Sari la conținut

Râul Don (Rusia)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Don (Rusia))
Fluviul Don

Don ve Voroněžské oblasti
Date geografice
Bazin hidrograficbazinul Donului[*]  Modificați la Wikidata
Zonă de izvorâreTula, Rusia
Cotă la izvor180 m.d.m.
EmisarMarea Azov
Cotă la vărsarem.d.m.
Punct de vărsareGolful Taganrog,
Diferență de altitudine180 m
Date hidrologice
Bazin de recepție425.600 km²
Lungimea cursului de apă1.870 km[1]  Modificați la Wikidata
Debit mediu935 m³/s
Date generale
Țări traversateRusia, Ucraina
AfluențiRâul Doneț
Harta cursului fluviului Don

Râul Don (în limba rusă: Дон) este unul dintre cele mai importante râuri ale Rusiei. El izvorăște lângă Tula, la sud-est de Moscova, și după ce străbate 1.870 km, se varsă în Golful Taganrog al Mării Azov.

De la izvoare, râul curge mai întâi spre sud-est spre Voronej, pentru ca mai apoi să-și schimbe direcția spre sud-vest. Cel mai important oraș străbătut de Don este Rostov pe Don, iar cel mai important afluent este Donețul.

În antichitate, râul era considerat granița dintre Europa și Asia.[2] În vremea de maximă înflorire a Greciei Antice, într-o perioadă în care zona Donului era locuită de sciți, râul cunoscut ca Tanaïs era unul dintre cele mai importante căi comerciale.

Tanais este numele sub care erau cunoscute râul Don și orașul așezat pe malurile lui de către sursele antice grecești. Se pare că numele modern al cursului de apă derivă din denumirea scitică dānu care, la fel precum contemporanul osetin don, poate fi tradus simplu prin "râu".

În punctul cel mai de est al cursului râului Don, apele sale se apropie de cele ale Volgii. Canalul Volga-Don, cu o lungime de 105 km, este o importantă cale de navigație, care leagă cele două râuri. Fortăreața hazarilor Sarkel domina în vechime acest important nod de transport. În această zonă a râului s-a desfășurat Operațiunea Uranus, unul dintre cele mai importante momente ale celui de-Al Doilea Război Mondial.

Regiunea Donului a fost căminul cazacilor de pe Don, care s-au așezat în valea fertilă a râului în secolele al XVI-lea și al XVII-lea.

În literatura secolului al XX-lea, Donul și oamenii săi au fost aduși în atenția cititorilor de Mihail Alexandrovici Șolohov, un cazac născut din stanița Veșenskaia, mai ales prin celebrul său roman "Pe Donul liniștit" ("Tihii Don").

  1. ^ http://textual.ru/gvr/index.php?card=170050  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Norman Davies (). Europe: A History. pp. pag. 8. ISBN 0-7126-6633-8.