Planetă terestră

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Planetele terestre sau telurice în culori reale, la scară: Mercur, Venus, Pământ și Marte.

O planetă telurică sau o planetă terestră, în opoziție cu planetele gazoase, este o planetă compusă din roci și din metale care posedă în general trei învelișuri concentrice (miez sau nucleu, manta și scoarță sau crustă).

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Etimologia adjectivului din română teluric este binară: franceză tellurique și germană tellurisch[1]. Acestea au fost formate pornind de la substantivul din latină tellus, -uris « pământ ».[2] La romani, Tellus era „zeița fertilității pământului”[3]. În latină, substantivele TERRA și TELLUS sunt sinonime.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Toate planetele telurice, la fel ca și Pământul, sunt stâncoase și conțin silicați și fier.

Suprafața unei planete telurice este solidă și este compusă îndeosebi din elemente nevolatile. Densitatea sa este, prin urmare, relativ importantă și cuprinsă între 4 și 5,5.

În Sistemul nostru Solar, planetele telurice sunt cele patru planete interne, situate între Soare și centura de asteroizi: Mercur,Venus, Terra și Marte.

Luna, mica planetă Ceres, cât și Io, primul din cei patru sateliți ai lui Jupiter, au o structură similară și ar putea să fie caracterizate de « telurice ». Nu toți specialiștii sunt de acord, însă, cu această caracterizare.

Prin contrast, planetele netelurice sunt de obicei compuse din lichide (în formă înghețată sau și gazoasă), și sunt formate cel mai des din hidrogen, heliu sau apă.

Începând din anii 1990 s-au descoperit și planete extrasolare (exoplanete) care probabil că sunt telurice. Ele pot avea o masă de până la de 7 ori mai mare decât cea a Pământului.

La 7 martie 2009 NASA a lansat sonda (misiunea) spațială Kepler (numită așa după astronomul german Johannes Kepler), care are scopul de a descoperi noi exoplanete asemănătoare Pământului, cu ajutorul unui telescop și al unui fotometru speciale.

Structură[modificare | modificare sursă]

Structura internă a planetelor telurice şi a Lunii.

Planetele telurice au cam aceeași structură: un nucleu central metalic (adesea din fier) înconjurat de o manta de silicați[4] și scoarță sau crustă. Luna este asemănătoare, însă posedă un nucleu de fier mult mai mic. Planetele telurice au canioane, cratere, munți și vulcani. Ele posedă atmosfere secundare [5] (atmosfere generate prin vulcanismul intern sau impacturile cometelor)[6], contrar gigantelor gazoase care posedă o atmosferă primară (atmosfere capturate direct de la nebuloasa originară solară)[7].

Teoretic, există două tipuri de planete telurice sau stâncoase: una dominată de compuși de siliciu (planete de silicați) și alta dominată de compuși de carbon (planete de carbon ori „planete carbonice”, sau „planete de diamante”)[8].

Planeta poate fi înconjurată de o atmosferă secundară bogată în compuși de carbon[9].

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Noul dicționar universal al limbii române
  2. ^ Nouveau dictionnaire étymologique et historique par…
  3. ^ Dicționar latin - român (1983)
  4. ^ en Capitolul Surfaces and Interiors of the Terrestrial Planets, de James W. Head III, J. Kelly Beatty, Carolyn Collins Petersen, Andrew Chaikin, in: The new solar system, Cambridge University Press 1999, ISBN 978-0-521-64587-4, consultat la 13 iunie 2011
  5. ^ en Robert O. Pepin, On the Isotopic Composition of Primordial Xenon in Terrestrial Planet Atmosphere, 2000, volumul 92, pp. 371-395 Space Science Reviews Spre text online
  6. ^ en Julio Angel Fernández, Comets: nature, dynamics, origin, and their cosmogonical relevance, Springer Science & Business, Dordrecht 2005, ISBN 978-1-4020-3490-9, capitolul Comet contribution to the atmospheres of the terrestrial planets, Spre text online
  7. ^ en 2004, Primary Atmospheres (Astronomy 121: Lecture 14 Terrestrial Planet Atmospheresââ), Department of Physics University of Oregon, autor Dr. James Schombert Spre text online, consultat la 12 iunie 2011
  8. ^ en Image hypothétique de la structure interne d'une planète de carbone de Kuchner Marc J., Aspen Center for Physics, Northwestern University; Spre text online Consultat la 13 iunie 2011
  9. ^ en Marc J. Kuchner, Seager S. Extrasolar Carbon Planets Spre text online; consultat la 13 iunie 2011

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • G. Guțu, Dicționar latin - român, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1983.
  • Ioan Oprea, Carmen Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Litera Internațional, București - Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7
  • Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X
  • Paul Robert, Le Petit Robert 1, par... , Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, rédaction dirigée par A Rey et J. Rey-Debove, Le Robert, Paris, 1992 ISBN 2-85036-186-0.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]