Electrecord
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
|||||
| Alte denumiri | - | ||||
| Ţară | România | ||||
| Oraş | Bucureşti | ||||
| Fondată în | 1932 | ||||
| Perioada de activitate | 1932 - prezent | ||||
| Industrie | Servicii | ||||
| Producţie | Înregistrări audio, CD-uri, casete audio | ||||
| Profit | 105.000 RON (2002) | ||||
| Angajaţi | |||||
| Deţinută | 59,76% angajaţi | ||||
| Sit web | ro Site-ul oficial al companiei | ||||
Electrecord este o companie românească de înregistrări audio inaugurată în 1932, fiind o firmă majoră din domeniul producţiei muzicale din România.
Dintre muzicienii care au înregistrat la Electrecord pot fi amintiţi: George Enescu, Dinu Lipatti, Constantin Silvestri, Radu Lupu, Silvia Marcovici, Virginia Zeani, Marin Constantin, Corul Madrigal, Lola Bobescu, Maria Tănase, Sviatoslav Richter, David Oistach, Carlo Zechi, Li Ming Qiang, Aldo Ciccolini, precum şi mulţi alţi interpreţi valoroşi de muzică lăutărească, jazz sau rock autohton.
[modifică] Istoric
În 1932, comerciantul evreu Nathan Mischonzniki achiziţionează din Germania câteva utilaje vechi, le aduce la Bucureşti şi le pune în funcţiune. Noua fabrică de discuri a fost botezată „Electrecord”. Până în 1937, neavând un studio propriu, fabrica s-a îndeletnicit cu duplicarea şi multiplicarea plăcilor din străinătate, eventualele înregistrări româneşti fiind făcute peste hotare, la firma germană „Kristall”. În acel an au fost produse primele înregistrări cu mijloace proprii. În perioada 1939 - 1940, tirajul plăcilor se ridica la cca. 70 de mii anual. Societatea îşi oferea serviciile Radioului, Ministerului Propagandei, Societăţii Compozitorilor Români, filialelor locale ale caselor „Columbia” şi „Odeon”, precum şi firmelor doritoare să-şi aibă imprimate reclamele audio.
În 1948, societatea este naţionalizată, după care utilajele şi tehnologiile îi sunt modernizate. Tirajele cresc, iar din 1956 apar şi discurile de vinil, în paralel cu plăcile de ebonită. În 1967 se trece la imprimarea exclusivă pe discuri de vinil şi se pune în practică o metodă de înregistrare pseudo-stereofonică (uneori orchestra era repartizată pe un canal, iar vocea pe celălalt). Anii şaptezeci sunt caracterizaţi prin înregistrări de o calitate îmbunătăţită (dar slabă, în raport cu producţiile vestice), precum şi prin tiraje de ordinul zecilor de mii de copii lunar. Înregistrările se făceau, de acum, în studioul ce avea să se numească mai târziu „Tomis”, după fostul cinematograf ce se aflase în clădirea respectivă. În 1973 apar primele discuri stereo, compatibile însă şi cu pick-up-urile mono. În anii optzeci, tirajul anual ajunge la 6 - 7 milioane de copii. Încep să fie produse variante pentru străinătate ale unor discuri, cu textul recântat în limba engleză, precum şi ediţii pe casete audio. Anul 1983 aduce o nouă retehnologizare a liniei de producţie, fiind aduse utilaje din Suedia.
După 1990, „Electrecord” a intrat treptat în declin, o dată cu apariţia concurenţei şi cu încetăţenirea CD-urilor. Societatea s-a găsit în impas în jurul anului 1996, când producţia a stagnat din lipsă de cereri, însă doi ani mai târziu a fost salvată prin achiziţionara utilajelor sale de către o societate britanică contra sumei de 40 de mii $ şi prin vinderea clădirii în care se afla fabrica. Cu aceşti bani a fost cumpărat un studio de înregistrări performant. Ulterior acestei schimbări, activitatea societăţii s-a reprofilat pe reeditări şi înregistrări. CD-urile produse sunt multiplicate în România, Ungaria sau Anglia. Astăzi, tirajul lunar al CD-urilor nu depăşeşte câteva mii de copii. În 2002, „Electrecord” a avut o cifră de afaceri de (echivalent) 2,16 milioane RON şi un profit brut de 105.000 RON. În 2003, angajaţii societăţii au preluat de la stat pachetul majoritar de acţiuni „Electrecord” (59,76%).
[modifică] Directorii Electrecordului
- Nathan Mischonzniki
- Nestor Gheorghiu
- Teodor Carţiş
- Grigore Petreanu
- Cornelia Andreescu
