Saturn: Diferență între versiuni

**Saturn**
	; Fotografiat în culoare naturală apropiindu-se de echinocțiu de Cassini în iulie 2008; punctul din colțul din stânga jos este Titan
Denumiri
Numit după	Saturn (zeu)
Adjective	Saturnian
Caracteristici orbitale
Afeliu	1.514,50 milioane km
Periheliu	1.352,55 milioane km
Axa semimajoră	1.433,53 milioane km
Excentricitate	0,0565
Per.orbitală	29,4571 ani; 10.759,22 zile; 24.491,07 zile saturniene
Per.sinodică	378,09 zile
Viteză orbitală medie	9,68 km/s
Anomalie medie	317,020°
Înclinație orbitală	2,485°față de planul eliptic; 5,51° față de ecuatorul Soarelui; 0,93° față de planul invariabil
Longitudinea nodului ascendent	113,665°
Argumentul periastrului	339,392°
Sateliți	82 cu desemnări formale; nenumărați sateliți minori
Caracteristici fizice
Raza medie	58.232 km
Raza ecuatorială	60.268 km
Raza polară	54.364 km
Aplatizare	0,09796
Circumferință	365.882,4 km ecuator
Suprafață	4,27×1010 km2
Volum	8,2713×1014 km3
Masă	5,6834×1026 kg
Densitatea medie	0,687 g/cm3
Gravitația de suprafață	10,44 m/s2
Viteza de evacuare	35,5 km/s
Per.de rotație siderală	10h 33m 38s +h 1m 52s; −h 1m 19s
Viteză de rotație ecuatorială	9,87 km/s
Înclinare axială	26,73° (față de orbită)
Ascensie dreaptă pol nord	40,589°; 2h 42m 21s
Declinație pol nord	83,537°
Albedo	0,342 (Bond) ; 0,499 (geom.)
Temperatură	medie 134 K (−139 °C)
Magnitudine aparentă	−0,55-+1,17
Diametru unghiular	14.5″ la 20,1″ (fără inele)
Compoziție atmosferică
Presiune atmosferică	140 kPa
Hidrogen	96,3%±2,4%
Heliu	3,25%±2,4%
Metan	0,45%±0,2%
Amoniac	0,0125%±0,0075%
Hidrogen deuterid	0,0110%±0,0058%
Etan	0,0007%±0,00015%

Navighează interactiv prin istoric

← Diferența anterioară Diferența următoare →

Conținut șters Conținut adăugat

VizualWikitext

Aliniat

Versiunea de la 14 ianuarie 2021 21:59

Pentru alte sensuri, vedeți Saturn (dezambiguizare).

Saturn este a șasea planetă de la Soare și a doua ca mărime din Sistemul Solar, după Jupiter. Este un gigant gazos cu o rază medie de aproximativ nouă ori mai mare decât cea a Pământului.^[13]^[14] Deși densitatea sa este de doar o optime din densitatea medie a Pământului, datorită volumului său mare, masa lui Saturn este de 95 de ori mai mare decât cea a Pământului.^[15]^[16]^[17] Numele derivă de la zeul omonim al mitologiei romane, omologul titanul Cronos, din mitologia greacă; simbolul său astronomic (♄) este o reprezentare stilizată a secerei zeului agriculturii.

Interiorul lui Saturn este cel mai probabil compus dintr-un nucleu de fier–nichel și rocă (compuși de siliciu și oxigen). Nucleul este înconjurat de un strat de hidrogen metalic, un strat intermediar de hidrogen lichid și heliu lichid și, în cele din urmă, un strat exterior gazos. Saturn are o nuanță galben pal datorită cristalelor de amoniac din atmosfera sa superioară. Se crede că un curent electric din stratul de hidrogen metalic dă naștere câmpului magnetic planetar al lui Saturn, care este mai slab decât al Pământului, dar are un moment magnetic de 580 de ori mai mare decât al Pământului datorită dimensiunii mai mari a lui Saturn. Puterea câmpului magnetic al lui Saturn este în jur de o douăzecime din cea a lui Jupiter.^[18] Atmosfera exterioară este în general calmă deși pot persista tipare prelungite de furtuni. Pe Saturn suflă vânturi de aproximativ 1.800 km/h, mai puternice decât pe Jupiter dar nu la fel de mare ca cele de pe Neptun.^[19] Pe baza studiilor asupra inelului C al planetei, în ianuarie 2019 s-a stabilit că o zi pe planeta Saturn are 10^h 33^m 38^s +^h 1^m 52^s
−^h 1^m 19^s .^[7]^[8]

Cea mai faimoasă trăsătură a planetei este sistemul său inelar proeminent, care este compus în mare parte din particule de gheață, cu o cantitate mai mică de resturi stâncoase și praf. S-a confirmat descoperirea a 82 de sateliți^[20] care orbitează planeta, dintre care 53 au nume oficiale. Titan, cel mai mare satelit a lui Saturn și al doilea ca mărime din Sistemul Solar, este mai mare decât planeta Mercur, deși mai puțin masiv și este singurul satelit din Sistemul Solar care are o atmosferă substanțială.^[21]

Văzut de pe Pământ, Saturn pare a fi o stea strălucitoare pe cer, ușor vizibilă cu ochiul liber. Abia după inventarea telescopului, însă, i-au fost descoperite inelele și sateliții. Deși calitatea instrumentelor de observare a evoluat, trimiterea sondelor spațiale a dezvăluit detalii fără precedent. Sondele Pioneer 11, Voyager 1 și Voyager 2 au trecut aproape de Saturn, dar complexitatea descoperirilor lor a motivat trimiterea unui orbitator, Cassini,^[22]^[23] care a trimis sonda Huygens pe suprafața lui Titan.

Caracteristici fizice

Datorită combinației dintre densitatea mică, rotația rapidă și starea fluidă, Saturn este un sferoid aplatizat; este turtit la poli și bombat la ecuator. Razele ecuatoriale și polare diferă cu aproape 10% - 60.268 vs 54.364 km. Celelalte planete sunt și ele turtite, dar într-o măsură mai mică. Saturn este singura planetă din Sistemul Solar mai puțin densă ca apa. Deși miezul planetei este mai dens ca apa, densitatea specifică obișnuită a lui Saturn este de 0.69 g/cm³ datorită atmosferei sale gazoase. Saturn cântărește doar cât 95 de Pământuri, comparativ cu Jupiter, care are masa de 318 ori mai mare decât a Terrei, dar mai mare doar cu 20% decât Saturn.

Structura internă

Deși nu sunt informații directe despre structura internă a planetei, se crede că interiorul lui Saturn este similar cu al lui Jupiter, având un nucleu mic de rocă, înconjurat de hidrogen și heliu. Miezul este similar în compoziție cu cel al Pământului, însă mai dens. Deasupra miezului se află un strat gros de hidrogen metalic, urmat de un strat de hidrogen lichid și heliu, iar în spațiul exterior la 1.000 km atmosfera gazoasă. Sunt prezente si urme de gheață. Regiunea miezului este estimată a fi egală cu 9-22*masa Pământului. Saturn are un miez fierbinte, estimat a avea temperatura de 11,700 °C si radiază energie de 2,5 ori mai multă decât primește de la Soare. Cea mai mare parte a energiei este generată prin mecanismul Kelvin-Helmholtz (compresie gravitațională lentă), însa producerea căldurii planetei nu este explicabilă doar prin acest mecanism. Un procedeu adițional propus prin care Saturn își creează căldura este „ploaia” de heliu din interiorul planetei, picăturile de heliu eliberând căldura prin frecare pe măsura ce cad prin hidrogenul mai ușor.

Sateliți naturali

Articol principal: Sateliții naturali ai lui Saturn.

Saturn are 82 de sateliți cunoscuți, ^[20] dintre care 53 au nume formale.^[24]^[25] În plus, există dovezi de zeci până la sute de sateliți minori cu diametre de 40-500 de metri în inelele lui Saturn, ^[26] care nu sunt considerate adevărați sateliți. Titan, cel mai mare satelit, cuprinde mai mult de 90% din masa de pe orbita din jurul lui Saturn (inclusiv inelele).^[27] Al doilea satelit ca mărime, Rhea, ar putea avea un sistem de inele propriu,^[28] alături de o atmosferă rarefiată.^[29]^[30]^[31]

Un posibil început al unui nou satelit (punct alb) al lui Saturn (imagine făcută de *Cassini* la 15 aprilie 2013)

Mulți dintre ceilalți sateliți sunt mici: 34 au mai puțin de 10 km în diametru și alți 14 între 10 și 50 km în diametru.^[32] În mod tradițional, majoritatea sateliților lui Saturn au fost numiți după Titanii mitologiei grecești. Titan este singurul satelit din Sistemul Solar cu o atmosferă majoră,^[33]^[34] în care apare o chimie organică complexă. Este singurul satelit cu lacuri de hidrocarburi.^[35]^[36]

La 6 iunie 2013, oamenii de știință de la Instituto de Astrofísica de Andalucía au raportat detectarea hidrocarburilor aromatice policiclice în atmosfera superioară a Titanului, un posibil precursor pentru viață.^[37] La 23 iunie 2014, NASA a susținut că are dovezi puternice că azotul din atmosfera lui Titan provine din materialele din Norul Oort, asociate cu cometele, și nu din materialele care au format Saturn în vremurile anterioare.^[38]

Satelitul Enceladus, care pare similar în compoziție chimică cu cometele,^[39] a fost adesea considerat ca un potențial habitat pentru viața microbiană.^[40]^[41]^[42]^[43] Dovezile acestei posibilități includ particulele bogate în sare ale satelitului care au o compoziție „asemănătoare oceanului” și care indică că cea mai mare parte a gheții expulzate de Enceladus provine din evaporarea apei sărate lichide.^[44]^[45]^[46] Un survol din 2015 realizat de Cassini a găsit pe Enceladus majoritatea ingredientelor pentru a susține formele de viață care trăiesc prin metanogeneză.^[47]

În aprilie 2014, oamenii de știință ai NASA au raportat posibilul început al unui nou satelit în inelul A, care a fost fotografiat de Cassini la 15 aprilie 2013.^[48]

Inelele planetare

Articol principal: Inelele lui Saturn.

Saturn este probabil cel mai bine cunoscut pentru sistemul de inele planetare care îl face unic din punct de vedere vizual.^[49] Inelele se extind de la 6.630 la 120.700 de kilometri spre exterior de la ecuatorul lui Saturn și au o grosime medie de aproximativ 20 de metri. Ele constau din nenumărate particule mici, variind în mărime de la micrometri la metri,^[50] care orbitează Saturn. Particulele inelului sunt formate aproape în întregime din gheață de apă, cu o urmă de componentă de material stâncos. Încă nu există un consens cu privire la mecanismul lor de formare. Deși modelele teoretice au indicat că inelele s-ar fi format probabil la începutul istoriei Sistemului Solar,^[51] date noi de la Cassini sugerează că s-au format relativ târziu.^[52] În timp ce toți giganți gazoși au și sisteme de inele, cel al lui Saturn este cel mai mare și mai vizibil.

