Istoria Târgu Mureșului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Istoria Târgu Mureșului a început în neolitic, de când datează primele urme de locuire umană, și se întinde până în prezent.

Preistorie[modificare | modificare sursă]

Târgu Mureș în 1735

Săpăturile efectuate de arheologul István Kovács au confirmat faptul că teritoriul de azi al orașului Târgu Mureș a fost locuit încă din preistorie. Au fost descoperite o serie de locuințe preistorice, resturi de oase, vase de lut, obiecte de cremene și de bronz, mici statuete de pământ datate ca fiind din 2000 î.Hr. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme umane din epoca pietrei lustruite, a celei de bronz și din epoca a fierului; s-au descoperit și vestigii aparținând culturii Criș, cea mai veche cultură neolitică din România.[1][2]

Siturile arheologice din Dâmbul Pietros demonstrează că zona a fost locuită de către comunități omenești chiar din perioada Hallstatt, adică cuprinde intervalul de timp dintre secolele al XII-lea și al V-lea î.Hr. Pe terasa de deasupra drumului ce duce la Budiul Mic au fost găsite urme din era Latène și epoca bronzului.[3]

Descoperirile arheologice de la Cristești, Cetatea de la Morești, Cipău, Sântana de Mureș atestă continuitatea populației băștinațe și după retragerea Aureliană[necesită citare]. Cetatea de la Morești de lângă Târgu Mureș confirmă existența unor forme de organizare administrativă în momentul invaziei triburilor migratoare.[4]

Perioada medievală[modificare | modificare sursă]

Centrul cu bisericile romano-catolice și reformate din secolul al XIX-lea
Centrul în 1911 cu fântâna cântătoare făcută de Péter Bodor

Ștefan I al Ungariei[modificare | modificare sursă]

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, vedeți Ștefan I al Ungariei.

Ștefan I al Ungariei în anul 996 a devenit regele apostolic a Regatul Ungariei, primind coroana de la Papa Silvestru al II-lea în anul 1000 în orașul Esztergom. Ca rege creștin a înființat Biserica Ungară, a creștinat populația în religia catolică și a înființat zece episcopii. Astfel a fost înființată în 1009 Arhidieceza de Alba Iulia, care a condus pe plan religios Transilvania. Totodată statul regal l-a împărțit în comitate (în maghiară vármegye). În Ardeal au existat în totalitate șapte comitate, dintre care Alba a fost cea mai puternică și pe parcurs a căpătat o hegemonie în regiune. Ungaria a devenit regat patrimonial unde majoritatea terenului era împărțit în proprietăți private.[5]

Secuii[modificare | modificare sursă]

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, vedeți Secui.

Primele izvoare scrise privitoare la secui datează din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare.[6] Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost colonizați în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniței nou extinse. Secuii se aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor, din anul 1116, îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub comanda regelui Ștefan al II-lea al Ungariei (1116-1131). O altă mențiune autentică a secuilor pare să fie un document al regelui Béla al II-lea (1108/1110-1141), databil în jurul anului 1131, care pomenește o slugă însărcintă cu transportul sării, cu numele de Scichul.[7]

Câteva decenii mai târziu, în 1146, secuii, alături de aceiași pecenegi, făceau parte din oastea regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), fiind implicați în luptele de pe Leitha, împotriva markgrafului Heinrich al II-lea de Austria. O altă diplomă din 1217 vorbeste despre satul Székelyszáz din Bihor.[8]

Stabiliți în estul Regatului Ungariei secuii au înființat localități pe meleagurile mureșene. Un astfel de sat era și Târgu Mureșul[necesită citare], care se numea Székelyvásárhely, adică Târgul Secuilor.

În ceea ce privește așezarea secuilor în Scaunul Mureș, majoritatea datelor sunt furnizate de arhitectura bisericească din secolele XII-XV la care se adaugă rezultatele obținute din periegheze și săpături arheologice. Având în vedere numărul destul de mare a lăcașurilor de cult în stil romanic din perioada arpadiană putem presupune că zona Mureșului era printre primele zone ocupate din Ținutul Secuiesc. Majoritatea bisericilor romanice pe pacursul secolelor erau lărgite sau transformate.[9]

Principatul Transilvaniei[modificare | modificare sursă]

Târgu Mureș ca Marus Vásárhely pe Harta Iosefină
Ioan Sigismund Zápolya regele Ungariei și principele Transilvaniei

