Balerca de Amontillado

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
„Balerca de Amontillado”
CaskofAmontillado-Clarke.jpg
Ilustrație pentru "Balerca de Amontillado" de Harry Clarke, 1919
Autor Edgar Allan Poe
Titlu original „The Cask of Amontillado”
Țară Statele Unite ale Americii Statele Unite
Limbă engleză
Gen povestire horror
Publicată în Godey's Lady's Book
Tip media tipăritură (periodic)
Data publicării noiembrie 1846

Balerca de Amontillado” (în engleză The Cask of Amontillado, uneori și The Casque of Amontillado) este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe. Ea a fost publicată în numărul din noiembrie 1846 al revistei Godey's Lady's Book.

Povestirea se petrece într-un oraș neprecizat din Italia, într-un an nespecificat (probabil în secolul al XVIII-lea), și se referă la răzbunarea mortală a naratorului pe un prieten de care crede că a fost insultat. Ca în mai multe dintre povestirile lui Poe și în conformitate cu fascinația oamenilor din secolul al XIX-lea față de acest subiect, narațiunea se învârte în jurul unei persoane îngropate de vie, în acest caz, prin zidire.

Ca și în "Pisica neagră" și "The Tell-Tale Heart", Poe narează povestea din punctul de vedere al ucigașului.

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Montresor spune povestea din ziua în care s-a răzbunat pe Fortunato, un prieten de viță nobilă. Supărat peste măsură de o insultă nespecificată, el plănuiește să-și omoare prietenul în timpul Carnavalului când omul era beat, amețit și purta un costum de bufon și o tichie cu clopoței.

El îl momește pe Fortunato, spunându-i că a obținut ceea ce el crede că este consideră a fi un butoi (aproximativ 130 de galoane[1], 492 de litri), a unui an de recoltă rara de Amontillado. El susține că vrea opinia prietenului său expert cu privire la acest vin. Fortunato merge cu Montresor în pivnița de vinuri din palazzo-ul acestuia din urmă, unde ei rătăcesc prin catacombe. Montresor îl servește pe Fortunato cu vin (mai întâi Medoc, apoi De Grave). La un moment dat, Fortunato face un gest elaborat și grotesc cu o sticlă de vin. Atunci când Montresor pare să nu recunoască gestul, Fortunato îl întreabă: "Tu nu ești mason?", Montresor îi spune că este și atunci când Fortunato, neîncrezător, îi cere un semn, Montresor afișează o mistrie pe care o ținuse ascunsă până atunci.

Montresor îl avertizează pe Fortunato, care are o tuse rea din cauza umezelii, și-i sugerează să se întoarcă; Fortunato insistă în continuare, susținând că "[el] nu va muri dintr-o tuse". În timpul plimbării lor pe jos, Montresor descrie stema familiei sale: un picior pe un fundal albastru care strivește un șarpe ai cărui colți sunt înfipți în călcâiul piciorului, cu motto-ul Nemo me impune lacessit ("Nimeni nu mă jignește fără a rămâne nepedepsit"). Când ajung la o nișă, Montresor îi spune victimei sale că acolo este vinul de Amontillado. Fortunato intră și, beat și neavizat, nu opune rezistență atunci când Montresor îl leagă cu lanțuri de perete. Montresor îi spune apoi că, din moment ce Fortunato nu se va mai întoarce, el trebuie neapărat să-l părăsească.

Montresor zidește intrarea în nișă, înmormântându-l pe prietenul său, aflat încă în viață. La început, Fortunato, care se trezește din beție mai repede decât prevăzuse Montresor, scutură lanțurile, încercând să scape. Fortunato țipă apoi după ajutor, dar Montresor își bate joc de strigătele lui, știind că nimeni nu le poate auzi. Fortunato râde slab și încearcă să pretindă că știe că este supus unei glume și că oamenii îl vor fi așteptând (inclusiv doamna Fortunato). În timp ce criminalul ajunge la ultimul rând al zidului, Fortunato se vaită: "Pentru dragostea lui Dumnezeu, Montresor!", la care Montresor îi răspunde: "Da, pentru dragostea lui Dumnezeu!" El așteaptă apoi un răspuns, dar aude doar clinchetul clopoțeilor. Înainte de a introduce ultima piatră, el aruncă o torță prin deschizărură. El susține că se simte rău la inimă, dar pretinde că această reacție este un efect al umidității din catacombe.

