Filip al IV-lea al Spaniei

Filip IV
Rege al Spaniei și al Portugaliei
Domnie	31 martie 1621-17 septembrie 1665
Născut	8 aprilie 1605 Valladolid, Spania
Decedat	17 septembrie 1665 Madrid, Spania
Predecesor	Filip al III-lea
Succesor	Carol al II-lea
Căsătorit cu	Elisabeta de Bourbon Mariana de Austria
Urmași	Baltasar Carlos, Prinț de Asturia Maria Theresa, regină a Franței Margaret Theresa, Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman Philip Prospero, Prinț de Asturia Carol al II-lea al Spaniei Ioan cel Tânăr al Austriei
Tată	Filip al III-lea al Spaniei
Mamă	Margareta de Austria

Filip al IV-lea (Felipe IV) (n. 8 aprilie 1605 — d. 17 septembrie 1665) a fost rege al Spaniei din 31 martie 1621 până în 1665, la moartea sa, suveran al Țărilor de Jos spaniole, și rege al Portugaliei (ca Filip al III-lea) până în 1640.

Filip al IV-lea, cel mai mare fiu al lui Filip al III-lea și al Margaretei de Austria, s-a născut la Valladolid. Era cunoscut ca „Regele Planetă”, de la Soare, a patra planetă în astronomia acelor vremuri.

Domnia sa, după câțiva ani de succese necapitalizate, a fost caracterizată de declin și conflicte militare și politice. A fost considerat responabil de declinul Spaniei, care cu toate acestea s-a datorat în mare parte unor cauze organice, dincolo de puterile unui singur suveran. Filip avea cu siguranță mai multă energie, atât psihică cât și mentală, decât tatăl său ezitant. Traducerea sa în manuscris a textelor lui Francesco Guicciardini încă există, și a fost un bun călăreț și vânător.

Gustul său pentru arte a fost reflectat de protejarea pictorului de la curtea sa, Diego Velázquez; dragostea lui pentru literatură de avantajele acordate unui Lope de Vega, Pedro Calderón de la Barca, și altor dramaturgi consacrați. Este creditat, deși nu este nimic sigur, cu contribuții în mai multe comedii. A început de asemenea construirea Palatului Buen Retiro din Madrid, din care au mai rămas părți în apropierea muzeului Prado.

Bunele sale intenții nu l-au ajutat însă la guvernarea statului. Simțind că încă nu era capabil să guverneze când a urcat pe tron la doar șaisprezece ani, s-a lăsat ghidat de cei mai capabili oameni pe care i-a putut găsi. Favoritul său, Contele-Duce de Olivares, a fost mult mai onest și capabil decât predecesorul său, Ducele de Lerma, și poate cel mai potrivit pentru funcția de ministru principal din toată Spania acelor vremuri. Filip însă nu a avut încredere că se poate lipsi de influența lui Olivares când a devenit major. Încurajat de însuși Olivares, s-a delectat cu distracții frivole. Până în 1643, când dezastre pe toate planurile au dus la demiterea atot-puternicului ministru, Filip pierduse în mare parte capacitatea de a se dedica unei munci intense. După o scurtă încercare de a organiza administrația celui mai costisitor și prost organizat stat multinațional din Europa, a revenit la indolența sa inițială, lăsându-i pe alți favoriți să guverneze.

Opiniile sale politice erau cele moștenite de la tatăl și bunicul său. Considera că e de datoria sa să sprijine Casa de Habsburg și cauza Bisericii Catolice împotriva protestanților, să își impună suveranitatea asupra olandezilor, și să extindă teritoriile familiei sale. Exasperarea poporului său din cauza stării de război perpetue, împotriva Olandei, Franței, Portugaliei, forțelor protestante din Sfântul Imperiu Roman și Marii Britanii, a fost privită de monarh cu înțelegere, dar o considera o neplăcere inevitabilă, din moment ce nu i se putea cere să renunțe la drepturile sale legitime, sau să renunțe la ceea ce el considera cauza lui Dumnezeu, a Bisericii și a Casei de Habsburg.

A fost idealizat de contemporani ca fiind un model de rege baroc. În exterior a avut o ținută de solemnitate rigidă, și a fost văzut râzând în public doar de trei ori. Dar, în privat, la curtea sa corupția era în floare. Istoricii victorieni au pus în mod puritanist moartea timpurie a fiului său cel mare, Baltasar Carlos, pe seama orgiilor, încurajate de gentlemenii care au fost încredințați cu educația tânărului. Asta l-a șocat pe rege, dar nu pentru mult timp. Filip al IV-lea a murit cu inima sfâșiată în 1665, exprimându-și speranța pioasă că fiul său supraviețuitor, Carol, va fi mai norocos decât el. La moartea sa, un catafalc a fost construit la Roma pentru a îi comemora viața.

Familie

Frați

• Ana de Austria (1601–1666), care a devenit regină a Franței
• Maria Anna a Spaniei (1606–1646), care a devenit împărăteasă romano-germană a Sfântului Imperiu Roman
• Ferdinand, care a devenit guvernator al Țărilor de Jos

Copii

Cu Elisabeta de Bourbon (1603–1644, fiica lui Henric al IV-lea al Franței) — căsătorit în 1615 la Burgos

• Infanta Maria Margaret (Maria Margarita) (1621)
• Infanta Margaret Maria Catherine (Margarita Maria Catalina) (1623)
• Infanta Maria Eugenia (1625–1627)
• Infanta Isabella Maria Theresa (Isabel Maria Teresa) (1627)
• Baltasar Carlos, Prinț de Asturias (1629–1646)
• Infanta Maria Anna Antonia (Mariana or Maria Ana Antonia) (1636)
• Maria Theresa a Spaniei (1638–1683), soția lui Ludovic al XIV-lea al Franței

Cu Mariana de Austria (1634–1696) — în 1649

• Margareta a Spaniei (12 iulie 1651 – 12 martie 1673), prima soție a lui Leopold I, Împărat Roman
• Infanta Maria Ambrosia de la Concepción (1655)
• Philip Prospero al Spaniei (1657–1661).
• Infantele Tomas Carlos (1658–1659)
• Carol al II-lea al Spaniei (1661–1700)

Cu Maria Calderon

• Juan José de Austria, care a devenit prim ministru al Spaniei (1629 – 1679)

Arbore genealogic

Predecesor: Filip al III-lea

Rege al Spaniei 1621 - 1665

Succesor: Carol al II-lea