Michael Schumacher

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Michael Schumacher
Michael Schumacher 2010 Malaysia.jpg
Născut 3 ianuarie 1969 (1969-01-03) (45 de ani)
Hürth, Germania de Vest
Cariera în Campionatul Mondial de Formula 1
Naționalitate  German
Ani activi 19912006, 20102012
Echipe Jordan, Benetton, Ferrari, Mercedes
Curse 308 (307 starturi)
Victorii 91
Podiumuri 155
Titluri de campion 7 (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004)
Puncte în carieră 1,566
Pole-uri 68
Cel mai rapid tur 77
Prima cursă 1991 Belgian Grand Prix
Prima victorie 1992 Belgian Grand Prix
Ultima victorie 2006 Chinese Grand Prix
Ultima cursă 2012 Brazilian Grand Prix
Poziția în 2012 13th (49 pts)

Michael Schumacher (n. 3 ianuarie 1969, Hürth-Hermühlheim, Republica Federală Germania) este un fost pilot de Formula 1. Statistic, prin prisma celor șapte titluri mondiale câștigate, a celor 91 de victorii, 68 de pole position-uri și 76 de cele mai rapide tururi, Michael Schumacher este considerat drept cel mai bun pilot de Formula 1 din toate timpurile.

În 2006, în urma unui sondaj efectuat de FIA, Michael Schumacher a fost votat de către fanii Formulei 1 drept cel mai popular pilot care a evoluat vreodată în acest sport.

Faptul că de-a lungul carierei a încântat privirile spectatorilor și telespectatorilor cu evoluții de senzație, dar pe de altă parte a fost și implicat într-o serie de scandaluri cauzate de pilotajul său.[1]

Michael Schumacher mai are un frate, Ralf Schumacher, cei doi fiind unicii frați care au câștigat curse în Formula 1, și au devenit primii frați care au terminat pe primele două poziții în aceași cursă, o performanță pe care au mai repetat-o de patru ori.

Michael este căsătorit cu Corinna și are doi copii, Gina Maria și Mick.

În decembrie 2013, Schumacher a suferit o traumă serioasă la cap în timp ce schia în stațiunea Meribel, din alpii francezi. El a fost transportat pe cale aeriană la spital, operat și indus în stare comă artificială. După ce s-a aflat în comă din 29 decembrie 2013 până pe 16 iunie 2014, el a părăsit spitalul din Grenoble pentru a se reabilita în continuare la Spitalul Universității (CHUV) din Lausanne, Elveția.[2]

Cariera[modificare | modificare sursă]

Înainte de Formula 1[modificare | modificare sursă]

Michael Schumacher nu provine dintr-o familie bogată precum majoritatea piloților de Formula 1. Tatăl său a fost constructor, dar care se ocupa și de circuitul de karting din Kerpen, de aici pasiunea lui Michael pentru curse, iar mama sa a fost muncitoare într-o cantină. Tatăl lui l-a pus să aleagă dintre judo și karting, iar el a ales kartingul. De aceea doar talentul l-a dus în Formula 1, Formula Koening, Formula Ford, Formula 3 si Campionatul Mondial de Sport Prototip. Marea sa șansă s-a numit Willi Weber, actualul său manager, care l-a acceptat pe Michael în echipa sa de Formula 3 în schimbul numirii sale ca manager pentru o durata foarte lungă de timp, Weber fiind conștient de talentul lui Michael.

Maşina cu care a câştigat titlul în Formula 3 în 1990

Până să ajungă în Formula 3 în echipa lui Willi Weber, Michael a câștigat campionatul german de karting la juniori in 1984 și 1985 și la seniori in 1987. În 1985 a fost vicecampion mondial de karting, iar în 1987 a fost campion european.

În 1988 a participat in Formula Koening, caștigând titlul național în Germania, și în Formula Ford, unde a fost vicecampion european. Un an mai târziu a promovat in Formula 3, seria germană, unde a ocupat la final locul al treilea, câștigând campionatul un an mai târziu.

