Renault F1

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Franța Renault
Renault F1 team.png
Numele oficial Renault F1 Team
Sediu Enstone, Marea Britanie
Manager Éric Boullier
Director Tehnic James Allison
Piloți 11. Robert Kubica
12. Vitaly Petrov
Piloți de teste J. d'Ambrosio, H. Tung
Șasiu Renault R30
Motor Renault RS27-2010
Pneuri Bridgestone
Debut 1977
Starturi 284
Titluri la constructori 2 (2005, 2006)
Titluri la piloți Fernando Alonso
(2005, 2006)
Victorii 35
Pole positions 51
Tururi rapide 31
Puncte {{{Puncte}}}
Loc sezonul trecut 5 (2010)

Renault F1 este o echipă de Formula 1 ce concurează în campionatul mondial de profil atât cu echipa proprie cât și ca furnizor de motoare pentru echipa Red Bull.

Debutul oficial s-a produs în 1977 la Silverstone în Marele Premiu al Marii Britanii, când a fost prima echipă ce a folosit un motor turbo în Formula 1.

Prezența Renault F1 în Formula 1 are trei faze: În prima a concurat cu propria echipă între 1977 și 1985, apoi în 1986 a fost furnizor de motoare al echipelor Lotus și Tyrrell, a doua fază a fost între 1989 și 1997 ca și furnizor de motoare pentru echipele Williams, Ligier și Benetton, iar cea de-a treia fază a început în 2002, la un an după ce a cumpărat echipa Benetton și locul acesteia în campionat.

Ca și echipă Renault a câștigat ambele titluri mondiale în 2005 și 2006 (Fernando Alonso). Ca și furnizor de motoare Renault a câștigat ambele titluri mondiale în 1992, 1993, 1995, 1996 și 1997 plus pe cel al constructorilor în 1994.

Echipa are sediul în Enstone, Marea Britanie, fosta fabrică a echipei Benetton, unde sunt proiectate și construite șasiurile, în timp ce motoarele sunt produse în Franța la Viry-Châtillon.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Renault între 1977 și 1985[modificare | modificare sursă]

Primele încercări de a intra în Formula 1 s-a produs în 1974 când Renault a fost în discuții privind furnizarea de motoare pentru Tyrrell, una din echipele de top ai acelor ani, dar lui Ken Tyrrell, proprietarul acestei echipe, nu i-a surâs ideea motorului turbo pe care o avea Renault. În încercarea lor de a ajunge în Formula 1 Renault a angajat compania franceză Mecachrome, căreia i-a cerut să construiască un motor turbo.

Apoi în 1976 s-a născut în Renault Sport prin unirea companiilor Renault Gordini și Alpine, aceasta din urmă fiind o companie franceză privată dar care folosea modele Renault în diverse competiții auto, și care deja construise o mașină de Formula 1 care folosea un motor turbo Renault, având chiar intenția să debuteze în Formula 1. Noua organizație l-a avut inițial la timonă pe Gérard Larrousse, un fost pilot de curse, ca manager. Lansarea oficială a avut loc in ianuarie 1977, iar în iunie au avut loc primele teste sub noua denumire, la patruspreze luni de la primul test al mașinii Alpine.

Debutul în Formula 1 a avut loc în iulie, când la Circuit Silverstone a avut loc Marele Premiu al Marii Britanii, Renault participând la ultimele cinci curse ale sezonului, avându-l ca singur pilot pe francezul Jean-Pierre Jabouille. Mașina a fost botezată Renault RS01 și avea un motor V6 de 1,5 litri, primul motor turbo din istoria Formulei 1. Cum inițial totul a fost un eșec, mașina devenind o glumă în paddock-ul Formulei 1, RS01 a fost poreclit "Ceainicul Galben", nereușind sa ducă la bun sfârșit nici o cursă.

Sezonul următor a fost un mai bun, deși la început abandonurile au continuat, patru dintre ele fiind consecutive, cauzate de defecțiuni la motor, dar spre sfârșitul sezonului echipa dădea primele semne ale succesului. De două ori, RS01 a obținut locul al treilea la start, reușind să termine prima sa cursă la Watkins Glen, Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii, spre sfârșitul anului , când a ocupat la final locul al patrulea, semnând primele puncte din Formula 1.

Renault RS10 a fost prima maşină cu motor turbo care a câştigat un Mare Premiu de Formula 1

În 1979 Renault decide să folosească doi piloți, René Arnoux alaturându-i-se lui Jabouille, însă performanțele reale întârziau să apară, chiar dacă Jabouille a obținut un pole position în Africa de Sud. La mijlocul sezonului, însă Renault decide să aducă pe circuit o mașină nouă - modelul RS10, iar la Dijon-Prenois, la Marele Premiu al Franței, echipa a reușit prima victorie, într-o cursa ce a intrat în istorie: cele două Renault-uri nu doar că au caștigat primele două locuri pe grila de start, dar Jabouille a câștigat și cursa, fiind astfel primul pilot care a reușit o victorie în Formula 1 folosind un motor turbo, iar Arnoux a sosit al treilea, după ce a fost învins de Gilles Villeneuve de la Scuderia Ferrari în lupta pentru locul secund.

