nici soțul, nici fiul nu ar trebui să o priveze vreodată de controlul ei suveran în dominioanele ei ereditare. Până la moartea mamei sale în 1780, Iosif nu a fost niciodată destul de liber să-și urmeze propriile proiecte.

Călătorii

A vizitat în anii 1768, 1770, 1773, 1783 și 1786 Banatul, Transilvania și Bucovina, unde a primit cu solicitudine petițiile oamenilor și a intrat în conștiința colectivă ca „bunul împărat”. Hotelul „Împăratul Romanilor” din Sibiu a fost denumit astfel în amintirea lui Iosif al II-lea. Lui Iosif al II-lea i se datorează numele comunelor grănicerești, învecinate, din județul Bistrița-Năsăud: Salva, Romuli, Parva și Nepos, în urma exclamației „Salutare micilor nepoți (urmași) ai lui Romulus!” (în latină Salve parvae nepos Romuli!).

Cârmuirea

După moartea mamei sale, Iosif, în vârstă de 39 de ani, a putut să-și exercite deplin puterea. Una dintre primele măsuri pe care le-a luat a fost acordarea termenului de șase luni „republicii feminine” pentru a părăsi Palatul Hofburg, hotărâre care se referea la fostele guvernante, văduvele unor curteni, și la surorile împăratului, care au fost invitate să se retragă la mănăstire sau în alte așezăminte departe de Viena. El își păstrează apartamentul foarte modest din aripa leopoldină, care data din timpul străbunicului său și care fusese restaurat în stil baroc. În ceea ce privește aspectul fizic, Iosif s-a îngrășat, are fața alungită și fruntea foarte înaltă, pleșuvă. Se îmbracă în special într-o uniformă militară ponosită, însă întotdeauna barat transversal peste piept cu marea eșarfă roșu-alb-roșu, care îi dădea un aer marțial.

Protocolul la curte a fost simplificat, reverența suprimată, la fel și sărutarea mâinii. Recepțiile grandioase de pe timpul Mariei Terezia au dispărut. Viena a cunoscut o perioadă înfloritoare a istoriei sale muzicale, împăratul fiind adesea văzut la operă, la concerte și la Burgtheater.

Politica privind religia

Articol principal: Edictele iozefine de toleranță religioasă

În domeniul politicii religioase, Iosif al II-lea a fost adeptul iluminismului, secularizând averile mănăstirești, însă sprijinind emanciparea parohiilor. Prin patenta imperială din 13 octombrie 1781 a acordat libertate religioasă protestanților și ortodocșilor, iar prin cea din 1782, mozaicilor. A aprobat astfel, construirea a numeroase biserici ortodoxe din piatră în Transilvania, cum ar fi bisericile ortodoxe din Brașov și în special din Mărginimea Sibiului.

Căsătorii și descendenți

Isabella Maria de Parma (prima soție a lui Iosif al II-lea)

Pentru a consolida noua alianță cu Franța, încheiată în 1756, mama sa a hotărât în 1760 căsătoria lui Iosif cu Isabella Maria de Parma (1741–1763), nepoata regelui Ludovic al XV-lea. Tânăra prințesă, mai spirituală decât soțul ei, avea un temperament melancolic. Iosif și-a iubit soția, dar ea nu a căutat să-i cultive afecțiunea. Isabella a fost cea mai bună prietenă și confidentă a surorii soțului ei, arhiducesa Maria Christina.

Din mariajul lui Iosif cu Isabella a rezultat o fiică, Maria Tereza. Isabellei îi era teamă de sarcină și de o moarte timpurie (în mare parte ca rezultat al pierderii mamei sale, care a murit de tânără). Sarcina ei s-a dovedit a fi dificilă, ea suferind de simptome de durere, boală și melancolie atât în ​​timpul cât și după aceea, cu toate că Iosif a susținut-o și a încercat să o consoleze. Ea a rămas țintuită la pat timp de șase săptămâni după naștere fiicei lor. Aproape imediat, cuplul a suferit două avorturi spontane - un calvar consecutiv deosebit de greu pentru Isabella - urmat rapid de o altă sarcină. Noua sarcină i-a provocat din nou melancolie, temeri și groază Isabellei. În noiembrie 1763, în timp ce era însărcinată în șase luni, Isabella s-a îmbolnăvit de variolă, a intrat în travaliu prematur și a născut o fiică, Arhiducesa Maria Cristina, care a murit la scurt timp.