Deși pasul următoar ar fi trebuit să fie Formula 3000, Willi Weber decide să îl trimită pe Michael în Campionatul Mondial de Sport Prototip, mai exact în echipa lui Peter Sauber, astfel că Schumacher este luat sub aripa protectoare a constructorului german de automobile Mercedes Benz, care finanța atunci echipa lui Sauber și se pregătea să debuteze în Formula 1.

Cei doi ani petrecuți în Sport Prototip nu au fost extrem de buni din punct de vedere al performanțelor, totuși talentul pe care îl arăta Michael era evident, fiind apreciat de toată lumea drept cel mai bun pilot al generației sale.

În Formula 1[modificare | modificare sursă]

Debutul in Formula 1[modificare | modificare sursă]

Ca urmare a arestării lui Bertrand Gachot, în urma unei altercații cu un taximetrist londonez, s-a creat un loc în echipa Jordan Ford pentru Marele Premiu al Belgiei din 1991, acesta fiind cumpărat de către Willi Weber pentru clientul său. A fost o oportunitate pe care Weber nu dorea să o piardă, în ciuda faptului că Peter Sauber și Mercedes Benz doreau ca Schumacher să debuteze abia în 1993 cu echipa Sauber.

După sesiunea de calificări Michael a obținut al șaptelea timp al zilei, reușind astfel să egaleze cea mai bună performanță a echipei sale, una care debutase în Formula 1 în acel an. Locul obținut în condițiile în care circuitul de la Spa Francorchamps este unul foarte dur pentru tinerii piloți, a șocat pe toată lumea. Cursa nu a fost la fel de bună, din păcate, germanul abandonând în primul tur cu probleme tehnice. Impactul fusese însă făcut.

Andrea de Cesaris, al doilea pilot de la Jordan din Belgia, a spus după cursă, vizibil impresionat de performanța lui Michael, că dacă acesta nu abandona, s-ar fi duelat cu siguranță pentru victorie.

Evoluția de la Spa nu a rămas neobservată de către Tom Walkinshaw, director sportiv la Benetton, care îl cunoștea pe Michael din campionatul de Sport Prototip, acesta recomandându-l imediat lui Flavio Briatore care nu a stat pe gânduri și a cumpărat contractul lui Schumacher de la Jordan.

Primii ani la Benetton[modificare | modificare sursă]

Marele Premiu al Italiei 1991 a fost a doua cursă la care Michael a luat startul și era deja la a doua echipă, de această dată una cu pretenții, iar noul său coleg de echipă era Nelson Piquet, nimeni altul decât campionul mondial din 1981, 1983 și 1987. Statutul lui Piquet nu l-a demoralizat însă pe Michael care a reușit un timp mai bun în calificări, plecând al șaptelea, dar și o cursă mai bună, terminând al cincilea.

Din nou Schumacher a reușit să fie mai rapid în calificări decât titratul său coleg de echipă la Estoril, în Marele Premiu al Portugaliei, fiind însă învins în cursă unde a terminat al șaselea, în spatele lui Piquet.

Un alt loc șase este reușit de Schumacher în Marele Premiu al Spaniei de la Barcelona, dar anul este încheiat cu două abandonuri, primul din cauza motorului, iar al doilea din cauza unei piruete pe circuit umed.

În primul său an în Formula 1, Michael Schumacher a luat startul în șase curse, a terminat în puncte în trei dintre ele, clasându-se la finalul sezonului pe locul 14.