Arnoux a continuat ascensiunea echipei Renault în 1980, câștigând două curse consecutive în Africa de Sud și Brazilia. În același timp însă Jabouille a avut mai multe problemele, abandonând de mai multe ori, singura dată cand a terminat o cursă, fiind în Austria când a și câștigat. Aventura sa de pilot de Mare Premiu avea să se termine însă la sfârșitul anului când a suferit un accident grav în timpul Marelui Premiu al Canadei în urma căruia a suferit leziuni grave ale picioarelor.

Pentru 1981 Alain Prost a fost semnat de către Renault în locul lui Jabouille. Prost era atunci la cel de-al doilea său sezon în Formula 1, după ce concurase cu McLaren în 1980. În cei trei ani în care a alergat pentru echipa franceză, Prost a demonstrat că este un pilot de valoare, câștigându-și renumele de "Le Professeur". În același timp Renault a devenit una din cele mai bine echipe din Formula 1. De altfel Prost ar fi trebuit să câștige titlul mondial în 1982 dacă Arnoux ar fi respectat ordinele de echipă și și-ar fi ajutat coechipierul să câștige Marele Premiu al Franței.

Ca urmare a incidentului din Franța, contractul lui Arnoux nu a mai fost prelungit, acesta părăsind Renault în dauna rivalilor de la Scuderia Ferrari, în locul său fiind adus americanul Eddie Cheever. Din nou Renault și Alain Prost s-au luptat pentru titlurile mondiale însă abandonul francezului în turul 35 al cursei din Africa de Sud, ultima a sezonului, a făcut ca titlurile să se îndrepte spre Nelson Piquet și Brabham BMW.

La finele anului Prost a plecat de la echipă invocând luptele interne din cadrul echipei. Din acel moment a început declinul, în ciuda eforturilor noilor piloți - francezul Patrick Tambay și englezul Derek Warwick pentru a o readuce sus. Declinul a fost așa de puternic, încât la finele anului 1985 s-a luat decizia retragerii echipei din campionatul mondial. Motorul a mai rămas însă pentru încă un sezon, fiind folosit de Lotus și Tyrrell, Lotus, prin Ayrton Senna reușind chiar să câștige două curse în acel an.

În 1985 Renault a concurat cu o a treia mașina în Marele Premiu al Germaniei, aceasta având montată o camera video, imaginile fiind transmise în direct la televiziune.

Renault ca furnizor de motoare[modificare | modificare sursă]

1988 a fost ultimul an pentru motoarele turbo, acestea fiind interzise începând cu 1989. A fost un bun prilej pentru Renault de a reveni în Formula 1, în acest scop semnându-se un contract cu echipa Williams, din nou Mecachrome fiind angajată să construiască motoarele. În chiar primul an cei doi parteneri au reușit să câștige o cursă, Marele Premiu al Canadei, prin Thierry Boutsen. O nouă victorie, cu același pilot, a urmat în 1990 în Ungaria, iar în 1991 Williams și Renault erau deja pregătiți să se bată pentru titlurile mondiale, doar numeroasele probleme la nivelul controlului tracțiunii ducând în final la pierderea lor.

Odată remediată problema cu sistemul de control de tracțiunii, Williams și Renault au dominat categoric campionatele din 1992 și 1993, reușind patru titluri mondiale din tot atâtea posibile, la piloți câștigând Nigel Mansell în 1992 și Alain Prost în 1993.

În 1992 Guy Ligier, proprietarul echipei Ligier și-a folosit relațiile pe care le avea în cadrului guvernului francez și a cerut ca Renault să furnizeze motoare și echipei sale, ceea ce s-a și produs pentru ca Renault era o companie de stat, cele mai importante decizii fiind luate de guvernul de la Paris.

După ce în 1994 Renault, alături de Williams, a câștigat doar titlul în campionatul constructorilor, în perioada 1995 - 1996 a dominat din nou cursele. În 1994 Flavio Briatore, managerul echipei Benetton a cumpărat echipa Ligier cu scopul de a obține motoarele Renault pentru Benetton.

În 1995, Renault a câștigat 16 curse din cele 17 ale sezonului, împreună cu Benetton și Williams, la finalul anului câștigând alături de Benetton ambele titluri mondiale.

