Sezonul de Formula 1 din 1953
| Sezonul de Formula 1 din 1953 | |
Durată | 18 ianuarie - 13 septembrie |
|---|---|
Nr. curse | 9 |
Nr. piloți | 106 |
Nr. echipe | 41 |
| Campionul la Piloți | |
 | |
 Alberto Ascari (Al 2-lea titlu) | |
Sezonul de Formula 1 din 1953 a fost cel de-al șaptelea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA, și a inclus cea de-a patra ediție a Campionatului Mondial al Piloților.[1] Sezonul a fost disputat pe parcursul a nouă curse,[2] începând cu Marele Premiu al Argentinei pe 18 ianuarie și terminându-se cu Marele Premiu al Italiei pe 13 septembrie. În 1953 s-au desfășurat și multe alte curse care nu au făcut parte din campionat.
Italianul Alberto Ascari, conducând pentru Scuderia Ferrari,[3] a devenit din nou campion mondial,[1] fiind primul pilot din istoria Campionatului Mondial care reușește să își apere cu succes titlul. Și până în prezent, aceasta a fost ultima dată când campionatul piloților a fost câștigat de un pilot care concurează sub steagul italian.
Ca și în 1952, toate cursele luate în considerare pentru Campionatul Mondial al Piloților, cu excepția Indianapolis 500, au fost organizate pentru mașini care respectau regulamentele de Formula 2, mai degrabă decât de Formula 1, Indianapolis 500 rulând după reglementările AAA.
Rezumatul sezonului[modificare | modificare sursă]
Obținând șapte din opt victorii posibile, Ferrari a dominat și în acest an campionatul. Totuși, Juan Manuel Fangio cu al său Maserati mai fragil, a fost un adversar redutabil, terminând pe locul 2 la general și câștigând la Monza. Șirul de 9 victorii consecutive al lui Ascari a fost oprit la Reims, unde victoria i-a aparținut lui Mike Hawthorn.
Primii 5 piloți la finalul fiecărei curse au primit puncte (8, 6, 4, 3, 2). Câte un punct a fost acordat pentru cel mai rapid tur de pistă. În clasamentul Campionatului Mondial s-au reținut doar cele mai bune 4 clasări ale fiecărui pilot. Pentru piloții care și-au împârțit participarea într-o cursă, punctele s-au împărțit și ele, dar în mod egal, indiferent de câte tururi a condus fiecare. În acest an s-a disputat primul Mare Premiu de Formula 1 din Argentina. Acesta a rămas în memoria iubitorilor de automobilism din cauza accidentului în care a fost implicată mașina Ferrari a lui Giuseppe Farina, care a intrat într-o zonă neprotejată a publicului, omorând nouă spectatori. Aceștia au fost primele victime din Formula 1.
Piloții și echipele înscrise în campionat[modificare | modificare sursă]
Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1953.
.jpg){kind=small}
.jpg){kind=small}
_ret.jpg){kind=small}
Piloții și echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătați mai jos.
- Notă: Tabelele de mai sus nu includ piloții și echipele care au participat doar la cursa de Campionat Mondial de la Indianapolis.
Calendar[modificare | modificare sursă]
Următoarele opt Mari Premii și Indianapolis 500 au avut loc în 1953.
1. 
|
2. 
|
3. 
|
4. 
|
|---|---|---|---|
| Marele Premiu al Argentinei 18 ianuarie |
Indianapolis 500 30 mai |
Marele Premiu al Țărilor de Jos 7 iunie |
Marele Premiu al Belgiei 21 iunie |
_(Hist%C3%B3rico).svg) Buenos Aires (P) |
 Indianapolis (P) |
 Zandvoort (P) |
 Spa-Francorchamps (S) |
5. 
|
6. 
|
7. 
|
8. 
|
| Marele Premiu al Franței 5 iulie |
Marele Premiu al Marii Britanii 18 iulie |
Marele Premiu al Germaniei 2 august |
Marele Premiu al Elveției 23 august |
 Reims-Gueux (S) |
 Silverstone (P) |
 Nürburgring (P) |
 Bremgarten (S) |
| 9.
| |||
| Marele Premiu al Italiei 13 septembrie | |||
 Monza (P) | |||
| (P) - pistă; (S) - stradă. | |||
Marele Premiu al Spaniei, programat să fie organizat pe 26 octombrie, a fost anulat din motive financiare.[2]
Rezultate[modificare | modificare sursă]
Clasamentul Campionatului Mondial al Piloților[modificare | modificare sursă]
Punctele au fost acordate pe o bază de 8–6–4–3–2 primilor cinci clasați în fiecare cursă, cu un punct suplimentar revenind pilotului care a stabilit cel mai rapid tur al cursei (dacă cel mai rapid tur a fost realizat de mai mulți piloți, punctul s-a împărțit egal la fiecare pilot). Punctele pentru piloții care au condus aceeași mașină au fost împărțite în mod egal, indiferent de cine a condus mai multe tururi. Doar cele mai bune patru rezultate au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.
| Legendă | |
|---|---|
| Culoare | Rezultat |
| Auriu | Câștigător |
| Argintiu | Locul 2 |
| Bronz | Locul 3 |
| Verde | Alte locuri care punctează |
| Albastru | Alte locuri |
| Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC) | |
| Purpuriu | A abandonat cursa (Ab) |
| Negru | Descalificat (DSC) |
| Alb | Nu a luat startul (NS) |
| Roșu | Nu s-a calificat (NSC) |
| Fără culoare | Retras înainte de calificări (Ret) |
| Exclus (EX) | |
| Nu a participat (celulă goală) | |
| Adnotare | Însemnătate |
| P | Pole position |
| R | Cel mai rapid tur |
| (6) | Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM |
| 1 | A împărțit mașina cu unul sau mai mulți piloți |
Alte curse importante[modificare | modificare sursă]
Aceste curse n-au contat în clasamentul Campionatului Mondial.
.svg){kind=small}
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c AFM, BMW și Veritas au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.
- ^ Indianapolis 500 nu a fost un Mare Premiu propriu-zis, cursa desfășurându-se pentru mașinile de USAC.
- ^ Alberto Ascari și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Elveției.
Referințe[modificare | modificare sursă]
| |||||