Portal:Europa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Imagine din cosmos a Europei

Europa este, convențional, unul dintre cele șapte continente. Cuprinzând peninsula Eurasiei, Europa este separată de Asia de Munților Ural, râul Ural și Marea Caspică la est, și de Munții Caucaz la sud-est. Europa are deschidere, în nord, la Oceanul Arctic, în vest la Oceanul Atlantic, în sud la Marea Mediterană, iar în sud-est la Marea Neagră și la căile ei de legătură spre Marea Mediterană. Totuși, granițele Europei — un concept ce datează încă din antichitate — sunt oarecum arbitrare, deoarece termenul de continent poate face referire la diferențele de ordin cultural și politic sau cele de ordin fizico-geografic.

După suprafață, Europa este al doilea cel mai mic continent, acoperind 10.180.000 de kilometri pătrați sau 2% din suprafața Pământului și 6,8% din suprafața terestră. Din cele aproximativ 50 de state ale Europei, Rusia este cel mai mare (atât ca suprafață, cât și ca populație), în timp ce Vaticanul este cel mai mic. Europa este al treilea cel mai populat continent după Asia și Africa, cu o populație de 731 de milioane de locuitori, reprezentând 11% din populația lumii; totuși, potrivit estimărilor Organizației Națiunilor Unite, ponderea Europei va scădea la 7% până în 2050.

Europa de Vest este locul de naștere al culturii vestice. Națiunile europene au jucat, începând din secolul al XVI-lea încoace, un rol predominant în politica mondială, în special după începuturile colonialismului. Între secolele al XVII-lea și al XX-lea, țările europene au controlat Americile, cea mai mare parte din Africa, Australia, și porțiuni întinse din Asia. Schimbările demografice și cele două războaie mondiale au condus la declinul dominației europene în politica mondială, la mijlocul secolului al XX-lea, pe măsură ce Statele Unite și Uniunea Sovietică își sporeau influența. În timpul Războiului Rece, Europa a fost divizată de-a lungul Cortinei de Fier între NATO, în partea de vest, și Pactul de la Varșovia, în est. Integrarea europeană a condus la fondarea Consiliului Europei și Uniunii Europene în Europa de Vest, amândouă extinzându-și granițele spre est, dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice, în 1991.

modificare 

Panoramă selectată

Porto
Credit: Olegivvit

Porto este cel de-al doilea oraș din Portugalia și capitala regiunii Norte. Orașul este situat în estuarul format de Râul Douro în nordul Portugaliei. Fiind cel mai mare oraș al regiunii, Porto este considerat centrul economic și cultural al întregii regiuni. Orașul, care are o populație estimată la 238.465 de locuitori în 2005, se întinde în centrul Marii zone metropolitane Porto cu o populație de 1,57 milioane (2006).

modificare 

Articol selectat

Drapelul Poloniei
Polonia (poloneză Polska), oficial Republica Poloneză (poloneză Rzeczpospolita Polska), este o țară din Europa Centrală, care se învecinează cu Germania la vest, Cehia și Slovacia la sud, Ucraina și Belarus la est, și Lituania, Rusia și Marea Baltică la nord. Are de asemenea o frontieră maritimă cu Danemarca și Suedia.

Întreaga suprafață a Poloniei este de 312.683 km², situând acest stat pe poziția 69 în lume din punct de vedere al suprafeței. Polonia are o populație de 38,1 milioane de locuitori, concentrați principal în orașe și municipii mai mari, precum capitala istorică – Cracovia, și cea actuală – Varșovia.

Primul stat polonez a fost creat în anul 966. Teritoriul său a fost similar cu limitele actuale ale țării. În anul 1025, Polonia a devenit regat și în 1569 a cimentat o asociație de lungă durată cu Marele Ducat Lituanian prin unire formând Republica Celor Două Națiuni. Republica a fost desființată în 1795. Polonia și-a recăpătat independența în 1918 după Primul Război Mondial, dar și-a pierdut-o din nou în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind ocupată de forțele Germaniei Naziste și Uniunii Sovietice, după 1945 devenind un stat comunist aflat sub controlul fostei Uniuni Sovietice. În anul 1989, dominația comunistă a fost răsturnată și Polonia a devenit ceea ce este neoficial denumit „A treia Republică Poloneză”. Astăzi, este al șaselea stat după populație în Uniunea Europeană. Este o republică compusă din șaisprezece voievodate (województwo). Polonia este membră a NATO, ONU, OECD și a Organizației Mondiale a Comerțului.


modificare 

Știați că...?

Question mark.svg
  • ... Palatul Telefoanelor din București a fost construit între 1929-1934 în stilul zgârie-norilor americani și a fost până în anii '70 cea mai înaltă clădire din București?
  • ... în Peștera Urșilor descoperită în 1975 și situată în apropierea localității Chișcău, Bihor s-a găsit o cantitate impresionantă de urme și fosile ale ursului de cavernă (Ursus Spelaeus) dispărut acum 15.000 de ani?
  • ... ceasul de buzunar a fost inventat în jurul anului 1500 de către Peter Henlein din Nürnberg, Germania?
  • modificare 

    Imagine selectată

    Colegiile uninominale pentru Alegerile parlamentare din anul 2008 (Senat)
    Credit: Andrein

    Harta rezultatelor în colegiile pentru alegerea senatorilor din cadrul alegerilor legislative în România din anul 2008. Cele mai multe mandate au fost obținute de PD-L (51), fiind urmat de alianța PSD-PC (49), PNL (28) și UDMR (8).

    modificare 

    Noutăți

    Drapelul Uniunii Europene
    modificare 

    Subportaluri

    modificare 

    Categorii

    modificare 

    Asociația Wikimedia

    Wikipedia este unul din proiectele cu conținut liber și gratuit coordonate de Fundația Wikimedia, din care fac parte și:
    Wikisursă
    Bibliotecă liberă
    Wikționar
    Dicționar liber
    Wikivoyage
    Ghiduri de călătorie libere
    Wikicitat
    Citate și proverbe
    Wikimanuale
    Manuale și ghiduri libere
    Wikiștiri
    Sursă de știri
    Wikidata
    Bază de date cu informații
    Commons
    Resurse media partajate
    Meta-Wiki
    Coordonarea tuturor proiectelor
    MediaWiki
    Software-ul pe care rulează proiectele
    Wikispecii
    Director de specii
    Wikiversity logo 2017.svg Wikiversitate
    Cursuri pentru studenți
    modificare 

    WikiPortale