O parte din gheața din inelul E provine din gheizerele de la Enceladus.^[53]^[54]^[55]^[56] Abundența de apă a inelelor variază radial, inelul cel mai exterior, inelul A, fiind cel mai pur în geață din apă. Această varianță a abundenței poate fi explicată prin bombardarea meteorilor.^[57] Dincolo de inelele principale, la o distanță de 12 milioane de km de planetă se află inelul Phoebe. Este înclinat la un unghi de 27 ° față de celelalte inele și, la fel ca satelitul Phoebe, orbitează în mod retrograd.^[58]

Deși reflexia din inele mărește strălucirea lui Saturn, acestea nu sunt vizibile de pe Terra cu ochiul liber. În 1610, anul după ce Galileo Galilei a întors un telescop către cer, el a devenit prima persoană care a observat inelele lui Saturn, deși nu le-a putut vedea suficient de bine pentru a discerne adevărata lor natură. În 1655, Christiaan Huygens a fost prima persoană care le-a descris ca pe un disc care înconjoară Saturn.^[59] Văzute prin telescop, două inele sunt mai strălucitoare, inelul B, mai intern și inelul A, separate printr-un spațiu cunoscut sub numele de divizia Cassini.

Unii dintre sateliții lui Saturn, inclusiv Pandora și Prometeu, acționează ca „sateliți păstori” pentru a limita inelele și a le împiedica să se extindă.^[60] Pan și Atlas provoacă unde de densitate liniară slabă în inelele lui Saturn care au condus la calcule mai fiabile ale maselor lor.^[61]

Mozaic de imagini în culoare naturală făcute de Cassini ale laturii neiluminate a inelelor D, C, B, A și F ale lui Saturn (de la stânga la dreapta) la 9 mai 2007 (distanțele sunt până la centrul planetei).

Istoricul observațiilor și explorării planetei

Galileo Galilei a observat pentru prima dată inelele lui Saturn în 1610

Observarea și explorarea lui Saturn pot fi împărțite în trei faze. Prima fază constă în observații antice (cum ar fi cu ochiul liber), înainte de inventarea telescoapelor moderne. A doua fază a început în secolul al XVII-lea, cu observații telescopice de pe Pământ, care s-au îmbunătățit în timp. A treia fază este vizitarea de către sonde spațiale, pe orbită sau în survol. În secolul XXI, observațiile telescopice continuă de pe Pământ (inclusiv telescoape care orbitează Terra, cum ar fi Telescopul spațial Hubble) și, până la retragerea sa din 2017, de pe orbitatorul Cassini din jurul lui Saturn.

Observați antice

Vezi și: Saturn (mitologie).

Saturn a fost cunoscut din timpuri preistorice,^[62] iar în istoria timpurie înregistrată a fost un personaj major în diferite mitologii. Astronomii babilonieni au observat și înregistrat în mod regulat mișcările planetei.^[63] În Grecia antică, planeta a fost cunoscută sub numele de Φαίνων Phainon,^[64] și în epoca romană sub numele de „steaua lui Saturn“.^[65] În mitologia romană, zeul Saturn, de la care planeta își ia numele, era zeul agriculturii și era considerat echivalentul titanului grec Cronos.^[66] În greaca modernă, planeta păstrează numele de Cronos — Κρόνος.^[67]

Matematicianul grec Ptolemeu și-a bazat calculele orbitei lui Saturn pe observațiile făcute în timp ce planeta era în opoziție.^[68] În astrologia hindusă există nouă obiecte astrologice cunoscute sub numele de Navagraha. Saturn este cunoscut sub numele de „Shani” și judecă pe toată lumea pe baza faptelor bune și rele săvârșite în viață.^[66]^[68]. În secolul al V-lea d.Hr., astronomii hinduși au estimat diametrul lui Saturn la 118.902 km ^[69] în textul Surya Siddhanta, în prezent (2020), diametrul ecuatorial presupus al planetei este de 120.536 km.^[4] În astrologia chineză și japoneză, planeta Saturn este denumită „steaua pământului” (土星). Termenul este derivat din Cinci Elemente (Wu xing) care au folosite în mod tradițional pentru clasificarea elementelor naturale.^[70]^[71]^[72]

Observații ale europenilor (secolele XVII-XIX)

Observarea inelelor lui Saturn necesită un telescop cu diametrul de cel puțin 15 mm.^[73] Galileo a fost primul care a observat fenomene ciudate în jurul lui Saturn în 1610,^[74]^[75] însă, pentru că folosea un telescop slab, a ajuns la concluzia că vedea două corpuri mari lângă Saturn.^[76]^[77] În 1655, Christiaan Huygens a fost primul care a descris un disc de material care orbitează o planetă. Huygens a descoperit satelitul lui Saturn, Titan. La scurt timp după aceea, Giovanni Cassini a descoperit încă patru sateliți: Iapetus, Rhea, Tethys și Dione. În 1675 Cassini a descoperit un gol de aproximativ 4.700 km între inelele A și B, care a fost numit după el, Diviziunea Cassini.^[78]

Nu s-au făcut alte descoperiri semnificative până în 1789 când William Herschel a descoperit încă doi sateliți, Mimas și Enceladus. Satelitul de formă neregulată Hyperion, care are o rezonanță orbitală cu Titan, a fost descoperit în 1848 de o echipă britanică.^[79]

În 1899 William Henry Pickering a descoperit Phoebe, un satelit extrem de neregulat care nu se rotește sincron cu Saturn așa cum fac sateliții mai mari.^[79] Phoebe a fost primul astfel de satelit găsit și are nevoie de mai mult de un an pentru a orbita Saturn într-o orbită retrogradă. La începutul secolului al XX-lea, cercetările despre Titan au dus la confirmarea (în 1944) că avea o atmosferă groasă – o caracteristică unică printre sateliții Sistemului Solar.^[80]

Secolele XX și XXI - misiuni NASA și ESA

Articol principal: Explorarea planetei Saturn.

Pioneer 11

Pioneer 11 a realizat primul survol al lui Saturn în septembrie 1979, când a trecut la mai puțin de 20.000 km de vârfurile norilor planetei. Au fost realizate imagini ale planetei și ale câtorva sateliți ai acesteia, deși rezoluția lor a fost prea mică pentru a se vedea detaliile suprafeței. Nava spațială a studiat, de asemenea, inelele lui Saturn, dezvăluind că inelul F este subțire și faptul că golurile întunecate din inele sunt luminoase atunci când sunt privite spre Soare, cu alte cuvinte că nu sunt goale, ele conținând un material fin. În plus, Pioneer 11 a măsurat temperatura lui Titan.^[81]

Survoluri Voyager

În noiembrie 1980, sonda Voyager 1 a vizitat sistemul Saturn. A trimis înapoi primele imagini de înaltă rezoluție ale planetei, inelelor și sateliților săi. Au fost văzute pentru prima dată trăsături de suprafață ale diferiților sateliți. Voyager 1 a efectuat un survol apropiat de Titan, sporind cunoștințele despre atmosfera satelitului. A dovedit că atmosfera lui Titan este impenetrabilă în lungimi de undă vizibile; prin urmare nu s-au văzut detalii de suprafață. Survolul a schimbat traiectoria navei spațiale din planul Sistemului Solar.^[82]

Aproape un an mai târziu, în august 1981, Voyager 2 a continuat studiul sistemului saturnian. Au fost dobândite mai multe imagini de aproape ale sateliților lui Saturn, precum și dovezi ale schimbărilor în atmosferă și inele. Din păcate, în timpul zborului, platforma rotativă a camerei sondei s-a blocat timp de câteva zile, iar unele imagini planificate s-au pierdut. Gravitația lui Saturn a fost folosită pentru a direcționa traiectoria navei spre Uranus.^[82]

Sondele au descoperit și confirmat mai mulți sateliți noi care orbitează în apropierea sau în interiorul inelelor planetei, precum și micul decalaj Maxwell în interiorul inelului C și decalajul Keeler de 42 km în inelul A.

Sonda spațială Cassini–Huygens

Articol principal: Cassini–Huygens.

Lansată la 15 octombrie 1997, sonda spațială Cassini–Huygens a intrat pe orbită în jurul lui Saturn la 1 iulie 2004 cu scopul de a studia sistemul saturnian și de a trimite ulterior un lander pe suprafața misterioasă a lui Titan, până acum necunoscută din cauza grosimii păturei atmosferice care învăluie principalul satelit al lui Saturn.^[83]

Cassini a capturat imagini radar ale lacurilor mari și ale coastelor acestor lacuri, cu numeroase insule și munți. Orbitatorul a finalizat două survoluri ale lui Titan înainte de a elibera sonda Huygens la 25 decembrie 2004. Huygens a coborât pe suprafața Titan la 14 ianuarie 2005.^[84]

Începând cu începutul anului 2005, oamenii de știință au folosit-o pe Cassini pentru a urmări fulgerele de pe Saturn. Puterea fulgerului este de aproximativ 1.000 de ori mai mare decât a fulgerului de pe Terra.^[85]

În 2006, NASA a raportat că nava Cassini a găsit pe Enceladus dovezi ale unor rezervoare de apă lichidă la cel mult zeci de metri sub suprafață, care erup în gheizere. Imaginile lui Cassini au arătat jeturi de particule înghețate din regiunea polară sudică a satelitului care se termină pe orbita din jurul lui Saturn.^[87] Peste 100 de gheizere au fost identificate pe Enceladus.^[86] În mai 2011, oamenii de știință ai NASA au raportat că Enceladus „se dezvoltă ca cel mai locuibil loc dincolo de Pământ în Sistemul Solar pentru viața așa cum o cunoaștem noi”.^[88]^[89]

Fotografiile lui Cassini au dezvăluit un inel planetar nedescoperit anterior, situat în afara inelelor principale mai luminoase ale lui Saturn și în interiorul inelelor G și E. Se presupune că sursa acestui inel este prăbușirea unui meteoroid de pe Janus și Epimetheus.^[90] Cassini a făcut numeroase descoperiri de-a lungul anilor: între 2006 și 2007 au fost descoperite lacuri și mări de hidrocarburi pe Titan, dintre care cea mai mare este de mărimea Mării Caspice.^[91] În octombrie 2006, sonda a detectat o uriașă furtună asemănătoare unui ciclon cu un diametru de 8.000 km la polul sud al lui Saturn.^[92]

În perioada 2004-2 noiembrie 2009, sonda a descoperit și confirmat opt sateliți noi.^[93] În aprilie 2013, Cassini a trimis pe Terra imagini ale unui uragan la polul nord al planetei, de 20 de ori mai mare decât cele găsite pe Pământ, cu vânturi de peste 530 km/h.^[94]

La 19 iulie 2013, NASA a anunțat pentru prima dată că o serie de fotografii vor fi făcute din Sistemul Solar exterior către Terra: Cassini, situată în spatele discului lui Saturn pentru a evita strălucirea Soarelui, a imortalizat Pământul și Luna de la o distanță de 1,5 miliarde de km. De la acea distanță, Pământul apărea ca un mic punct albastru cu un punct alb și mai mic lângă el (Luna).^[95]

La 15 septembrie 2017, nava spațială a realizat „Marea Finală” a misiunii sale: o serie de treceri riscante prin golurile dintre Saturn și inelele interioare ale planetei.^[96]^[97] Această fază a vizat maximizarea rezultatului științific al lui Cassini înainte ca nava spațială să fie distrusă. Intrarea atmosferică a lui Cassini a pus capăt misiunii.

