Filip al II-lea al Spaniei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Filip al II-lea
Filip al II-lea, portret de Sofonisba Anguissola
Filip al II-lea, portret de Sofonisba Anguissola
Rege al Spaniei
Domnie 16 ianuarie 1556 – 13 septembrie 1598
(&&&&&&&&&&&&&&42.&&&&&042 ani, &&&&&&&&&&&&&240.&&&&&0240 zile)
Predecesor Carol Quintul
Succesor Filip III
Rege al Angliei jure uxoris
Domnie 25 iulie 1554 – 17 noiembrie 1558
(&&&&&&&&&&&&&&&4.&&&&&04 ani, &&&&&&&&&&&&&115.&&&&&0115 zile)
Rege al Neapolelui
Domnie 25 iulie 1554 – 13 septembrie 1598
(&&&&&&&&&&&&&&44.&&&&&044 ani, &&&&&&&&&&&&&&50.&&&&&050 zile)
Predecesor Carol Quintul
Succesor Filip III
Rege al Portugaliei
Domnie 25 martie 1581 – 13 septembrie 1598
(&&&&&&&&&&&&&&17.&&&&&017 ani, &&&&&&&&&&&&&172.&&&&&0172 zile)
Predecesor António I
Succesor Filip III
Căsătorit(ă) cu Maria a Portugaliei
Maria I a Angliei
Elisabeta de Valois
Anna de Austria
Urmași
Carlos, Prinț de Asturia
Infanta Isabela Clara Eugenia a Spaniei
Caterina Michelle a Spaniei
Ferdinand, Prinț de Asturia
Diego, Prinț de Asturia
Filip al III-lea al Spaniei
Casa regală Casa de Habsburg
Tată Carol al V-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman
Mamă Isabela a Portugaliei
Naștere 21 mai 1527(1527-05-21)
Valladolid, Spania
Deces 13 septembrie 1598(1598-09-13)
(&&&&&&&&&&&&&&71.&&&&&071 ani, &&&&&&&&&&&&&115.&&&&&0115 zile)
Madrid, Spania
Înmormântare El Escorial
Semnătură Filip al II-lea al Spaniei's signature

Filip al II-lea (spaniolă Felipe II de Habsburgo; portugheză Filipe I; n. 21 mai 1527 – d. 13 septembrie 1598) a fost rege al Spaniei în perioada 1556 - 1598, rege al Neapolelui și al Siciliei în perioada 1554 - 1598, rege al Angliei și Irlandei (co-regent cu Maria I) în perioada 1554 - 1558, rege al Portugaliei și al Algarvelor (ca Filip I) în perioada 1580 - 1598 și rege al Capitanatului general Chile (Regatul Chile) în perioada 1554 - 1556.[1][2] A fost prinț suveran al Celor Șaptesprezece Provincii din 1556 până în 1581 și a deținut numeroase titluri de duce și conte pentru anumite teritorii.

Cunoscut sub numele Filip cel Prudent, a domnit asupra unuia dintre cele mai mari imperii, care deținea teritorii pe toate continentele cunoscute atunci de europeni.

Filip s-a născut la Valladolid, fiind fiul lui Carol al V-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și al soției sale, Isabela a Portugaliei. În timpul domniei sale, Spania a fost cea mai importantă putere din Europa de Vest. Sub conducerea lui, Spania a ajuns la maximul de influență și putere, a efectuat explorări în întreaga lume și a colonizat teritorii pe toate continentele cunoscute.

A fost descris de ambasadorul venețian Paolo Fagolo în 1563 ca fiind „de statură mică, cu ochi de un albastru pal, cu buze proeminente și pielea roz, însă întreaga lui apariție este foarte atractivă”. Ambasadorul a mai spus: „Se îmbracă cu mult bun gust și tot ce face este plin de curtoazie și grație”.[3]

Insulele Filipine au fost numită după el.

