Maria Carolina a Austriei
.jpg)
.svg){kind=small}
Maria Carolina a Austriei (germană Maria Karolina von Österreich; italiană Maria Carolina d'Austria; 13 august 1752 – 8 septembrie 1814) a fost soția regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii și de facto conducător al Neapolelui în perioada 1768-1799 și 1799-1806 și al Siciliei în perioada 1768-1814, deși ea a pierdut de facto puterea în 1812. A supravegheat promulgarea a multor reforme inclusiv revocarea interdicției privind masoneria, extinderea marinei sub conducerea favoritului ei, John Acton, și eliminarea influenței spaniole. A fost partizană a absolutismului luminat până la izbucnirea Revoluției franceze, când, pentru a preveni ca ideile Revoluției să pătrundă, a transformat Neapole într-un stat polițienesc. S-a născut arhiducesă de Austria și a fost sora reginei Marie Antoinette a Franței.
Primii ani
[modificare | modificare sursă]
Născută la 13 august 1752 la Palatul Schönbrunn, Viena, Maria Carolina a fost al treisprezecea copil al Maria Theresa a Austriei și Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Nașii ei au fost regele Ludovic al XV-lea al Franței și regina Maria Leszczyńska.[2] A fost numită după două două surori mai mari: Maria Carolina care a murit la două săptămâni după ce a împlinit un an și Maria Carolina care a murit la câteva ore după botez, însă familia i-a spus Charlotte.
Maria Carolina a fost fiica care a semănat cel mai mult cu mama ei. A avut o relație foarte apropiată cu sora sa mai mică, Maria Antoneta.[3] O dovadă a apropierii lor este faptul că, atunci când una din ele s-a îmbolnăvit, cealaltă a luat boala.[3] În august 1767 Maria Tereza le-a separat pe cele două fete, crescute până atunci împreună sub auspiciile contesei Marie von Brandis, din cauza comportamentului lor rău.[4]
În octombrie 1767 sora Mariei Carolina, Maria Josepha, destinată să se căsătorească cu Ferdinand al IV-lea de Neapole, parte a alianței cu Spaniei, a murit de variolă.[5] Dornic de a salva alianța austro-spaniolă, Carol al III-lea al Spaniei, tatăl lui Ferdinand al IV-lea, a cerut ca fiul său să se căsătorească cu altă soră.[6][7]
Împărăteasa a oferit curții de la Madrid pe Maria Amalia sau Maria Carolina.[8] Deoarece Maria Amalia era cu cinci ani mai mare decât fiul său, Carol al III-lea a optat pentru cea din urmă.[8] Maria Carolina a reacționat prost la logodnă, a plâns și a spus că această căsătorie aduce ghinion.[8] Obiecțiile ei totuși nu au întârziat pregătirile pentru noul ei rol de regină a Neapolelui.[9] Nouă luni mai târziu, la 7 aprilie 1768, Maria Carolina s-a căsătorit cu Ferdinand al IV-lea al Neapolelui în lipsa acestuia, mirele fiind reprezentat de fratele Mariei Carolina, Ferdinand.[10]
Regină
[modificare | modificare sursă]
Căderea lui Tanucci
[modificare | modificare sursă]Regina Neapolelui în vârstă de șaisprezece ani a călătorit de la Viena la Neapole oprindu-se în drum la Mantua, Bologna, Florența și Roma.[11][12][13] A ajuns în regatul Neapole la 12 mai 1768 debarcând la Terracina, unde s-a despărțit de însoțitorii ei austrieci.[12]
Din Terracina ea și suita care i-a mai rămas și care-i includea pe fratele ei Marele Duce de Toscana și soția acestuia Maria Luisa a Spaniei au ajuns la Poztella, unde și-a întâlnit soțul pe care l-a găsit "foarte urât".[14] Ea i-a scris contesei de Lerchenfeld: "Îl iubesc numai din datorie ..."[14] Ferdinand, de asemenea, nu a fost impresionat de ea, declarând, după prima lor noapte împreună: "Doarme ca un mort și transpiră ca un porc".[15]
Deși Maria Carolina nu și-a plăcut soțul, totuși, acest lucru n-a împiedicat-o să nască copii pentru a perpetua dinastia. În total, Maria Carolina i-a dăruit lui Ferdinand optsprezece copii, din care șapte au atins vârsta adultă, printre ei aflându-se succesorul lui Francisc I, ultima împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, Marea Ducesă de Toscana, ultima regină a Franței și Prințesa de Asturia.