Vezi și

Note

^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h Se referă la nivelul de presiune atmosferică de 1 bar
^ Pe baza volumului de presiune atmosferică de 1 bar

Referințe

^ Seligman, Courtney. „Rotation Period and Day Length”. Arhivat din original la 28 iulie 2011. Accesat în 13 august 2009.
^ ^a ^b ^c ^d Simon, J.L.; Bretagnon, P.; Chapront, J.; Chapront-Touzé, M.; Francou, G.; Laskar, J. (februarie 1994). „Numerical expressions for precession formulae and mean elements for the Moon and planets”. Astronomy and Astrophysics. 282 (2): 663–683. Bibcode:1994A&A...282..663S.
^ „The MeanPlane (Invariable plane) of the Solar System passing through the barycenter”. 3 aprilie 2009. Arhivat din original la 20 aprilie 2009. Accesat în 10 aprilie 2009. (produced with Solex 10 Arhivat în 20 decembrie 2008, la Wayback Machine. written by Aldo Vitagliano; see also Invariable plane)
^ ^a ^b Williams, David R. (23 decembrie 2016). „Saturn Fact Sheet”. NASA. Arhivat din original la 17 iulie 2017. Accesat în 12 octombrie 2017.
^ „By the Numbers – Saturn”. NASA Solar System Exploration. NASA. Accesat în 5 august 2020.
^ „NASA: Solar System Exploration: Planets: Saturn: Facts & Figures”. Solarsystem.nasa.gov. 22 martie 2011. Arhivat din original la 2 septembrie 2011. Accesat în 8 august 2011.
^ ^a ^b McCartney, Gretchen; Wendel, JoAnna (18 ianuarie 2019). „Scientists Finally Know What Time It Is on Saturn”. NASA. Accesat în 18 ianuarie 2019.
^ ^a ^b Mankovich, Christopher; et al. (17 ianuarie 2019). „Cassini Ring Seismology as a Probe of Saturn's Interior. I. Rigid Rotation”. The Astrophysical Journal. 871 (1): 1. arXiv:1805.10286 . Bibcode:2019ApJ...871....1M. doi:10.3847/1538-4357/aaf798.
^ Hanel, R.A.; et al. (1983). „Albedo, internal heat flux, and energy balance of Saturn”. Icarus. 53 (2): 262–285. Bibcode:1983Icar...53..262H. doi:10.1016/0019-1035(83)90147-1.
^ Mallama, Anthony; Krobusek, Bruce; Pavlov, Hristo (2017). „Comprehensive wide-band magnitudes and albedos for the planets, with applications to exo-planets and Planet Nine”. Icarus. 282: 19–33. arXiv:1609.05048 . Bibcode:2017Icar..282...19M. doi:10.1016/j.icarus.2016.09.023.
^ Mallama, A.; Hilton, J.L. (2018). „Computing Apparent Planetary Magnitudes for The Astronomical Almanac”. Astronomy and Computing. 25: 10–24. arXiv:1808.01973 . Bibcode:2018A&C....25...10M. doi:10.1016/j.ascom.2018.08.002.
^ Knecht, Robin (24 octombrie 2005). „On The Atmospheres Of Different Planets” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 14 octombrie 2017. Accesat în 14 octombrie 2017.
^ Brainerd, Jerome James (24 noiembrie 2004). „Characteristics of Saturn”. The Astrophysics Spectator. Arhivat din original la 1 octombrie 2011. Accesat în 5 iulie 2010.
^ „General Information About Saturn”. Scienceray. 28 iulie 2011. Arhivat din original la 7 octombrie 2011. Accesat în 17 august 2011.
^ Brainerd, Jerome James (6 octombrie 2004). „Solar System Planets Compared to Earth”. The Astrophysics Spectator. Arhivat din original la 1 octombrie 2011. Accesat în 5 iulie 2010.
^ Dunbar, Brian (29 noiembrie 2007). „NASA – Saturn”. NASA. Arhivat din original la 29 septembrie 2011. Accesat în 21 iulie 2011.
^ Cain, Fraser (3 iulie 2008). „Mass of Saturn”. Universe Today. Accesat în 17 august 2011.
^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite mag
^ „The Planets ('Giants')”. Science Channel. 8 iunie 2004.
^ ^a ^b Rincon, Paul (7 octombrie 2019). „Saturn overtakes Jupiter as planet with most moons”. BBC News. Accesat în 11 octombrie 2019.
^ Munsell, Kirk (6 aprilie 2005). „The Story of Saturn”. NASA Jet Propulsion Laboratory; California Institute of Technology. Arhivat din original la 16 august 2008. Accesat în 7 iulie 2007.
^ „Sonda Cassini está pronta para mergulhar em Saturno (Manobra será realizada em 15 de setembro.)”. Agence France-Presse + G1 Ciência e Saúde. 5 aprilie 2017. Arhivat din original la 6 aprilie 2017. Accesat în 6 aprilie 2017.
^ „A Última Missão da Sonda Cassini-Huygens”. Ceticismo.net. 29 aprilie 2017. Arhivat din original la 7 mai 2017. Accesat în 7 mai 2017.
^ „Solar System Dynamics – Planetary Satellite Discovery Circumstances”. NASA. 9 martie 2015. Accesat în 26 februarie 2016.
^ Wall, Mike (21 iunie 2011). „Saturn's 'Ice Queen' Moon Helene Shimmers in New Photo”. Space.com. Arhivat din original la 2 septembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.
^ Tiscareno, Matthew (17 iulie 2013). „The population of propellers in Saturn's A Ring”. The Astronomical Journal. 135 (3): 1083–1091. arXiv:0710.4547 . Bibcode:2008AJ....135.1083T. doi:10.1088/0004-6256/135/3/1083.
^ Brunier, Serge (2005). Solar System Voyage. Cambridge University Press. p. 164. ISBN 978-0-521-80724-1.
^ Jones, G. H.; et al. (7 martie 2008). „The Dust Halo of Saturn's Largest Icy Moon, Rhea” (PDF). Science. 319 (5868): 1380–1384. Bibcode:2008Sci...319.1380J. doi:10.1126/science.1151524. PMID 18323452.
^ Atkinson, Nancy (26 noiembrie 2010). „Tenuous Oxygen Atmosphere Found Around Saturn's Moon Rhea”. Universe Today. Arhivat din original la 25 septembrie 2012. Accesat în 20 iulie 2011.
^ NASA (30 noiembrie 2010). „Thin air: Oxygen atmosphere found on Saturn's moon Rhea”. ScienceDaily. Arhivat din original la 8 noiembrie 2011. Accesat în 23 iulie 2011.
^ Ryan, Clare (26 noiembrie 2010). „Cassini reveals oxygen atmosphere of Saturn′s moon Rhea”. UCL Mullard Space Science Laboratory. Arhivat din original la 16 septembrie 2011. Accesat în 23 iulie 2011.
^ „Saturn's Known Satellites”. Department of Terrestrial Magnetism. Arhivat din original la 26 septembrie 2011. Accesat în 22 iunie 2010.
^ „Cassini Finds Hydrocarbon Rains May Fill Titan Lakes”. ScienceDaily. 30 ianuarie 2009. Arhivat din original la 9 noiembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.
^ „Voyager – Titan”. NASA Jet Propulsion Laboratory. 18 octombrie 2010. Arhivat din original la 26 octombrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.
^ „Evidence of hydrocarbon lakes on Titan”. NBC News. Associated Press. 25 iulie 2006. Accesat în 19 iulie 2011.
^ „Hydrocarbon lake finally confirmed on Titan”. Cosmos Magazine. 31 iulie 2008. Arhivat din original la 1 noiembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.
^ López-Puertas, Manuel (6 iunie 2013). „PAH's in Titan's Upper Atmosphere”. Spanish National Research Council. Accesat în 6 iunie 2013.
^ Dyches, Preston; et al. (23 iunie 2014). „Titan's Building Blocks Might Pre-date Saturn”. NASA. Accesat în 24 iunie 2014.
^ Battersby, Stephen (26 martie 2008). „Saturn's moon Enceladus surprisingly comet-like”. New Scientist. Accesat în 16 aprilie 2015.
^ NASA (21 aprilie 2008). „Could There Be Life On Saturn's Moon Enceladus?”. ScienceDaily. Arhivat din original la 9 noiembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.
^ Madrigal, Alexis (24 iunie 2009). „Hunt for Life on Saturnian Moon Heats Up”. Wired Science. Arhivat din original la 4 septembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.
^ Spotts, Peter N. (28 septembrie 2005). „Life beyond Earth? Potential solar system sites pop up”. USA Today. Arhivat din original la 26 iulie 2008. Accesat în 21 iulie 2011.
^ Pili, Unofre (9 septembrie 2009). „Enceladus: Saturn′s Moon, Has Liquid Ocean of Water”. Scienceray. Arhivat din original la 7 octombrie 2011. Accesat în 21 iulie 2011.
^ „Strongest evidence yet indicates Enceladus hiding saltwater ocean”. Physorg. 22 iunie 2011. Arhivat din original la 19 octombrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.
^ Kaufman, Marc (22 iunie 2011). „Saturn′s moon Enceladus shows evidence of an ocean beneath its surface”. The Washington Post. Arhivat din original la 12 noiembrie 2012. Accesat în 19 iulie 2011.
^ Greicius, Tony; et al. (22 iunie 2011). „Cassini Captures Ocean-Like Spray at Saturn Moon”. NASA. Arhivat din original la 14 septembrie 2011. Accesat în 17 septembrie 2011.
^ Chou, Felicia; Dyches, Preston; Weaver, Donna; Villard, Ray (13 aprilie 2017). „NASA Missions Provide New Insights into 'Ocean Worlds' in Our Solar System”. NASA. Accesat în 20 aprilie 2017.
^ Platt, Jane; et al. (14 aprilie 2014). „NASA Cassini Images May Reveal Birth of a Saturn Moon”. NASA. Accesat în 14 aprilie 2014.
^ „Saturn”. National Maritime Museum. 20 august 2015. Arhivat din original la 23 iunie 2008. Accesat în 6 iulie 2007.
^ Porco, Carolyn. „Questions about Saturn's rings”. CICLOPS web site. Accesat în 5 octombrie 2012.
