Îngropat de viu (povestire)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la o povestire a lui Edgar Allan Poe. Pentru un articol despre îngroparea de vii, vedeți Îngropat de viu. Pentru un film, vedeți The Premature Burial (film).
„Îngropat de viu”
PrematureBurial-Clarke.jpg
Ilustrație pentru "Îngropat de viu" de Harry Clarke, 1919.
Autor Edgar Allan Poe
Titlu original „The Premature Burial”
Țară Statele Unite ale Americii Statele Unite
Limbă engleză
Gen povestire horror
Publicată în The Philadelphia Dollar Newspaper
Tip media tipăritură (periodic)
Data publicării 31 iulie 1844

Îngropat de viu” (în engleză The Premature Burial) este o povestire de groază a scriitorului american Edgar Allan Poe, care a fost publicată inițial la 31 iulie 1844 în cotidianul The Philadelphia Dollar Newspaper din Philadelphia. Ea se referă la tema îngropării de vii a oamenilor. Teama de a fi îngropat de viu era un lucru obișnuit în acea perioadă și Poe a profitat de interesul publicului. Povestirea a fost adaptată pentru film.

Rezumat[modificare | modificare sursă]

În "Îngropat de viu", naratorul nedenumit descrie la persoana întâi lupta sa cu "atacurile acelei boli ciudate pe care, în lipsa unei denumiri mai potrivite, medicii s-au învoit a o numi catalepsie", o stare în care el cade fără să-și dea seama într-o transă asemănătoare cu moartea. Acest lucru duce la teama lui de a fi îngropat de viu ("Adevărata durere", spune el, este "să fii îngropat de viu".). El își subliniază teama prin menționarea mai multor persoane care au fost îngropate de vii. În primul caz, tragicul accident a fost descoperit mult mai târziu, atunci când cripta victimei a fost redeschisă. În altele, victimele au revenit la viață și au reușit să atragă atenția asupra lor la timp pentru a fi eliberate din închisorile lor cumplite.

Naratorul trece în revistă aceste exemple, în scopul de a oferi contextul pentru fobia sa aproape paralizantă de a fi îngropat de viu. Așa cum explică, starea lui l-a făcut predispus să cadă într-o stare inconștientă de transă, o boală care s-a agravat în timp. El a devenit obsedat de ideea că el ar putea cădea într-o astfel de stare în timp ce se află departe de casă și că starea sa ar putea fi confundată cu moartea. El le smulge prietenilor săi promisiunea că nu îl vor îngropa prematur, refuză să-și părăsească casa și-și construiește un mormânt echipat cu dispozive care să îi permită să ceară ajutor în cazul în care s-ar trezi după "moarte".

Povestea culminează atunci când naratorul se trezește într-un spațiu limitat aflat în întuneric adânc - se pare că el a fost îngropat de viu și toate măsurile lui de precauție nu au dus la nici un rezultat. El strigă și este imediat liniștit; își dă seama apoi că se află în dana (magazia) unui mic șlep, unde adormise, și nu într-un mormânt. Evenimentul îl șochează atât de tare încât îi înlătură obsesia față de moarte.

Analiză[modificare | modificare sursă]

Teama de a fi îngropat de viu a fost profund înrădăcinată în cultura occidentală din secolul al XIX-lea[1], iar Poe a profitat de fascinația publicului față de ea.[2] Au fost raportate sute de cazuri în care medicii au declarat greșit oameni ca fiind morți.[3] În această perioadă, sicriele au fost dotate, ocazional, cu dispozitive de urgență pentru a permite "mortului" să ceară ajutor, pentru a putea dovedi că este încă viu.[1] A existat o preocupare atât de puternică, încât oamenii din epoca victoriană au organizat chiar și o societate intitulată Society for the Prevention of People Being Buried Alive (în română Societatea pentru prevenirea îngropării de vii a oamenilor).[3] Credința în vampir, un mort viu care rămâne în mormântul său în timpul zilei și iese la pradă pe timp de noapte a fost atribuită, uneori, înmormântării unor persoane vii. Folcloristul Paul Barber a susținut că incidența înmormântării de persoane vii a fost supraestimată și că efectele normale ale descompunerii trupurilor sunt confundate cu semne de viață.[4] Povestirea subliniază această fascinație prin afirmația naratorului că adevărul poate fi mai terifiant decât ficțiunea, prezentând apoi cazuri reale în scopul de a convinge cititorul să creadă povestea principală.[5]

Naratorul din "Îngropat de viu" duce o viață goală. El a evitat realitatea prin catalepsia sa, dar și prin fanteziile și viziunile sale și prin obsesia față de moarte. El se schimbă totuși, dar numai după ce teama sa cea mai mare s-a realizat.[6]

Îngropări de vii în alte opere ale lui Poe[modificare | modificare sursă]

Adaptări[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Meyers, Jeffrey: Edgar Allan Poe: His Life and Legacy. Cooper Square Press, 1992. p. 156.
  2. ^ Kennedy, J. Gerald. Poe, Death, and the Life of Writing. Yale University Press, 1987. p. 58-9
  3. ^ a b Premature burial in the 19th century
  4. ^ Barber, Paul. Vampires, Burial and Death: Folklore and Reality. Yale University Press, 1988.
  5. ^ Quinn, Arthur Hobson. Edgar Allan Poe: A Critical Biography. Baltimore: The Johns Hopkins University Press, 1998. ISBN 0801857309 p. 418
  6. ^ Selley, April. "Poe and the Will" as collected in Poe and His Times: The Artist and His Milieu, edited by Benjamin Franklin Fisher IV. Baltimore: The Edgar Allan Poe Society, Inc., 1990. p. 96 ISBN 0961644923

Legături externe[modificare | modificare sursă]