Arhiducele Johann Salvator de Austria
| Arhiducele Johann Salvator | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Giovanni Nepomuceno Maria Annunziata Giuseppe Giovanni Batista Ferdinando Baldassare Luigi Gonzaga Pietro Alessandrino Zanobi Antonino |
| Născut | 25 noiembrie 1852 Florența, Marele Ducat de Toscana |
| Decedat | (37 de ani)  Capul Horn, Regiunea Magallanes și Antartica Chileană, Chile |
| Părinți | Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii |
| Frați și surori | Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana Arhiducele Karl Salvator, Prinț de Toscana Arhiducele Ludwig Salvator, Prinț de Toscana Arhiducesa Augusta de Austria Arhiducesa Maria Isabella, Prințesă de Toscana Archduchess Caroline Augusta of Austria[*] Archduchess Maria Luisa of Austria[*] Maria Maximiliana of Austria[*][1] |
| Căsătorit cu | Milly Stubel |
| Ocupație | aristocrat politician ofițer militar |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Casa de Habsburg-Lorena |
| Membru al Senatului imperial (Austria)[*] | |
| Domnie | – |
Modifică date / text  | |
Arhiducele Johann Salvator de Austria (în italiană Giovanni Salvatore) (n. , Florența, Marele Ducat de Toscana – d. , Capul Horn, Regiunea Magallanes și Antartica Chileană, Chile) a fost membru al ramurei de Toscana a Casei de Habsburg-Lorena. A fost arhiduce și principe de Austria, principe al Ungariei, Boemiei și Toscanei. După renunțarea la aceste titluri, a fost cunoscut drept John Orth. A dispărut în 1890 și a fost declarat mort în 1911.
Primii ani
[modificare | modificare sursă]
Johann Salvator s-a născut la Florența ca fiul cel mic al lui Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana și a celei de-a doua soții, Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii. A fost botezat cu numele Giovanni Nepomuceno Maria Annunziata Giuseppe Giovanni Batista Ferdinando Baldassare Luigi Gonzaga Pietro Alessandrino Zanobi Antonino.[2]
A aurmat o carieră în armata austriacă și a fost prieten apropiat cu Rudolf, Prinț Moștenitor al Austriei, cu care împărtășea aceleași puncte de vedere liberale.[3]
După ce Imperiul Otoman a garantat autonomia Bulgariei, Johann Salvator a fost un candidat la tronul Bulgariei.[4] Prințul Alexandru de Battenberg a fost ales Prinț al Bulgariei în 1879. În timpul ocupației austro-ungare pe teritoriul otoman al Bosniei și Herțegovinei în 1878, Johann Salvator a fost la comanda armatei ocupante și a obținut numeroase onoruri.[5][6]
La 16 octombrie 1889, a demisionat din armată și a renunțat la titlul și privilegiile sale ca membru al familiei imperiale austriece.[7] Și-a ales numele de John Orth. Orth și-a luat numele de la castelulul său, Schloss Orth.
Rezidența în Timișoara
[modificare | modificare sursă]Arhiducele Johann Salvator a fost transferat în anul 1873 cu grad de maior la Regimentului 13 Artilerie „Leopold Prinz von Bayern” din Timișoara.[8] Mutarea a fost determinată de controversele legate de viața sa personală la Viena, în special de relația cu Ludmilla Hildegard Stubel.[9] Transferul a fost conceput ca o măsură de distanțare de centrul politic și monden al imperiului, plasând arhiducele într-o garnizoană de provincie, unde putea fi supravegheat fără a genera noi controverse.[10]
Acesta a ajuns la Timișoara pe 15 decembrie 1873, și s-a cazat la Fostul han „La Cei Șapte Principi Electori”.[11][12]
Potrivit lui Wilhelm Stepper, sosirea arhiducelui Johann Salvator în Timișoara a provocat o vie emoție în rândul locuitorilor orașului.[13]
Arhiducele Johann Salvator a achiziționat la începutul lunii ianuarie 1874 în cartierul Fabric din Timișoara casa ridicată de antreprenorul Josef Kunz, situată pe atunci pe malul unui braț al Begăi, pentru suma de 80.000 florini. Proprietarii anteriori au primit o compensație de 4.000 florini pentru a elibera imediat locuința, care urma să fie adaptată ca reședință a arhiducelui și a suitei sale.[14][15]
