Crimele din Rue Morgue

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la povestire. Pentru alte sensuri, vedeți Rue Morgue.
„Crimele din Rue Morgue”
RueMorgueManuscript.jpg
Facsimilul manuscrisului original al povestirii "Crimele din Rue Morgue"
Autor Edgar Allan Poe
Titlu original „The Murders in the Rue Morgue”
Țară Statele Unite ale Americii Statele Unite
Limbă engleză
Gen povestire
ficțiune polițistă
Publicată în Graham's Magazine
Tip media tipăritură (periodic)
Data publicării aprilie 1841

Crimele din Rue Morgue” (în engleză The Murders in the Rue Morgue) este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe, care a fost publicată inițial în revista Graham's Magazine din 1841. Ea a fost recunoscută ca prima povestire polițistă[1][2]; Poe se referă la ea ca una dintre "poveștile de raționament".[1] Două lucrări care prezintă unele asemănări cu povestirea lui Poe sunt Das Fräulein von Scuderi (1819) de E.T.A. Hoffmann[3] și Zadig (1748) de Voltaire.[4]

C. Auguste Dupin este un bărbat din Paris care rezolvă misterul uciderii brutale a două femei. Numeroși martori au auzit un suspect, deși nimeni nu este de acord cu privire la limba vorbită de acesta. La locul crimei, Dupin găsește un fir de păr care nu pare a fi uman.

În calitate de primul detectiv adevărat din literatură, personajul Dupin a stabilit mai multe procedee literare care vor fi folosite în viitor de alți detectivi fictivi, inclusiv de Sherlock Holmes și Hercule Poirot. Multe personaje ulterioare, de exemplu, urmează modelul lui Poe al unui detectiv genial, al unui prieten personal care îi servește ca narator, și revelația finală a indiciilor care au dus la rezolvarea cazului. Dupin reapare și în "Misterul lui Marie Rogêt" și "Scrisoarea furată".

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Ilustraţie de Aubrey Beardsley pentru "Crimele din Rue Morgue", 1895

Povestirea se învârte în jurul inexplicabilei duble crime a doamnei L'Espanaye și a fiicei ei în Rue Morgue, o stradă fictivă din Paris. Relatările din ziar arată că gâtul mamei era atât de tare tăiat încât capul ei abia se mai ținea de trup, iar fiica ei, după ce a fost ștrangulată, a fost vârâtă în deschizătura îngustă a hornului. Crima a avut loc într-o cameră inaccesibilă de la etajul al patrulea, cameră care fusese încuiată pe interior. Vecinii care au auzit crima au oferit relatări contradictorii, fiecare susținând că el a auzit ucigașul vorbind într-o altă limbă decât a sa. Vorbele erau neclare, iar martorii au spus că ei nu cunosc limba în care pretind că au auzit vorbele.

Parizienii Dupin și prietenul său, naratorul anonim al povestirii, citesc cu interes aceste relatări din ziare. Cei doi trăiesc în izolare și nu primesc niciun vizitator. Ei au tăiat contactul cu "foștii asociați" și ies afară din casă doar noaptea. "Existam doar pentru noi", explică naratorul. Când un om pe nume Adolphe Le Bon a fost închis deși nu existau dovezi care să indice vinovăția acestuia, Dupin este atât de intrigat încât își oferă serviciile sale lui "G", prefectul de poliție.

Deoarece martorii nu pot fi de acord asupra limbii în care a vorbit criminalul, Dupin concluzionează că ei nu au auzit deloc o voce umană. El găsește un fir de păr la locul crimei, care este destul de neobișnuit; "acesta nu este păr uman", a conchis el. Dupin dă un anunț în ziar în care întreabă dacă cineva a pierdut un "urangutan". La anunț răspunde un marinar, care vine la Dupin acasă. Marinarul oferă o recompensă pentru restituirea urangutanului; Dupin cere toate informațiile pe care le are marinarul despre crimele din Rue Morgue. Marinarul afirmă că el ținea un urangutan captiv pe care-l prinsese atunci când vasul pe care lucra acostase în Borneo. Animalul scăpase din casa marinarului cu briciul de bărbierit al acestuia. Când el a urmărit urangutanul, aceasta din urmă a scăpat prin escaladarea unui zid și a unei sârme de paratrăsnet, intrând în apartamentul din Rue Morgue printr-o fereastră.

