Imre Thököly

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Imre Thököly
Thokolyi.jpg
Date personale
Născut [1][2] Modificați la Wikidata
Kežmarok, Slovacia[3] Modificați la Wikidata
Decedat (47 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
Nicomedia, Turcia[4] Modificați la Wikidata
Înmormântat Izmit Modificați la Wikidata
Părinți István Thököly[*]
Mária Gyulaffy[*] Modificați la Wikidata
Frați și surori Katalin Thököly[*]
Mária Thököly[*]
Éva Thököly[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Ilona Zrínyi[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Ungaria Modificați la Wikidata
Religie Evangelical Church of the Augsburg Confession in Slovakia[*] Modificați la Wikidata
Ocupație military leader[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Loc de odihnă Izmit
Semnătură
Thököly Imre signature.jpg

Imre Thököly (variantă Emeric Tököli, în germană Emmerich Thököly), conte de Késmárk, (n. 1657 - d. 1705), a fost un principe al Transilvaniei, om de stat maghiar și conducător al revoltei antihabsburgice a curuților.

S-a născut la Kezmarok (actuala Slovacie) și a studiat la colegiul luteran din Prešov. Tatăl său, István Thököly, a fost un participant la revolta armată antihabsburgică, care a opus nobilimea locală maghiară, puterii imperiale de la Viena.

În decembrie 1670, acesta a căzut in luptă, în ciocnirile cu trupele imperiale austriece, în timp ce își apăra unul din domenii, castelul Orava (în nordul Slovaciei). Rebelii antihabsburgici, încurajați de ajutorul oferit de regele Franței, Ludovic al XIV-lea, l-au ales pe tânărul prinț ca lider, în 1678.

Luptele cu austriecii[modificare | modificare sursă]

Hartă care figurează domeniul disputat între Habsburgi și Ardeleni (aproximativ actuala Slovacie) ca formând un „Principat al Ungariei de Nord” separat și diferit atât de Ungaria Regală cât și de Principatul Transilvaniei.

În scurt timp armatele antihabsburgice au cucerit centrul și estul Slovaciei. După 3 ani de lupte, în 1681, ajutat de 10 000 de ostași transilvăneni și de un corp militar otoman, trimis în ajutor de pașa de la Oradea, Imre Thököly a putut sa îi impună împăratului Leopold I condițiile unui armistițiu.

În iunie 1682 s-a căsătorit cu principesa Ilona Zrínyi, văduva principelui transilvănean Francisc I Rákóczi. Sultanul Mehmed al IV-lea l-a recunoscut ca rege al Ungariei de Nord, în schimbul plății unui tribut anual de 40 000 de taleri. I-a recunoscut de asemenea și titlul de principe al Transilvaniei, un act formal, care nu s-a concretizat decât opt ani mai târziu. În cursul aceluiași an 1682 a obținut noi succese militare împotriva austriecilor, care i-au lărgit dominația teritorială până la râul Vah. Cu toate acestea, cele doua diete convocate de el, la Košice și la Tállya, în 1683, nu i-au oferit sprijinul de care avea nevoie.

Thököly i-a sprijinit pe turci, la asediul Vienei din 1683, dar după victoria austriacă, a cerut medierea regelui polonez Ioan III Sobieski pentru o împăcare cu împăratul, oferind încetarea ostilităților dacă Curtea Imperială va acorda libertate religioasă pentru protestanții din Ungaria și îi va garanta titlul de principe al Ungariei de Nord. Leopold a refuzat aceste condiții și i-a cerut capitulare necondiționată, asfel că Thököly a reluat ostilitățile. Dar campania din 1685 a fost o serie de dezastre. Disperat, i-a cerut ajutor Pașei de Oradea, dar acesta l-a luat prizonier și l-a trimis în lanțuri la Edirne, din cauză că încercase să negocieze cu Leopold.