În 1616 Tamás Borsos, primarul orașului, primise de la Gabriel Bethlen, principele Ardealului, rangul de oraș liber regesc (în maghiară szabad királyi város) și totodată atunci sa fixat și numele unguresc de Marosvásárhely.[10]

În 1709 a izbucnit o epidemie de holeră care a pustiit orașul Târgu Mureș și împrejurimile din Scaunul Mureș. Potrivit datelor în localitate au murit 3 500 de oameni, iar în tot scaunul numărul lor a trecut pragul de 18 000. Între măsurile luate se numără și faptul că pe termen nelimitat toți elevii din Colegiul Reformat au fost trimiși acasă, iar preoții catolici au făcut spovedania numai prin geam pentru credincoșii din fața clădirii.[11]

În anul 1754 sediul Tribunalului Suprem al Transilvaniei a fost mutat de la Mediaș la Târgu Mureș, unda a funcționat în clădirea vechii primării din Piața Mare, astăzi Piața Trandadirilor. Instituția doar în 1826 a fost mutată în actualul sediu al Curții de Apel Târgu Mureș din strada Bolyai.[11]

În 1786 s-a înființat prima tipografie din Târgu Mureș care la sfârșitul secolului a trecut în proprietatea lui István Mátyus. Doctorul însă fiind susținătorul educației și ștințelor, a dăruit-o Colegiului Reformat. Astfel scrieriile matematicianilor Farkas și János Bolyai, cum ar fi Tentamen sau Appendix au fost realizate aici.[12] În această perioadă mișcarea culturală și literară iluministă care a condus la apariția Școlii Ardelene, avându-i ca reprezentanți pe Gheorghe Șincai, Petru Maior și alții, a avut contribuții la dovedirea continuității populației daco-romane în Dacia, a militat pentru dezvoltarea învățământului, pentru drepturi egale cu ale maghiarilor, secuilor și sașilor și pentru desființarea iobăgiei. Tot în această perioadă se remarcă Farkas Bolyai ca profesor la Colegiul Reformat, unde au urmat studiile cele doi pașoptiști mureșeni, și fiul său, János Bolyai, creator al geometriei neeuclidiene. Astăzi numele lor este purtat de o stradă[13] și de cel mai prestigios liceu din oraș[14].

În 1848 orașul a susținut revoluționarii maghiari, iar în noiembrie trupele habsburgice au ocupat Târgu Mureșul apărat de ostașii secui. Numai cu mare efort a putut generalul Tolnay în 13 ianuarie 1848 să reocupe orașul strategic. Dupa reocuparea orașului, în Casa Teleki au dormit și au plecat la ultima bătălie Sándor Petőfi și Józef Bem. După finalul revoluției maghiare, înfrântă în 1854, la Târgu Mureș în locul numit Postarét din strada Secuilor Martiri, au fost uciși generalii Mihály Gálffy, Károly Horváth și Török János către ostașii habsburgi.[15][16] În 1874, după Ausgleich, un monument imens, intitulat Monumentul Secuilor Martiri, a fost construit la locul execuțieii. Acest obelisc a rămas în acel loc până astăzi, iar în fiecare an aici se țin manifestările prilejuite de „Ziua Maghiarilor de Pretutindeni”.

Anul 1848 găsește orașul Târgu Mureș cuprins de febra manifestărilor revoluționare românești. Avram Iancu și Alexandru Papiu Ilarian formulează ideile Adunării de la Blaj. Alexandru Papiu Ilarian, un exponent al tineretului român din acea perioadă, scrie o petiție în care afirmă: „să fie înscăunată dreptatea și egalitatea, să fie asigurată existența națională și folosirea dulcii limbi materne pentru toate națiunile ce locuiesc în Ardeal și Ungaria, să se desființeze robotele fără nici o despăgubire ....”. În Târgu Mureș, în casa lui Avram Iancu, au prins contur ideile care se regăsesc în programul Adunării de la Blaj.[17]

Perioada dietelor transilvănene[modificare | modificare sursă]

Dieta Transilvaniei (maghiară Erdélyi Dieta) a fost organul constituțional și politic preparlamentar al Principatului Transilvania, creat în secolul al XVI-lea și format din reprezentanții stărilor celor trei națiuni privilegiate (maghiarii, sașii și secuii)[18] și ai religiilor recepte (romano-catolică, evanghelic-lutherană, reformată și, mai târziu, cea unitariană).