Odată ajuns în cameră, surprinsa Madame L'Espanaye nu s-a putut apăra în fața urangutanului care încerca să o bărbierească după cum observase că făcea marinarul și i-a tăiat accidental gâtul femeii cu briciul. Fapta sângeroasă a întârâtat și înfuriat animalul și a strâns-o de gât pe fiică până când aceasta din urmă a murit. Urangutanul a devenit apoi conștient de biciul stăpânului său, de care se temea, și a încercat să ascundă trupul tinerei femei vârându-l în deschizătura hornului. Marinarul, conștient de "crimă", a intrat în panică și a fugit, permițând urangutanului să scape. Prefectul de poliție, după auzirea acestei întâmplări, a menționat cu sarcasm că oamenii ar trebui să-și vadă de treaba lor. Dupin răspunde că G este "prea viclean pentru a fi profund".

Teme și analiză[modificare | modificare sursă]

Momentul în care Dupin îl întreabă pe marinar despre crime. Ilustraţie de Byam Shaw pentru o ediție londoneză din 1909 cu legenda "Marinarul se înroși la față, de parcă s-ar fi înăbușit. Sări în picioare și puse mâna pe bâtă."

Într-o scrisoare către prietenul său Dr. Joseph Snodgrass, Poe a spus despre "Crimele din Rue Morgue", "tema sa a fost exercițiul ingeniozității în depistarea unui criminal."[5] Dupin nu este un detectiv profesionist; el decide să investigheze crimele din Rue Morgue pentru amuzamentul personal. El are, de asemenea, dorința de a scoate adevărul la iveală și de a dovedi că un om nevinovat a fost acuzat pe nedrept. Interesele sale nu sunt de natură financiară și el chiar refuză o recompensă monetară de la proprietarul urangutanului.[6] Revelația criminalului real elimină crima, pentru că nici urangutanul și nici proprietarul lui nu pot fi considerați responsabili.[7] Domnul Le Bon, suspectul care este arestat, apare ca un țap ispășitor, deși Poe nu a dorit ca el să fie astfel.[8]

Poe a scris "Crimele din Rue Morgue" într-un moment în care crima se afla în prima linie în mintea oamenilor ca urmare a dezvoltării urbane. La Londra se înființase recent prima forță de poliție profesionistă și orașele americane au început să se concentreze pe munca științifică de poliție, ziarele relatând despre crime și procese penale.[1] "Crimele din Rue Morgue" stabilește o temă urbană care va fi reutilizată de mai multe ori în ficțiunea lui Poe, în special în "The Man of the Crowd", probabil inspirată de perioada în care Poe a locuit la Philadelphia.[9]

Povestea are o metaforă de bază pentru lupta creier vs. mușchi. Puterea fizică, reprezentată atât la urangutan, cât și la proprietar, duce la violență: urangutanul este un criminal, în timp ce proprietarul recunoaște că și-a lovit animalul cu un bici. Puterea intelectuală a analistului învinge violența lor.[10] Povestirea conține, de asemenea, tema des folosită de Poe a morții unei femei frumoase, pe care el a numit-o "subiectul cel mai poetic din lume".[4][11]

Metoda lui Dupin[modificare | modificare sursă]

Poe definește metoda lui Dupin, raționament (în engleză ratiocination), folosind ca exemplu un jucător de cărți: "măsura informației obținute; valoarea informației dobândite nu stă în trăinicia deducției, cât în calitatea observației".[12][13] Poe oferă atunci un exemplu de povestire în care Dupin explică modul în care știa că naratorul se gândea la actorul Chantilly.[14][15] Dupin își aplică apoi metoda în rezolvarea acestor crime.

