Prăbușirea Casei Usher

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
„Prăbușirea Casei Usher”
Aubrey Beardsley - Edgar Poe 3.jpg
Ilustrație pentru "Prăbușirea Casei Usher" de Aubrey Beardsley, 1894.
Autor Edgar Allan Poe
Titlu original The Fall of the House of Usher
Țară Statele Unite ale Americii Statele Unite
Limbă engleză
Gen povestire de dragoste gotică
Publicată în Burton's Gentleman's Magazine
Tip media tipăritură (periodic)
Data publicării septembrie 1839

Prăbușirea Casei Usher (în engleză The Fall of the House of Usher) este o povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe, care a fost publicată pentru prima dată în 1839.

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Povestirea începe cu sosirea unui narator nenumit la casa prietenului său din copilărie, Roderick Usher, de la care primise o scrisoare într-o parte îndepărtată a țării și în care acesta se plângea de o boală și îi cerea ajutorul. Deși Poe a scris această povestire înainte de inventarea științei psihologice moderne, simptomele lui Roderick pot fi descrise potrivit terminologiei ei. Acestea includ o formă de supraîncărcare senzorială cunoscută sub numele de hiperestezie (hipersensibilitate la lumină, sunete, mirosuri și gusturi), ipohondrie (o preocupare excesivă sau o grijă cu privire la prezența unei boli grave) și anxietate acută. Este dezvăluit faptul că sora geamănă a lui Roderick, Madeline, este și ea bolnavă și cade în transe cataleptice asemănătoare cu moartea. Naratorul este impresionat de picturile lui Roderick și încearcă să-l înveselească citind împreună cu el și ascultându-i compozițiile muzicale improvizate la chitară. Roderick cântă "Palatul bântuit", apoi îi spune naratorului că el crede faptul că locuința în care trăiește este simțitoare, și că aceste simțuri provin din combinația de zidărie și de vegetație care o înconjoară.

Roderick îl informează mai târziu pe narator că sora lui a murit și insistă ca ea să fie înmormântată timp de două săptămâni într-o criptă (mormânt de familie) în casă înainte de a fi îngropată definitiv. Naratorul îl ajută pe Roderick să pună trupul în mormânt și observă că Madeline are obrajii roz, așa cum au unele persoane după moarte. Ei o închid acolo, dar în săptămâna următoare Roderick și naratorul simt o stare de agitație în creștere fără nici un motiv aparent. Într-o noapte începe o furtună. Roderick vine în dormitor naratorului, care este situat chiar deasupra criptei, și deschide fereastra către furtună. El observă că heleșteul din jurul casei pare să strălucească în întuneric, așa cum era reprezentat în picturile lui Roderick Usher, deși nu există niciun fulger.

Naratorul încearcă să-l calmeze pe Roderick citindu-i cu voce tare The Mad Trist, un roman despre un cavaler pe nume Ethelred care sparge ușa chiliei unui pustnic, într-o încercare de a scăpa de furtuna care se apropie, doar pentru a găsi un palat de aur păzit de un dragon. El găsește, de asemenea, agățat pe perete un scut strălucitor de aramă pe care este scrisă o legendă: că cel care ucide balaurul câștigă scutul. Cu o lovitură de buzdugan, Ethelred ucide balaurul, care moare cu un strigăt ascuțit, și se duce să ia scutul, care cade pe podea cu un zgomot îngrozitor.

Pe măsură ce naratorul citește despre intrarea cu forța a cavalerului în chilie, se aud sunete de crăpături și spargeri undeva în casă. Atunci când dragonul este descris ca urlând pe moarte, se aude din nou un sunet aspru și prelung în casă. Când el se referă la scutul care cade de pe perete, o reverberație metalică și goală poate fi auzită. Roderick devine tot mai isteric și exclamă în cele din urmă că aceste sunete sunt făcute de sora lui, care era, de fapt, în viață, atunci când a fost îngropată și că Roderick știa că ea era în viață. Ușa dormitorului este apoi suflată ca de un vânt pentru a vedea că în spatele ei se afla Madeline. Ea se prăbușește greoi peste fratele ei și amândoi cad morți pe podea. Naratorul fuge apoi din casă și, pe măsură ce face acest lucru, observă un fulger de lumină făcându-l să se uite înapoi la Casa Usher, la timp pentru a vedea cum ea se rupe în două, fragmentele scufundându-se în heleșteu.

Analiză[modificare | modificare sursă]

"Prăbușirea Casei Usher" este considerat cel mai bun exemplu al absolutului lui Poe, în care fiecare element și detaliu este legat și relevant.[1]

Tema prăbușirii unui castel bântuit este un element cheie al Castle of Otranto al lui Horace Walpole, un roman de la sfârșitul secolului al XVIII-lea care a contribuit în mare măsură la definirea genului gotic.

