Comuna Erbiceni, Iași
Erbiceni | |||
— comună — | |||
| |||
Poziția geografică | |||
Coordonate: 47°15′30″N 27°15′40″E / 47.25833°N 27.26111°E | |||
---|---|---|---|
Țară | România | ||
Județ | Iași | ||
SIRUTA | 97009 | ||
Reședință | Erbiceni | ||
Componență | |||
Guvernare | |||
- primar al comunei Erbiceni[*] | Ionel Lungu[*][1][2] (PSD, ) | ||
Suprafață | |||
- Total | 79,01 km² | ||
Altitudine | 73 m.d.m. | ||
Populație (2021) | |||
- Total | 5.154 locuitori | ||
Fus orar | UTC+2 | ||
Prezență online | |||
GeoNames | |||
Amplasarea în cadrul județului | |||
Modifică date / text |
Erbiceni (în trecut, Bârlești) este o comună în județul Iași, Moldova, România, formată din satele Bârlești, Erbiceni (reședința), Spinoasa, Sprânceana și Totoești.
Așezare
[modificare | modificare sursă]Comuna se află în centrul județului, pe malurile Bahluiului, la nord de orașul Podu Iloaiei. Este străbătută de șoseaua județeană DJ281, care o leagă spre sud de Podu Iloaiei (unde se termină în DN28) și spre nord-vest de Belcești, Cotnari, Ceplenița, Scobinți (unde se intersectează cu DN28B) și Sirețel.[3] Prin comună trece și calea ferată Podu Iloaiei-Hârlău, pe care este deservită de halta de călători Erbiceni și de halta Spinoasa.[4]
Demografie
[modificare | modificare sursă]Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Erbiceni se ridică la 5.154 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 5.457 de locuitori.[5] Majoritatea locuitorilor sunt români (86,86%), iar pentru 13,14% nu se cunoaște apartenența etnică.[6] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (80,54%), cu minorități de romano-catolici (4,23%) și penticostali (1,65%), iar pentru 13,39% nu se cunoaște apartenența confesională.[7]
Politică și administrație
[modificare | modificare sursă]Comuna Erbiceni este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Ionel Lungu[*] , de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[8]
Partid | Consilieri | Componența Consiliului | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Partidul Social Democrat | 7 | ||||||||
Partidul Național Liberal | 7 | ||||||||
Alianța pentru Unirea Românilor | 1 |
Istorie
[modificare | modificare sursă]La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de Bârlești, făcea parte din plasa Bahlui a județului Iași și era formată din satele Bârlești, Totoești, Erbiceni și Spinoasa, având în total 2375 de locuitori. Funcționau în comună o moară de apă, una de aburi, două școli cu 80 de elevi, și patru biserici.[9] Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna cu noul nume de Erbiceni, în aceeași plasă și având 3194 de locuitori și aceeași structură (cu satul Bârlești separat în Bârlești-Români și Bârlești-Unguri).[10] În 1931, comuna a fost desființată temporar, satele ei trecând la comuna Podu Iloaiei,[11] dar a fost reînființată la scurt timp.
În 1950, comuna a fost transferată raionului Iași din regiunea Iași. În 1968, a revenit la județul Iași, reînființat.[12][13]
Monumente istorice
[modificare | modificare sursă]Șapte obiective din comuna Erbiceni sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local. Cinci dintre ele sunt situri arheologice: situl de „la Curtea Boierească” din vatra satului Bârlești conține așezări din eneolitic (cultura Cucuteni, faza B), Epoca Bronzului Târziu (cultura Noua), secolele al III-lea–I î.e.n. (perioada Latène), secolul al IV-lea e.n. (epoca daco-romană) și secolele al XVI-lea–al XVII-lea (Evul Mediu); situl de „la Pepinieră” (la 1 km sud-est de același sat) cuprinde așezări din Epoca Bronzului Târziu (cultura Noua), eneolitic (una aparținând culturii Precucuteni și alta culturii Cucuteni), eneoliticul final (cultura Horodiștea-Erbiceni), secolul al IV-lea e.n. (epoca daco-romană) și secolele al XI-lea–al XIII-lea (Evul Mediu Timpuriu); pe „dealul Sărăturilor” de la 1,3 km nord de satul Erbiceni s-au găsit așezări din Epoca Bronzului Timpuriu și din eneoliticul final (cultura Horodiștea-Erbiceni); situl de „la Curtea Veche” de pe promontoriul bisericii din Erbiceni (partea nord-vestică a vetrei satului), are în alcătuire urme de așezări din neolitic (cultura Starčevo-Criș), eneolitic (cultura Cucuteni), perioada Halstatt, secolul al IV-lea e.n. (epoca daco-romană), secolul al VII-lea–al VIII-lea (Evul Mediu Timpuriu), secolul al XV-lea și secolele al XVII-lea–al XVIII-lea (Evul Mediu); în sfârșit, la „Poala Catargului”, la 1,4 km sud-vest de satul Spinoasa, mai este un sit cu așezări din paleolitic, eneolitic (cultura Cucuteni, una faza A și alta faza B), Epoca Bronzului Târziu (cultura Noua), perioada Halstatt, perioada Latène (cultura geto-dacică), secolele al II-lea–al III-lea e.n. (epoca romană), secolul al IV-lea e.n. (epoca daco-romană) și una din Evul Mediu Timpuriu.
Celelalte obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură — biserica „Sfinții Împărați” (1848) din satul Erbiceni, și gara Erbiceni (sfârșitul secolului al XIX-lea).
Personalități
[modificare | modificare sursă]- Constantin Erbiceanu (1838 - 1913), istoric, membru titular al Academiei Române.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central
- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central
- ^ Google Maps – Comuna Erbiceni, Iași (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în .
- ^ „Mersul trenurilor relația Iași-Hârlău”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Bîrlești, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 1. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 452.
- ^ „Comuna Erbiceni în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în .
- ^ „Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor dispozițiuni din legea pentru organizarea administrațiunii locale”. Monitorul oficial și imprimeriile statului (161): 218. .
- ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .