Maria Carolina a Austriei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Maria-Carolina a Austriei
Regină a Neapole și Sicilia
Portret al Mariei Carolina, regină a Neapole și Sicilia, de Martin van Meytens, ca. 1770.
Portret al Mariei Carolina, regină a Neapole și Sicilia, de Martin van Meytens, ca. 1770.
Domnie 12 mai 1768 – 8 septembrie 1814
Predecesor Maria-Amalia de Saxonia
Succesor Lucia Miggliaccio
Căsătorit(ă) cu Ferdinand I al celor Două Sicilii
Urmași Maria Theresa, Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman
Maria Luisa, Mare Ducesă de Toscana
Francisc I al celor Două Sicilii
Maria Christina, regină a Sardiniei
Maria Amalia, regină a Franței
Maria Antonia, Prințesă de Asturia
Leopold, Prinț de Salerno
Nume complet
Maria-Carolina-Louise-Josepha-Johanna-Antonia-Anna
Casa regală Casa de Bourbon
Casa de Habsburg-Lorena
Tată Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Mamă Maria Theresa a Austriei
Naștere 13 august 1752(1752-08-13)
Palatul Schonbrunn, Viena, Austria
Deces 8 septembrie 1814 (62 de ani)
Austria

Maria Carolina a Austriei (germană Maria Karolina von Österreich; italiană Maria Carolina d'Austria; 13 august 17528 septembrie 1814) a fost soția regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii și de facto conducător al Neapolelui în perioada 1768-1799 și 1799-1806 și al Siciliei în perioada 1768-1814, deși ea a pierdut de facto puterea în 1812. A supravegheat promulgarea a multor reforme inclusiv revocarea interdicției privind masoneria, extinderea marinei sub conducerea favoritului ei, John Acton, și eliminarea influenței spaniole. A fost partizană a absolutismului luminat până la izbucnirea Revoluției franceze, când, pentru a preveni ca ideeile Revoluției să pătrundă, a transformat Neapole într-un stat polițienesc. S-a născut arhiducesă de Austria și a fost sora reginei Marie Antoinette a Franței.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Arhiducesa Maria Carolina ținând un portret al tatălui ei, Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Născută la 13 august 1752 la Palatul Schönbrunn, Viena, Maria Carolina a fost al treisprezecea copil al Maria Theresa a Austriei și Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Nașii ei au fost regele Ludovic al XV-lea al Franței și regina Maria Leszczyńska.[1] A fost numită după două două surori mai mari: Maria Carolina care a murit la două săptămâni după ce a împlinit un an și Maria Carolina care a murit la câteva ore după botez, însă familia i-a spus Charlotte.

Maria Carolina a fost fiica care a semănat cel mai mult cu mama ei. A avut o relație foarte apropiată cu sora sa mai mică, Maria Antoneta.[2] O dovadă a apropierii lor este faptul că, atunci când una din ele s-a îmbolnăvit, cealaltă a luat boala.[2] În august 1767 Maria Tereza le-a separat pe cele două fete, crescute până atunci împreună sub auspiciile contesei Marie von Brandis, din cauza comportamentului lor rău.[3]

În octombrie 1767 sora Mariei Carolina, Maria Josepha, destinată să se căsătorească cu Ferdinand al IV-lea de Neapole, parte a alianței cu Spaniei, a murit de variolă.[4] Dornic de a salva alianța austro-spaniolă, Carol al III-lea al Spaniei, tatăl lui Ferdinand al IV-lea, a cerut ca fiul său să se căsătorească cu altă soră.[5][6]

Împărăteasa a oferit curții de la Madrid pe Maria Amalia sau Maria Carolina.[7] Deoarece Maria Amalia era cu cinci ani mai mare decât fiul său, Carol al III-lea a optat pentru cea din urmă.[7] Maria Carolina a reacționat prost la logodnă, a plâns și a spus că această căsătorie aduce ghinion.[7] Obiecțiile ei totuși nu au întârziat pregătirile pentru noul ei rol de regină a Neapolelui.[8] Nouă luni mai târziu, la 7 aprilie 1768, Maria Carolina s-a căsătorit cu Ferdinand al IV-lea al Neapolelui în lipsa acestuia, mirele fiind reprezentat de fratele Mariei Carolina, Ferdinand.[9]

Regină[modificare | modificare sursă]

Maria Carolina, regină a Neapole și Sicilia, de Anton Raphael Mengs, ca. 1768.