"Prăbușirea Casei Usher" arată capacitatea lui Poe de a crea un ton emoțional în opera sa, în special sentimente de frică, pedeapsă și vină.[2] Aceste emoții se centrează pe Roderick Usher care, la fel ca multe personaje ale lui Poe, suferă de o boală nenumită. Ca și naratorul din "The Tell-Tale Heart", boala îi provoacă simțurile hiperactive. Boala se manifestă fizic, dar provine din starea mentală sau chiar morală a lui Roderick. El este bolnav, se sugerează, pentru că el se așteaptă să fie bolnav ca urmare a trecutului de boală a familiei sale și este, prin urmare, în esență, un ipohondru.[3] În mod similar, el își îngroapă sora în viață pentru că el se așteaptă să-și îngroape propriul destin.

Casa Usher, la care se face referire atât la clădire, cât și la familie, joacă un rol important în povestire. Acesta este primul "personaj" pe care naratorul îl prezintă citorului, prezentat cu o descriere umanizată: ferestrele sale sunt descrise ca "asemănătoare cu ochii" de două ori în primul paragraf. Fisura care se dezvoltă în zidărie simbolizează dezintegrarea familiei Usher și casa "moare", împreună cu cei doi frați Usher. Această conexiune a fost subliniată în poemul "Palatul bântuit" al lui Roderick, care pare a fi o referire directă la casa care prefigurează soarta.[4]

L. Sprague de Camp, în Lovecraft: A Biography [p. 246f], a scris că "potrivit lui Thomas O. Mabbott, [H. P.] Lovecraft, în "Supernatural Horror", a rezolvat o problemă de interpretare a lui Poe", susținând că "Roderick Usher, sora sa Madeline și toată casa au în comun un singur suflet". Dimensiunea psihologică explicită a acestei povești i-a determinat pe mulți critici să o analizeze ca o descriere a psihicului uman, comparând, de exemplu, Casa cu inconștientul și fisurarea sa centrală cu personalitatea divizată care este numită tulburare de identitate disociativă. Tulburarea mintală este, de asemenea, evocată prin intermediul temelor de melancolie, posibil incest și vampirism. O relație incestuoasă între Roderick și Madeline nu este afirmată niciodată în mod explicit, dar pare să explice ciudatul atașament între cei doi.[5]

Opiul, pe care Poe îl menționează de mai multe ori în ​​proza ​​și în poeziile sale, este menționat de două ori în povestire. Senzația sumbră ocazionată de peisajul trist din jurul conacului Usher este comparată de narator cu boala cauzată de simptomele de sevraj ale unui dependent de opiu. Naratorul îl descrie, de asemenea, pe Roderick Usher ca un "consumator irecuperabil de opiu". S-ar putea argumenta [cine?] că hipersensibilitatea și ipohondria lui Roderick Usher sunt în concordanță cu simptomele de sevraj ale dependenților de opiu. Mulzele menționări ale opiului de către Poe și descrierile sale exacte cu privire la efectele sale și a simptomelor dependenței de opiu i-au făcut pe mulți [cine?] să creadă că Poe a experimentat el-însuși opiul și că el ar fi fost dependent de opiu. Adevărul este că opiul și laudanumul (tinctura de opiu) erau în secolul al XIX-lea la fel de comune cum este astăzi aspirina și multe scriitori romantici din secolul al XIX-lea, precum Samuel Taylor Coleridge și Charles Baudelaire, au fost, de fapt, dependenți de opiu.[necesită citare]

Aluzii și referiri[modificare | modificare sursă]

Epigraful de la început citează două versuri din poemul "Le Refus" (1831) al poetului și șansonetistului francez Pierre-Jean de Béranger (1780–1857), traduse în română ca "Mi-e inima o liră aninată, / Când te-ai atins de ea răsună-ndată". Textul original al lui Béranger conține expresia "Mon cœur" (inima mea) și nu "Son cœur" (inima sa). Naratorul descrie una dintre compozițiile muzicale ale lui Usher ca "o anumită stranie variantă, o amplificare a ciudatei arii din ultimul vals al lui Von Weber". Poe se referă la o populară compoziție muzicală pentru pian a timpului său  — care, deși poartă titlul "Weber's Last Waltz", a fost de fapt compusă de Carl Gottlieb Reissiger (1798–1859).[6] O copie manuscrisă a compoziției a fost găsită printre documentele lui Weber la moartea sa din 1826 și lucrarea i-a fost atribuită în mod greșit.

Pictura lui Usher îi amintește naratorului de elvețian de origine pictorul britanic de origine elvețiană Henry Fuseli (1741-1825).

Istoricul publicării[modificare | modificare sursă]

"Prăbușirea Casei Usher" a fost publicată în numărul din septembrie 1839 al revistei Burton's Gentleman's Magazine.