Confirmat pentru sezonul 1992, Michael nu dezminte performanțele arătate în 1991, astfel că în Marele Premiu al Mexicului urcă pentru prima dată în cariera sa pe podiumul de premiere, terminând al treilea. Un alt loc trei este semnat și în cursa imediat următoare, cea din Brazilia, pentru ca în Spania, Michael să termine al doilea, performanță pe care avea să o egaleze în Marele Premiu al Canadei. Un al loc trei urmează în Marele Premiu al Germaniei, prima sa cursă pe teren propriu, pentru ca la Spa Francorchamps , acolo unde debutase în Formula 1 cu doar un an înainte, să obțină prima sa victorie. Sezonul este încheiat cu un nou loc secund, al treilea din acel an, în Marele Premiu al Australiei, care l-a promovat pe Michael pe locul al treilea în campionatul mondial cu un total de 53 puncte, chiar în fața triplului campion mondial Ayrton Senna.

În ciuda faptului că are parte de un material de concurs care nu îi permitea să se bată în mod constant pentru victorie, Michael continuă performanțele de excepție și în 1993 când într-un mod curios de fiecare dată când a terminat o cursă a făcut-o pe podium, apogeul fiind atins în Marele Premiu al Portugaliei când a câștigat, terminând astfel sezonul pe locul al patrulea cu un total de 52 puncte.

Primele două titluri mondiale[modificare | modificare sursă]

Sezonul 1994 a început foarte bine pentru Michael Schumacher care a câștigat primele două curse - Marele Premiu al Braziliei și Marele Premiu al Pacificului, luând un avantaj consistent în fața lui Ayrton Senna, considerat rivalul său la titlul suprem. Din păcate bătalia dintre cei doi avea să se încheie prematur, la Imola când brazilianul a suferit un accident fatal.

Cursele de la Imola și de la Monaco i-a revenit tot lui Michael Schumacher, la fel ca și cele din Canada și Franța, acestea din urmă fiind precedate de locul secund din Spania, astfel că cu patru victorii din tot atâtea curse sezonul părea doar o plimbare în parc.

Nu a fost însă deloc așa, Michael suferind în următoarele curse mai multe descalificări, fiind la un moment dat chiar suspendat pentru două curse din cauza faptului că mașina sa a fost considerată neregulamentară.

Prima descalificare a survenit la Silverstone când Schumacher l-a depășit pe Damon Hill în turul de încălzire, acest fapt fiind interzis de regulament. Tot atunci germanul a primit si o suspendare de două curse din partea FIA, aceasta fiind însă mai mult făcută pentru a se încerca redinamizarea campionatului, unul intrat în ape tulburi după accidentele mortale ale lui Roland Ratzenberger și Ayrton Senna. Curios, FIA i-a dat lui Schumacher și echipei sale dreptul de a alege cele două curse.

Apoi a venit descalificarea din Belgia, când mașina a fost neregulamentară, astfel că Michael a lipsit de la Marele Premiu al Italiei și cel al Portugaliei. Între timp, Damon Hill redusese semnificativ distanța care-l separa de primul loc, ocupat în continuare de Michael, și care era acum de doar un singur punct, astfel că finalul de sezon se anunța palpitant.

Michael a câștigat Marele Premiu al Europei, cu Hill pe locul secund, apoi situația a fost exact invers în Japonia, astfel că diferența de un punct se păstrase și înainte de ultima cursă a anului.

Marele Premiu al Australiei 1994 avea să rămână în istorie pentru incidentul petrecut între cei doi pretendenți la titlul suprem. Michael Schumacher era la conducere când a făcut o greșeală și a lovit zidul de protecție, astfel că Damon Hill l-a ajuns din urmă și a încercat o depășire pe interior într-un viraj strâns, unde era loc extrem de puțin. Cele două mașini s-au lovit, Michael fiind trimis direct într-un zid de protecție, pe când Hill a continuat pentru puțin cursa, dar a abandonat mai apoi din cauza suspensiei afectată în timpul coliziunii. Momentul abandonului britanicului a însemnat momentul în care Michael Schumacher s-a încoronat campion mondial.

Michael și-a apărat cu brio titlul mondial în 1995 când a reușit dubla după un sezon în care a câștigat nouă curse, egalând astfel recordul stabilit de Nigel Mansell în 1992, totalizând 102 puncte, cu 33 mai multe decât Damon Hill, cel care a terminat al doilea. Mai mult decât atât, Michael și-a ajutat echipa să câștige primul titlul mondial în campionatul constructorilor.