Dietele transilvane au fost ținute în mai multe localități, de cele mai multe ori în orașe sau târguri situat în zona centrală a Transilvaniei, pe lângă cele mai importante drumuri, în centre demografice și economice importante. Locul de adunare a stărilor s-a stabilizat într-o oarecare măsură la Alba Iulia numai de pe la sfârșitul secolului al XVI-lea. Până în 1613 în acest sens Târgu Mureș a ocupat un loc de frunte, fiind al patrulea în ordinea așezărilor gazdă. Orașul a fost locul de întrunire frecventă a stărilor în cele mai tulburi două perioade din istoria Principatului Transilvaniei, adică în epoca de formare a noului stat și în intervalul de criză 1658-1661.[19]

În prezența principului Ioan Sigismund Zápolya, la 6 ianuarie 1571 dieta de la Târgu Mureș a hotarât adoptarea libertatății conștiinței religioase în Transilvania a celor patru confesiuni: romano-catolic, reformată, evanghelică și unitariană. Principele de religie unitariană dorea însă o promovare deosebită a acesteia din urmă. Acest eveniment a constituit o contribuție de dimensiune europeană la instalarea toleranței religioase, model practicat peste secole în Transilvania.[20]

Dietele transilvănene ținute la Târgu Mureș (1541-1690)[21]
26 ianuarie 1542 8 mai 1551 8 mai 1605
11 iunie 1542 31 decembrie 1551 18 martie 1607
25 noiembrie 1543 25 ianuarie 1554 26 aprilie 1614
1 noiembrie 1545 13 mai 1554 6 noiembrie 1658
6 octombrie 1546 24 aprilie 1555 24 septembrie 1659
28 aprilie 1549 23 decembrie 1555 7 decembrie 1659
29 decembrie 1549 6 ianuarie 1571 14 septembrie 1661
13 octombrie 1550 15 iunie 1574 24 septembrie 1663
5 ianuarie 1667

Perioada dualismului[modificare | modificare sursă]

Tabula Regia și noua judecătorie din strada Verbőczy, astăzi Justiției

În urma reformei adiminstrative din 1876 scaunele secuiești și săsești au devenit desființate, apoi încorporate în cele 15 noi comitate. Astfel orașul Târgu Mureș care până atunci a fost capitala Scaunului Mureș a devenit reședința Comitatului Mureș-Turda. Noua entitate administrativă a inclus vechiul scaun secuiesc și o parte din regiunea Turda.

În această perioadă era realizată infrastructura ferioviară din Transilvania pe care îl folosim și astăzi. Prin construirea liniei secunde Războieni-Târgu Mureș în 1871, iar apoi prin linia de circulație locală Târgu Mureș-Reghin în 1886, atracția economică a localității s-a lărgit. Prin punerea în funcțiune a căii ferate de centură secuiască și calea ferată îngustă Târgu Mureș-Sovata, orașul a devenit un nod de cale ferată.[22]

Ca urmare a reorganizării structurii armatei Ungariei dualiste, prin promulgarea Legii forțelor de apărare din anul 1869, a început construcția structurii armatei naționale distincte pentru ambele părți partenere[23] din convenția din 1864. Sediul regimentului de cavalerie al honvezilor a fost stabilit la Târgu Mureș. Cea mai stringentă problemă de organizare a momentului a fost relizarea cazărmii cavaleriei. Acest proces s-a realizat în urma unor consultări intense între conducerea orașului și comenduirea militară din localitate.[24]

Epoca Bernády[modificare | modificare sursă]

Perioada între anii 1902-1912 de la începutul secolului al XX-lea este intervalul de timp în care mandatul de primar era ocupat de Dr. György Bernády, care a reușit să schimbe radical imaginea orășelului de început de secol, reprezentând necontenit interesele cetățenilor. Edilul de șef s-a născut în Beclean și a urmărit studiile la Târgu Mureș, apoi la Budapesta, unde a devinit doctor în farmacie, dar sa licențiat și în științe juridice. Bernády a început cariera poilitică ca deputat de Târgu Mureș în Parlamentul din capitala Ungariei.