În ultimele sale fraze, Montresor arată că au trecut 50 de ani de la acea noapte, el nu a fost niciodată prins și trupul lui Fortunato încă atârnă de lanțurile din nișa unde fusese abandonat. Criminalul, aparent nepocăit, încheie povestea cu remarca: Requiescat In Pace! ("Odihnească-se în pace!").

Istoricul publicării[modificare | modificare sursă]

"Balerca de Amontillado" a fost publicată prima dată în numărul din noiembrie 1846 al revistei Godey's Lady's Book[2], care era, în acel timp, cel mai popular periodic din America.[3] Povestirea a fost publicată încă o dată în timpul vieții lui Poe.[4]

Analiză[modificare | modificare sursă]

Deși subiectul povestirii lui Poe este o crimă, "Balerca de Amontillado" nu este o poveste de identificare a criminalului precum "Crimele din Rue Morgue" sau "Scrisoarea furată"; nu există nici o investigație a crimei lui Montresor, iar criminalul însuși explică modul în care a comis crima. Misterul din "Balerca de Amontillado" constă în motivul lui Montresor pentru crimă. Fără prezența unui detectiv în povestire, cititorul este cel care trebuie să rezolve misterul.[5]

Montresor nu precizează nicăieri motivul său dincolo de vagi "de mii de leziuni", la care se referă. Mulți comentatori au ajuns la concluzia că, lipsindu-i un motiv semnificativ, Montresor trebuie să fie nebun, deși chiar și acest lucru este discutabil din cauza detaliile complicate ale intrigii.[5]

Deși Fortunato este prezentat ca un bun cunoscător de vinuri fine, acțiunile sale din povestire fac acest lucru discutabil. De exemplu, el comentează că unui alt nobil îi este imposibil să distingă Amontillado de Xeres, în timp ce Amontillado este, de fapt, un tip de vin de Xeres, și tratează De Grave, un vin francez scump, cu foarte puțină considerație, golind sticla dintr-o singură sorbitură.[1]

Poe s-ar fi priceput la lucrări de zidărie ca urmare a unei experiențe personale. O mare perioadă din viața lui Poe este lipsită de detalii biografice semnificative, inclusiv perioada de părăsirea revistei Southern Literary Messenger în 1837.[6] John H. Ingram, biograful lui Poe, i-a scris lui Sarah Helen Whitman că o persoană pe nume "Allen", i-a spus că Poe a lucrat "într-o cărămidărie în toamna anului 1834". Această sursă a fost identificată ca fiind Robert T. P. Allen, un student de la West Point, fost coleg cu Poe.[7]

Surse de inspirație[modificare | modificare sursă]

O legendă apocrifă susține că subiectul de inspirație pentru "Balerca de Amontillado" provine dintr-o poveste pe care Poe a auzit-o la Castle Island (South Boston), Massachusetts, când era soldat acolo în 1827.[8] Potrivit acestei legende, în timp ce staționa la Castle Island în 1827, el a văzut un monument dedicat locotenentului Robert Massie. Massie fusese ucis într-un duel cu sabia în ziua de Crăciun a anului 1817 de către locotenentul Gustavus Drane, în urma unei dispute care avut loc în timpul unui joc de cărți.[9] Conform legendei, alți soldați și-au luat apoi revanșa, îmbătându-l pe Drane, atrăgându-l în temniță, înlănțuindu-l de un perete și zidind intrarea[10] (ultima parte este neadevărată, Drane fiind dus în fața Curții Marțiale și achitat[11], trăind până în 1846[12]. Vezi și Find A Grave). Un raport cu privire la descoperirea unui schelet pe insulă poate fi o rememorare confuză a sursei principale de inspirație a lui Poe, "A Man Built in a Wall" (1844) a lui Joel Headley, care povestește vederea de către autor a unui schelet zidit în peretele unei biserici din Italia.[13] Povestea lui Headley include detalii foarte similare cu "Balerca de Amontillado"; în plus față de zidirea unui inamic într-o nișă ascunsă, povestirea detaliază așezarea cu grijă a cărămizilor, motivul răzbunării și gemetele agonizante ale victimei. Poe ar fi putut lua temele similare din "Le Grande Bretêche" (Democratic Review, noiembrie 1843) a lui Honoré de Balzac sau din The Quaker City; or The Monks of Monk Hall (1845) al prietenului său George Lippard.[14] Este posibil ca Poe să fi putut împrumuta motto-ul familiei Montresor, Nemo me impune lacessit, de la James Fenimore Cooper, care a folosit această expresie în Ultimul mohican (1826).[15]