În toamna lui 1995 decide însă să plece de la Benetton, atras fiind de mirajul banilor oferiți de Scuderia Ferrari: 35 milioane de dolari pe sezon, cel mai mare salariu oferit vreodată unui pilot de Formula 1. Contractul a fost semnat în luna august, urmând să devină efectiv începând cu sezonul 1996.

La Ferrari între 1996 și 1999[modificare | modificare sursă]

Primul contact între Michael Schumacher și noua sa echipă s-a produs după terminarea sezonului 1995 când germanul a fost invitat la prima sesiune de teste susținută la Fiorano. Deși Scuderia Ferrari terminase sezonul pe locul al treilea, mașina lor era la ani lumină în spatele mașinilor Benetton și Williams, astfel că era nevoie de multă, multă muncă.

Conștient că nu se putea pune problema unui titlu mondial în 1996, Michael Schumacher a preferat să lucreze în liniște pentru a pregăti un eventual asalt în 1997, promițând suporterilor echipei sale o victorie în primele șase curse.

După un abandon în prima cursă a sezonului, cauzat de probleme la motor, Ferrari construind atunci primul lor motor V10, Michael a urcat pe podium în Brazilia, apoi a urmat un nou abandon dar și alte două podiumuri în Marele Premiu al Europei și Marele Premiu al Republicii San Marino. Dar a șasea cursă a sezonului avea să aducă și prima victorie. Plecat al treilea de pe grila de start al Marelui Premiu al Spaniei, Michael are parte de un start foarte slab, cazând până pe locul nouă, dar recuperează treptat pentru a câștiga la final. Prima promisiune făcută de german fusese astfel respectată.

În ciuda victoriei de la Barcelona, mașina Ferrari nu era încă nici măcar în apropierea liderilor campionatului din punct de vedere al competitivității, astfel că Michael era conștient că trebuiau făcute și schimbări de personal. În aceste condiții îl convinge de Jean Todt, șeful său, să renunțe la John Barnard, directorul tehnic, și să îl aducă în locul său pe Ross Brawn, cel cu care Michael lucrase și câștigase titluri mondiale la Benetton. În plus la Scuderia Ferrari este adus și Rory Byrne pe postul de designer-șef.

Rezultatele înregistrate în ultimele patru curse ale sezonului 1996: victorii în Belgia și Italia, locul trei în Portugalia și locul doi în Japonia, erau foarte promițătoare, astfel că Scuderia Ferrari și Michael Schumacher își anunțau revenirea în bătălia pentru titlul mondial în 1997.

Și așa a și fost pentru că în 1997 Scuderia Ferrari revenea în lupta pentru supremație în Formula 1 pentru prima dată după 1990. Prima parte a campionatului a fost dominată de Jacques Villeneuve și Williams Renault, dar când Ferrari a îmbunătățit substanțial mașina, Michael Schumacher a trecut la putere, neutralizând avantajul luat de Villeneuve. Bătălia finală s-a dat la Jerez, în ultima etapă a campionatului - Marele Premiu al Europei - când cei doi protagoniști au fost implicați într-o coliziune provocată în mod voit de Michael Schumacher. Germanul a fost nevoit atunci să abandoneze, iar ulterior a fost exclus din ordinea finală a campionatului, păstrând totuși rezultatele de la fiecare cursă, o decizie relativ ciudată a FIA.

Cu o mașină concepută de Ross Brawn, Michael Schumacher a fost din nou implicat în lupta pentru titlul mondial în 1998, bătălia fiind de această dată dusă cu Mika Häkkinen de la McLaren Mercedes.