În 1902 când a ajuns primarul orașului a ținut un discurs de program în care declarat că "va crea un oraș nou". Având o viziune clară, conducerea orașului a pus un accent deosebit în primii ani pe creearea infrastructurii: dezvoltarea distribuției și furnizării energiei electrice prin construirea generatorului în Canalul Turbinei, realizarea digului pe Mureș, precum și construirea unui sistem de alimentare cu apă și canalizare. Tot atunci s-a modernizeazat abatorul din strada Tamás Ernő, s-a asfaltat 117 de străzi, s-a amenajet alei, parcuri și piețe. În 1904 s-a construit fabrica de cărămidă pentru a putea acoperi necesitățile de materiale de construcție care vor fi necesare la marile șantiere în anii următori.[25]

Marosi Barna, cercetătorul lui Bernády și autorul diferitelor cărți îl caracterizează pe primar ca un om, care "a știut să facă bani", fapt demonstrat de strânsele realații ținute cu reprezentanții guvernului în diferite ministere.[26] Astfel s-a putut construi în numai un deceniu un șir de clădiri pentru instituții, cum ar fi școlile primare de stat de pe strada Jókai (azi strada Eminescu), de pe strada Sándor János (azi strada Gheorghe Doja) și de pe strada Híd. Tot atunci s-a înființat casa de copii, Școala Superioară de Comerț (azi Universitatea „Petru Maior”), Gimnaziul Romano Catolic (azi Colegiul Național „Unirea”), Școala Superioară de Fete (azi Colegiul Național “Al. Papiu Ilarian”), Serviciul de Gospodărie Comunală și a primit un complex de ansamblu nou Colegiul Reformat.

Spre sfârșitul mandatului edilul șef devinea tot mai îndatorat șantierelor. Presa locală îl critica deseori pentru planurile mărețe, despre care spunea că Bernády ar avea o megalomanie nelimitat. În aceste valuri incomode au fost construite cele două clădiri reprezentative din Centru după proiectele executate de perechea de arhitecți budapestani Komor Marcell și Jakab Dezső. În 1908 s-a terminat construirea noului sediu al Primăriei cu de trei etaje, construită în stilul secession maghiar, cu turn înalt și grațios. Între 1911 și 1913 orașul a mai primit o clădire: Palatul Culturii, numit atunci Casa de Cultură „Ferenc József”, o altă operă de artă construită în stil secession cu o orgă de 62 de registre, fabricată de frații Rieger.[27]

Câteva clădiri construite în mandatul primarului György Bernády:

Perioada interbelică[modificare | modificare sursă]

Tratatul de la Trianon a consfințit trecerea către statele succesoare a 71% din teritoriul Ungariei și a 63% din populație. Frontierele noi, în cele mai multe cazuri, nu au urmărit granițele etnice, astfel încât peste 3,3 milioane de etnici maghiari au ajuns în afara teritoriului Ungariei, majoritatea lor trăind chiar pe lângă granițele noi. Situația era similară și în cazul Târgu Mureșului, ai cărui locuitori au fost în mare majoritate maghiari.[28]

În urma primului arbitraj de la Viena (2 noiembrie 1938), Ungaria obținuse o porțiune din Slovacia (ținut supranumit Felvidék, „Provincia de Sus”, în timpul Imperiului Austro-Ungar), iar la mijlocul lunii martie 1939 ocupase Ucraina Subcarpatică (Rutenia) autonomă — regiunea Transcarpatia de astăzi din Ucraina. Ungaria interbelică dorea printr-o politică revizionistă să obțină și celelalte teritorii care aparținuseră Transleithaniei și pe care le pierduse în urma înfrângerii din Primul Război Mondial prin Tratatul de la Trianon, în special Transilvania.

Dictatul de la Viena a fost încheiat la 30 august 1940, prin care România a dat înapoi marea parte din Transilvania pentru Ungaria. La acești vești clopotele bisericilor maghiare din centrul orașului au fost trase. Totuși prima armată care a trecut peste Târgu Mureș a fost Gyorshadtest condus de Béla Miklós la data de 10 septembrie 1940, care a avut ca misiune ocuparea regiunilor mai sudice, în special zona Trei Scaune. Manifestațiile principale au fost ținut cu cinci zile mai târziu, la data de 15 septembrie când locuitorii din oraș au așteptat sosirea trupelor din Szekszárd la fruntea cu Vilmos Nagy. Miklós Horthy a fost prezent la manifestațiile principale din 16 septembrie 1940.[29]

Perioada 1944-1948, atât în spațiul est europeană cât și pe plan local a fost etapa acaparării puteriii de către partidele comuniste. După sfârșitul războiului a început reorganizarea administrativă, culturală și socială a orașului. În această perioada a fost înființat Teatrul Secuiesc la inițiativa unei grup intelectual în fruntea cu Miklós Tompa. Primul teatru permanent a început activitatea la data de 10 martie 1946 cu prezentarea opera Mosoly országa lui Franz Lehár cu ajutorul actorilor orădeni de renume György Lóránt și Irén Kovács în Palatul Culturii.[30] În 1948, după reforma învățământului, a fost înființat Institutul Medico-Farmaceutic, un institut de sine stătător cu limba de predare maghiară, cu următoarele facultăți: medicină generală, pediatrie, igienă, stomatologie și farmacie.

