Troleibuzele din București

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Troleibuze în București)
Salt la: Navigare, căutare
Transport
în comun
în București
Statie Metrou - Titan.jpg
Metrou
M1 · M2 · M3 · M4 · M5 · M6
RATB
Autobuze · Tramvaie · Troleibuze

Prima linie de troleibuz din București a fost inaugurată după cel de-al doilea război mondial, folosind troleibuze din URSS, de tip MTB-82 D[1][2]. Traseul pe care aceasta circula era Piața Victoriei - Hipodrom. În iunie 2017 existau 15 linii de troleibuze[3] deservite de patru depouri de troleibuze (în ordinea alfabetică): Berceni, Bucureștii Noi, Bujoreni, Vatra Luminoasă.

Troleibuzele, ca și autobuzele, nu dispun de culoare de circulație rezervate și prin urmare viteza lor comercială este, mai ales în orele de vârf, foarte slabă (12 km/oră). Traseele și distanțele dintre stații, care până în anii 1970 permiteau călătorilor să se deplaseze din orice punct al orașului în oricare altul fără a fi nevoiți să meargă pe jos sute de metri sau chiar kilometri, au rămas, în ciuda cererilor și proiectelor din anii 1990, așa cum fuseseră modificate în perioada Ceaușescu, conform unei scheme care le permite călătorilor să vină din cartierele periferice spre centru și înapoi, dar nu să circule în toate direcțiile prin oraș și cu atât mai puțin să-l traverseze. Alt inconvenient pentru călători este faptul că validitatea unei călătorii este limitată la vehiculul în care se taxează cardul, nu și pe altă linie, în corespondență, pe o durată de timp oarecare, cum este cazul în alte rețele urbane.

Vehicule[modificare | modificare sursă]

La sfârșitul anului 2015, RATB avea în inventar aproape 300 de troleibuze, împărțite în trei mărci: Astra/Ikarus (model 415 T), Astra/Irisbus (model Citelis) și Rocar (1 exemplar 412 EA și 1 exemplar 812 EA - Rocar Autodromo).[4]

Astra Irisbus Citelis[modificare | modificare sursă]

Aceste vehicule au fost aduse în anii 2007-2008, și sunt numerotate 5301-5400. Sunt vehicule cu podea joasă. Sunt împărțite între depourile Vatra Luminoasă și Bujoreni. #5399 si #5400 sunt echipate cu sistem de tracțiune în CA și sunt alocate depoului Vatra Luminoasă. Sunt echipate în uzina Astra Arad.

Troleibuz Irisbus-Citelis aparținând Depoului Bujoreni.

Astra Ikarus 415 T[modificare | modificare sursă]

Troleibuz Ikarus pe linia 70

Aceste troleibuze sunt în număr de 195 și au fost fabricate între anii 1997 și 2002 la uzinele Ikarus din Ungaria și echipate la Astra Arad. Inițial au fost împărțite depourilor Bujoreni (100) și Vatra Luminoasă (100). Începând cu anul 2007, o parte dintre ele au fost date treptat către celelalte depouri (Berceni și Bucureștii-Noi), în urma sosirii noilor troleibuze Astra Irisbus Citelis.

Rocar 412 EA[modificare | modificare sursă]

Există un singur troleibuz de acest tip, la Depoul Bujoreni(#7459). Are motor cu acționare în CA.

Rocar Autodromo 812 EA[modificare | modificare sursă]

Troleibuz Rocar E-812 (Rocar Autodromo) #7460 pe linia 91.

812 EA a fost primul troleibuz RATB low-floor (LF) și singurul de acest tip de proveniență românească. A fost produs în 1998 la uzina ROCAR, fiind folosită o caroserie de la Autodromo Italia.

Modele istorice[modificare | modificare sursă]

Dac 112E ROMANIA[modificare | modificare sursă]

Numite și ROMAN 112E, acesta este varianta troleibuz a lui ROMAN 112 UD. A fost fabricat între 1975 și 1978. Au fost utilizate între 1975 și 1991. Conform numerelor de parc, au fost 320 vehicule.

