Codex

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Biblie creștină sub formă de codex

Codex, denumit în limba română și codice,[1] (din latină codex, cis = „scoarță”, „trunchi de copac”) desemna în antichitate o reuniune de table cerate reprezentând cea mai veche formă de carte. În Evul Mediu prin codex se definea o culegere manuscrisă de legi, de documente medievale sau de orice texte vechi, de obicei cu conținut variat.[2]

Cuvântul latinesc codex, întrebuințat pentru vechile manuscrise din occident, a fost preluat și în limba română, înlocuind termenul slavon de sbornic.[3]

Inițial, scrierea se făcea pe scoarță de copac sau plăci de lemn. Pe lemn se putea scrie fie direct, în stare crudă, fie după ce a fost acoperit în prealabil cu un strat de ceară. În acest din urmă caz se scrie cu stilul, un instrument ascuțit la un capăt și plat la celălalt. Pentru scriere se foloseau și tăblițe duble, legate între ele printr-un sistem de balamale. Pentru acest tip de tăblițe articulate se folosea și termenul de codex. Ulterior, acest termen s-a folosit și pentru volumele, constând din pachete de coli din papirus și pergament.[4]

S-au păstrat din vechime o serie de codexuri, între care și Codex Aureus, Codex Dimonie, Codex Neagoeanus, Codex Rohonczi, Codex Caioni, Codex Gigas, Codex Sinaiticus, Codexul Teodosian.

Știința care studiază codexurile vechi se numește codicologie.

Termenul de „codex” se mai utilizează și în prezent, pentru a desemna colecții de standarde internaționale, ca de exemplu Codex alimentarius.

Note[modificare | modificare sursă]