Perioada postbelică[modificare | modificare sursă]

Documentul secret al PCR, care atestă voința de modificare artificială a compoziției etnice a orașului[31][32]

Schimbările politice de după 1944 au contribuit la întărirea pozițiilor organizațiilor de stânga în oraș. Structurile locale ale Partidului Comunist Român au fost reorganizate la sfârșitul anului 1944, din inițiativă locală. Începând din 1946 în persoana lui József Soós Târgu Mureșul a avut deja un primar care reprezenta partidul. Toate funcțiile politice, administrative și economice treptat erau ocupate de mebrii PCR sau de persoane sprijinite de către nonenclatura comunistă.

Regiunea Autonomă Maghiară[modificare | modificare sursă]

În 8 septembrie 1950 a avut loc prima reorganizare administrativă postbelică a României, după modelul sovietic și transformarea celor 58 de județe în 28 de regiuni și 177 de raioane.[33] Doi ani mai târziu a avut loc o primă reorganizare a acestui sistem, în urma căreia, prin comasarea a zece raioane din fostele regiuni Mureș și Stalin, s-a înființat Regiunea Autonomă Maghiară. Capitala regiunii cu o populație preponderantă maghiară a fost în Târgu Mureș. Unitatea administrativă a fost desființată prin noua organizare teritorială adoptată în 16 februarie 1968[34]. Astfel, s-a renunțat la organizarea administrativă de tip sovietic și s-a revenit la județ ca unitate administrativă, sistem care este folosit și în prezent. Din acest motiv orașul a pierdut din puterea politică de decizie regională și a devenit reședința Județului Mureș.

După revoluția din 1989[modificare | modificare sursă]

Sfârșitul anul 1989 găsește orașul cuprins de febra dorinței de schimbare. Regimul comunist, ca și în celelalte orașe ale țării, este privit cu ostilitate, astfel că, atunci când tonul destrămării comunismului dat la Timișoara s-a făcut auzit în toată țara, mureșenii și-au adus și ei contribuția la demolarea vechilor structuri. Morții din acele zile tulburi ale începutului democrației din România, stau drept mărturie a evenimentelor tragice, premergătoare formării României post-comuniste.

La mitingul desfășurat în 21 decembrie 1989, în piața centrală a orașului au participat câteva mii de persoane. A fost organizată o tribună populară, la care diferiți revoluționari și-au exprimat nemulțumirile față de regimul comunist. În timpul evenimentelor au existat conflicte între armată și revoluționari, urmate de schimburi de focuri, mai mulți oameni fiind răniți, iar unii decedați. Adrian Hidoș, Károly Pajka , Ilie Muntean, Sándor Bodoni , Ernő Tamási, din rândul revoluționarilor, Adrian Mare, András Puczi și Szilárd Takács, din rândul militarilor, au decedat.[35]

În 22 februarie 2000 ca semn de cinstire pentru jertfele aduse și pentru eroismul manifestat în lupta pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, municipiul Târgu Mureș este declarat Oraș-martir.[36]

Martie negru[modificare | modificare sursă]

În martie 1990, pe fondul tensiunilor interetnice, a avut loc în Târgu Mureș unul dintre cele mai violente conflicte sociale de după 1990, din România.