"Prăbușirea Casei Usher" a fost publicată pentru prima dată în numărul din septembrie 1839 al revistei Burton's Gentleman's Magazine. Ea a fost ușor revizuită în 1840 pentru colecția Tales of the Grotesque and Arabesque. Povestirea conține poemul "Palatul bântuit", care a fost anterior publicată separată în numărul din aprilie 1839 al revistei Baltimore Museum.

În 1928, Éditions Narcisse, predecesoare a editurii Black Sun Press, a publicat o ediție limitată de 300 de exemplare numerotate, cu ilustrații de Alastair.[7]

Semnificație literară și critică[modificare | modificare sursă]

"Prăbușirea Casei Usher" este considerată cea mai faimoasă operă de proză a lui Poe.[8] Această operă macabră extrem de tulburătoare este recunoscută ca o capodoperă a literaturii gotice americane. Într-adevăr, ca și în multe din poveștile sale, Poe împrumută mult din tradiția gotică. Totuși, după cum scrie G.R. Thomson în introducerea sa la Great Short Works of Edgar Allan Poe [p 36], "povestea a fost mult timp privită ca o capodoperă a ficțiunii de groază gotice; ea este, de asemenea, o capodoperă de ironie dramatică și simbolism structural".

"Prăbușirea Casei Usher" a fost criticată, de asemenea, ca fiind prea tributară formulelor. Poe a fost criticat pentru urmarea modelelor sale stabilite în lucrări precum "Morella" și "Ligeia" folosind personaje standard în scene standard și situații standard. Teme repetitive precum boala neidentificabilă, nebunia și învierea sunt, de asemenea, criticate.[9]

Sursa de inspirație a lui Poe pentru povestire ar putea fi evenimentele din Casa Usher, situată în Lewis Wharf din Boston. În acea situație, un marinar și soția tânără a bătrânului proprietar au fost prinși și înmormântați în locul lor de întâlnire de către soțul ei. Când Casa Usher s-a prăbușit în 1800, cele două corpuri au fost găsite îmbrățișate într-o cavitate a pivniței.[10]

O altă sursă de inspirație poate fi un cuplu real cu numele de domnul și doamna Luke Usher, prieteni și actori colegi ai mamei sale, Eliza Poe.[11] Cuplul a avut grijă de cei trei copii ai Elizei (inclusiv de Poe) în timpul bolii ei și a morții ulterioare.

Cercetătorii speculează că Poe, care l-a influențat pe Herman Melville, a inspirat personajul Ahab din romanul Moby-Dick al lui Melville. John McAleer a susținut că ideea de "obiectivare a caracterului defectuos al lui Ahab" a provenit din "forța evocatoare" a povestirii "Prăbușirea Casei Usher" a lui Poe. Atât la Ahab, cât și la casa Usher, aspectul de soliditate fundamentală este vizibil greșit - de cicatricea lividă a lui Ahab și de fisura în zidăria casei Usher.[12]

Adaptări teatrale, cinematografice și de televiziune[modificare | modificare sursă]

În filmul cu buget redus al lui Roger Corman din 1960, cunoscut în Statele Unite, ca House of Usher, naratorul se îndrăgostește de bolnăvicioasa Madeline, mai mult spre oroarea lui Roderick. După cum dezvăluie Roderick, familia Usher are o istorie plină de lucruri malefice și crude încât el și Madeline au promis în tinerețe că nu vor avea copii și vor face ca familia lor să moară odată cu ei. Când Madeline cade într-o catalepsie mortală, fratele ei (care știe că ea este încă în viață) se grăbește să o depună în cripta familiei. Când se trezește, Madeline înnebunește ca urmare a faptului că fusese îngropată de vie și scapă, având accente puternice de nebunie. Ea se confruntă cu fratele ei și începe să-l sugrume. Dintr-o dată, casa, deja în flăcări din cauza căderii unei lumânări aprinse, începe să se prăbușească și naratorul fuge, în timp ce Roderick este ucis de către Madeline și atât ea, cât și singurul servitor al lui Usher, sunt mistuiți de casa care se prăbușește. Filmul a fost primul din seria celor opt filme ale lui Corman inspirate de scrierile lui Edgar Allan Poe.

În 1980, Republica Cehă, producătorul ceh de film suprarealist Jan Švankmajer a adaptat povestea ca un scurtmetraj care se bazează în întregime pe imagini și obiecte neînsuflețite în loc de actori.

În filmul din 2008 al lui David DeCoteau, se presupune că locuința este o ființă vie, dependentă de sufletele umane pe care Roderick și Madeline le-au adus în ea. Personajul central este numit Victor Reynolds, o referință la numele strigat de Poe în noaptea de dinainte de moartea sa.