^ Tiscareno, M. S. (4 iulie 2012). „Planetary Rings”. În Kalas, P.; French, L. Planets, Stars and Stellar Systems. Springer. pp. 61–63. arXiv:1112.3305v2 . doi:10.1007/978-94-007-5606-9_7. ISBN 978-94-007-5605-2. Accesat în 5 octombrie 2012.
^ Iess, L.; Militzer, B.; Kaspi, Y.; Nicholson, P.; Durante, D.; Racioppa, P.; Anabtawi, A.; Galanti, E.; Hubbard, W.; Mariani, M. J.; Tortora, P.; Wahl, S.; Zannoni, M. (2019). „Measurement and implications of Saturn's gravity field and ring mass”. Science. 364 (6445): eaat2965. Bibcode:2019Sci...364.2965I. doi:10.1126/science.aat2965. PMID 30655447.
^ Spahn, F.; et al. (2006). „Cassini Dust Measurements at Enceladus and Implications for the Origin of the E Ring” (PDF). Science. 311 (5766): 1416–1418. Bibcode:2006Sci...311.1416S. doi:10.1126/science.1121375. PMID 16527969.
^ „Finger-like Ring Structures In Saturn's E Ring Produced By Enceladus' Geysers”. CICLOPS web site.
^ „Icy Tendrils Reaching into Saturn Ring Traced to Their Source”. CICLOPS web site (Press release). 14 aprilie 2015.
^ „The Real Lord of the Rings”. Science@NASA. 12 februarie 2002. Arhivat din original la 19 august 2016. Accesat în 8 februarie 2018.
^ Esposito, Larry W.; et al. (februarie 2005). „Ultraviolet Imaging Spectroscopy Shows an Active Saturnian System” (PDF). Science. 307 (5713): 1251–1255. Bibcode:2005Sci...307.1251E. doi:10.1126/science.1105606. PMID 15604361.
^ Cowen, Rob (7 noiembrie 1999). „Largest known planetary ring discovered”. Science News. Arhivat din original la 22 august 2011. Accesat în 9 aprilie 2010.
^ Baalke, Ron. „Historical Background of Saturn's Rings”. Saturn Ring Plane Crossings of 1995–1996. Jet Propulsion Laboratory. Arhivat din original la 21 martie 2009. Accesat în 23 mai 2007.
^ Russell, Randy (7 iunie 2004). „Saturn Moons and Rings”. Windows to the Universe. Arhivat din original la 4 septembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.
^ NASA Jet Propulsion Laboratory (3 martie 2005). „NASA's Cassini Spacecraft Continues Making New Discoveries”. ScienceDaily. Arhivat din original la 8 noiembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.
^ „Observing Saturn”. National Maritime Museum. 20 august 2015. Arhivat din original la 22 aprilie 2007. Accesat în 6 iulie 2007.
^ Sachs, A. (2 mai 1974). „Babylonian Observational Astronomy”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. 276 (1257): 43–50. Bibcode:1974RSPTA.276...43S. doi:10.1098/rsta.1974.0008.
^ „Henry George Liddell, Robert Scott, An Intermediate Greek-English Lexicon, Φαίνων”, Perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=perseus:text:1999.04.0058:entry=*fai/nwn
^ Cicero, De Natura Deorum.
^ ^a ^b „Starry Night Times”. Imaginova Corp. 2006. Arhivat din original la 1 octombrie 2009. Accesat în 5 iulie 2007.
^ „Greek Names of the Planets”. 25 aprilie 2010. Accesat în 14 iulie 2012. The Greek name of the planet Saturn is Kronos. The Titan Cronus was the father of Zeus, while Saturn was the Roman God of agriculture.
^ ^a ^b Corporation, Bonnier (aprilie 1893). „Popular Miscellany – Superstitions about Saturn”. The Popular Science Monthly: 862.
^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite scientificexploration-
^ De Groot, Jan Jakob Maria (1912). Religion in China: universism. a key to the study of Taoism and Confucianism. American lectures on the history of religions. 10. G. P. Putnam's Sons. p. 300. Accesat în 8 ianuarie 2010.
^ Crump, Thomas (1992). The Japanese numbers game: the use and understanding of numbers in modern Japan. Nissan Institute/Routledge Japanese studies series. Routledge. pp. 39–40. ISBN 978-0415056090.
^ Hulbert, Homer Bezaleel (1909). The passing of Korea. Doubleday, Page & company. p. 426. Accesat în 8 ianuarie 2010.
^ Eastman, Jack (1998). „Saturn in Binoculars”. The Denver Astronomical Society. Arhivat din original la 28 iulie 2011. Accesat în 3 septembrie 2008.
^ Chan, Gary (2000). „Saturn: History Timeline”. Arhivat din original la 16 iulie 2011. Accesat în 16 iulie 2007.
^ Cain, Fraser (3 iulie 2008). „History of Saturn”. Universe Today. Arhivat din original la 26 ianuarie 2012. Accesat în 24 iulie 2011.
^ Cain, Fraser (7 iulie 2008). „Interesting Facts About Saturn”. Universe Today. Arhivat din original la 25 septembrie 2011. Accesat în 17 septembrie 2011.
^ Cain, Fraser (27 noiembrie 2009). „Who Discovered Saturn?”. Universe Today. Arhivat din original la 18 iulie 2012. Accesat în 17 septembrie 2011.
^ Micek, Catherine. „Saturn: History of Discoveries”. Arhivat din original la 23 iulie 2011. Accesat în 15 iulie 2007.
^ ^a ^b Barton, Samuel G. (aprilie 1946). „The names of the satellites”. Popular Astronomy. Vol. 54. pp. 122–130. Bibcode:1946PA.....54..122B.
^ Kuiper, Gerard P. (noiembrie 1944). „Titan: a Satellite with an Atmosphere”. Astrophysical Journal. 100: 378–388. Bibcode:1944ApJ...100..378K. doi:10.1086/144679.
^ „The Pioneer 10 & 11 Spacecraft”. Mission Descriptions. Arhivat din original la 30 ianuarie 2006. Accesat în 5 iulie 2007.
^ ^a ^b „Missions to Saturn”. The Planetary Society. 2007. Arhivat din original la 28 iulie 2011. Accesat în 24 iulie 2007.
^ Lebreton, Jean-Pierre. „An overview of the descent and landing of the Huygens probe on Titan”. Nature. 438 (7069): 758–764. doi:10.1038/nature04347.
^ Lebreton, Jean-Pierre; et al. (decembrie 2005). „An overview of the descent and landing of the Huygens probe on Titan”. Nature. 438 (7069): 758–764. Bibcode:2005Natur.438..758L. doi:10.1038/nature04347. PMID 16319826.
^ „Astronomers Find Giant Lightning Storm At Saturn”. ScienceDaily LLC. 2007. Arhivat din original la 28 august 2011. Accesat în 27 iulie 2007.
^ ^a ^b Dyches, Preston; et al. (28 iulie 2014). „Cassini Spacecraft Reveals 101 Geysers and More on Icy Saturn Moon”. NASA. Accesat în 29 iulie 2014.
^ Pence, Michael (9 martie 2006). „NASA's Cassini Discovers Potential Liquid Water on Enceladus”. NASA Jet Propulsion Laboratory. Arhivat din original la 11 august 2011. Accesat în 3 iunie 2011.
^ Lovett, Richard A. (31 mai 2011). „Enceladus named sweetest spot for alien life”. Nature. doi:10.1038/news.2011.337. Arhivat din original la 5 septembrie 2011. Accesat în 3 iunie 2011.
^ Kazan, Casey (2 iunie 2011). „Saturn's Enceladus Moves to Top of "Most-Likely-to-Have-Life" List”. The Daily Galaxy. Arhivat din original la 6 august 2011. Accesat în 3 iunie 2011.
^ Shiga, David (20 septembrie 2007). „Faint new ring discovered around Saturn”. NewScientist.com. Arhivat din original la 3 mai 2008. Accesat în 8 iulie 2007.
^ Rincon, Paul (14 martie 2007). „Probe reveals seas on Saturn moon”. BBC. Arhivat din original la 11 noiembrie 2011. Accesat în 26 septembrie 2007.
^ Rincon, Paul (10 noiembrie 2006). „Huge 'hurricane' rages on Saturn”. BBC. Arhivat din original la 2 septembrie 2011. Accesat în 12 iulie 2007.
^ „Mission overview – introduction”. Cassini Solstice Mission. NASA / JPL. 2010. Arhivat din original la 7 august 2011. Accesat în 23 noiembrie 2010.
^ „Massive storm at Saturn's north pole”. 3 News NZ. 30 aprilie 2013.
^ Dennis Overbye. „The View From Saturn”. The New York Times.
^ Brown, Dwayne; Cantillo, Laurie; Dyches, Preston (15 septembrie 2017). „NASA's Cassini Spacecraft Ends Its Historic Exploration of Saturn”. NASA. Accesat în 15 septembrie 2017.
^ Chang, Kenneth (14 septembrie 2017). „Cassini Vanishes Into Saturn, Its Mission Celebrated and Mourned”. The New York Times. Accesat în 15 septembrie 2017.

Legături externe

Puteți găsi mai multe informații despre Saturn prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:
	Definiții și traduceri în Wikționar
	Imagini și media la Commons
	Citate la Wikicitat
	Texte sursă la Wikisursă
	Manuale la Wikimanuale
	Resurse de studiu la Wikiversitate

ro Saturn
en Saturn profile explorarea Sistemului Solar pe situl Nasa
en Saturn Fact Sheet, de la NASA
en Gazeteer of Planetary Nomenclature – Saturn (USGS)
en Cassini–Huygens mission spre Saturn, de NASA
en Research News despre Saturn, sciencedaily.com
en General information despre Saturn, solarviews.com
en Studies on the Rings despre Saturn, affs.org
en Astronomy Cast: Saturn
en Outside In – film de animație de la sute de mii de fotografii Cassini în continuare
Cea mai mare furtună observată pe Saturn a avut un diametru egal cu cel al Terrei (FOTO), 19 ianuarie 2013, Descoperă - sursa

[1bar-5] ^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g ^h Se referă la nivelul de presiune atmosferică de 1 bar

[1bar_b-8] Pe baza volumului de presiune atmosferică de 1 bar

[CSeligman-1] Seligman, Courtney. „Rotation Period and Day Length”. Arhivat din original la 28 iulie 2011. Accesat în 13 august 2009.

