Cainiți

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Cainiții au fost o sectǎ gnosticǎ extremistǎ din secolul al II-lea care, la fel ca alte secte gnostice, credeau cǎ Dumnezeul Vechiului Testament este inferior adevǎratului Dumnezeu, Dumnezeul Suprem.

Ei apreciau mai ales personajele biblice considerate negative, cum ar fi Esau, fiul lui Isaac și al Rebeccǎi, fratele geamǎn al lui Iacob. Au încercat sǎ-i reabiliteze în masǎ pe toți locuitorii din Sodoma și Gomora. Au dat o înaltǎ apreciere lui Cain, de la care aceastǎ sectǎ și-a luat și numele, și de asemenea lui Iuda Iscaroteanul. Despre aceștia, și mulți alții, cainiții spuneau cǎ au suferit deoarece au fost blestemați de Dumnezeul crud al Vechiului Testament. Cainiții i-au luat apǎrarea mai ales lui Iuda Iscaroteanul, despre care ei spuneau cǎ a fost un om drept, ba mai mult, a fost singurul dintre discipolii lui Cristos cǎruia Isus i-a lǎsat un mesaj secret, mesaj preluat apoi de cei aleși, puțini la numǎr, printre care erau și ei, cainiții. Acestei secte îi este atribuitǎ Evanghelia lui Iuda, în care se aratǎ cum Iuda, depozitarul secretului salvǎrii omenirii, l-a vândut pe Cristos pentru cǎ acesta a fost un agent al Dumnezeului nemilos al Vechiului Testament, care Dumnezeu, susțineau ei, a vrut sǎ împiedice sacrificiul cristic, deci a vrut sǎ împiedice salvarea prin mântuire a rasei umane. Prin trǎdarea de cǎtre Iuda, Isus Cristos și-a putut împlini menirea sa de Mântuitor. Cainiții au respins cele Zece Porunci date lui Moise.

Secta cainiților nu a avut mulți adepți, astfel încât a dispǎrut pe la începutul sec. III.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Enciclopedia Catolică (Catholic Encyclopedia), volumul III, New York, 1908