După ce a câștigat alte patru titluri mondiale în 1996 și 1997, de această alături de Williams, Renault s-a retras din Formula 1 la finele lui 1997, dar motorul lor a continuat să supraviețuiască până în 2000, fiind folosit de Williams în 1998 și 1997 sub denumirea Mecachrome, iar mai apoi Supertec, de Benetton între 1998 și 2000, sub denumirea Playlife, de BAR în 1999 sub denumirea Supertec și de la Arrows în 2000 tot sub denumirea de Supertec.

Reîntoarcerea Renault în 2000[modificare | modificare sursă]

Membri ai echipei Renault la boxe în 2002
Jarno Trulli concurând pentru Renault F1 la Indianapolis în 2003

În 16 martie 2000, Renault a cumpărat echipa Benetton pentru 120 milioane dolari, semnând astfel revenirea în Formula 1 odată cu debutul sezonului 2001. De această dată Renault nu a mai angajat pe Mecachrome să construiască motoarele, preferând să o facă singuri, mai mult decât atât alegând o decizie cel putin ciudată, un motor V10 cu o deschidere a cilindrilor de 111 grade.

După ce în 2000 și 2001 a fost păstrat numele Benetton, la începutul sezonului 2002 echipa și-a schimbat numele în Renault F1. Primul sezon a fost terminat pe locul al patrulea, bazându-se pe piloții Jarno Trulli și Jenson Button. Rezultatele lui Button au fost mai bune decât cele ale lui Trulli, totuși el a fost înlocuit în 2003 cu spaniolul Fernando Alonso, folosit ca pilot de teste în 2002, un apropiat a lui Flavio Briatore, cel care a revenit în Formula 1 la cererea expresă a celor de la Renault pentru a le conduce echipa.

Sezonul 2003 a fost unul mult mai reusit pentru Renault. Deși ei au terminat tot pe locul patru la constructori, Alonso a obținut două pole position-uri și o victorie, aceasta din urmă în Marele Premiu al Ungariei.

Ascensiunea a continuat în 2004, când Renault a devenit concurent serios pentru locul doi la constructori. Trulli a câștigat Marele Premiu de la Monaco, după ce a plecat din pole position, însă relația dintre el și echipă s-a stricat în momentul în care a decis să nu-l mai folosească pe Flavio Briatore ca și manager personal, iar Briatore, care era și șeful său de la Renault, l-a concediat spre finalul anului. Până la urmă Renault a terminat sezonul pe locul al treilea, după Ferrari și BAR Honda.

Giancarlo Fisichella la teste pentru Renault

Italianul Giancarlo Fisichella a fost ales drept înlocuitorul lui Jarno Trulli pentru sezonul 2005, an în care Renault a construit un monopost de prima clasă cu care a câștigat titlurile mondiale, la mare luptă cu McLaren. Fisichella a câștigat prima cursă a anului, Marele Premiu al Australiei, dar Fernando Alonso a început să iși arate clasa, câștigând urmatoarele trei curse și luând un avantaj considerabil în clasamentul piloților. Între timp, Fisichella a fost lovit mai multe ghinioane, nereușind să termine câteva curse. Încet încetKimi Räikkönen și McLaren au reușit să reducă diferența de puncte dintre ei și Renault, echipa lui Ron Dennis chiar preluând conducerea în clasamentul constructorilor după dubla din Marele Premiu al Braziliei, când însă Alonso a terminat al treilea și a devenit campionul mondial al piloților. Ulterior victoria lui Alonso din China a adus și titlul constructorilor în tabăra Renault.

Fernando Alonso și Giancarlo Fisichella au rămas la echipă și pentru sezonul 2006, dar pilotul de teste Franck Montagny fiind înlocuit de Heikki Kovalainen. Echipa a început bine noul sezon, Alonso câștigând primele două curse, din Bahrain și Australia și terminând al doilea la cursa din Malaezia, în spatele colegului său, Fisichella. Parcursul bun al echipei franceze a continuat, cu Fernando Alonso câștigând patru curse consecutive în Spania, Monaco, Marea Britanie și Canada, dar apoi totul s-a rupt și în următoarele șapte etape ale sezonului Renault nu a mai câștigat nici o cursă, Fernando Alonso fiind egalat în campionatul piloților de Michael Schumacher, în timp ce Renault păstra un avantaj de un singur punct în întrecerea constructorilor. Problemele avute de Schumacher în ultimele două curse, corelate cu victoria lui Alonso de la Suzuka și locul secund de la Interlagos a făcut ca Renault să câștige ambele titluri și în 2006.