Michael Schumacher trece de David Coulthard în MP al Marii Britanii 1998

Debutului sezonului nu a fost unul prea fericit pentru Schumacher care a abandonat în prima cursă și a ocupat abia locul al treilea în cea de-a doua, astfel că Häkkinen avea deja un avantaj consistent după primele două etape. Schumacher a câștigat însă etapa a treia și a terminat al doilea în cea de-a patra, în care Häkkinen a abandonat, astfel că situația redevenise echilibrată, cei doi piloți împărțindu-și mai apoi victoriile și perioadele de dominare.

Cheia sezonului 1998 a fost Marele Premiu al Belgiei când Häkkinen a abandonat, lăsându-l pe Michael la conducerea cursei. Germanul parea că se îndreaptă spre o victorie sigură - una care l-ar fi trecut pe primul loc în campionat - când a fost silit să abandoneze în urma unui acroșaj cu David Coulthard, colegul lui Mika Häkkinen de la McLaren, acțiunea scoțianului fiind una premeditată, acesta scoțându-l pur și simplu din cursă pe Schumacher.

Schumacher a câștigat totuși cursa următoare, cea de la Monza și la egalat la puncte, 80, pe Häkkinen. Finlandezul s-a revanșat la Nürburgring, astfel că ultima etapă urma să fie cea decisivă. Și din nou, pentru a doua oară consecutiv, Michael a pierdut titlul în ultima etapă, de această dată fiind handicapat de o problemă la ambreiaj, iar apoi de una la pneuri.

A treia încercare de a câștiga titlul mondial cu Scuderia Ferrari a fost făcută în 1999. Anul a început prost, dar cele doua victorii succesive de la Imola și Monaco l-au propulsat pe german ca lider al campionatului pentru o scurtă perioadă de timp. Apoi a venit Marele Premiu al Marii Britanii când Schumacher a suferit un accident în chiar primul tur al cursei în urma căruia și-a fracturat un picior, astfel că a fost nevoit să lipsească de la șase curse, pierzând astfel orice șansă la titlul mondial.

Revenirea sa s-a produs în timp util pentru Marele Premiu al Malaeziei și a fost una triumfală, germanul dominând calificările, iar în cursă a cedat primul loc lui Eddie Irvine, colegul său de la Ferrari care era implicat în lupta pentru titlu. Ulterior, în Marele Premiu al Japoniei a ocupat locul al doilea, suficient pentru a aduce echipei sale primul titlu mondial în campionatul constructorilor după 16 ani.

Cinci ani, cinci titluri mondiale[modificare | modificare sursă]

Perioada 2000 - 2004 a fost una dominată categoric de către Michael Schumacher, germanul trecându-și în cont șapte titluri mondiale, mai multe decât orice alt pilot de Formula 1.

Față de anii precedenți, sezonul 2000 a început foarte bine pentru Schumacher, acesta câștigând primele trei curse ale anului și instalându-se confortabil în poziția de lider al campionatului, având un avantaj de 24 puncte față de rivalul său principal, Mika Häkkinen. Ulterior finlandezul a avut însă puterea de a reduce semnificativ diferența de puncte, beneficiind și de cele trei abandonuri consecutive ale lui Schumacher de la mijlocul sezonului, două dintre ele în primul tur, astfel că odată cu victoria din Marele Premiu al Belgia a preluat conducerea în campionat, Schumacher retrogradând al doilea.

Germanul a avut însă parte de un final de sezon senzațional câștigând la Monza, Indianapolis, Suzuka și Sepang, victoria de la Suzuka fiind cea care i-a adus titlul mondial.

Scăpat de presiunea cauzată de ghinioanele de la finele anilor '90, Michael Schumacher a avut parte de un sezon 2001 care poate fi asemănat unei plimbări în parc, doar David Coulthard încurcând puțin socotelile sale, dar și scoțianul a fost ținut la respect. Al patrulea său titlu mondial a venit la capatul unui an în care a câștigat opt curse și a adunat 123 puncte, 58 mai multe decât ocupantul locului secund în ierahia finală.