Ferdinand, care a primit o educație destul de fragilă, nu avea capacitatea de a conduce, și se baza în totalitate pe consilierul tatălui său Carol al III-lea al Spaniei, Bernardo Tanucci.[16] În conformitate cu instrucțiunile de la împărăteasa Maria Tereza, Maria Carolina a câștigat încrederea lui Ferdinand simulând interes față de activitatea lui favorită - vânătoarea.[17] Așa ea a obținut administrarea statului pe ușa din spate, care avea să se realizeze pe deplin după nașterea unui moștenitor în 1775 și admiterea ei în Consiliului Privat.[17][18] Până atunci, Maria Carolina a prezidat întinerirea vieții la curtea napolitană. Academicienii Gaetano Filangieri, Domenico Cirillo și Giuseppe Maria Galanti au frecventate salonul ei, printre alții.[19]
Căderea lui Tanucci de la putere a apărut ca un argument al Mariei Carolina privind Masoneria, la care ea a aderat.[17] Acționând la ordinele lui Carol al III-lea, Tanucci a reluat o lege din 1751 care interzice Masoneria, ca răspuns la descoperirea unei loje masonică în rândul regimentul regal.[17] Înfuriată, regina i-a spus regelui Carol al III-lea opinia ei că Tanucci a ruinat țara, prin intermediul unei scrisori scrise de către soțul ei, făcând astfel să arate ca și cum ar fi fost ideea lui.[20] Ferdinand l-a demis pe Tanucci în octombrie 1776, provocând o ruptură cu tatăl său.[21] Numirea succesorului lui Tanucci, marchizul de Sambuca, o marionetă a reginei Maria Carolina, a reprezentat sfârșitul influenței spaniole în Napoli și creșterea influenței austriece.[22] Nepopularitatea ei în rândul nobilimii a crescut odată cu încercările ei de a le reduce prerogativele.
Patronajul artistic și decesul lui Carol al III-lea
[modificare | modificare sursă].jpg)
Maria Carolina a patronat artiști germano-elvețieni, cel mai faimos caz fiind Angelica Kauffman, care a pictat familia reginei într-un cadru informal, în grădină, în 1783, și-a dat fiicelor ei lecții de desen.[24] Maria Carolina a acoperit-o cu daruri pe Kauffman dar ea a preferat cercurile artistice de la Roma la Napoli.[25] Patronajul reginei nu a fost limitată la pictori de portrete, ea a alocat pictorului peisagist Jacob Philipp Hackert o aripă a palatului de la Francavilla.[25] Ca și Kauffman, el a dat lecții copiilor reginei și s-a bucurat de confidențele ei.[26] La recomandarea lui Hackert, regele și regina au restaurat statuiile palatului Farnese și le-au adus la Nepole. În 1784 regina a fondat un așezământ filantropic la San Leucio, unde funcționau manufacturile regale de mătase.[27]
De asemenea, a colecționat tabachere ornamentale și bijuterii din aur.[28]
În 1788 odată cu decesul regelui Carol al III-lea al Spaniei, relațiile napolitano-spaniole s-au îmbunătățit.[29] Noul rege, Carol al IV-lea dornic să fie în termeni buni cu fratele său, regele Neapole, a trimis flota spaniolă să-l salute.[30] Pentru a consolida împăcarea, Carol al IV-lea a propus ca fiica lui să se căsătorească cu fiul cel mare al regelui și reginei, Ducele de Calabria. În timp ce regele a sprijinit căsătoria, Maria Carolina a evitat-o. [30] Ca și mama ei ea a ales cu grijă viitorii parteneri ai copiilor ei, căsătoriile urmau să cimenteze alianțe politice alese de ea.[31] Decesul soției nepotului reginei, Prințul Moștenitor Francisc al Austriei, Ducesa Elisabeta de Württemberg, i-a deschsi oportunitatea de a-și împlini ambițiile maritale. Fiicele ei Maria Teresa și Luisa, s-au căsătorit cu Prințul Moștenitor Francisc și cu Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana.
Copii
[modificare | modificare sursă]Maria Carolina și Ferdinand au avut optsprezece copii:
- Prințesa Luisa a celor Două Sicilii, Mare Ducesă de Tuscana (27 iulie 1773 - 19 septembrie 1802).În 1790 s-a căsătorit cu vărul ei primar, Ferdinand al III-lea de Toscana. și a avut 6 copii.
- Prințesa Maria Teresa a celor Două Sicilii, Împărăteasa a Sfântului Imperiu Roman (6 iunie 1772 – 13 aprilie 1807). A fost numită după bunica maternă împărăteasa Maria Tereza a Austriei; în 1790 s-a căsătorit cu vărul ei primar Francisc al II-lea, Împărat Roman, a avut 12 copii.
- Prințul Carlos Tito de Neapole și Sicilia, Duce de Calabria (6 ianuarie 1775 - 17 decembrie 1778).A murit de variolă la vârsta de 3 ani.
- Prințesa Maria Anna de Neapole și Sicilia (23 noiembrie 1775 - 22 februarie 1780); A murit de variolă la vârsta de 4 ani.