DAC 112 E / 212 E

Acestea au circulat între anii 1981 și 2007. Nu au fost numeroase, inițial ,numărul lor fiind redus (până în anul 1990 fiind doar 4 vehicule, apoi după 1990 fiind adus si un model 212 E). În anii 90 și 2000 au fost obținute DAC112 prn scurtarea DAC117E, probabil experimental. Numarul celor obținute prin scurtare în anul 2005 era de 8. Motivul pentru care nu au fost numeroase în anii 80, a fost probabil acela că aveau capacitate de transport mică, DAC 117 fiind considerate mai potrivite la acea vreme. În anul 2005 exstau în total 12 DAC 112E, din care unul era 212 E.Acestea au fost casate în anul 2007.

Rocar 512 E

Troleibuz Rocar E512 pe linia 90

Au existat 9 troleibuze, la Depoul Vatra Luminoasă. Acestea au intrat în serviciul călători în anii 1996-1997.Au fost casate în anul 2008.

Rocar 412 E

Troleibuz Rocar E-412 (Rocar de Simon) #7454 pe linia 66.

În parcul RATB au existat două astfel de troleibuze: #7454 și #7459. Primul a fost casat prin anul 2009, a fost alocat depoului Vatra Luminoasă , al doilea fiind alocat depoului Bujoreni. #7459 se află în Depoul Bujoreni.

Dac 117 E / 217 E

Aceste troleibuze circulat din anul 1979 până în anul 2007 . Primele modele 117 au fost înalte, apoi scunde. Ulterior după 1990, au apărut modelele 217E având un motor mai puternic (150 KW în loc de 125 KW la majoritatea DAC 117E). Unele au fost echipate cu choppere.

Dac 117EA a fost produs și sub marca Rocar

Saurer 5 DUK A[modificare | modificare sursă]

Au fost folosite la depoul Berceni. Inițial au fost la depoul Bujoreni. Sunt troleibuze obținute din autobuze aduse din Elveția , cu norma de casare îndeplinită. Nemaifiind eonomică utilzarea lor ca autobuze, în anul 1995 s-a luat decizia transformării în troleibuze, acestea fiind echipate cu chopper, și motoare de DAC 117 sau 217 . Se zice că acestea au fost modele de test pentru chopperele ce urmau să echipeze IKARUS IK415T mai târziu. Unele din ele au avut inclusiv puntea spate preluată de la DAC. În prezent acestea nu mai circulă.

Saurer 5 DUK A

MTB-82D[modificare | modificare sursă]

MTB-82

MTB-82 a fost un troleibuz produs în Uniunea Sovietică între 1947 și 1960 și exploatat în multe state din blocul comunist. Avea un motor de 74 kW (80/86 kW conform altor surse) și o caroserie din metal, lucru mai rar la acea vreme. Alimentarea se făcea la 550 V, iar viteza maximă era de 57,5 km/h. Capacitatea de transport era de 65 de locuri, din care 40 pe scaune.[2]

TV2E/TV20E[modificare | modificare sursă]

Aceste troleibuze au circulat între anii 1957 și prima parte a anilor 1980 (cam 1985 ultimele vehicule, ca vehicule de școală mai mult). Au fost primele troleibuze de concepție și fabricație exclusiv românească . Prima serie a fost TV2E, care au fost achiziționate între anii 1957 și 1964 iar a doua serie, TV20E, între anii 1966 și 1970 sau un pic mai târziu. În mare parte din punct de vedere tehnic erau asemănătoare, cu mici diferențe la partea de design și confort, ultimele serii TV20E având motoare ceva mai puternice. Au fost înlocuite în anul 1972 sau 1974 în programul rocar de către seria Roman 112 deși în exploatare au rămas până prin anul 1985 .Pe baza TV2E a fost construit TV2EA, o variantă articulată a lui TV2 E. Au fost construite doar 15 vehicule și au circulat între 1964 și 1969, doar 5 ani probabil datorită multiplelor defecțiuni și al costurilor mari de exploatare și producție.

Note[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Troleibuze din Bucureşti
  1. ^ Cebuc, Alexandru (1962). Din istoria transportului de călători în București. pp. 195  http://carti.tramclub.org/02/
  2. ^ a b Dragomirescu, Iacob (1954). Vagoane de tramvai și troleibuze. pp. 280  http://carti.tramclub.org/03/
  3. ^ Lista traseelor de troleibuz pe situl RATB
  4. ^ Raport de activitate RATB pe anul 2015