Al cincilea titlu mondial a fost câștigat în 2002 la capatul unui sezon în care dominarea a fost și mai categorică decât în anul precent. Michael a câștigat 11 curse, pe atunci record absolut de victorii într-un singur sezon, și a acumulat 144 puncte, un alt record în Formula 1 în acel an. Faptul că a fost declarat campion încă din luna iulie spune multe despre modul în care germanul a dominat campionatul, unul umbrit totuși de decizia echipei sale de a-l retrograda pe Rubens Barrichello pe locul secund în Marele Premiu al Austriei pentru a-i oferi victoria lui Schumacher.

Michael Schumacher celebrează victoria de la Indianapolis 2004

În contradicție cu așteptările tuturor, Michael Schumacher a început foarte prost sezonul 2003, necâștigând nici o cursă în primele trei etape. Mai mult decât atât, în dimineața celei de-a patra etape a primit vestea decesului mamei sale. Totuși decide să concureze, iar la final câștigă cursa, menținându-se în plasa lui Kimi Räikkönen, liderul din acel moment al campionatului și rivalul său la titlul mondial.

A doua parte a sezonului 2003 l-a văzut și pe Juan Pablo Montoya în lupta pentru titlul mondial, astfel că finalul anului se anunța interesant. Până la urmă experiența lui Michael Schumacher și-a spus cuvântul și a câștigat cursele de la Monza și Indianapolis, două curse foarte importante în economia clasamentului final, astfel că înainte de ultima cursă avea nevoie de doar un singur punct pentru a câștiga titlul mondial, punct pe care de altfel l-a și obținut.

Sezonul 2004 a fost copia la indigo a lui 2002, Michael Schumacher reușind chiar mai multe victorii și mai multe puncte decât în 2002, 13 victorii și 148 de puncte de această dată, acestea aducându-i în vitrina cu trofee cel de-al șaptelea titlu mondial.

Ultimele două sezoane[modificare | modificare sursă]

Schimbarea drastică a regulamentului înaintea sezonului 2005 a handicapat semnificativ echipa Scuderia Ferrari și pe Michael Schumacher, astfel că perioada de glorie dintre 2000 și 2004 se încheiase, Michael necontând deloc în lupta pentru titlul mondial în acel sezon, unul în care a reușit să câștige o singură cursă, Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii, și la finalul căruia s-a clasat pe locul al treilea în campionatul piloților.

Deși Scuderia Ferrari și-a revenit în 2006, sezonul a luat o turnură asemnătoare celei din sezoanele 1997 și 1998, adică a început prost pentru Michael, la mijlocul sezonului a avut puterea să revină și să îl egaleze pe rivalul său la titlul mondial, de această dată Fernando Alonso, pentru ca mai apoi să piardă titlul în ultima etapă.

Michael Schumacher a plecat din pole position în prima etapă din 2006, dar în cursă a trebuit să se mulțumească doar cu locul secund, Renault și Fernando Alonso având o strategie mai bună. Apoi în etapa a doua a avut parte de o penalizare care l-a costat zece locuri pe grila de start, terminând cursa abia pe locul șase. Un abandon, în etapa a treia, a precedat două victorii consecutive la Imola și Nürburgring astfel că Michael își arata din nou intențiile la titlul mondial.

Cele patru victorii consecutive reușite de Fernando Alonso în etapele șase, șapte, opt și nouă, au fost neutralizate de trei victorii succesive reușite de Michael Schumacher, astfel că înainte de Marele Premiu al Ungariei germanul era la doar unsprezece puncte distanță în spatele lui Alonso. Prima mare bătălie pentru titlu s-a dat la Hungaroring dar ea nu a fost câștigată de nici unul dintre cei doi combatanți - Alonso a abandonat, iar Michael Schumacher a terminat cursa în afara punctelor din cauza unei greșeli a echipei sale care nu l-a chemat să schimbe la timp pneurile, ulterior germanul apărând pe locul opt în clasamentul final prin descalificarea unui pilot care terminase înaintea sa.