Listă de filme[modificare | modificare sursă]

Muzică[modificare | modificare sursă]

Între 1908 și 1917, compozitorul francez Claude Debussy a lucrat la o operă numită La chute de la maison Usher. Libretul a fost al său, inspirat din scririle lui Poe, și opera sa a fost o piesă apropiată de o altă compoziție scurtă de operă (Le diable dans le beffroi), pe baza povestirii "The Devil in the Belfry" a lui Poe. La moartea lui Debussy, opera era neterminată, cu toate acestea. În ultimii ani, doi muzicologi diferiți au încercat să o completeze.

Lady Eleanor, un cântec lansat în 1970 de trupa britanică de folk-rock Lindisfarne, este inspirat din această povestire.

Primul album al The Alan Parsons Project (Tales of Mystery and Imagination din 1976) conține o piesă instrumentală extinsă denumită după povestire. Piesa are cinci părți: "Prelude", "Arrival", "Intermezzo", "Pavane" și "Fall" și stilul său prezintă muzica clasică din secolul al XX-lea și rock progresiv. Muzica include fragmente din opera neterminată a lui Debussy.

O altă versiune de operă, compusă de Philip Glass în 1987 cu un libret de Arthur Yorinks, a fost prezentată de Opera din Nashville în 2009.[13]

Peter Hammill a compus o operă inspirată din această povestire între 1973 și 1991 și a lansat-o în 1991. În această operă, casa în sine devine o parte vocală care urmează să fie cântată de același interpret care interpretează rolul lui Roderick Usher. Libretul lui Chris Judge Smith prezintă o intrigă secundară a unei atracții romantice între Madeline Usher și narator, căruia i se dă numele de Montresor. Această înregistrare a avut și tobe, deși nu a fost o operă reală. Hammill a lansat o versiune complet revizuită în 1999, fără tobe, dar cu o vioară adăugată și chitară electrică, care a creat un sunet orchestral. El a recântat, de asemenea, toate interpretările sale vocale.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Beebe, Maurice. "The Universe of Roderick Usher" as collected in Poe: A Collection of Critical Essays, Robert Regan, ed. Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall, Inc., 1967. p. 123.
  2. ^ Meyers, Jeffrey. Edgar Allan Poe: His Life and Legacy. New York City: Cooper Square Press, 1992. ISBN 0815410287 p. 111
  3. ^ Butler, David. "Usher's Hypochondriasis: Mental Alienation and Romantic Idealism in Poe's Gothic Tales" as collected in On Poe: The Best from "American Literature". Durham, NC: Duke University Press, 1993. ISBN 0-8223-1311-1 p. 189–90.
  4. ^ Meyers, Jeffrey. Edgar Allan Poe: His Life and Legacy. New York City: Cooper Square Press, 1992. ISBN 0815410287 p. 111.
  5. ^ Hoffman, Daniel. Poe Poe Poe Poe Poe Poe Poe. Baton Rouge: Louisiana State University Press, 1972. ISBN 0-8071-2321-8 p. 297.
  6. ^ E. A. Poe Society of Baltimore — A Few Minor Poe Topics
  7. ^ Poe, Edgar Allan. „The Fall of the House of Usher”. McLean Books. http://www.mcleanbooks.com/details.php?record=9293&URLPAIR=. Accesat la 6 aprilie 2010. 
  8. ^ Kennedy, J. Gerald. "Introduction: Poe in Our Time" collected in A Historical Guide to Edgar Allan Poe. Oxford University Press, 2001. ISBN 0-19-512150-3 p. 9
  9. ^ Krutch, Joseph Wood. Edgar Allan Poe: A Study in Genius. New York: Alfred A. Knopf, 1926. p. 77
  10. ^ A.I.A. Guide to Boston. Susan and Michael Southworth p. 59
  11. ^ Allen, Hervey. Israfel: The Life and Times of Edgar Allan Poe. New York: Farrar & Rinehart, Inc., 1934: 683.
  12. ^ McAleer, John J. "Poe and Gothic Elements in Moby-Dick", Emerson Society Quarterly, No. 27 (II Quarter 1962): 34.
  13. ^ Waleson, Heidi (24 noiembrie 2009). „Two by Philip Glass”. Wall Street Journal (year = 2009). http://online.wsj.com/article/SB10001424052748704779704574553644146027258.html. Accesat la 29 noiembrie 2010. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Evans, Walter. "'The Fall of the House of Usher' and Poe's Theory of the Tale." Studies in Short Fiction. 14.2 (1977): 137–44. Rpt. in Short Story Criticism. Ed. Laurie Lanzen Harris and Sheila Fitzgerald. Vol. 1. Detroit: Gale, 1988. 403–5.

Legături externe[modificare | modificare sursă]