Conform lui Stepper, apartamentul arhiducelui a fost amenajat la primul etaj, iar al personalul la parter.[13]
Arhiducele Johann Salvator a achiziționat în cadrul unei licitații ținute pe 14 iulie domeniul Hodoni, care aparținuse familiei Manássy, situat în apropiere de Timișoara, pentru suma de 160.000 florini, devenind astfel Großgrundbesitzer (moșier). Arhiducele intenționa să amenajeze pe acest teren o ferma-model, urmărind practicarea unei gospodăriri agricole moderne și demonstrative, potrivit relatărilor de epocă.[16][17] Preluarea domeniului a avut loc la 2 iulie 1874, fiind marcată printr-o ceremonie festivă organizată de comunitatea locală româno-germană din Hodoni, cu participarea autorităților, clerului și a notabilităților satului.[18]
În noiembrie 1874 a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel.[19]
La începutul anului 1875, Johann Salvator a publicat broșura Betrachtungen über die Organisation der österreichischen Artillerie, în care pleda pentru reorganizarea profundă a artileriei imperiale, pe care o considera învechită și lipsită de spirit reformator,[20] după model prusac, pentru întărirea fortificațiilor strategice și pentru o alianță cu Rusia împotriva expansiunii germane. Textul, perceput atât ca o critică severă la adresa corpului de artilerie, cât și ca o luare de poziție politică, a stârnit un ecou puternic la Viena și la Berlin, unde se afirma că a iritat chiar pe Otto von Bismarck. Ca urmare, la 5 februarie 1875, arhiducele a fost transferat la Regimentul 12 de infanterie „Erzherzog Wilhelm”, cu garnizoana la Cracovia.[21] Presa vremii a considerat că această mutare a fost percepută ca o sancțiune disciplinară.[20]
La 16 februarie 1875, arhiducele Johann Salvator a părăsit Timișoara și a fost condus la gară de demnitarii orașului, precum și membri ai elitei locale.
În zilele care au precedat plecarea sa, acesta a susținut audiențe de rămas bun cu primarul Steiner, Ober-Stadthauptmann Csermena și Ober-Stadthauptmann onorific Vlachovics și dineuri separate cu ofițerii și cu reprezentanții societății civile. În seara precedentă plecării, o parte a cetățenilor au organizat o serenadă solemnă, la care au participat aproximativ 200 de persoane. Procesiunea a pornit de la „Pfauen” , în Fabric, și a traversat principalele artere ale cartierului (Hauptstraße, Seilerwiese, Parkallee)[22] până la Casa Arhiducelui, unde fanfara locală a intonat imnul imperial. Arhiducele a apărut pe balcon și, după ce un vorbitor i-a adresat câteva cuvinte, a mulțumit pentru atenția primită și și-a exprimat regretul că părăsește orașul,[23] menționând legătura afectivă cu locuitorii, și a declarat:[24][25]
„Nu sunt cuvinte goale, ci un adevăr sincer și profund simțit atunci când spun că părăsesc Timișoara doar cu mare regret. Oamenii de aici m-au înconjurat cu o simpatie cu adevărat amabilă și mi-au dovedit acest lucru, fără echivoc, cu fiecare ocazie, încât m-am simțit ca acasă în acest oraș. Fie ca locuitorii să păstreze pentru mine aceste simpatii atât de prețioase și de la distanță, și să accepte convingerea că și în inima mea rămâne o amintire prietenoasă despre ei.”[24][25]
Viața civilă
[modificare | modificare sursă]Johann Salvator a solicitat în 1889 retragerea din Casa Imperială, a renunțat la titlurile sale și, făcând referire la castelul Orth – una dintre proprietățile sale – și-a schimbat numele în Johann Orth. Inițial, s-a speculat că motivul ar fi fost un conflict militar cu arhiducele Albrecht de Austria-Teschen; totuși, cauza reală a fost opoziția Casei de Habsburg față de intenția sa de a se căsători cu Ludmilla Stubel.[26]
Ulterior a obținut brevetul de căpitan și a achiziționat velierul Santa Margareta. Înaintea primei sale călătorii importante, cu o încărcătură de ciment de la Londra la Buenos Aires, în 1890, s-a căsătorit la Londra cu Stubel. În iulie 1890 a părăsit portul Buenos Aires, având ca destinație Valparaíso.[27][26]