Schimbarea echilibrului etnic[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ministerul Culturii și Patrimoniului Național: Repertotiul Arheologic Național, Târgu Mureș (09.09.2012)
  2. ^ Mai multe informații despre această epocă puteți găsi în articolul Istoria județului Mureș
  3. ^ Lista monumentelor istorice pe cultura.ro
  4. ^ Muzeul Național de Istorie: Contextul medieval și cercetări arheologice în Morești (09.09.2012)
  5. ^ hu [ http://www.tankonyvtar.hu/en/tartalom/historia/00-04/ch05.html Glatz Ferenc: História, Szent István vármegyéi (06.09.2012)]
  6. ^ Edgar Hösch ș.a. (ed.), Lexikon zur Geschichte Südosteuropas, Wien-Köln-Weimar 2004, p. 675
  7. ^ Hermann Gusztáv Mihály, Secuii, Miercurea Ciuc, 2009, p. 19
  8. ^ "...Bichorienses de centorionatu Sceculzaz, et horum praecipue Tenkeu de villa Ebey impetierunt quendam liberum hominem, nomine Deum, dicentes, quod eorum esset conciuis."
  9. ^ hu Zoltán, Soós. Cercetări arheologice în cadrul Muzeului Județean Mureș între anii 2002-2005. Marosvásárhely történetéből. Vol. II. Târgu Mureș, Editura Mentor, 2007, p. 259
  10. ^ hu Marosvásárhely krónikája: 17. század (06.09.2012)
  11. ^ a b hu Marosvásárhely krónikája: 18. század (06.09.2012)
  12. ^ hu Hunsor.se: Az erdélyi kulturális viszonyok és a marosvásárhelyi kollégium (06.09.2012)
  13. ^ Strada Bolyai, respectiv Piața Bolyai
  14. ^ Liceul Teoretic "Bolyai Farkas"
  15. ^ hu Erdélyi Napló: 150 éve végezték ki a Székely Vértanúkat, anul XIV, nr. 649 din 9 martie 2004 (06.09.2012)
  16. ^ hu Erdély története III. de Zoltán Szász, Budapesta, Akadémiai Kiadó (Editura Academică), 1998, ISBN 963 05 4886 0
  17. ^ În prezent în clădirea respectivă funcționează Casa Memorială Avram Iancu (strada Avram Iancu, nr.23).
  18. ^ Unio Trium Nationum
  19. ^ hu Zsolt, Simon. Országgyűlések Marosvásárhelyen. Marosvásárhely történetéből. Vol. I. Târgu Mureș, Editura Mentor, 2007, p. 38-50
  20. ^ Mureș.ro: Istoria orașului Târgu Mureș
  21. ^ Simon Zsolt: Országgyűlések Marosvásárhelyen, Marosvásárhely történetéből, vol. II. - Târgu Mureș: Editura Mentor, 2007, p. 42, ISBN 978-973-599-262-0
  22. ^ hu Csaba, Gidó. Atracția economică a orașului Târgu Mureș din perspectiva circulației căilor ferate spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Marosvásárhely történetéből. Vol. II. Târgu Mureș, Editura Mentor, 2007, p. 68
  23. ^ Se înțelege: Austria și Ungaria
  24. ^ hu [István, Koszta. Husarii în Târgu Mureș. Vol. II. Târgu Mureș, Editura Mentor, 2007, p. 88]
  25. ^ hu Nagy Miklós Kund: Bernády György Emlékezete - Târgu Mureș: Editura Impress, 1999, p. 10-13.
  26. ^ [Biblioteca Județeană Mureș: Poveștile orașului - A város meséi de Sorina Bota, 2010]
  27. ^ hu Maros Megyei Tanács honlapja: Kultúrpalota leírása (06.09.2012)
  28. ^ În anul 1910 89,3% din totalul locuitorilor din Târgu Mureș au fost maghiari. Românii au alcătuit 6,7% din populația orașului.
  29. ^ Marosvásárhely Történetéből 2. - Mentor Kiadó, Marosvásárhely, 2007 - ISBN 978-973-599-262-0: A tartalékos tisztképzés Marosvásárhelyen és a város magasabb katonai vezetése 1940-44-ben, 138. oldal
  30. ^ hu Trupa Tompa Miklós, Teatrul Național din Târgu Mureș: Istoric
  31. ^ Situația nu a fost unică: În Cluj autoritățile au reușit modificarea compoziției etnice chiar în anul 1966, când numărul românilor a ajuns la 104 914, față de 76 934 de maghiari
  32. ^ Csaba Novák: Modernizáció falurombolással - Fenomenul a fost ajutat prin industralizarea forțată a orașului și construirea cartierelor după modelul realsocialiste
  33. ^ http://freelex.juridic.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=26993
  34. ^ http://freelex.juridic.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=73
  35. ^ De la Revoluție la Evoluție: Ziarul de Mures
  36. ^ Vezi: Legea 4 din 22 februarie 2000 (Legea 4/2000) pentru declararea municipiului Târgu Mureș Oraș-martir al Revoluției din decembrie 1989

Legături externe[modificare | modificare sursă]