A doua mare bătălie pentru titlu s-a dat în Marele Premiu al Turciei și a fost câștigată de Fernando Alonso, spaniolul mărindu-și avantajul la 12 puncte. Apoi a urmat a treia, în Marele Premiu al Italiei, când Michael Schuamcher a câștigat, iar Fernando Alonso a abandonat, avantajul fiind diminuat la doar două puncte, iar apoi a fost neutralizat complet după Marele Premiu al Chinei, cursă câștigată de Michael Schumacher.

A cincea mare bătălie avea să îi revină lui Fernando Alonso, spaniolul câștigând Marele Premiu al Japoniei, în timp ce Michael a abandonat. În fine, bătălia finală s-a dat în Marele Premiu al Braziliei, una în care Michael Schumacher a avut parte de numeroase probleme, dar în ciuda lor a făcut o cursă de senzație, una care nu va fi uitată prea curând de fanii Formulei 1.

Retragerea[modificare | modificare sursă]

La finalul cursei contând pentru Marele Premiu al Italiei 2006 care a avut loc la Monza și pe care a câștigat-o, Michael Schumacher și-a anunțat retragerea din activitatea de pilot de Formula 1 la finele sezonului. Locul său la Ferrari a fost luat de către Kimi Räikkönen.

Revenirea[modificare | modificare sursă]

În 2009, după ce pilotul lui Ferrari, Felipe Massa, a suferit un accident serios în timpul Marelui Premiu al Ungariei, presa internațională a scris despre posibila revenire a lui Schumacher pe pistă, până când Massa se va recupera.[3] Iar ceea ce presa anunțase, s-a adeverit la 29 iulie 2009, când Ferrari a dezvăluit că Schumacher a fost ales pentru a-l înlocui pe Massa.[4] S-a anunțat că Schumacher va reveni în Marele Premiu al Europei, pe 23 august 2009, care va avea loc la Valencia. După o serie de teste efectuate cu monopostul pe care Ferrari l-a utilizat în sezonul 2007, și altă serie de teste medicale, Schumacher a anunțat că nu mai poate concura în Formula 1. Germanul acuză dureri la gât în urma unui accident de motocicletă, suferit în luna februarie.[5]. În luna decembrie în urma unor zvonuri aparaute în urma achiziționării echipei Brawn GP de către Mercedes, în urma plecării lui Button la McLaren și în urma deciziei de a avea o echipa 100% germană, a confirmat că a semnat un contract pe 3 sezoane cu Mercedes GP, unde va avea un salariu de 7 miloane de euro.[6]

Finalul[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul sezonului 2012, Michael a anunțat că se retrage definitiv din Formula 1. Chiar dacă a primit oferte și pentru sezonul 2013 de la echipa Sauber F1, sau de la Producătorul de pneuri Pirelli, Michael nu mai dorește să facă parte din fenomenul Formula 1. Până acum, este primul sportiv ce a adunat mai mult de un miliard de dolari în cariera sa.

Cariera în Formula 1[modificare | modificare sursă]

Sezon Echipă Număr puncte Loc clasament general
1991 Republica Irlanda Team 7Up Jordan / Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Camel Benetton Ford 4 14
1992 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Camel Benetton Ford 53 3
1993 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Camel Benetton Ford 52 4
1994 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Mild Seven Benetton Ford 92 1
1995 Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord Mild Seven Benetton Renault 102 1
1996 Italia Scuderia Ferrari 59 3
1997 Italia Scuderia Ferrari Marlboro 0 (78) -
1998 Italia Scuderia Ferrari Marlboro 86 2
1999 Italia Scuderia Ferrari Marlboro 44 5
2000 Italia Scuderia Ferrari Marlboro 108 1
2001 Italia Scuderia Ferrari Marlboro 123 1
2002 Italia Scuderia Ferrari Marlboro 144 1
2003 Italia Scuderia Ferrari Marlboro 93 1
2004 Italia Scuderia Ferrari Marlboro 148 1
2005 Italia Scuderia Ferrari Marlboro 62 3
2006 Italia Scuderia Ferrari Marlboro 121 2
2008 Italia Scuderia Ferrari Marlboro Pilot teste -
2010 Germania Mercedes GP Petronas F1 Team 72 9
2011 Germania Mercedes GP Petronas F1 Team 76 8
2012 Germania Mercedes AMG Petronas F1 Team 49 13