Thomas Dunn English

Poe a scris povestea, cu toate acestea, ca un răspuns dat rivalului său personal Thomas Dunn English. Poe și English au avut mai multe confruntări, care s-au învârtit de obicei în jurul caricaturizării literare a unuia de către celălalt. Poe s-a gândit că unele din scrierile lui English au mers un pic prea departe și i-a dat în judecată cu succes pe editorii de la The New York Mirror pentru calomnie în 1846.[16] În acel an, English a publicat un roman de răzbunare numit 1844, or, The Power of the S.F.. Intriga sa a fost complicată și greu de urmărit, dar a făcut referiri la societățile secrete și în cele din urmă a avut ca temă principală răzbunarea. El a inclus un personaj pe nume Marmaduke Hammerhead, celebrul autor al "The Black Crow", care a folosit expresii ca "Nevermore" și "lost Lenore", cu referire la poemul lui Poe, "Corbul". Această parodie a lui Poe a fost descrisă ca un bețiv, mincinos și amant violent.

Poe a răspuns cu "Balerca de Amontillado", folosind referințe foarte specifice la romanul lui English. În povestirea lui Poe, de exemplu, Fortunato face referire la societate secretă de masoni, similară societății secrete din 1844, și face chiar un gest similar cu cel prezentat în 1844 (era un semnal de primejdie). English a folosit și o imagine a unui jeton cu un șoim cu un șarpe în gheare, similar cu stema familiei Montresor cu un picior care strivește un șarpe - deși, în această imagine, șarpele mușcă călcâiul. De fapt, majoritatea scenelor din "Balerca de Amontillado" provin de la o scenă din 1844, care are loc într-o pivniță subterană. În final, Poe este cel care "pedepsește fără a fi pedepsit", prin nepedepsirea sa pentru răzbunarea sa literară și prin crearea unei povești concise (spre deosebire de roman), cu un efect unic, așa cum a sugerat, în eseul său "The Philosophy of Composition".[17]

Poe ar fi fost, de asemenea, inspirat, cel puțin în parte, de către mișcarea washingtoniană, o frăție care a promovat cumpătărea. Grupul a fost format din consumatorii de alcool reformați care au încercat să sperie oamenii pentru a-i convinge să se abțină de la consumul alcoolului. Poe ar fi făcut o promisiune de a se alătura mișcării în 1843, după o partidă de băut, cu speranța de a obține o numire politică. "Balerca de Amontillado" poate fi atunci o "poveste întunecată despre cumpătare", menită să șocheze oamenii prin realizarea pericolelor generate de consumul de alcool.[18]