Căderea lui Tanucci[modificare | modificare sursă]

Regina Neapolelui în vârstă de șaisprezece ani a călătorit de la Viena la Neapole oprindu-se în drum la Mantua, Bologna, Florența și Roma.[10][11][12] A ajuns în regatul Neapole la 12 mai 1768 debarcând la Terracina, unde s-a despărțit de însoțitorii ei austrieci.[11]
Din Terracina ea și suita care i-a mai rămas și care-i includea pe fratele ei Marele Duce de Toscana și soția acestuia Maria Luisa a Spaniei au ajuns la Poztella, unde și-a întâlnit soțul pe care l-a găsit "foarte urât".[13] Ea i-a scris contesei de Lerchenfeld: "Îl iubesc numai din datorie ..."[13] Ferdinand, de asemenea, nu a fost impresionat de ea, declarând, după prima lor noapte împreună: "Doarme ca un mort și transpiră ca un porc".[14]

Deși Maria Carolina nu și-a plăcut soțul, totuși, acest lucru n-a împiedicat-o să nască copii pentru a perpetua dinastia. În total, Maria Carolina i-a dăruit lui Ferdinand optsprezece copii, din care șapte au atins vârsta adultă, printre ei aflându-se succesorul lui Francisc I, ultima împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, Marea Ducesă de Toscana, ultima regină a Franței și Prințesa de Asturia.

Ferdinand, care a primit o educație destul de fragilă, nu avea capacitatea de a conduce, și se baza în totalitate pe consilierul tatălui său Carol al III-lea al Spaniei, Bernardo Tanucci.[15] În conformitate cu instrucțiunile de la împărăteasa Maria Tereza, Maria Carolina a câștigat încrederea lui Ferdinand simulând interes față de activitatea lui favorită - vânătoarea.[16] Așa ea a obținut administrarea statului pe ușa din spate, care avea să se realize pe deplin după nașterea unui moștenitor în 1775 și admiterea ei în Consiliului Privat.[16][17] Până atunci, Maria Carolina a prezidat întinerirea vieții la curtea napolitană. Academicienii Gaetano Filangieri, Domenico Cirillo și Giuseppe Maria Galanti au frecventate salonul ei, printre alții.[18]

Căderea lui Tanucci de la putere a apărut ca un argument al Mariei Carolina privind Masoneria, la care ea a aderat.[16] Acționând la ordinele lui Carol al III-lea, Tanucci a reluat o lege din 1751 care interzice Masoneria, ca răspuns la descoperirea unei loje masonică în rândul regimentul regal.[16] Înfuriată, regina i-a spus regelui Carol al III-lea opinia ei că Tanucci a ruinat țara, prin intermediul unei scrisori scrise de către soțul ei, făcând astfel să arate ca și cum ar fi fost ideea lui.[19] Ferdinand l-a demis pe Tanucci în octombrie 1776, provocând o ruptură cu tatăl său.[20] Numirea succesorului lui Tanucci, marchizul de Sambuca, o marionetă a reginei Maria Carolina, a reprezentat sfârșitul influenței spaniole în Napoli și creșterea influenței austriece.[21] Nepopularitatea ei în rândul nobilimii a crescut odată cu încercările ei de a le reduce prerogativele.

Patronajul artistic și decesul lui Carol al III-lea[modificare | modificare sursă]

Famila Regală a Neapole de Angelica Kauffman. Acest portret reprezintă o breșă față de reprezentările tipice ale Bourbonilor, care încorporează un peisaj arcadian și poze simple.[22]

Maria Carolina a patronat artiști germano-elvețieni, cel mai faimos caz fiind Angelica Kauffman, care a pictat familia reginei într-un cadru informal, în grădină, în 1783, și-a dat fiicelor ei lecții de desen.[23] Maria Carolina a acoperit-o cu daruri pe Kauffman dar ea a preferat cercurile artistice de la Roma la Napoli.[24] Patronajul reginei nu a fost limitată la pictori de portrete, ea a alocat pictorului peisagist Jacob Philipp Hackert o aripă a palatului de la Francavilla.[24] Ca și Kauffman, el a dat lecții copiilor reginei și s-a bucurat de confidențele ei.[25] La recomandarea lui Hackert, regele și regina au restaurat statuiile palatului Farnese și le-au adus la Nepole. În 1784, regina a fondat colonia filantropică San Leucio, un sat cu propriile sale legi unice și obiceiuri al căror unic scop a fost să țeasă mătase.[26] De asemenea, ea a comandat tabachere ornamentale și bijuterii din aur.[27]

În 1788 odată cu decesul regelui Carol al III-lea al Spaniei, relațiile napolitano-spaniole s-au îmbunătățit.[28] Noul rege, Carol al IV-lea dornic să fie în termeni buni cu fratele său, regele Neapole, a trimis flota spaniolă să-l salute.[29] Pentru a consolida împăcarea, Carol al IV-lea a propus ca fiica lui să se căsătorească cu fiul cel mare al regelui și reginei, Ducele de Calabria. În timp ce regele a sprijinit căsătoria, Maria Carolina a evitat-o. [29] Ca și mama ei ea a ales cu grijă viitorii parteneri ai copiilor ei, căsătoriile urmau să cimenteze alianțe politice alese de ea.[30] Decesul soției nepotului reginei, Prințul Moștenitor Francisc al Austriei, Ducesa Elisabeta de Württemberg, i-a deschsi oportunitatea de a-și împlini ambițiile maritale. Fiicele ei Maria Teresa și Luisa, s-au căsătorit cu Prințul Moștenitor Francisc și cu Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana.