[VSOP87-2] Simon, J.L.; Bretagnon, P.; Chapront, J.; Chapront-Touzé, M.; Francou, G.; Laskar, J. (februarie 1994). „Numerical expressions for precession formulae and mean elements for the Moon and planets”. Astronomy and Astrophysics. 282 (2): 663–683. Bibcode:1994A&A...282..663S.

[meanplane-3] „The MeanPlane (Invariable plane) of the Solar System passing through the barycenter”. 3 aprilie 2009. Arhivat din original la 20 aprilie 2009. Accesat în 10 aprilie 2009. (produced with Solex 10 Arhivat în 20 decembrie 2008, la Wayback Machine. written by Aldo Vitagliano; see also Invariable plane)

[fact-4] Williams, David R. (23 decembrie 2016). „Saturn Fact Sheet”. NASA. Arhivat din original la 17 iulie 2017. Accesat în 12 octombrie 2017.

[6] „By the Numbers – Saturn”. NASA Solar System Exploration. NASA. Accesat în 5 august 2020.

[nasafact-7] „NASA: Solar System Exploration: Planets: Saturn: Facts & Figures”. Solarsystem.nasa.gov. 22 martie 2011. Arhivat din original la 2 septembrie 2011. Accesat în 8 august 2011.

[NASA-20190118-9] McCartney, Gretchen; Wendel, JoAnna (18 ianuarie 2019). „Scientists Finally Know What Time It Is on Saturn”. NASA. Accesat în 18 ianuarie 2019.

[APJ-20190117-10] Mankovich, Christopher; et al. (17 ianuarie 2019). „Cassini Ring Seismology as a Probe of Saturn's Interior. I. Rigid Rotation”. The Astrophysical Journal. 871 (1): 1. arXiv:1805.10286 . Bibcode:2019ApJ...871....1M. doi:10.3847/1538-4357/aaf798.

[Hanel_et_al-11] Hanel, R.A.; et al. (1983). „Albedo, internal heat flux, and energy balance of Saturn”. Icarus. 53 (2): 262–285. Bibcode:1983Icar...53..262H. doi:10.1016/0019-1035(83)90147-1.

[Mallama_et_al-12] Mallama, Anthony; Krobusek, Bruce; Pavlov, Hristo (2017). „Comprehensive wide-band magnitudes and albedos for the planets, with applications to exo-planets and Planet Nine”. Icarus. 282: 19–33. arXiv:1609.05048 . Bibcode:2017Icar..282...19M. doi:10.1016/j.icarus.2016.09.023.

[Mallama_and_Hilton-13] Mallama, A.; Hilton, J.L. (2018). „Computing Apparent Planetary Magnitudes for The Astronomical Almanac”. Astronomy and Computing. 25: 10–24. arXiv:1808.01973 . Bibcode:2018A&C....25...10M. doi:10.1016/j.ascom.2018.08.002.

[14] Knecht, Robin (24 octombrie 2005). „On The Atmospheres Of Different Planets” (PDF). Arhivat din original (PDF) la 14 octombrie 2017. Accesat în 14 octombrie 2017.

[Radius_ref-15] Brainerd, Jerome James (24 noiembrie 2004). „Characteristics of Saturn”. The Astrophysics Spectator. Arhivat din original la 1 octombrie 2011. Accesat în 5 iulie 2010.

[Radius_ref_2-16] „General Information About Saturn”. Scienceray. 28 iulie 2011. Arhivat din original la 7 octombrie 2011. Accesat în 17 august 2011.

[Mass_ref-17] Brainerd, Jerome James (6 octombrie 2004). „Solar System Planets Compared to Earth”. The Astrophysics Spectator. Arhivat din original la 1 octombrie 2011. Accesat în 5 iulie 2010.

[Mass_ref_2-18] Dunbar, Brian (29 noiembrie 2007). „NASA – Saturn”. NASA. Arhivat din original la 29 septembrie 2011. Accesat în 21 iulie 2011.

[Mass_ref_3-19] Cain, Fraser (3 iulie 2008). „Mass of Saturn”. Universe Today. Accesat în 17 august 2011.

[mag-20] Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite mag

[Science_Ch._2004-21] „The Planets ('Giants')”. Science Channel. 8 iunie 2004.

[BBCmoons-22] Rincon, Paul (7 octombrie 2019). „Saturn overtakes Jupiter as planet with most moons”. BBC News. Accesat în 11 octombrie 2019.

[Titan_ref-23] Munsell, Kirk (6 aprilie 2005). „The Story of Saturn”. NASA Jet Propulsion Laboratory; California Institute of Technology. Arhivat din original la 16 august 2008. Accesat în 7 iulie 2007.

[Cassini2017-24] „Sonda Cassini está pronta para mergulhar em Saturno (Manobra será realizada em 15 de setembro.)”. Agence France-Presse + G1 Ciência e Saúde. 5 aprilie 2017. Arhivat din original la 6 aprilie 2017. Accesat în 6 aprilie 2017.

[UMSCH-25] „A Última Missão da Sonda Cassini-Huygens”. Ceticismo.net. 29 aprilie 2017. Arhivat din original la 7 mai 2017. Accesat în 7 mai 2017.

[JPLmoons-26] „Solar System Dynamics – Planetary Satellite Discovery Circumstances”. NASA. 9 martie 2015. Accesat în 26 februarie 2016.

[27] Wall, Mike (21 iunie 2011). „Saturn's 'Ice Queen' Moon Helene Shimmers in New Photo”. Space.com. Arhivat din original la 2 septembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.

[28] Tiscareno, Matthew (17 iulie 2013). „The population of propellers in Saturn's A Ring”. The Astronomical Journal. 135 (3): 1083–1091. arXiv:0710.4547 . Bibcode:2008AJ....135.1083T. doi:10.1088/0004-6256/135/3/1083.

[brunier2005-29] Brunier, Serge (2005). Solar System Voyage. Cambridge University Press. p. 164. ISBN 978-0-521-80724-1.

[Jones2008-30] Jones, G. H.; et al. (7 martie 2008). „The Dust Halo of Saturn's Largest Icy Moon, Rhea” (PDF). Science. 319 (5868): 1380–1384. Bibcode:2008Sci...319.1380J. doi:10.1126/science.1151524. PMID 18323452.

[atkinson20101126-31] Atkinson, Nancy (26 noiembrie 2010). „Tenuous Oxygen Atmosphere Found Around Saturn's Moon Rhea”. Universe Today. Arhivat din original la 25 septembrie 2012. Accesat în 20 iulie 2011.

[32] NASA (30 noiembrie 2010). „Thin air: Oxygen atmosphere found on Saturn's moon Rhea”. ScienceDaily. Arhivat din original la 8 noiembrie 2011. Accesat în 23 iulie 2011.

[ryan20101126-33] Ryan, Clare (26 noiembrie 2010). „Cassini reveals oxygen atmosphere of Saturn′s moon Rhea”. UCL Mullard Space Science Laboratory. Arhivat din original la 16 septembrie 2011. Accesat în 23 iulie 2011.

[Saturn_moons-34] „Saturn's Known Satellites”. Department of Terrestrial Magnetism. Arhivat din original la 26 septembrie 2011. Accesat în 22 iunie 2010.

[35] „Cassini Finds Hydrocarbon Rains May Fill Titan Lakes”. ScienceDaily. 30 ianuarie 2009. Arhivat din original la 9 noiembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.

[36] „Voyager – Titan”. NASA Jet Propulsion Laboratory. 18 octombrie 2010. Arhivat din original la 26 octombrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.

[37] „Evidence of hydrocarbon lakes on Titan”. NBC News. Associated Press. 25 iulie 2006. Accesat în 19 iulie 2011.

[38] „Hydrocarbon lake finally confirmed on Titan”. Cosmos Magazine. 31 iulie 2008. Arhivat din original la 1 noiembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.

[IAA-20130606-39] López-Puertas, Manuel (6 iunie 2013). „PAH's in Titan's Upper Atmosphere”. Spanish National Research Council. Accesat în 6 iunie 2013.

[NASA-201450623-40] Dyches, Preston; et al. (23 iunie 2014). „Titan's Building Blocks Might Pre-date Saturn”. NASA. Accesat în 24 iunie 2014.

[NS-20080326-41] Battersby, Stephen (26 martie 2008). „Saturn's moon Enceladus surprisingly comet-like”. New Scientist. Accesat în 16 aprilie 2015.

[42] NASA (21 aprilie 2008). „Could There Be Life On Saturn's Moon Enceladus?”. ScienceDaily. Arhivat din original la 9 noiembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.

[madrigal20090624-43] Madrigal, Alexis (24 iunie 2009). „Hunt for Life on Saturnian Moon Heats Up”. Wired Science. Arhivat din original la 4 septembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.

[spotts20050928-44] Spotts, Peter N. (28 septembrie 2005). „Life beyond Earth? Potential solar system sites pop up”. USA Today. Arhivat din original la 26 iulie 2008. Accesat în 21 iulie 2011.

[45] Pili, Unofre (9 septembrie 2009). „Enceladus: Saturn′s Moon, Has Liquid Ocean of Water”. Scienceray. Arhivat din original la 7 octombrie 2011. Accesat în 21 iulie 2011.

[46] „Strongest evidence yet indicates Enceladus hiding saltwater ocean”. Physorg. 22 iunie 2011. Arhivat din original la 19 octombrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.

[47] Kaufman, Marc (22 iunie 2011). „Saturn′s moon Enceladus shows evidence of an ocean beneath its surface”. The Washington Post. Arhivat din original la 12 noiembrie 2012. Accesat în 19 iulie 2011.

[48] Greicius, Tony; et al. (22 iunie 2011). „Cassini Captures Ocean-Like Spray at Saturn Moon”. NASA. Arhivat din original la 14 septembrie 2011. Accesat în 17 septembrie 2011.

[nasa20170413-49] Chou, Felicia; Dyches, Preston; Weaver, Donna; Villard, Ray (13 aprilie 2017). „NASA Missions Provide New Insights into 'Ocean Worlds' in Our Solar System”. NASA. Accesat în 20 aprilie 2017.

[NASA-20140414a-50] Platt, Jane; et al. (14 aprilie 2014). „NASA Cassini Images May Reveal Birth of a Saturn Moon”. NASA. Accesat în 14 aprilie 2014.

[NMM_Saturn-51] „Saturn”. National Maritime Museum. 20 august 2015. Arhivat din original la 23 iunie 2008. Accesat în 6 iulie 2007.

[Questions-52] Porco, Carolyn. „Questions about Saturn's rings”. CICLOPS web site. Accesat în 5 octombrie 2012.