Metoda lui Dupin subliniază importanța de a citi și a cuvântului scris. Relatările din ziar îi stârnesc curiozitatea; el află despre urangutani dintr-o relatare scrisă de "Cuvier" - posibil Georges Cuvier, zoologul francez. Această metodă angajează, de asemenea, cititorul, care îl urmează prin citirea indiciilor.[16] Poe, subliniază, de asemenea puterea cuvântului rostit. Atunci când Dupin îi cere marinarului informații despre crime, marinarul reacționează ca în fața morții: "marinarul se înroși la față, de parcă s-ar fi înăbușit. Sări în picioare și puse mâna pe bâtă. Dar în clipa următoare căzu îndărăt pe scaun, tremurând din tot trupul și cu masca morții pe obraz".[17]

Semnificație literară și recepție[modificare | modificare sursă]

Jeffrey Meyers, biograful lui Poe, rezumă astfel semnificația povestirii "Crimele din Rue Morgue": "[ea] a schimbat istoria literaturii mondiale."[2] Povestirea este citată adesea ca prima povestire de ficțiune polițistă, iar personajul Dupin a devenit prototip pentru mulți detectivi din literatura de mai târziu, inclusiv pentru Sherlock Holmes al lui Arthur Conan Doyle și Hercule Poirot al Agathei Christie. Genul este distinctiv de alte povestiri, accentul fiind pus pe analiză.[18] Rolul lui Poe în crearea literaturii polițiste este reflectat de Premiile Edgar, acordate anual de către Mystery Writers of America.[19]

"Crimele din Rue Morgue" a stabilit, de asemenea, multe elemente de limbaj care vor deveni elemente comune în literatura polițistă: un detectiv excentric, dar genial, polițiști cu o gândire limitată, nararea la persoana întâi de către un prieten apropiat al personajului principal. Poe descrie poliția într-o manieră nesimpatetică ca un fel de element de contrast în comparație cu detectivul.[20] Poe inițiaza, de asemenea, procedeul narativ prin care detectivul își anunță soluția și explică apoi raționamentul care a condus la aceasta.[21] Este, de asemenea, primul mister dintr-o cameră închisă în literatura detectivistică.[22]

La publicarea sa, "Crimele din Rue Morgue" și autorul său au fost apreciate pentru crearea unei noutăți profunde.[4] Inquirer din Pennsylvania a scris că "se dovedește că domnul Poe este un om de geniu... cu o calificare și o putere inventivă, de care știm că nu are nicio asemănare."[22] Poe, cu toate acestea, și-a minimizat realizarea într-o scrisoare către Philip Pendleton Cooke:[23]

„Aceste povești de raționament își datorează cea mai mare din popularitatea lor faptului că sunt ceva scris într-o cheie nouă. Nu vreau să spun că ele nu sunt ingenioase -, dar oamenii le cred mai ingenioase decât sunt - din cauza metodei lor și a aerului metodei. În "Crimele din Rue Morgue", de exemplu, unde este ingeniozitatea în dezlegarea unei enigme care... a fost țesută cu scopul expres de a fi dezlegată?"[5]

Cititorii moderni sunt derutați de încălcarea de către Poe a unei convenții narative implicite: cititorii ar trebui să fie capabili să ghicească soluția poveștii pe care au citit-o. Finalul încurcat, cu toate acestea, este un semn de "rea credință" din partea lui Poe, deoarece cititorii nu ar include în mod rezonabil un urangutan pe lista lor de potențiali criminali.[24]

Inspirație[modificare | modificare sursă]

Cuvântul detectiv nu exista la momentul în care Poe a scris "Crimele din Rue Morgue"[4], deși au existat și alte povestiri similare în care apăreau personaje care rezolvau astfel de probleme. Das Fräulein von Scuderi (1819) de E.T.A. Hoffmann, în care Mlle de Scudery, un fel de Miss Marple din secolul al XIX-lea, stabilește nevinovăția suspectului favorit al poliției în uciderea unui bijutier, este uneori citată ca prima povestire cu detectivi.[3] Alte precursoare includ Zadig (1748) de Voltaire, cu un personaj principal care realizează fapte similare de analiză.[1]