Copii[modificare | modificare sursă]

Maria Carolina și Ferdinand au avut optsprezece copii:

  • Maria Teresa (6 iunie 1772 – 13 aprilie 1807). A fost numită după bunica maternă împărăteasa Maria Tereza a Austriei; în 1790 s-a căsătorit cu vărul ei primar Francisc al II-lea, Împărat Roman, a avut copii.
  • Maria Luisa (27 iulie 1773 - 19 septembrie 1802); în 1790 s-a căsătorit cu vărul ei primar, Ferdinand al III-lea de Toscana.
  • Carlos Tito (6 ianuarie 1775 - 17 decembrie 1778), Duce de Calabria; a murit de variolă la vârsta de 3 ani
  • Maria Anna (23 noiembrie 1775 - 22 februarie 1780); a murit de variolă la vârsta de 4 ani
  • Francisc I (14 august 1777 – 8 noiembrie 1830), rege al celor Două Sicilii, s-a căsătorit de două ori, a avut copii.
  • Maria Cristina Amalia (17 ianuarie 1779 – 11 martie 1849); s-a căsătorit cu Carol Felix al Sardiniei; fără copii
  • Maria Christina Theresa (17 ianuarie 1779 – 26 februarie 1783); geamăna Maria Cristina Amalia, a murit de variolă la vârsta de 4 ani
  • Carlo Antonio (12 aprilie 1780 - 1 ianuarie 1789); a murit de variolă la vârsta de 8 ani
  • Giuseppe Felix (18 iunie 1781 - 19 februarie 1783); a murit de variolă la vârsta de 2 ani
  • Maria Amalia (26 aprilie 1782 – 24 martie 1866); în 1809 s-a căsătorit cu viitorul rege al Franței, Ludovic-Filip al Franței
  • Maria Carolina (n./d. 19 iulie 1783)
  • Maria Antonia (14 decembrie 1784 – 21 mai 1806); în 1802 s-a căsătorit cu viitorul rege al Spaniei, Ferdinand al VII-lea al Spaniei
  • Maria Clothilda (18 februarie 1786 - 10 septembrie 1792); a murit de variolă la vârsta de 6 ani jumatătate
  • Maria Henrietta (31 iulie 1787 - 20 septembrie 1792); a murit de variolă la vârsta de 5 ani
  • Carlo Gennaro (26 august 1788 - 1 februarie 1789); a murit de variolă la vârsta de 6 luni
  • Leopoldo Giovanni (2 iulie 1790 – 10 martie 1851); în 1816 s-a căsătorit cu nepoata sa, Clementina, Prințesă de Salerno, fiica surorii sale, Maria Teresa.
  • Alberto Maria ( 2 mai 1792 - 26 decembrie 1798); a murit de epuizare la vârsta de 6 ani
  • Maria Isabella (2 decembrie 1793 - 23 aprilie 1801); a murit la vârsta de 7 ani

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lever, p 315.
  2. ^ a b Fraser, p 27.
  3. ^ Fraser, p 38.
  4. ^ Crankshaw, p 274.
  5. ^ Acton, p 126.
  6. ^ Bearne, p 57.
  7. ^ a b c Bearne, p 60.
  8. ^ Bearne, p 62.
  9. ^ Bearne, p 66.
  10. ^ Acton, p 129.
  11. ^ a b Acton, p 130.
  12. ^ Bearne, p 67.
  13. ^ a b Bearne, p 71.
  14. ^ Acton, p 131.
  15. ^ Acton, p 114.
  16. ^ a b c d Acton, p 172.
  17. ^ Bearne, p 78.
  18. ^ Bearne, p 81.
  19. ^ Acton, p 175.
  20. ^ Acton, pp. 175–176
  21. ^ Bearne, p 174.
  22. ^ Tarabra, p 203.
  23. ^ Acton, p 214.
  24. ^ a b Acton, p 215.
  25. ^ Acton, p 216.
  26. ^ Bearne, pp. 124–125.
  27. ^ V&A Museum inventory http://www.fashioningtheearlymodern.ac.uk/wordpress/wp-content/uploads/2012/07/ducrollay-album.pdf
  28. ^ Bearne, p 112.
  29. ^ a b Bearne, p 113.
  30. ^ Bearne, p 114.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Acton, Harold (1956). Bourbons of Naples. Methuen & Co.: London.
  • Bearne, Catherine Mary (1907). A Sister of Marie Antoinette: The Life-Story of Maria Carolina, Queen of Naples. T. Fisher Unwin: London
  • Crankshaw, Edward (1969). Maria Theresa. Longman Publishers: London.
  • Davis, John Anthony (2006). Naples and Napoleon: southern Italy and the European revolutions (1780–1860). Oxford University Press: Oxford. ISBN 0-19-820755-7
  • Fraser, Antonia (2002). Marie Antoinette: The Journey. Phoenix: London. ISBN 978-0-7538-1305-8

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Maria Carolina a Austriei la Wikimedia Commons