[Tiscareno-53] Tiscareno, M. S. (4 iulie 2012). „Planetary Rings”. În Kalas, P.; French, L. Planets, Stars and Stellar Systems. Springer. pp. 61–63. arXiv:1112.3305v2 . doi:10.1007/978-94-007-5606-9_7. ISBN 978-94-007-5605-2. Accesat în 5 octombrie 2012.

[IessMilitzer2019-54] Iess, L.; Militzer, B.; Kaspi, Y.; Nicholson, P.; Durante, D.; Racioppa, P.; Anabtawi, A.; Galanti, E.; Hubbard, W.; Mariani, M. J.; Tortora, P.; Wahl, S.; Zannoni, M. (2019). „Measurement and implications of Saturn's gravity field and ring mass”. Science. 364 (6445): eaat2965. Bibcode:2019Sci...364.2965I. doi:10.1126/science.aat2965. PMID 30655447.

[Spahn-55] Spahn, F.; et al. (2006). „Cassini Dust Measurements at Enceladus and Implications for the Origin of the E Ring” (PDF). Science. 311 (5766): 1416–1418. Bibcode:2006Sci...311.1416S. doi:10.1126/science.1121375. PMID 16527969.

[56] „Finger-like Ring Structures In Saturn's E Ring Produced By Enceladus' Geysers”. CICLOPS web site.

[57] „Icy Tendrils Reaching into Saturn Ring Traced to Their Source”. CICLOPS web site (Press release). 14 aprilie 2015.

[58] „The Real Lord of the Rings”. Science@NASA. 12 februarie 2002. Arhivat din original la 19 august 2016. Accesat în 8 februarie 2018.

[59] Esposito, Larry W.; et al. (februarie 2005). „Ultraviolet Imaging Spectroscopy Shows an Active Saturnian System” (PDF). Science. 307 (5713): 1251–1255. Bibcode:2005Sci...307.1251E. doi:10.1126/science.1105606. PMID 15604361.

[60] Cowen, Rob (7 noiembrie 1999). „Largest known planetary ring discovered”. Science News. Arhivat din original la 22 august 2011. Accesat în 9 aprilie 2010.

[history_of_the_rings-61] Baalke, Ron. „Historical Background of Saturn's Rings”. Saturn Ring Plane Crossings of 1995–1996. Jet Propulsion Laboratory. Arhivat din original la 21 martie 2009. Accesat în 23 mai 2007.

[russell2004-62] Russell, Randy (7 iunie 2004). „Saturn Moons and Rings”. Windows to the Universe. Arhivat din original la 4 septembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.

[63] NASA Jet Propulsion Laboratory (3 martie 2005). „NASA's Cassini Spacecraft Continues Making New Discoveries”. ScienceDaily. Arhivat din original la 8 noiembrie 2011. Accesat în 19 iulie 2011.

[NMM_Saturn_2-64] „Observing Saturn”. National Maritime Museum. 20 august 2015. Arhivat din original la 22 aprilie 2007. Accesat în 6 iulie 2007.

[ptrsl276_1257_43-65] Sachs, A. (2 mai 1974). „Babylonian Observational Astronomy”. Philosophical Transactions of the Royal Society of London. 276 (1257): 43–50. Bibcode:1974RSPTA.276...43S. doi:10.1098/rsta.1974.0008.

[Perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=perseus:text:1999.04.0058:entry=*fai/nwn_2021-01-14-66] „Henry George Liddell, Robert Scott, An Intermediate Greek-English Lexicon, Φαίνων”, Perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=perseus:text:1999.04.0058:entry=*fai/nwn

[67] Cicero, De Natura Deorum.

[Saturn_in_ancient_mythologies-68] „Starry Night Times”. Imaginova Corp. 2006. Arhivat din original la 1 octombrie 2009. Accesat în 5 iulie 2007.

[69] „Greek Names of the Planets”. 25 aprilie 2010. Accesat în 14 iulie 2012. The Greek name of the planet Saturn is Kronos. The Titan Cronus was the father of Zeus, while Saturn was the Roman God of agriculture.

[ps04_1893_862-70] Corporation, Bonnier (aprilie 1893). „Popular Miscellany – Superstitions about Saturn”. The Popular Science Monthly: 862.

[scientificexploration--71] Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite scientificexploration-

[72] De Groot, Jan Jakob Maria (1912). Religion in China: universism. a key to the study of Taoism and Confucianism. American lectures on the history of religions. 10. G. P. Putnam's Sons. p. 300. Accesat în 8 ianuarie 2010.

[73] Crump, Thomas (1992). The Japanese numbers game: the use and understanding of numbers in modern Japan. Nissan Institute/Routledge Japanese studies series. Routledge. pp. 39–40. ISBN 978-0415056090.

[74] Hulbert, Homer Bezaleel (1909). The passing of Korea. Doubleday, Page & company. p. 426. Accesat în 8 ianuarie 2010.

[binoculars-75] Eastman, Jack (1998). „Saturn in Binoculars”. The Denver Astronomical Society. Arhivat din original la 28 iulie 2011. Accesat în 3 septembrie 2008.

[chan2000-76] Chan, Gary (2000). „Saturn: History Timeline”. Arhivat din original la 16 iulie 2011. Accesat în 16 iulie 2007.

[cain2008_15390-77] Cain, Fraser (3 iulie 2008). „History of Saturn”. Universe Today. Arhivat din original la 26 ianuarie 2012. Accesat în 24 iulie 2011.

[cain2008_15418-78] Cain, Fraser (7 iulie 2008). „Interesting Facts About Saturn”. Universe Today. Arhivat din original la 25 septembrie 2011. Accesat în 17 septembrie 2011.

[cain2008_46237-79] Cain, Fraser (27 noiembrie 2009). „Who Discovered Saturn?”. Universe Today. Arhivat din original la 18 iulie 2012. Accesat în 17 septembrie 2011.

[micek2007-80] Micek, Catherine. „Saturn: History of Discoveries”. Arhivat din original la 23 iulie 2011. Accesat în 15 iulie 2007.

[pa54_122-81] Barton, Samuel G. (aprilie 1946). „The names of the satellites”. Popular Astronomy. Vol. 54. pp. 122–130. Bibcode:1946PA.....54..122B.

[apj100_378-82] Kuiper, Gerard P. (noiembrie 1944). „Titan: a Satellite with an Atmosphere”. Astrophysical Journal. 100: 378–388. Bibcode:1944ApJ...100..378K. doi:10.1086/144679.

[83] „The Pioneer 10 & 11 Spacecraft”. Mission Descriptions. Arhivat din original la 30 ianuarie 2006. Accesat în 5 iulie 2007.

[Voyager-84] „Missions to Saturn”. The Planetary Society. 2007. Arhivat din original la 28 iulie 2011. Accesat în 24 iulie 2007.

[85] Lebreton, Jean-Pierre. „An overview of the descent and landing of the Huygens probe on Titan”. Nature. 438 (7069): 758–764. doi:10.1038/nature04347.

[nature438_7069_758-86] Lebreton, Jean-Pierre; et al. (decembrie 2005). „An overview of the descent and landing of the Huygens probe on Titan”. Nature. 438 (7069): 758–764. Bibcode:2005Natur.438..758L. doi:10.1038/nature04347. PMID 16319826.

[87] „Astronomers Find Giant Lightning Storm At Saturn”. ScienceDaily LLC. 2007. Arhivat din original la 28 august 2011. Accesat în 27 iulie 2007.

[NASA-20140728-88] Dyches, Preston; et al. (28 iulie 2014). „Cassini Spacecraft Reveals 101 Geysers and More on Icy Saturn Moon”. NASA. Accesat în 29 iulie 2014.

[89] Pence, Michael (9 martie 2006). „NASA's Cassini Discovers Potential Liquid Water on Enceladus”. NASA Jet Propulsion Laboratory. Arhivat din original la 11 august 2011. Accesat în 3 iunie 2011.

[90] Lovett, Richard A. (31 mai 2011). „Enceladus named sweetest spot for alien life”. Nature. doi:10.1038/news.2011.337. Arhivat din original la 5 septembrie 2011. Accesat în 3 iunie 2011.

[91] Kazan, Casey (2 iunie 2011). „Saturn's Enceladus Moves to Top of "Most-Likely-to-Have-Life" List”. The Daily Galaxy. Arhivat din original la 6 august 2011. Accesat în 3 iunie 2011.

[92] Shiga, David (20 septembrie 2007). „Faint new ring discovered around Saturn”. NewScientist.com. Arhivat din original la 3 mai 2008. Accesat în 8 iulie 2007.

[93] Rincon, Paul (14 martie 2007). „Probe reveals seas on Saturn moon”. BBC. Arhivat din original la 11 noiembrie 2011. Accesat în 26 septembrie 2007.

[94] Rincon, Paul (10 noiembrie 2006). „Huge 'hurricane' rages on Saturn”. BBC. Arhivat din original la 2 septembrie 2011. Accesat în 12 iulie 2007.

[95] „Mission overview – introduction”. Cassini Solstice Mission. NASA / JPL. 2010. Arhivat din original la 7 august 2011. Accesat în 23 noiembrie 2010.

[96] „Massive storm at Saturn's north pole”. 3 News NZ. 30 aprilie 2013.

[NYT-20131112-97] Dennis Overbye. „The View From Saturn”. The New York Times.

[NASA-20170915-98] Brown, Dwayne; Cantillo, Laurie; Dyches, Preston (15 septembrie 2017). „NASA's Cassini Spacecraft Ends Its Historic Exploration of Saturn”. NASA. Accesat în 15 septembrie 2017.

[NYT-20170914-99] Chang, Kenneth (14 septembrie 2017). „Cassini Vanishes Into Saturn, Its Mission Celebrated and Mourned”. The New York Times. Accesat în 15 septembrie 2017.