În ciuda succeselor pe linie din 2005 și 2006, în tot acest timp s-au pus numeroase întrebări legate de viitorul susținerii echipei de Formula 1 de către compania mamă, mai ales după ce Carlos Ghosn a devenit președintele companiei franceze în 2005. Ghosn este recunoscut ca fiind un om de afaceri nemilos. Deși compania mamă și-a dat până la urmă acordul ca Renault să rămână în Formula 1 cel puțin până în 2012, era deja prea târziu pentru a-l mai salva pe Fernando Alonso cel care a semnat încă din noiembrie 2005 un acord cu McLaren începând cu 2007.

Pentru 2007 Giancarlo Fisichella și Heikki Kovalainen au fost piloții echipei, în timp ce Nelson Piquet jr și Ricardo Zonta au fost piloți de teste. Mai mult, Renault a oferit motoare pentru echipa Red Bull Racing.

Palmares în Formula 1[modificare | modificare sursă]

Sezon Piloți Puncte Loc clasament general
2011 Germania Nick Heidfeld (11 curse); Brazilia Bruno Senna (8 curse) / Rusia Vitaly Petrov 73 5
Sezon Piloți Șasiu Motor Puncte Loc
2010 Flag of Poland.svg Robert Kubica (19 curse)

Flag of Russia.svg Vitaly Petrov (19 curse)

Renault R30 Renault RS27-2010      163       5  
2009 Flag of Spain.svg Fernando Alonso (17 curse)

Flag of Brazil.svg Nelson Piquet, Jr. (10 curse)
Flag of France.svg Romain Grosjean (7 curse)

Renault R29 Renault RS27      26       8  
2008 Flag of Spain.svg Fernando Alonso (18 curse)

Flag of Brazil.svg Nelson Piquet, Jr. (18 curse)

Renault R28 Renault RS27 V8      80       4  
2007 Flag of Finland.svg Heikki Kovalainen (17 curse)

Flag of Italy.svg Giancarlo Fisichella (17 curse)

Renault R27 Renault RS27 V8      51       3  
2006 Flag of Spain.svg Fernando Alonso (18 curse)

Flag of Italy.svg Giancarlo Fisichella (18 curse)

Renault R26 Renault RS26 V8      206       1  
2005 Flag of Spain.svg Fernando Alonso (19 curse)

Flag of Italy.svg Giancarlo Fisichella (19 curse)

Renault R25 Renault RS25 V10      191       1  
2004 Flag of Spain.svg Fernando Alonso (18 curse)

Flag of Italy.svg Jarno Trulli (15 curse)
Flag of Canada.svg Jacques Villeneuve (3 curse)

Renault R24 Renault RS24 V10      105       3  
2003 Flag of Spain.svg Fernando Alonso (16 curse)

Flag of Italy.svg Jarno Trulli (16 curse)

Renault R23 Renault RS 23V10      88       4  
2002 Flag of Italy.svg Jarno Trulli (17 curse)

Flag of the United Kingdom.svg Jenson Button (17 curse)

Renault R202 Renault RS22 V10      23       4  
1985 Flag of France.svg Patrick Tambay (15 curse)

Flag of the United Kingdom.svg Derek Warwick (15 curse)
Flag of France.svg François Hesnault (1 cursă)

Renault RE60 Renault 1.5 V6 Turbo           16       7  
1984 Flag of the United Kingdom.svg Derek Warwick (16 curse)

Flag of France.svg Patrick Tambay (15 curse)
Flag of France.svg Philippe Streiff (1 cursă)

Renault RE50 Renault 1.5 V6 Turbo           34       5  
1983 Flag of France.svg Alain Prost (15 curse)

Flag of the United States.svg Eddie Cheever (15 curse)

Renault RE30C Renault 1.5 V6 Turbo           79       2  
1982 Flag of France.svg Alain Prost (15 curse)

Flag of France.svg René Arnoux (15 curse)

Renault RE30B      Renault 1.5 V6 Turbo           62       3  
1981 Flag of France.svg Alain Prost (15 curse)

Flag of France.svg René Arnoux (15 curse)

Renault RE20B Renault 1.5 V6 Turbo           54       3  
1980 Flag of France.svg Jean-Pierre Jabouille (14 curse)

Flag of France.svg René Arnoux (14 curse)

Renault RE20 Renault 1.5 V6 Turbo           38       4  
1979 Flag of France.svg Jean-Pierre Jabouille (15 curse)

Flag of France.svg René Arnoux (15 curse)

Renault RS01
Renault RS10
Renault 1.5 V6 Turbo           26       6  
1978 Flag of France.svg Jean-Pierre Jabouille (14 curse)
Renault RS01 Renault 1.5 V6 Turbo           3       12  
1977 Flag of France.svg Jean-Pierre Jabouille (5 curse)     
Renault RS01 Renault 1.5 V6 Turbo           0       -  

Legături externe[modificare | modificare sursă]