Se poate ca Poe să fi dorit să extindă precedentele sale lucrări analitice, inclusiv eseul "Maelzel's Chess Player" și comedia "Three Sundays in a Week".[22] În ceea ce privește subiectul povestirii, Poe s-a inspirat probabil din reacția mulțimii față de un urangutan prezentat în iulie 1839 la Masonic Hall din Philadelphia.[2] Numele personajului principal poate fi inspirat din personajul "Dupin" dintr-o serie de povestiri publicate pentru prima dată în 1828 în revista Burton's Gentleman's Magazine denumite "Unpublished passages in the Life of Vidocq, the French Minister of Police".[25] Se poate ca Poe să fi cunoscut povestea care prezintă un om analitic ce descoperă un criminal, deși între cele două relatări există puține asemănări. Victimele crimelor din ambele povestiri, totuși, au gâtul lor tăiat atât de rău încât capul este aproape despărțit în întregime de trup.[26] Dupin îl menționează, de fapt, pe Vidocq după nume, prezentându-l ca "un bun ghicitor".[27]

Istoricul publicării[modificare | modificare sursă]

The Prose Romances of Edgar A. Poe, No. I, William H. Graham, Philadelphia, 1843.

Poe și-a intitulat inițial povestirea "Murders in the Rue Trianon", dar a redenumit-o pentru a o asocia mai bine cu moartea.[28] "Crimele din Rue Morgue" a apărut pentru prima dată în revista Graham's Magazine din aprilie 1841 la care Poe lucra ca redactor. El a fost plătit cu 56 $ în plus pentru ea - o sumă neobișnuit de mare; el fusese plătit doar cu 9 $ pentru "Corbul".[29] În 1843, Poe a avut ideea de a tipări o serie de broșuri cu povestirile sale intitulate The Prose Romances of Edgar A. Poe. El a imprimat doar una, "Crimele din Rue Morgue" colectată în mod ciudat cu satirica "The Man That Was Used Up". Ea s-a vândut pentru 12,50 cenți.[30] Această versiune a inclus 52 de schimbări față de textul original din Graham's, inclusiv noua replică: "The Prefect is somewhat too cunning to be profound", o schimbare față de originalul "too cunning to be acute".[31] "Crimele din Rue Morgue" a fost, de asemenea, retipărită în colecția Wiley & Putnam de povestiri ale lui Poe denumită pur și simplu Tales. Poe nu a luat parte la selectarea povestirilor care au fost colectate.[32]

"Continuarea" lui Poe la "Crimele din Rue Morgue" a fost "Misterul lui Marie Rogêt", serializată pentru prima dată în decembrie 1842 și ianuarie 1843. Deși având subtitlul "A Sequel to 'The Murders in the Rue Morgue'", "Misterul lui Marie Rogêt" are puține elemente comune cu "Crimele din Rue Morgue" în afară de includerea lui C. Auguste Dupin și a desfășurării acțiunii la Paris.[33] Dupin a reapărut în "Scrisoarea furată", pe care Poe a numit-o "probabil cea mai bună dintre povestirile mele de raționament" într-o scrisoare din iulie 1844 către James Russell Lowell in July 1844.[34]

Manuscrisul original al povestirii "Crimele din Rue Morgue" care a fost folosit pentru prima sa tipărire în Graham's Magazine a fost aruncat într-un coș de gunoi. Un ucenic de la birou, J. M. Johnston, l-a găsit și l-a lăsat tatălui său pentru păstrare. Acesta a fost ținut într-o carte muzicală, supraviețuind la trei incendii ale casei înainte de a fi cumpărat de George William Childs. În 1891, Childs a prezentat manuscrisul achiziționat, cu o scrisoare care explica istoria ei, la Drexel University.[35] Childs a donat, de asemenea, 650 de dolari pentru finalizarea noului monument funerar al lui Edgar Allan Poe din Baltimore, Maryland în 1875.[36]

