Sigismund, Arhiduce al Austriei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Sigismund, Arhiduce de Austria)
Sari la navigare Sari la căutare
Sigismund de Habsburg
Arhiduce al Austriei
Sigismund of Tirol (Alte Pinakothek) colour.jpg
Sigismund, conte al Tirolului (Pinacoteca Veche, München)
Date personale
Născut26 octombrie 1427
Innsbruck
Decedat4 martie 1496 (68 ani)
Innsbruck
ÎnmormântatMӑnӑstirea Stams
PărințiFrederic al IV-lea
Anna de Braunschweig-Lüneburg
Căsătorit cuEleonora Stuart[*] (din )
Caterina a Saxoniei[*]
Caterina a Saxoniei[*] (din ) Modificați la Wikidata
Religiecatolicӑ
OcupațieRegent Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titluriduce, conte, arhiduce
Familie nobiliarăCasa de Habsburg
Duce al Austriei Anterioare și Conte de Tirol
Domnie24 iunie 1439 - 4 martie 1494
PredecesorFrederic al IV-lea
SuccesorMaximilian I

Sigismund, supranumit cel Bogat în monede, (în germană Siegmund der Münzreiche; n. 26 octombrie 1427, Innsbruck – d. 4 martie 1496, Innsbruck) a fost arhiduce titular al Austriei și regent al Austriei Superioare (formată din Tirol și Austria Anterioară).

Motto-ul său: „Laudanda est voluntas”.[1]

Biografia[modificare | modificare sursă]

Sigismund aparține liniei leopoldine a Casei de Habsburg și a fost fiul ducelui Frederic al IV-lea și al celei de-a doua soții a sa, Anna de Braunschweig-Lüneburg (1390–1432), fiica ducelui Frederic I de Braunschweig-Wolfenbüttel și a soției lui Anna de Saxonia.

Când tatăl său a murit în 1439, Sigismund avea doar doisprezece ani. Frederic al III-lea, care îi era văr, a fost desemnat tutorele său. Pentru extinderea influenței spre vest, Sigimund urma să se căsătorească cu Radegunde, fiica cea mare a regelui francez, Carol al VII-lea, însă ea a murit înainte de căsătorie în 1445. Deoarece Tirolul era o sursă de venit profitabilă pentru Frederic al III-lea, el l-a ținut pe Sigismund practic prizonierul său până când acesta a împlinit 19 ani. Abia atunci când Stările generale din Tirol l-au amenințat cu război, Frederic i-a permis lui Sigismund să plece în Tirol - comitatul pe care îl moștenise de la tatăl său.

Sub domnia lui Sigismund au fost stabilite puncte vamale în Kollmann lângă Barbian în Tirolul de Sud

În 1446 Sigismund a preluat cârmuirea în Tirol și Austria Anterioară și și-a stabilit reședința la Innsbruck. Până la moartea sa, el s-a aflat în conflict cu Nikolaus Cusanus, episcopul de Brixen pentru stăpânirea domeniilor din văile râurilor Inn și Eisack și din Pustertal. Pe 12 februarie 1449 Sigismund s-a căsătorit la Innsbruck cu prințesa Eleonora Stuart (1431–1480), fiica regelui Iacob I al Scoției și a soției lui, Ioana Beaufort.

Eleonora Stuart (portret postum de Antoni Boys)

În 1451 a cumpărat jumătate din comitatul Bregenz[2] de la Elisabeta de Hochberg (Hachberg), moștenitoarea lui Wilhelm al VII-lea de Montfort (d. 1422). În 1453 el a adăugat proprietăților sale Tannberg și Mittelberg (Großes Walsertal și Kleines Walsertal) și a numit-o pe soția sa, Eleonore, guvernator.[3] În același an, el a confirmat episcopului din Augsburg, Peter de Schaumberg, drepturile episcopiei sale asupra posesiunilor lui din valea râurilor Inn și Adige.[4] Pe 10 mai 1458 Sigismund a primit Austria Anterioară de la arhiducele Albert al VI-lea, la care ulterior a renunțat.[5]

Conflictul cu Nikolaus Cusanus, cauzat de probleme de legalitate a proprietăților, a devenit o dispută fundamentală între puterea religioasă și cea laică și a avut consecințe în ceea ce-l privește pe Sigismund care în 1460 a fost excomunicat de Papa Pius al II-lea.[6]

Prințesa Caterina de Saxonia

În 1469 acumularea unei mari datorii cauzate de stilul său de viață l-a obligat să dea ca gaj lui Carol Temerarul (ducele Burgundiei) comitatul Pfirt (moștenit de la străbunica sa), landgrafiatul Alsacia, Freiburg im Breisgau și alte câteva orașe, dar a păstrat Sundgau din sudul Alsaciei și dreptul de răscumpărare a teritoriilor.[7] În 1474 Sigismund a cumpărat comitatul Sonnenberg, de la Eberhard I de Waldburg-Sonnenberg o zonă care va aparține mai târziu landului Vorarlberg.