Richard P. Benton, specialist în opera lui Poe, și-a afirmat convingerea sa că "protagonistul lui Poe este o versiune englezească a francezului Montrésor" și a susținut cu tărie că modelul lui Poe pentru Montresor "a fost Claude de Bourdeille, conte de Montrésor, conspirator politic din secolul al XVII-lea din anturajul lui Gaston d'Orléans, fratele cu o voință slabă al regelui Ludovic al XIII-lea".[19] "Intrigantul remarcabil și autor de memorii" a fost legat pentru prima dată de "Balerca de Amontillado" de Burton R. Pollin, un alt specialist în opera lui Poe.[19][20]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Cecil, L. Moffitt. "Poe's Wine List", from Poe Studies, Vol. V, no. 2. December 1972. p. 41.
  2. ^ Sova, Dawn B. Edgar Allan Poe: A to Z. Checkmark Books, 2001. ISBN 081604161X p. 45
  3. ^ Reynolds, David F. "Poe's Art of Transformation: 'The Cask of Amontillado' in Its Cultural Context", as collected in The American Novel: New Essays on Poe's Major Tales, Kenneth Silverman, ed. Cambridge University Press, 1993. ISBN 0521422433 p. 101
  4. ^ Edgar Allan Poe — "The Cask of Amontillado" at the Edgar Allan Poe Society online
  5. ^ a b Baraban, Elena V. "The Motive for Murder in 'The Cask of Amontillado' by Edgar Allan Poe", Rocky Mountain E-Review of Language and Literature. Volume 58, Number 2. Fall 2004.
  6. ^ Silverman, Kenneth. Edgar A. Poe: Mournful and Never-ending Remembrance. New York: Harper Perennial, 1991: 129–130. ISBN 0-06-092331-8
  7. ^ Thomas, Dwight & David K. Jackson. The Poe Log: A Documentary Life of Edgar Allan Poe, 1809–1849. New York: G. K. Hall & Co., 1987: 141. ISBN0-7838-1401-1.
  8. ^ Bergen, Philip. Old Boston in Early Photographs. Boston: Bostonian Society, 1990. p. 106
  9. ^ Vrabel, Jim. When in Boston: a time line & almanac. Northeastern University, 2004. ISBN 1-55553-620-4 / ISBN 1-15553-621-2 p. 105
  10. ^ Wilson, Susan. Literary Trail of Greater Boston. Boston: Houghton Mifflin Company, 2000: 37. ISBN 0-618-05013-2
  11. ^ Vrabel, p. 105
  12. ^ Battery B, 4th U.S. Light Artillery - First Lieutenants of the 4th U.S. Artillery
  13. ^ Mabbott, Thomas Ollive, editor. Tales and Sketches: Volume II. Urbana, Ill.: University of Illinois Press, 2000. p. 1254
  14. ^ Reynolds, David F. "Poe's Art of Transformation: 'The Cask of Amontillado' in Its Cultural Context", as collected in The American Novel: New Essays on Poe's Major Tales, Kenneth Silverman, ed. Cambridge University Press, 1993. ISBN 0521422433 pp. 94–5
  15. ^ Jacobs, Edward Craney. "Marginalia – A Possible Debt to Cooper", collected in Poe Studies, vol. VIII, no. 1. June 1976.
  16. ^ Silverman, Kenneth. Edgar A. Poe: Mournful and Never-ending Remembrance. New York: Harper Perennial, 1991: 312–313. ISBN 0-06-092331-8
  17. ^ Rust, Richard D. "Punish with Impunity: Poe, Thomas Dunn English and 'The Cask of Amontillado'" in The Edgar Allan Poe Review, Vol. II, Issue 2 – Fall, 2001, St. Joseph's University.
  18. ^ Reynolds, David F. "Poe's Art of Transformation: 'The Cask of Amontillado' in Its Cultural Context", as collected in The American Novel: New Essays on Poe's Major Tales, Kenneth Silverman, ed. Cambridge University Press, 1993. ISBN 0521422433 pp. 96–7
  19. ^ a b Benton, Richard P. (1 iunie 1996). „Poe's 'The Cask of Amontillado': Its Cultural and Historical Backgrounds”. Poe Studies 29: 19–27. 
  20. ^ Burton R. Pollin (1970). „Notre-Dame de Paris in Two of the Tales”. Discoveries in Poe. Notre Dame, Indiana: University of Notre Dame Press. pp. 24–37 

Legături externe[modificare | modificare sursă]