În 1686 Thököly a fost eliberat din prizonieratul turcesc și a fost trimis cu o mică armată în Transilvania, dar în 1688 expediția a sfârșit cu un fiasco total. Turcii au devenit suspicioși și l-au întemnițat pentru a doua oară. În 1690, cu asentimentul sultanului și cu sprijinul politic și militar al domnului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, a intrat a treia oară în Transilvania, cu o armată de 16 000 soldați, ardeleni, munteni și turci, și la 11 august a învins armatele generalului Donat Heissler și ale contelui Mihály Teleki în Bătălia de la Tohanu Vechi-Zărnești.

Domnia transilvăneană[modificare | modificare sursă]

După aceasta mare victorie, Thököly a fost ales principe al Transilvaniei de către Dieta Transilvaniei întrunită la Cristian, lângă Brașov. Nu și-a putut menține poziția din cauza presiunii militare și politice austriece, care l-a susținut pe principele Mihai Apafi al II-lea.

În 1691 Thököly a părăsit definitiv Transilvania și s-a refugiat în Imperiul Otoman, unde și-a continuat cariera.

Ultimii ani[modificare | modificare sursă]

A condus cavaleria turcă în bătăliile de la Slankamen (1691) și de la Zenta (1697). Numele său a fost exclus de pe lista de amnistie oferită rebelilor maghiari prin Tratatul de la Karlowitz (26 ianuarie 1699). Dupa încă o încercare nereușită, în 1700, de a redeveni principe al Transilvaniei, s-a stabilit la Galata (lânga Istambul) cu soția sa. Sultanul Mustafa al II-lea i-a dăruit generoase ajutoare materiale și titlul de pașă de Vidin.

A decedat în 1705 la Nicomedia (astăzi Izmit, Turcia).

Istoriografie[modificare | modificare sursă]

În contextul disputelor naționaliste moderne, faptul că Imre Thököly a fost recunoscut de către sultanul Mehmed al IV-lea ca „rege al Ungariei de Nord” este interpretat de istoriografia actuală ca dovedind existența unui „Principat al Ungariei de Nord” diferit și separat atât de Ungaria Regală cât și de Principatul Transilvaniei[5], pe când istoriografia anterioară (sec. XIX și XX, precum și sursele vremii) pomenesc acest teritoriu (aproximativ actuala Slovacie) ca fiind disputat între Habsburgi și principii ardeleni. Afirmarea unui „Principat al Ungariei de Nord” este paralală cu afirmarea că până la semnarea tratatelor de la Oradea în 1538 și de la Speyer în 1571, Principatul Transilvaniei nu exista, nefiind alteva decât „Regatul Ungariei Răsăritene[6] devenit, prin aceste tratate, un stat autonom în care nu părțile răsăritene ale regatului ungar (Partium) au fost alipite Principatului Ardelean, ci acesta din urmă i-a aparținut Ungariei orientale.[7]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Surse și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b "Imre Thököly", Gemeinsame Normdatei, accesat la 27 aprilie 2014 
  2. ^ a b "Imre Thököly", data.bnf.fr, accesat la 10 octombrie 2015 
  3. ^ "Imre Thököly", Gemeinsame Normdatei, accesat la 14 decembrie 2014 
  4. ^ "Imre Thököly", Gemeinsame Normdatei, accesat la 31 decembrie 2014 
  5. ^ János Varga, A fogyó félhold árnyékában, Gondolat, Budapest, 1986, p. 31.
  6. ^ István Keul, Early modern religious communities in East-Central Europe: ethnic diversity, denominational plurality, and corporative politics in the principality of Transylvania (1526-1691), Brill 2009, p. 40
  7. ^ Iván Boldizsár, NHQ : the new Hungarian quarterly, Vol. 22, éd. 1, p. 64, Lap kiadó, Budapesta, 1981, NHQ; sau NHQ; the new Hungarian quarterly, Volume 22, Issue 1.


Predecesor:
Mihai Apafi I
Principe al Transilvaniei
1690-1691

Succesor:
Mihai Apafi al II-lea

în conflict cu Imre Thököly