Maria Josepha de Bavaria (a doua soție a lui Iosif al II-lea)

Bolnavă și stresată de nașterea bruscă și de tragedie, Isabella a murit săptămâna următoare. Pierderea soției sale iubite și a copilului lor nou-născut au fost devastatoare pentru Iosif. Îi scria mamei lui: "Nu-mi găsesc alinare decât în clipa în care mă aflu singur în camera mea, când contemplu portretul scumpei mele soții și citesc ce a scris ea. Am păstrat până și cele mai mici petice de hârtie care mi-au rămas de la ea." Și-a iubit foarte mult fiica și a rămas un tată devotat pentru Maria Tereza.

Din motive politice, și sub o tensiune constantă, în 1765, el a cedat și s-a recăsătorit cu verișoara sa de gradul al doilea, Prințesa Maria Josepha a Bavariei, fiica împăratului Carol al VII-lea și a Arhiducesei Maria Amalia de Austria. După prima lor întâlnire, o descrie spunând că este dezavantajată mult de talia scundă, de corpolența deloc atrăgătoare, de petele roșii pe față și dantura stricată.
Mariajul a fost extrem de nefericit, însă scurt, a durat numai doi ani. Deși Maria Josepha și-a iubit soțul, ea se simțea timidă și inferioară în compania lui. Lipsită de interese sau plăceri comune, relația a oferit puțin lui Iosif, care a mărturisit că n-a simțit nici o dragoste (nici atracție) pentru ea. El s-a distanțat de soția sa, până la punctul unei evitări totale, văzând-o doar la mese și la culcare.

La rândul ei, Maria Josepha, suferea găsindu-se blocată într-o căsnicie lipsită de iubire. La patru luni după aniversarea de doi ani a căsătoriei, Maria Josepha s-a îmbolnăvit și a murit de variolă. Joseph nu a vizitat-o niciodată în timpul bolii și nici nu a participat la funeralii, deși mai târziu și-a exprimat regretul pentru că nu i-a arătat bunătate, respect sau căldură.

După moartea celei de-a doua soții, tot pentru consolidarea alianței cu Franța, mama sa s-a gândit să-l căsătorească cu Bathilde d'Orléans. Mai târziu, s-a pus problema unei căsătorii între împărat și sora mai mică a regelui Ludovic al XVI-lea, însă ambele proiecte au fost abandonate. Iosif nu s-a mai recăsătorit.

În 1770, la vârsta de șapte ani, singurul copil al lui Iosif, Maria Tereza, a murit de pleurezie. Pierderea fiicei l-a traumatizat profunde. În lipsa unui moștenitor, Iosif al II-lea a fost urmat la tron de fratele său mai mic, Leopold al II-lea.

Bibliografie

• Mirela Andrei: Aspecte privind mitul „bunului împărat” în sensibilitatea colectivă românească din Ardeal la 1848, în: Nicolae Bocșan, Valeriu Leu (coord.), Identitate și alteritate. Studii de imagologie, vol. I, Reșița, 1996, p. 79-88.
• Ileana Bozac, Teodor Pavel, Călătoria împăratului Iosif al II-lea în Transilvania la 1773, Cluj, Centrul de Studii Transilvane, 2006 - recenzie Arhivat în 23 februarie 2014, la Wayback Machine.
• Petre Din, Mitul bunului împărat în sensibilitatea colectivă a românilor din Transilvania în secolul al XVIII-lea, Cluj, 2003;
• Doru Radosav, Arătarea împăratului. Intrările imperiale în Transilvania și Banat (sec. XVIII-XIX). Discurs și reprezentare, Cluj, 2002;
• Angelika Schaser: Josephinische Reformen und sozialer Wandel in Siebenbürgen, Wiesbaden, 1989.
• Angelika Schaser: Reformele iozefine în Transilvania și urmările lor în viața socială, Sibiu, 2000.
• Brigitte Hamann: Die Habsburger. Ein Biographisches Lexikon, Editura Ueberreuter, Viena, 1988, ISBN: 8-8000-3247-3.
• Gerhard Hartmann, Karl Schmidt (ed.): Die Kaiser. 1200 Jahre europäische Geschinchte, Editura Marix, Wiesbaden, 2006, ISBN: 978-3-86539-074-5.

Legături externe

• FOTO Împăratul Iosif al II-lea, îmbiat cu slană, rachiu și caș în ținutul Năsăudului în 1773, 18 martie 2013, Bianca Sara, Adevărul
• Calatorie imparateasca in Transilvania, 14 octombrie 2005, Costin Anghel, Mihai Stirbu, Jurnalul Național

Arbore genealogic

Predecesor: Maria Terezia

Împărat al Sfântului Imperiu Roman 1765 - 1790 (coregent până în 1780)

Succesor: Leopold al II-lea