În 1453 Sigismund a primit oficial, împreună cu el toți ceilalți duci din familia de Habsburg, titlul de Arhiduce de la împăratul Frederic al III-lea care a admis și recunoscut Privilegium maius pe 6 ianuarie la Wiener Neustadt.[8]

Pe 24 februarie 1484 Sigismund s-a căsătorit doua oară la Innsbruck cu prințesa în vârstă e 16 ani, Caterina de Saxonia (1468–1524), fiica ducelui Albert al III-lea de Saxonia și a soției sale Sidonia de Boemia. Căsătoria a rămas fără urmași.

Guldiner - monedă emisă de Monetăria Tirolului în 1484

În același an, Sigismund a mutat monetăria Tirolului de la Merano la Hall în Tirol, ceea ce a inițiat ascensiunea acestui oraș (ca centru al comerțului cu sare și stație navală principală în vest) care a devenit cel mai important oraș comercial din țară. Astfel cel supranumit „bogat în monede este și „tatăl” monedei numite guldiner, bătută pentru prima dată la Hall în1486, care a fost modelul pentru majoritatea celorlalte monede europene emise în secolele XVI-XVIII.[9] În același timp (ultimul sfert al secolului al XV-lea) Sigismund a transformat și extins Cetatea Firmian de lângă Bolzano într-o monumentală cetate militară numită Sigmundskron, care avea rolul de garnizoană la granița cu nordul Italiei.[10]

Stema portalului Arhiducelui Sigismund (Cetatea Sigmundskron de lângă Bolzan, datată 1474

Sigismund a promovat la curtea sa scriitori și traducători umaniști, precum și producția de scrieri juridice, istoriografice sau din alte domenii.[11]

În 1486 ducele Georg al Bavariei a cumpărat pentru 52 011 de guldeni de la Sigismund, margrafiatul Burgau, care fusese gajat episcopului de Augsburg. În 1487 ducele Georg împreună cu vărul său Albert al IV-lea, duce al Bavariei Superioare, a cumpărat pentru 50 000 de guldeni de la ducele Sigismund pentru o perioadă de 10 ani administrarea unor domenii ale Tirolului. Toate acestea l-au nemulțumit pe împăratul Frederic al III-lea, care a creat în 1488 Liga șvabă cu scopul de a opri extinderea celor doi duci din familia de Wittelsbach. În 1489, Georg nu numai că a trebuit să plătească 36 000 de guldeni ca preț pentru încheierea păcii cu împăratul, ci a trebuit să renunțe și la margrafiatul Burgau. Pe data de 10 iulie 1489 Georg a încheiat pacea cu Liga șvabă și s-a separat de Albert.

Mormântul Austriac din Mănăstirea Stams (vedere spre partea de nord)

În 1487 Sigismund a atacat Veneția, dar această acțiune nu i-a adus niciun câștig teritorial. O consecință a acestui conflict a fost mutarea importantelor târguri de la Bolzano la Mittenwald. De asemenea, finanțatorului său Georg Gossembrot i-a fost înlesnit câștigul de venituri suplimentare, deoarece Sigismund a emis o instrucțiune în 1488 prin care mărfurile către Augsburg nu mai puteau fi transportate prin Telfs⁠(d) și prin pasul Fern⁠(d) ci doar peste muntele Zirler⁠(d) prin Seefeld și Scharnitz.[12] În 1490, datorită presiunii exercitate de Stările generale din Tirol, Sigismund a trebuit să renuțe la guvernare în favoarea lui Maximilian I (care ulterior a urmat la tronul romano-german după moartea lui Frederic al III-lea, tatăl său) și astfel toate teritoriile habsburgice s-au aflat din nou sub stăpânire unică.