- Francisc I, Rege al celor Două Sicilii (14 august 1777 – 8 noiembrie 1830).A moștenit tronul, după moartea tatălui său.
- Maria Christina a celor Două Sicilii, Regină Consoartă a Sardiniei (17 ianuarie 1779 – 11 martie 1849).S-a căsătorit cu Carol Felix, Rege al Sardiniei; fără copii.
- Prințesa Maria Christina Theresa de Neapole și Sicilia (17 ianuarie 1779 – 26 februarie 1783); geamăna Maria Cristina Amalia, a murit de variolă la vârsta de 4 ani
- Prințul Gennaro de Neapole și Sicilia (12 Aprilie 1780 – 1 Ianuarie 1789).A murit de variola la vârsta de 8 ani.
- Prințul Giuseppe de Neapole și Sicilia (18 Iunie 1781 - 19 Februarie 1781).A murit de variola la vârsta de 8 ani.
- Prințesa Maria Amalia a celor Două Sicilii, Regină Consoartă a Franței (26 aprilie 1782 – 24 martie 1866); In 1809 s-a căsătorit cu viitorul rege al Franței, Ludovic-Filip al Franței cu care a avut 10 copii.
- Prințesa Maria Carolina (n./d. 19 iulie 1783).A murit la naștere.
- Prințesa Maria Antonia de Neapole și Sicilia, Prințesă de Asturias (14 decembrie 1784 – 21 mai 1806).În 1802 s-a căsătorit cu viitorul rege al Spaniei, Ferdinand al VII-lea al Spaniei.A murit de tuberuloză in 1806
- Prințesa Maria Clothilda de Neapole și Sicilia (18 februarie 1786 - 10 septembrie 1792); A murit de variolă la vârsta de 6 ani jumătate.
- Prințesa Maria Henriettade de Neapole și Sicilia (31 iulie 1787 - 20 septembrie 1792); A murit de variolă la vârsta de 5 ani.
- Prințul Carlo Gennaro de Neapole și Sicilia (26 august 1788 - 1 februarie 1789); A murit de variolă la vârsta de 6 luni.
- Prințul Leopoldo Giovanni Giuseppe Michele de Neapole și Sicilia, Prinț de Salerno (2 iulie 1790 – 10 martie 1851).În 1816 s-a căsătorit cu nepoata sa, Clementina, Prințesă de Salerno, fiica surorii sale, Maria Teresa.
- Prințul Alberto Maria de Neapole și Sicilia (2 mai 1792 - 26 decembrie 1798); A murit de epuizare la vârsta de 6 ani.
- Prințesa Maria Isabella de Neapole și Sicilia (2 decembrie 1793 - 23 aprilie 1801); A murit la vârsta de 7 ani (2 decembrie 1793 - 23 aprilie 1801); a murit la vârsta de 7 ani.
Arbore genealogic
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ^ RKDartists, accesat în
- ^ Lever, p 315.
- ^ a b Fraser, p 27.
- ^ Fraser, p 38.
- ^ Crankshaw, p 274.
- ^ Acton, p 126.
- ^ Bearne, p 57.
- ^ a b c Bearne, p 60.
- ^ Bearne, p 62.
- ^ Bearne, p 66.
- ^ Acton, p 129.
- ^ a b Acton, p 130.
- ^ Bearne, p 67.
- ^ a b Bearne, p 71.
- ^ Acton, p 131.
- ^ Acton, p 114.
- ^ a b c d Acton, p 172.
- ^ Bearne, p 78.
- ^ Bearne, p 81.
- ^ Acton, p 175.
- ^ Acton, pp. 175–176
- ^ Bearne, p 174.
- ^ Tarabra, p 203.
- ^ Acton, p 214.
- ^ a b Acton, p 215.
- ^ Acton, p 216.
- ^ Bearne, pp. 124–125.
- ^ V&A Museum inventory http://www.fashioningtheearlymodern.ac.uk/wordpress/wp-content/uploads/2012/07/ducrollay-album.pdf Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ Bearne, p 112.
- ^ a b Bearne, p 113.
- ^ Bearne, p 114.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Acton, Harold (1956). Bourbons of Naples. Methuen & Co.: London.
- Bearne, Catherine Mary (1907). A Sister of Marie Antoinette: The Life-Story of Maria Carolina, Queen of Naples. T. Fisher Unwin: London
- Crankshaw, Edward (1969). Maria Theresa. Longman Publishers: London.
- Davis, John Anthony (2006). Naples and Napoleon: southern Italy and the European revolutions (1780–1860). Oxford University Press: Oxford. ISBN 0-19-820755-7
- Fraser, Antonia (2002). Marie Antoinette: The Journey. Phoenix: London. ISBN 978-0-7538-1305-8
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Maria Carolina a Austriei la Wikimedia Commons
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