[1]

[2]

[3]

[4]

[a]

[5]

[6]

[b]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]

[33]

[34]

[35]

[36]

[37]

[38]

[39]

[40]

[41]

[42]

[43]

[44]

[45]

[46]

[47]

[48]

[49]

[50]

[51]

[52]

[53]

[54]

[55]

[56]

[57]

[58]

[59]

[60]

[61]

[62]

[63]

[64]

[65]

[66]

[67]

[68]

[69]

[70]

[71]

[72]

[73]

[74]

[75]

[76]

[77]

[78]

[79]

[80]

[81]

[82]

[83]

[84]

[85]

[86]

[87]

[88]

[89]

[90]

[91]

[92]

[93]

[94]

[95]

[96]

[97]

@@ Linia 113: / Linia 113: @@
 [[File:Saturn-Internal-de.png|150px|left|thumb|Structura internă a planetei Saturn]]
 Deși nu sunt informații directe despre structura internă a planetei, se crede că interiorul lui Saturn este similar cu al lui Jupiter, având un [[nucleu]] mic de rocă, înconjurat de hidrogen și heliu. Miezul este similar în compoziție cu cel al Pământului, însă mai dens. Deasupra miezului se află un strat gros de hidrogen metalic, urmat de un strat de hidrogen lichid și heliu, iar în spațiul exterior la 1.000 km atmosfera gazoasă. Sunt prezente si urme de gheață. Regiunea miezului este estimată a fi egală cu 9-22*masa Pământului. Saturn are un miez fierbinte, estimat a avea temperatura de 11,700&nbsp;°C si radiază energie de 2,5 ori mai multă decât primește de la Soare. Cea mai mare parte a energiei este generată prin mecanismul Kelvin-Helmholtz ([[compresie gravitațională]] lentă), însa producerea căldurii planetei nu este explicabilă doar prin acest mecanism. Un procedeu adițional propus prin care Saturn își creează căldura este „ploaia” de heliu din interiorul planetei, picăturile de heliu eliberând căldura prin frecare pe măsura ce cad prin hidrogenul mai ușor.
-== Atmosfera ==
-Atmosfera saturniană prezintă benzi paralele, asemănătoare cu cea a planetei Jupiter, însă în cazul lui Saturn aceste benzi nu sunt la fel de bine conturate și sunt mai late la ecuator. Vânturile aici sunt printre cele mai puternice din întreg Sistemul solar, datele înregistrate de [[Voyager]] indicând maxime de 500&nbsp;m/s.
-Atmosfera lui Saturn, de obicei calmă, prezintă uneori structuri și elemente specifice; în 1990 [[Telescopul spațial Hubble|telescopul Hubble]] a observat o uriașă formațiune noroasă lângă ecuatorul lui Saturn, care dispăruse în 1994 când Voyager a depistat o altă furtună, mai mică. Furtuna observată în 1990 are un caracter ciclic, manifestându-se odată la aproximativ 30 de ani; au mai fost observate furtuni în 1876, 1903, 1933 și 1960, cea din 1933 fiind cea mai cunoscută. Respectând regula, următoarea apariție ar trebui să fie în 2020 (cf. Kidger 1992).
-[[Fișier:Saturnoppositions.jpg|miniatura|300 px|Saturn până în 2029]]
-Folosind imagini în infraroșu, astronomii au observat că Saturn are vortexuri (vârtejuri cu pâlnie) polare cu temperatura mai ridicată, acest fenomen fiind unic în cadrul planetelor sistemului solar.
-== Orbită și rotația ==
-În legătură cu rotirea propriei axe, aceasta se produce cu o mare viteză, în 10 ore și 14 minute la ecuator și în 10 ore și 39 minute în regiunile polare.
-== Inelele planetare ==
-{{Articol principal|Inelele lui Saturn}}
-[[Fișier:Saturn Earth Comparison.png|miniatura|stanga|250px|Prezentare comparativă a mărimii planetelor Saturn și [[Pământ]]]]
-Inelele planetei Saturn datează de mult mai mult timp decât s-a considerat până acum de cercetători și ar putea rezista pentru o perioadă nelimitată de timp. Aceste noi date au fost oferite de sonda spațială [[Cassini-Huygens|Cassini]]. Oamenii de știință au demonstrat că particulele ce formează inelele care orbitează în jurul lui Saturn au 3 miliarde de ani. Deși în aparență inelele lui Saturn par niște formațiuni tinere, ele ar putea fi la fel de bătrâne ca și Sistemul Solar.
-Sonda Cassini a studiat inelele cu ajutorul unui spectru special cu ultraviolete. Ultimele descoperiri cu privire la planeta Saturn, veche de 4 miliarde de ani, arătau că inelele sale datează de acum 100 de milioane de ani, când o lună uriașă sau o cometă ar fi pătruns în atmosfera planetei Saturn.
-Sonda spațială Cassini, lansată în octombrie 1997, având la bord modulul de explorare Huygens, a inclus și planeta Saturn în programul său de explorare.
-Cassini a ajuns la Saturn și la lunile sale în 2004, unde a orbitat în jurul planetei pentru a o explora. De acolo a trimis imagini inedite către Pământ. Imaginile arătau inelele și striațiile acestora, atât din partea de deasupra planului lor, cât și de dedesubt.
 == Sateliți naturali ==
@@ Linia 150: / Linia 128: @@
 În aprilie 2014, oamenii de știință ai NASA au raportat posibilul început al unui nou satelit în inelul A, care a fost fotografiat de ''Cassini'' la 15 aprilie 2013.<ref name="NASA-20140414a">{{cite web |display-authors=1 |last1=Platt |first1=Jane |last2=Brown |first2=Dwayne |title=NASA Cassini Images May Reveal Birth of a Saturn Moon |url=http://www.jpl.nasa.gov/news/news.php?release=2014-112 |date=14 April 2014 |work=NASA |access-date=14 April 2014}}</ref>
+=== Inelele planetare ===
+{{AP|Inelele lui Saturn}}
+[[File:PIA17172 Saturn eclipse mosaic bright crop.jpg|thumb|upright=2|Setul complet de [[Inelele lui Saturn|inele ale lui Saturn]] așa cum s-a văzut de pe ''[[Cassini–Huygens|Cassini]]'',  la 1,2 milioane km distanță, la 19 iulie 2013, în timp ce Saturn a eclipsat Soarele (luminozitatea este exagerată). Pământul apare ca un punct la ora 4, între inelele G și E.]]
+Saturn este probabil cel mai bine cunoscut pentru sistemul de inele planetare care îl face unic din punct de vedere vizual.<ref name="NMM Saturn">{{cite web |title=Saturn |url=http://www.nmm.ac.uk/server/show/conWebDoc.286 |publisher=National Maritime Museum |access-date=6 July 2007 |archive-url=https://web.archive.org/web/20080623204304/http://www.nmm.ac.uk/server/show/conWebDoc.286 |archive-date=23 June 2008 |url-status=dead |date=20 August 2015 }}</ref> Inelele se extind de la 6.630 la 120.700 de kilometri spre exterior de la ecuatorul lui Saturn și au o grosime medie de aproximativ 20 de metri. Ele constau din nenumărate particule mici, variind în mărime de la micrometri la metri,<ref name="Questions">{{cite web | last=Porco | first=Carolyn | title=Questions about Saturn's rings  | work= CICLOPS web site | url=http://www.ciclops.org/sci/common_questions.php#ring | access-date=2012-10-05 }}</ref> care orbitează Saturn. Particulele inelului sunt formate aproape în întregime din gheață de apă, cu o urmă de componentă de material stâncos. Încă nu există un consens cu privire la mecanismul lor de formare. Deși modelele teoretice au indicat că inelele s-ar fi format probabil la începutul istoriei Sistemului Solar,<ref name="Tiscareno">{{cite book |first=M. S. |last=Tiscareno | editor-last=Kalas | editor-first=P. | editor2-last=French | editor2-first=L. | contribution=Planetary Rings | arxiv=1112.3305v2 | title=Planets, Stars and Stellar Systems | pages=61–63 | date= 2012-07-04 | publisher=Springer|url=http://refworks.springer.com/mrw/index.php?id=1654 |doi=10.1007/978-94-007-5606-9_7 |isbn=978-94-007-5605-2 |s2cid=118494597 |access-date=2012-10-05 }}</ref> date noi de la ''Cassini'' sugerează că s-au format relativ târziu.<ref name="IessMilitzer2019">{{cite journal|last1= Iess|first1= L.|last2= Militzer|first2= B.|last3= Kaspi|first3= Y.|last4= Nicholson|first4= P.|last5= Durante|first5= D.|last6= Racioppa|first6= P.|last7= Anabtawi|first7= A.|last8= Galanti|first8= E.|last9= Hubbard|first9= W.|last10= Mariani|first10=M. J.|last11= Tortora|first11= P.|last12= Wahl|first12= S.|last13= Zannoni|first13= M.|title= Measurement and implications of Saturn's gravity field and ring mass|journal= Science|volume= 364|issue= 6445|year= 2019|pages= eaat2965|doi= 10.1126/science.aat2965|pmid= 30655447|bibcode= 2019Sci...364.2965I|s2cid= 58631177}}</ref> În timp ce toți [[gigant gazos|giganți gazoși]] au și sisteme de inele, cel al lui Saturn este cel mai mare și mai vizibil.
+O parte din gheața din inelul E provine din gheizerele de la Enceladus.<ref name=Spahn/><ref>{{cite web |url=http://ciclops.org/view_event/205?js=1 |title=Finger-like Ring Structures In Saturn's E Ring Produced By Enceladus' Geysers |website=CICLOPS web site}}</ref><ref>{{cite press release |url=http://www.ciclops.org/view.php?id=8016 |title=Icy Tendrils Reaching into Saturn Ring Traced to Their Source |date=14 April 2015 |website=CICLOPS web site}}</ref><ref>{{cite web |url=https://science1.nasa.gov/science-news/science-at-nasa/2002/12feb_rings/ |title=The Real Lord of the Rings |work=Science@NASA |date=12 February 2002 |access-date=8 February 2018 |url-status=dead |archive-url=https://web.archive.org/web/20160819131824/http://science1.nasa.gov/science-news/science-at-nasa/2002/12feb_rings/ |archive-date=19 August 2016 }}</ref> Abundența de apă a inelelor variază radial, inelul cel mai exterior, inelul A, fiind cel mai pur în geață din apă. Această varianță a abundenței poate fi explicată prin bombardarea meteorilor.<ref>{{cite journal |title=Ultraviolet Imaging Spectroscopy Shows an Active Saturnian System |journal=Science |last1=Esposito |first1=Larry W. |last2=Colwell |first2=Joshua E. |last3=Larsen |first3=Kristopher |last4=McClintock |first4=William E. |last5=Stewart |first5=A. Ian F. |last6=Hallett |first6=Janet Tew |last7=Shemansky |first7=Donald E. |last8=Ajello |first8=Joseph M. |last9=Hansen |first9=Candice J. |last10=Hendrix |first10=Amanda R. |last11=West |first11=Robert A. |last12=Keller |first12=H. Uwe |last13=Korth |first13=Axel |last14=Pryor |first14=Wayne R. |last15=Reulke |first15=Ralf |last16=Yung |first16=Yuk L. |display-authors=1 |volume=307 |issue=5713 |pages=1251–1255 |date=February 2005 |doi=10.1126/science.1105606 |pmid=15604361 |bibcode=2005Sci...307.1251E|s2cid=19586373 |url=http://pdfs.semanticscholar.org/0b87/d292cee44d00720d70cb62800ba190576b0e.pdf }}</ref> Dincolo de inelele principale, la o distanță de 12 milioane de km de planetă se află inelul Phoebe. Este înclinat la un unghi de 27 ° față de celelalte inele și, la fel ca satelitul [[Phoebe (satelit)|Phoebe]], orbitează în mod retrograd.<ref>{{cite web |first=Rob |last=Cowen |date=7 November 1999 |url=http://www.sciencenews.org/view/generic/id/48097/title/Largest_known_planetary_ring_discovered |title=Largest known planetary ring discovered |work=Science News |access-date=9 April 2010 |archive-url=https://web.archive.org/web/20110822023022/http://www.sciencenews.org/view/generic/id/48097/title/Largest_known_planetary_ring_discovered |archive-date=22 August 2011 |url-status=live }}</ref>
