Mihu Dragomir
Mihu Dragomir (n. 1919 la Brăila[1] - d. 1964) a fost un poet român. Versurile sale evocă trecutul de luptă al poporului român, tragedia soldatului român târât în războiul antisovietic, momentul istoric al întoarcerii armelor împotriva hitleriștilor, redă cu entuziasm realitățile sociale, frumusețile propriei patrii. Trăsătura dominantă a poeziilor sale este viziunea optimistă și patriotismul. Lirica sa, de esență romantic-revoluționară, îmbină atitudinea cetățenească militantă cu meditația filozofică. Stilul său, de resurse adesea folclorice, bogat în asociații și sugestii, cultivă cu măiestrie hiperbola. S-a afirmat și ca autor de literatură științifică-fantastică și ca traducător. În 1952 este publicat volumul „Stelele păcii” pentru care va primi Premiul de Stat clasa a III-a iar în 1955 la editura E.S.P.L.A vede lumina tiparului „Pe struna fulgerelor”, care conține poemul „Războiul” premiat cu Premiul de Stat clasa a II-a.[2]
Opera[modificare]
- Volume de versuri
- Stelele păcii, 1952
- Războiul, 1954
- Pe struna fulgerelor, 1955
- Odă pământului meu, 1958
- Întoarcerea armelor, 1959
- Stelele așteaptă Pământul, 1961
- Poezii, 1963.
- Povestiri SF
- Povestiri deocamdată fantastice, 1962
- Traduceri
Note[modificare]
Bibliografie[modificare]
- Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