Tinerețe[modificare | modificare sursă]

Portretul lui Tițian al prințului Filip în vârstă de aproximativ douăzeci și patru de ani îmbrăcat într-o armură bogat decorată. Albul pielii sale corespunde ciorapilor albi și luciului verzui auriu de pe armura sa. În acest fel, tenul palid al prințului apare mai distins.

Filip și-a făcut debutul în guvern la șaisprezece ani în 1543. Tatăl său, Carol al V-lea, după Revolta Comunităților Castiliene avea obiceiul să plaseze un membru al familiei ca regent în timpul absențelor sale. Până atunci, împărăteasa Isabela a efectuat această sarcină dar decesul ei în 1539 l-a forțat pe împărat să atribuie această funcție prințului Filip flancat de un consiliu de regență în fruntea căruia se găsea cancelarul și inchizitorul general Juan Pardo de Tavera.

Câțiva ani mai târziu, în 1546, prințul primește primul său teritoriu: ducatul Milano. De la moartea în 1535 a lui Francisc al II-lea Sforza, ducatul a fost de fapt vacant și, ca fief imperial, a revenit lui Carol al V-lea, care a trebuit să numească un nou duce. După zece ani, împăratul îi acordă prețiosul teritoriu propriului fiu.

Filip era acum prinț al Spaniei, Duce de Milano și moștenitor al ducatului de Burgundia dar nu era decât un prinț minor când tatăl său a decis în 1552 ca Filip să se căsătorească cu regina Angliei Maria Tudor. Pentru ca cei doi să fie pe picior de egalitate, Carol i-a dat fiului său regatul Neapolelui în 1553.

Ascensiunea la tron[modificare | modificare sursă]

La 25 octombrie 1555, Carol al V-lea a renunțat în mod oficial asupra domeniilor care aparțineau Ducelui de Burgundia, Filip obținând astfel suveranitatea asupra Țărilor de Jos și ducatul de Burgundia. De asemenea, el devine maestru al Ordinului Lânii de Aur.

Câteva luni mai târziu, la 16 ianuarie 1556, el devine rege al Spaniei sub numele Filip al II-lea. Totuși, Filip a mai trăit câțiva ani în Țările de Jos din cauza conflictului cu Franței.[4] După semnarea Tratatului de la Cateau-Cambrésis și căsătoria cu Elisabeta a Franței, în vara anului 1559 se îmbarcă pentru a se întoarce în Spania.

Deși uneori descris ca un monarh absolut, autoritatea lui Filip se confruntă cu multe constrângeri constituționale.

Portugalia[modificare | modificare sursă]

Din anul 1580 Filip II a devenit Filip I, rege al Portugaliei, după ce a reușit să se impună candidatului oponent Antonio de Crato ce s-a incoronat el însuși rege al Portugaliei. Regele a remarcat din timp, din 1554, că trebuie sä recunoască, ca frate vitreg, pe Ioan de Austria care a fost recunoscut deja, în secret, de tatăl lui, Carol Quintul. Prima soție a regelui a fost Maria de Portugalia cu care s-a căsătorit în 1543 și, împreună, au avut un fiu, pe Don Carlos. Această căsătorie a unit Spania cu Portugalia între anii 1580 și 1640. Mai târziu a fost observată greșeala făcută prin căsătoria înrudită (cei doi erau veri), fiul lor fiind handicapat fizic și mintal.

Anglia[modificare | modificare sursă]

După moartea soției lui, Maria (12 iulie 1545), a urmat căsătoria de alianță cu regina Maria I a Angliei la 25 iulie 1554, verișoara tatălui său, numită și "mătușa" sau Maria Tudor. Căsătoria a fost dezaprobată de curtea engleză, fiind o căsătorie cu țeluri clar politice; în această perioadă el a folosit titlul de "rege al Angliei". La 16 ianuarie 1556 după retragerea lui Carol V (Quintul) din viața politică, devine Filip al II-lea, rege al Spaniei, dar revine în țară numai după moartea tatălui său. În 1558 moare și cea de-a doua soție a lui, Maria Tudor, fără să-i lase urmași. Filip încearcă fără succes să se căsătorească cu sora mai tînără a Mariei Tudor, Elisabeta I a Angliei.