"Crimele din Rue Morgue" a fost una dintre primele lucrări ale lui Poe, care a fost tradusă în limba franceză. Între 11 iunie și 13 iunie 1846, traducerea franțuzească "Un meurtre sans exemple dans les Fastes de la Justice" a fost publicată în La Quotidienne, un ziar din Paris. Numele lui Poe nu a fost menționat și mai multe detalii, inclusiv numele străzii (Rue Morgue) și a personajelor principale ("Dupin" a devenit "Bernier") au fost schimbate.[37] La 12 octombrie 1846, o altă traducere necreditată, redenumită "Une Sanglante Enigme", a fost publicată în Le Commerce. Editorul revistei Le Commerce a fost acuzat de a fi plagiat povestirea din La Quotidienne. Acuzarea a mers la proces și dezbaterea publică a adus numele lui Poe în atenția publicului francez.[37]

Adaptări[modificare | modificare sursă]

Povestirea "Crimele din Rue Morgue" a fost adaptată pentru radio, film și televiziune de mai multe ori. Primul film care a adaptat povestirea a fost un scurtmetraj mut realizat în 1917.[38]. Prima versiune de lungmetraj a fost Murders in the Rue Morgue realizat de Universal Pictures în 1932, regizat de Robert Florey și cu actorii Bela Lugosi, Leon Ames, Sidney Fox și Arlene Francis.[18] Filmul are puține asemănări cu povestirea originală. O altă adaptare, Phantom of the Rue Morgue, a fost lansat în 1954 de Warner Brothers, regizat de Roy Del Ruth și cu actorii Karl Malden și Patricia Medina. Filmul Murders in the Rue Morgue (1971), regizat de Gordon Hessler, are puține lucruri în comun cu povestirea lui Poe. La 7 ianuarie 1975 a fost difuzată o piesă de teatru radiofonic de CBS Radio Mystery Theater. Un film de televiziune intitulat The Murders in the Rue Morgue a fost difuzat în 1986. El a fost regizat de Jeannot Szwarc și i-a avut în rolurile principale pe George C. Scott, Rebecca De Mornay, Ian McShane și Val Kilmer. El a fost adaptat și ca un joc video de Big Fish Games pentru franciza "Dark Tales" sub titlul "Dark Tales: Edgar Allan Poe's Murders in the Rue Morgue".

Murders in the Rue Morgue, and The Gold Bug (1973), o versiune simplificată de Robert James Dixson, a fost publicată de Regents Pub. Co.

Trupa britanică de heavy metal Iron Maiden are un cântec intitulat Murders in Rue Morgue, bazat pe această povestire.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Silverman 1991, p. 171
  2. ^ a b c Meyers 1992, p. 123
  3. ^ a b Booker 2004, p. 507
  4. ^ a b c d Silverman 1991, p. 173
  5. ^ a b Quinn 1998, p. 354
  6. ^ Whalen 2001, p. 86
  7. ^ Cleman 1991, p. 623
  8. ^ Quinn 1998, p. 312
  9. ^ Silverman 1991, p. 172
  10. ^ Rosenheim 1997, p. 75
  11. ^ Hoffman 1972, p. 110
  12. ^ Poe 1927, p. 79
  13. ^ Harrowitz 1984, pp. 186-187
  14. ^ Poe 1927, pp. 82-83
  15. ^ Harrowitz 1984, pp. 187-192
  16. ^ Thoms 2002, pp. 133-134
  17. ^ Kennedy 1987, p. 120
  18. ^ a b Sova 2001, pp. 162-163
  19. ^ Neimeyer 2002, p. 206
  20. ^ Van Leer 1993, p. 65
  21. ^ Cornelius 2002, p. 33
  22. ^ a b c Silverman 1991, p. 174
  23. ^ Kennedy 1987, p. 119
  24. ^ Rosenheim 1997, p. 68
  25. ^ Cornelius 2002, p. 31
  26. ^ Ousby 1972, p. 52
  27. ^ Quinn 1998, p. 311
  28. ^ Sova 2001, p. 162
  29. ^ Ostram 1987, pp. 39,40
  30. ^ Ostram 1987, p. 40
  31. ^ Quinn 1998, p. 399
  32. ^ Quinn 1998, pp. 465-466
  33. ^ Sova 2001, p. 165
  34. ^ Quinn 1998, p. 430
  35. ^ Boll 1943, p. 302
  36. ^ Miller 1974, pp. 46-47
  37. ^ a b Quinn 1998, p. 517
  38. ^ IMDb - Murders in the Rue Morgue (1917)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]