Hallstatt (perioadă)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru orașul din Austria vedeți Hallstatt.
Cimitir din perioada Hallstatt

Hallstatt este numele convențional al primei perioade a fierului, denumită astfel după localitatea cu același nume din Austria. Aceasta cuprinde intervalul de timp dintre secolele al XII-lea și al V-lea î.Hr. La Congresul Internațional de Științe Pre si Protoistorice din 1874, Hans Hildebrand a propus împărțirea epocii fierului în două perioade distincte: Hallstatt și La Tène. Hallstatt este o localitate din Austria unde în 1734 a fost găsit un cadavru de om bine conservat în sare. Hallstatt-ul - prima perioadă a epocii fierului - cuprinde intervalul 1200-500 î.Hr. din cea mai mare parte a Europei.

Principala invenție a epocii Hallstatt este metalurgia fierului. Folosirea metalelor - aramă, plumb, aur - a precedat cu câteva milenii începuturile epocii fierului. În această perioadă s-a generalizat metalurgia bronzului și, apoi, a fierului. Pe teritoriul României, în perioada timpurie a culturii Hallstatt, obiecte de fier au apărut aproape de cursul inferior al Dunării, la Babadag și Cernatu de Sus. Au apărut și cetăți fortificate, care îndeplineau rolul de cetăți permanente sau de refugiu. Locuințele simple aveau pereții de lemn pe fundații de piatră.

Economia[modificare | modificare sursă]

A devenit mult mai complexă în epoca fierului, prin creșterea randamentului odată cu răspândirea uneltelor din fier. Se cultivau cereale. Pentru arat se folosea plugul cu două roți, cu brăzdar de fier. Se practica creșterea animalelor, dar și vânătoarea, culesul, pescuitul, pentru completarea dietei.

În epoca fierului, ca urmare a dezvoltării tehnologiei de exctracție a minereului și a metalurgiei, a crescut cererea pentru obiecte din fier. S-au răspândit meșteșugarii specializați, ceea ce a dus la o generalizare a folosirii uneltelor și obiectelor confecționate din metal. În paralel cu dezvoltarea metalurgiei fierului a continuat prelucrarea bronzului (aliaj de cositor și cupru), metal utilizat cu mult înaintea prelucrării fierului.

Printre urmele arheologice în acest sens se numără cele din regiunea austriacă Salzburg, unde se pare ca la extracția și prelucrarea bronzului participau circa 500-600 de lucrători.

În aceeași perioadă au continuat extracția și prelucrarea aurului, iar în faza Hallstatt târzie au apărut primele monede, care erau privilegiul claselor dominante.

În faza Hallstatt timpurie, fierul încă nu devenise un metal de uz comun. Principalele regiuni în care, cu timpul, s-a intensificat prelucrarea fierului se aflau pe teritoriile Sloveniei, Austriei și Cehiei.

Cererea crescândă pentru obiecte confecționate din fier a sporit schimburile de mărfuri. În afară de obiectele din metale, se făceau schimburi de ceramică și mărgelele de sticlă utilizate îndeosebi în scop funerar. S-au intensificat și îmbunătățit transporturile pe apă și uscat.

Organizarea socială[modificare | modificare sursă]

Culturile Hallstatt și La Tène.

     Teritorul Hallstatt principal (HaC, 800 î.H.), în galben.

     Zona de influență Hallstatt (c. 500 î.H., HaD) în galben deschis/crem.

     Teritorul La Tène principal (450 î.H.), în verde.

     Zona de influență La Tène (c. 250 î.H.), în verde deschis.

Teritoriile unor triburile celtice importante ale perioadei La Tène târzii sunt indicate pe hartă.

Așezările perioadei Hallstatt erau, în general, de dimensiuni mici, ocupate de câteva familii, de obicei grupate în jurul unei fortificații care, în caz de pericol, constituia cetatea de refugiu. Numărul așezărilor mici de jur împrejurul fortificației era variabil, de la câteva zeci la peste o sută (de exemplu complexul de la Wicina, Polonia).

Nu au avut loc mari mișcări de populații, cu excepția migrațiilor celților, care au ajuns până la Babilon (324 î.Hr.). Din punct de vedere al structurii sociale, unitatea de bază o constituia familia, principala forță economică. Populația era preponderent rurală, agricolă. În perioada Hallstatt timpurie se pare că se ajunsese la o relativă egalizare socială.

Viața spirituală[modificare | modificare sursă]

Fenomenul major care caracterizează viața spirituală în această perioadă este apariția panteonului, chiar dacă in cadrul anumitor populații au dăinuit credințe ancestrale, cum ar fi animismul, cultul naturii. Panteonul se caracterizează prin asocierea unor expresii umane cu principii naturale, sociale, economice. S-a manifestat la celți, traci, daci, iberici. În privința ritualurilor funerare, înhumarea devine preponderentă, înlocuind, cu timpul, incinerarea.

Arta[modificare | modificare sursă]

Fenomenul de stratificare socială a dus la o dezvoltare fără precedent a artelor minore. Importanța persoanei era adesea sugerată prin purtarea de obiecte de prestigiu, cel mai adesea confecționate din diverse metale. O piesă deosebită, care arată dezvoltarea artei metalelor pe teritoriul României, este coiful din aur descoperit la Poiana Coțofenești.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Negru, Mircea, Preistorie generală și arheologie, București, 2004
  • Bârzu, Ligia, Curs de preistorie generală, București, 1991.
  • Childe, G. V., De la preistorie la istorie, București, 1967.