Recorduri[modificare | modificare sursă]

Record Numar
1 Titluri de campion mondial 7
2 Titluri mondiale consecutive 5
3 Victorii 91
4 Victorii cu o singură echipă 72 (cu Ferrari)
5 Victorii în aceeași cursă 8 (în Marele Premiu al Franței)
6 Locuri secunde la final de cursă 43
7 Podiumuri (locurile 1, 2, 3) 154
8 Curse consecutive pe podium 19 (MP al SUA 2001 - MP al Japoniei 2002)
10 Curse în puncte 202
11 Ture la conducerea cursei 4741 (22,155 km)
12 Pole position-uri 68
13 Starturi din prima linie a grilei 115
14 Tururi rapide 76
15 Duble (pole și victorie) 40
16 Triple (pole, tur rapid, victorie) 22
17 Puncte 1,441
18 Curse terminate succesiv 24 (MP al Ungariei 2001 - MP al Malaeziei 2003)
19 Victorii într-un sezon ca vicecampion* 7
20 Victorii într-un singur sezon 13 (2004)
21 Tururi rapide într-un sezon* 10 (2004)
22 Puncte într-un singur sezon (10p acordate la victorie) 148 (2004)
23 Podiumuri într-un singur sezon 17 (2002)

* Împarte recordul cu alt pilot

Trivia[modificare | modificare sursă]

  • Michael Schumacher este primul sportiv care a câștigat mai mult de un miliard de dolari în cariera sa.
  • Michael Schumacher a fost în tinerețe judokan. Pus să aleagă între judo și karting, de către tatăl său, a ales kartingul.
  • Michael Schumacher este pasionat de fotbal, participă la numeroase meciuri organizate în scopuri caritabile, dar este component al echipei FC Echichens, echipa din orașul unde locuiește.
  • Michael Schumacher a donat 10 milioane dolari Crucii Roșii Internaționale după cutremurul din Asia de Sud Est din 2004.
  • Michael Schumacher este ambasador UNESCO. A donat 1,5 milioane dolari organizației.

Cărți și filme[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Benson, Andrew (8 noiembrie 2006). „Schumacher's chequered history”. BBC Sport. http://news.bbc.co.uk/sport1/hi/motorsport/formula_one/5024532.stm. Accesat la 9 iunie 2007. 
  2. ^ http://www.24heures.ch/vaud-regions/lausanne-region/approche-novatrice-chuv-soigner-michael-schumacher/story/16189238
  3. ^ Michael Schumacher ar putea reveni la Ferrari | ProSport
  4. ^ OFICIAL Schumacher revine! Germanul îl va înlocui pe Massa! | ProSport
  5. ^ Ilincescu, Adrian (11 august 2009). „Milioane de fani dezamagiti”. hotnews.ro. http://sport.hotnews.ro/stiri-motor-6041242-milioane-fani-dezamagiti-michael-schumacher-renunta-formula-1.htm. Accesat la 11 august 2009. 
  6. ^ Schumacher a semnat cu Mercedes

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri

Video[modificare | modificare sursă]


Campion Mondial în Formula 1
Predecesor:
Alain Prost
Michael Schumacher
1994, 1995
Succesor:
Damon Hill
Campion Mondial în Formula 1
Predecesor:
Mika Hakkinen
Michael Schumacher
2000, 2001, 2002, 2003, 2004
Succesor:
Fernando Alonso