Don Carlos[modificare | modificare sursă]

Bănuindu-l pe fiul său de a intriga împotriva lui, Don Carlos va fi arestat și după un scurt timp va muri. Adversarii lui Filip îl acuză de omorârea fiului său propriu, care ar fi fost singurul urmaș legitim al regelui. Dacă Don Carlos ar fi ajuns rege, fiind debil mintal, s-ar fi ajuns la o criză de stat.

Situația politică în Europa[modificare | modificare sursă]

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, între Spania și Anglia situația politică devine tot mai încordată. Dușmănia dintre ele se datorează în mare parte inchiziției catolice spaniole. În anul 1559 se încheie pacea de la Cateau-Cambresis între Spania și Franța, după un război ce a durat 60 de ani. O condiție a păcii încheiate a fost căsătoria lui Filip cu fiica regelui francez Henric II, Elisabeta de Valois, cu care va avea două fiice. El și-a iubit soția, după moartea căreia a căzut într-o stare de letargie.

Nepoata lui Filip, Ana de Austria, fiica impăratului Maximilian al II-lea, va fi soția a patra a monarhului, cu care va avea trei fii, pe Ferdinand, Carlos și Diego și o fiică, pe Maria. În timpul domniei sale sunt cucerite Florida și insulele Filipine, ce primesc numele regelui. În perioda regelui Filip situația financiară deficitară a statului este agravată de creșterea amenințătoare a puterii otomane, la care se adaugă conflictul cu Anglia și lupta pentru independență a „Țărilor de Jos”, care alcătuiesc „Uniunea de la Utrecht” (1579), în 1581 declarându-se independente de Spania.

Filip reușește să inlăture aceste conflicte numai parțial, prin îmbunătățirea situației financiare din veniturile aduse din coloniile americane, și prin obținerea prin căsătorie a coroanei portugheze.

Armada spaniolă[modificare | modificare sursă]

Decapitarea reginei Scoției, Maria Stuart, a dat prilejul atacării Angliei de către Armada spaniolă, care însă va fi nimicită de flota engleză aflată sub conducerea lui Charles Howard și Francis Drake (1558), fiind dotată cu o artilerie (tunuri) mai modernă si vase mai iuți, adecvate unei luptei navale in Marea Nordului, înfrângerea suferită de spanioli fiind nu numai pierderea materialä (12.000 de spanioli în comparație cu cea engleză 6000-8000 de englezi căzuți in luptă), dar și pierderea renumelui de "invicibila Armadă" spaniolă. Această victorie engleză a fost începutul afirmării Angliei ca putere maritimă.

Războiul cu Franța[modificare | modificare sursă]

Intre anii 1590 și 1598 Filip II a pornit războiul religios de partea papei și ducelui de Guise împotriva regelui hughenot Henric IV al Franței.

Familie[modificare | modificare sursă]

Filip și Ana la un banchet împreună cu familia și curtenii, de Alonso Sánchez Coello.
Filip și Elisabeta

Filip a fost căsătorit de patru ori și a avut copii cu trei dintre soțiile lui. Totuși, cei mai mulți copii au murit timpuriu.

Prima soție a lui Filip a fost verișoara sa primară, Maria Manuela, Prințesă a Portugaliei. Ea era fiica regelui Ioan al III-lea al Portugaliei și a reginei Ecaterina de Habsburg. Cuplul a avut un fiu, la a cărui naștere Maria a murit în 1545.

[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Geoffrey Parker. The Grand Strategy of Philip II, (2000)
  2. ^ Garret Mattingly. The Armada p. 22, p. 66 ISBN 0-395-08366-4
  3. ^ Davis, James C. (1970). Pursuit of Power: Venetian Ambassadors ' Reports on Spain, Turkey, and France in the Age of Philip II 1560 - 1600. New York: Harper & Row. pp. 81–82 
  4. ^ Parker, Geoffrey. The Dutch Revolt.. London: Penguin. p.41.

Legături externe[modificare | modificare sursă]