+Deși reflexia din inele mărește strălucirea lui Saturn, acestea nu sunt vizibile de pe Terra cu ochiul liber. În 1610, anul după ce [[Galileo Galilei]] a întors un [[telescop]] către cer, el a devenit prima persoană care a observat inelele lui Saturn, deși nu le-a putut vedea suficient de bine pentru a discerne adevărata lor natură. În 1655, [[Christiaan Huygens]] a fost prima persoană care le-a descris ca pe un disc care înconjoară Saturn.<ref name="history_of_the_rings" /> Văzute prin telescop, două inele sunt mai strălucitoare, inelul B, mai intern și inelul A, separate printr-un spațiu cunoscut sub numele de divizia Cassini.
+Unii dintre sateliții lui Saturn, inclusiv  [[Pandora (satelit)|Pandora]] și [[Prometeu (satelit)|Prometeu]], acționează ca „sateliți păstori” pentru a limita inelele și a le împiedica să se extindă.<ref name=russell2004/> [[Pan (satelit)|Pan]] și [[Atlas (satelit)|Atlas]] provoacă unde de densitate liniară slabă în inelele lui Saturn care au condus la calcule mai fiabile ale maselor lor.<ref>{{cite web |url=http://www.sciencedaily.com/releases/2005/02/050225110106.htm |title=NASA's Cassini Spacecraft Continues Making New Discoveries |website=ScienceDaily |author=NASA Jet Propulsion Laboratory |date=3 March 2005 |access-date=19 July 2011 |archive-url=https://web.archive.org/web/20111108223641/http://www.sciencedaily.com/releases/2005/02/050225110106.htm |archive-date=8 November 2011 |url-status=live }}</ref>
+{{Clear}}
+{{wide image|Saturn's rings dark side mosaic.jpg|2200px|Mozaic de imagini în culoare naturală făcute de ''Cassini'' ale laturii neiluminate a inelelor D, C, B, A și F ale lui Saturn (de la stânga la dreapta) la 9 mai 2007 (distanțele sunt până la centrul planetei).}}
 == Istoricul observațiilor și explorării planetei ==
@@ Linia 203: / Linia 194: @@
 În perioada 2004-2 noiembrie 2009, sonda a descoperit și confirmat opt sateliți noi.<ref>{{cite web |url=http://saturn.jpl.nasa.gov/mission/introduction/ |title=Mission overview – introduction |date=2010 |work=Cassini Solstice Mission |publisher=NASA / JPL |access-date=23 November 2010 |archive-url=https://web.archive.org/web/20110807005756/http://saturn.jpl.nasa.gov/mission/introduction/ |archive-date=7 August 2011 |url-status=dead }}</ref> În aprilie 2013, ''Cassini'' a trimis pe Terra imagini ale unui uragan la polul nord al planetei, de 20 de ori mai mare decât cele găsite pe Pământ, cu vânturi de peste 530 km/h.<ref>{{cite news |url=http://www.3news.co.nz/Massive-storm-at-Saturns-north-pole/tabid/1160/articleID/296026/Default.aspx |work=3 News NZ |title=Massive storm at Saturn's north pole |date=30 April 2013}}</ref>
-La 19 iulie 2013, NASA a anunțat pentru prima dată că o serie de fotografii vor fi făcute din Sistemul Solar exterior către Terra: ''Cassini'', situată în spatele discului lui Saturn pentru a evita strălucirea [[Soare]]lui, a imortalizat [[Pământ]]ul și [[Luna]] de la o distanță de 1,5 miliarde de km. De la acea distanță, Pământul apărea ca un mic punct albastru cu un punct alb și mai mic lângă el (Luna).<ref name="NYT-20131112">{{Cite news |author=Dennis Overbye |title=The View From Saturn |url=https://www.nytimes.com/2013/11/12/science/space/the-view-from-saturn.html |data=12 novembre 2013 |newspaper=[[The New York Times]] |accessdate=12 novembre 2013| archiveurl=https://web.archive.org/web/20131113012918/http://www.nytimes.com/2013/11/12/science/space/the-view-from-saturn.html |archivedate=13 novembre 2013 }}</ref>
+La 19 iulie 2013, NASA a anunțat pentru prima dată că o serie de fotografii vor fi făcute din Sistemul Solar exterior către Terra: ''Cassini'', situată în spatele discului lui Saturn pentru a evita strălucirea [[Soare]]lui, a imortalizat [[Pământ]]ul și [[Luna]] de la o distanță de 1,5 miliarde de km. De la acea distanță, Pământul apărea ca un mic punct albastru cu un punct alb și mai mic lângă el (Luna).<ref name="NYT-20131112">{{Cite news |author=Dennis Overbye |title=The View From Saturn |url=https://www.nytimes.com/2013/11/12/science/space/the-view-from-saturn.html|newspaper=[[The New York Times]] }}</ref>
 La 15 septembrie 2017, nava spațială a realizat „Marea Finală” a misiunii sale: o serie de treceri riscante prin golurile dintre Saturn și inelele interioare ale planetei.<ref name="NASA-20170915">{{cite news |last1=Brown |first1=Dwayne |last2=Cantillo |first2=Laurie |last3=Dyches |first3=Preston |title=NASA's Cassini Spacecraft Ends Its Historic Exploration of Saturn |url=https://www.jpl.nasa.gov/news/news.php?feature=6948 |date=15 September 2017 |work=NASA |access-date=15 September 2017}}</ref><ref name="NYT-20170914">{{cite news |last=Chang |first=Kenneth |title=Cassini Vanishes Into Saturn, Its Mission Celebrated and Mourned |url=https://www.nytimes.com/2017/09/14/science/cassini-grand-finale-saturn.html |date=14 September 2017 |work=[[The New York Times]] |access-date=15 September 2017}}</ref> Această fază a vizat maximizarea rezultatului științific al lui ''Cassini'' înainte ca nava spațială să fie distrusă. Intrarea atmosferică a lui ''Cassini'' a pus capăt misiunii.
@@ Linia 259: / Linia 250: @@
 <ref name=nature438_7069_758>{{cite journal |display-authors=1 |last1=Lebreton |first1=Jean-Pierre |last2=Witasse |first2=Olivier |last3=Sollazzo |first3=Claudio |last4=Blancquaert |first4=Thierry |last5=Couzin |first5=Patrice |last6=Schipper |first6=Anne-Marie |last7=Jones |first7=Jeremy B. |last8=Matson |first8=Dennis L. |last9=Gurvits |first9=Leonid I. |title=An overview of the descent and landing of the Huygens probe on Titan |journal=Nature |volume=438 |issue=7069 |pages=758–764 |date=December 2005 |doi=10.1038/nature04347 |bibcode=2005Natur.438..758L |pmid=16319826|s2cid=4355742 }}</ref>
+<ref name=russell2004>{{cite web |url=http://www.windows2universe.org/saturn/moons_and_rings.html |title=Saturn Moons and Rings |publisher=Windows to the Universe |first1=Randy |last1=Russell |date=7 June 2004 |access-date=19 July 2011 |archive-url=https://web.archive.org/web/20110904042359/http://www.windows2universe.org/saturn/moons_and_rings.html |archive-date=4 September 2011 |url-status=live }}</ref>
+<ref name=Spahn>{{cite journal |display-authors=1 |last1=Spahn |first1=F. |last2=Schmidt |first2=Jürgen |last3=Albers |first3=Nicole |last4=Hörning |first4=Marcel |last5=Makuch |first5=Martin |last6=Seiß |first6=Martin |last7=Kempf |first7=Sascha |last8=Srama |first8=Ralf |last9=Dikarev |first9=Valeri |title=Cassini Dust Measurements at Enceladus and Implications for the Origin of the E Ring |journal=Science |volume=311 |issue=5766 |pages=1416–1418 |date=2006 |doi=10.1126/science.1121375 |pmid=16527969 |bibcode=2006Sci...311.1416S |url=http://www.igpp.ucla.edu/public/mkivelso/refs/PUBLICATIONS/1121375Spahn.pdf|s2cid=33554377 }}</ref>
+<ref name="history_of_the_rings">{{cite web|url=http://www2.jpl.nasa.gov/saturn/back.html |title=Historical Background of Saturn's Rings |access-date=2007-05-23 |work=Saturn Ring Plane Crossings of 1995–1996 |first1=Ron |last1=Baalke |publisher=Jet Propulsion Laboratory |archive-url=https://web.archive.org/web/20090321071339/http://www2.jpl.nasa.gov/saturn/back.html |archive-date=2009-03-21 |url-status=dead }}</ref>
 }}</small>
@@ Linia 274: / Linia 269: @@
 * {{en icon}} [http://www.outsideinthemovie.com/ Outside In] – film de animație de la sute de mii de fotografii Cassini în continuare
 * [http://www.descopera.ro/dnews/10491880-cea-mai-mare-furtuna-observata-pe-saturn-a-avut-un-diametru-egal-cu-cel-al-terrei-foto Cea mai mare furtună observată pe Saturn a avut un diametru egal cu cel al Terrei (FOTO)], 19 ianuarie 2013, ''Descoperă'' - [http://blogs.scientificamerican.com/observations/2013/01/17/cassini-spacecraft-reveals-unprecedented-saturn-storm/ sursa]
-'''''Imagini'''''
-* {{en icon}} [http://www.flickr.com/photos/vontom/5362248377/ Saturn în timpul zilei (12 telescoape inch)], ''Flickr''
-* [http://www.descopera.ro/dnews/10823626-misteriosul-trandafir-rosu-de-pe-saturn-vartejul-gigantic-surprins-in-imagini-inedite-galerie-fotovideo Misteriosul „trandafir roșu” de pe Saturn: vârtejul gigantic surprins în imagini inedite (GALERIE FOTO/VIDEO)], 1 mai 2013, ''Descoperă'' - [http://www.npr.org/blogs/thetwo-way/2013/04/29/179898105/saturn-shows-off-a-massive-spinning-vortex-the-rose?f=1001&amp;ft=1&amp;sc=tw sursa]
 {{Sistemul solar}}