Dispariția
[modificare | modificare sursă]Până la plecarea din Buenos Aires a menținut corespondența cu prietenii săi, cu rudele soției și cu bancherul său. Ulterior, nu s-au mai primit informații despre navă. Anchetele desfășurate de guvernele austriac, argentinian și chilian, precum și de companiile de navigație, nu au dus la descoperirea vreunei urme a vasului sau a echipajului. Expertize ulterioare au indicat producerea unor furtuni violente în apropierea Capului Horn, în noaptea de 20/21 iulie 1890, ca explicație probabilă a naufragiului.[26]
În pofida acestui fapt, în anii următori au circulat zvonuri privind supraviețuirea lui Johann Orth, care îl plasau fie în America de Sud, fie în Japonia sau chiar în Statele Unite. Niciuna dintre aceste informații nu a putut fi confirmată.[3][26]
În iulie 1910, arhiducele Josef Ferdinand al Toscanei, în calitate de șef al casei, a solicitat declararea oficială a morții lui Johann Orth la Obersthofmarschallamt. Cererea era motivată de necesitatea reglementării succesiunii averii, administrată provizoriu timp de două decenii. În cadrul procedurii au fost depuse documente care confirmau îmbarcarea lui Orth la Buenos Aires, pe velierul St. Margarete, cu destinația Valparaíso, inclusiv corespondență autentică, rapoarte meteorologice și expertize ale Hamburger Seewarte, ce indicau producerea unei puternice furtuni în zona Capului Horn în noaptea de 20/21 iulie 1890. A fost stabilit termenul de 1 februarie 1911 pentru prezentarea unor dovezi contrare, după care urma să fie pronunțată hotărârea definitivă și să fie deschis testamentul. Oficial, Johann Orth a fost declarat mort în 1911.[26]
Arbore genealogic
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ^ https://books.google.es/books?id=q59jAAAAcAAJ&dq=manuale%20del%20regno%20lombardo%20veneto&hl=es&pg=PA8#v=onepage&q&f=false Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Photography of baptismal register on 1852, 26th November.
- ^ a b Fanthorpe, Lionel (). Unsolved Mysteries of the Sea. Dundurn Press Ltd. pp. 161, 162. ISBN 1550024981.
- ^ Barkeley, Richard (). The Road to Mayerling: Life and Death of Crown Prince Rudolph of Austria. Macmillan. p. 158.
- ^ „Europe's Latest Treaty”. New York Times. . p. 1.
- ^ „Orth Officially Dead”. New York Times. . p. 1.
- ^ Almanach de Gotha. Justus Perthes. . p. 12.
- ^ „Tagesneuigkeiten”. Neues Fremden-Blatt (118). . p. 1.
- ^ „„Telenovela" prințului refugiat la Timișoara: a renunțat la toate privilegiile și titlurile pentru o balerină”. adevarul.ro. . Accesat în .
- ^ Bălan, Titus (). „Casa Arhiducelui, cu fantoma ce a greșit adresa”. Accesat în .
- ^ „Kleine Chronik”. Die Presse (344). . p. 3.
- ^ „Tages Nachrichten”. Das Vaterland (345). . p. 3.
- ^ a b Stepper, Wilhelm (). „Eine fürstliche Liebe in Temesvar”. Temesvarer Zeitung (77). p. 13-15.
- ^ „Tagesneuigkeiten”. Neues Fremden-Blatt (5). . p. 2.
- ^ „Tage-Nachrichten”. Das Vaterland (6). . p. 3.
- ^ „Tagesneuigkeiten”. Neues Fremden-Blatt (194). . p. 2.
- ^ „Tages-Neuigkeiten”. Neuigkeits-Welt-Blatt (161). . p. 4.
- ^ Z., T. (). „Erzherzog Johann als ungarischer Gutsbesitzer”. Neuigkeits-Welt-Blatt (179). p. 2.
- ^ „Tages Nachrichten”. Das Vaterland (298). . p. 3.
- ^ a b „Erzherzog Johann Salvator”. Neues Fremden-Blatt (41). . p. 3.
- ^ „Kriegerische Broschüre”. Neuigkeits-Welt-Blatt (34). . p. 1-2.
- ^ „Tagesneuigkeiten”. Neues Fremden-Blatt (49). . p. 3.
- ^ „Kleine Kronik”. Die Presse (49). . p. 3.
- ^ a b „Kleine Chronik”. Die Presse (48). . p. 1.
- ^ a b „Tagesneuigkeiten”. Pester Lloyd (38). . p. 3.
- ^ a b c d e „Die bevorstehende Todeserklärung Johann Orths. Der ehemalige Erzherzog Johann Salvator als Kapitän des Segelschiffes „St. Margarete"”. Neuigkeits-Welt-Blatt (158). . p. 25-26.
- ^ „The Missing Archduke”. New York Times. . p. 1.