Când arhiducele Sigismund a murit în 1496, ramura tiroleză a liniei leopoldine s-a stins. El a fost înmormântat în Mănăstirea cisterciană Stams. Una dintre statuile care înconjoară așa-numitul „Mormânt austriac”, îl înfățișează pe Sigismund.

Note[modificare | modificare sursă]



  1. ^ Citat după Wurzbach: Biographisches Lexikon 7, pg. 146, Sigismund von Tirol
  2. ^ Cealaltă jumătate a fost cumpărată de Ferdinand I în 1523 conform Ignaz Vinzenz Zingerle: Die tirolischen Weisthümer., (ed.) Karl Theodor von Inama-Sternegg, partea 1: Unterinntal., Braumüller, Viena 1975
  3. ^ Manfred Scheuch. Österreich. Provinz, Weltreich, Republik. Ein historischer Atlas. ISBN 3-87070-588-4. 
    Titlul Conte de Bregenz și Sonnenberg a făcut parte dein Marele titlu al habsburgilor până în 1918.
  4. ^ Ignaz Vinzenz Zingerle: Die tirolischen Weisthümer., (ed.) Karl Theodor von Inama-Sternegg, partea 1: Unterinntal., Braumüller, Viena 1975, pg. 1–3 (versiune online)
  5. ^ Konstantin Moritz A. Langmaier: Erzherzog Albrecht VI. von Österreich (1418–1463). Ein Fürst im Spannungsfeld von Dynastie, Regionen und Reich., Köln 2015, pg. 522-523.
  6. ^ Oswald Stimpfl: Südtirol, Editura Karl Baedeker, Ostfildern, pg. 55
  7. ^ După ultimele cercetări această informație nu ar fi corectă. Sigismund nu a vândut aceste teritoriile lui Carol Temerarul ci doar le-a dat ca gaj și de aceea ele sunt denumite „gaj burgund”. Wilhelm Baum afirmă că datoriile pentru care Sigismund a dat acest gaj, nu are legătură cu stilul de viață risipitor al lui Sigismund ci cu ultimul său război purtat împotriva confederațiilor elvețiene (vezi Wilhelm Baum: Sigmund der Münzreiche. Zur Geschichte Tirols und der habsburgischen Länder im Spätmittelalter, Bolzano 1987).
  8. ^ Walter Kleindel: Urkund dessen. Dokumente zur Geschichte Österreichs von 996 bis 1955, Österreichischer Bundesverlag GmbH, Viena 1984, pg. 44, ISBN 3-215-04447-1
  9. ^ Gerald Aichner: Hall in Tirol und die Salzregion., Berenkamp, ISBN 3-85093-043-2
  10. ^ Hannes Obermair: How to record a conflict? În: Communities and Conflicts in the Alps from the Late Middle Ages to Early Modernity., Editura Marco Bellabarba, Bologna-Berlin 2015. ISBN 978-3-428-14821-9, pg. 105.
  11. ^ Peter Assion: Siegmund von Tirol. În: Verfasserlexikon., vol. VIII, folia 1212–1214.
  12. ^ Thomas Kühtreiber: Straße und Burg. Anmerkungen zu einem vielschichtigen Verhältnis, pg. 286. În: Kornelia Holzner-Tobisch, Thomas Kühtreiber, Gertrud Blaschitz (ed.): Die Vielschichtigkeit der Straße. Kontinuität und Wandel in Mittelalter und früher Neuzeit, Veröffentlichungen des Instituts für Realienkunde des Mittelalters und der frühen Neuzeit 22, Viena 2012, pg. 263–301.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Constantin von Wurzbach: Habsburg, Sigismund von Tirol., nr. 282. În: Biographisches Lexikon des Kaiserthums Oesterreich, partea a 7-a, Kaiserlich-königliche Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1861, pp. 146–148 (versiune online)
  • Franz von Krones: Sigmund, Erzherzog von Oesterreich. În: Allgemeine Deutsche Biographie (ADB)., vol. 34, Duncker & Humblot, Leipzig 1892, pp. 286–294.
  • Wilhelm Baum: Sigmund der Münzreiche. Zur Geschichte Tirols und der habsburgischen Länder im Spätmittelalter, Athesia, Bolzano 1987, ISBN 88-7014-449-6.
  • Peter Schmid: Sigmund „der Münzreiche“. (versiune online) În: Neue Deutsche Biographie (NDB)., vol. 24, Duncker & Humblot, Berlin 2010, ISBN 978-3-428-11205-0, pp. 362-363. (versiune online)